UNMEE-Serviciu operativ

 Azi am fost de serviciu la Ops(operaţii) adică un fel de ofiţer de serviciu pe Team –Site, la telefon. Nu e o noutate, aşa era şi în Kuwait, numai că acolo era în ture de câte 8 ore. Aici fiind prostia mai mare, se face serviciu 24 de ore, intri dimineaţa şi ieşi tot dimineaţa. Dacă mă gândesc bine, e mai scurt nu? Nu ai cine ştie ce de făcut, de fapt cam ce se face peste tot, se aşteaptă să trea timpul cu o râvnă demnă de o cauză mai bună. Dimineaţa la şapte se dă raportul la sector, nu la poliţaiul de sector, ci la comandamentul de sector, apoi se schimbă generatoarele, care lucrează numai 12 ore, în ture. Avem  două generatoare fiecare lucrează  câte 12 ore  se respectă.Cum de nu s-a prins nimeni că au mai multe drepturi decât noi şi unde, tocmai într-o misiune ONU. Ce ne facem fraţilor cu drepturile omului? Avem două generatoare pe motorină atât de puternice încât atunci când aprindem resoul (avem un reşou electric cu două ochiuri) să fierbem ceaiul, sesimte iar dacă sunt amândouă ochiurile aprinse, gâfâie şi transpiră de mama focului. Şi ca să ai o imagine mai completă, avem aici şi un AC, în sala unde facem de serviciu. Ei bine, arată frumos, e bun cred că e singurul lucru bun din tot ce ne-au dat ăştia aici, dar nu îl putem porni să ne facem răcoare, pentru că se opreşte generatorul, nu îl poate duce săracul.Să revenim la serviul de zi.  Odată cu schimbarea generatorului începe nouă zi de muncă.Începem să ne trezim unul după altul, care după cum are treab, după cum are tipicul.

  Cel care intră de serviciu la operaţii, se scoală primul – eu nici atunci, pentru că mă mişc natural şi nu îmi trebuie mai mult de 15 minute cu spălat, bărbierit (mi-am lăsat barbă, ca să câştig timp la bărbierit) micul dejun, îmbrăcat şi gata de lupta, ceilalţi însă, boieri, se învârt mult şi fără rost până sunt gata, mai ales africanii. Avem doi, unul din Zambia, şeful, un ăla înalt, slab ceva gen Don Quijote şi puţin cam înţepat. Nu e băiat rău, dar îi place să fie şef. Doamne ce mă distrează, în fiecare zi la ora 17 avem brieffing  în care spune fiecare ce s-a mai întâmplat pe linia lui (aici avem pe lângă munca comună, fiecare responsabilităţile lui – şeful e şef, unul răspunde de partea logistică, unul de operaţii, unul de tehnică, unul de informaţiile militare, unul de comunicaţii, altul de patrulele aeriene şi.. hop şi eu deputy şicu probleme de personal. De fapt, ce să spunem la briefing, pentru că în primul rând nu se întâmplă nimic, şi în al doilea rând dacă e ceva nou, se află pe timpul zilei ca doar suntem aici toţi.. dar îmi place cum începe Don Quijote..” gentlemen, another briefing..bla bla bla. “ca şi cum ar spune “dragi oaspeţi şi nash’ Floreo!”. Ţine foarte mult la adunarea asta şi îi acordă importanţă, pentru că e singura ocazie să îşi arate că e şef. Dar să revenim la ceilalţi.Mai e un african din Kenia, un venezuelean, unchinez-cel mai simpatic şi mai isteţ-de fapt,singurul istet(pe mine nu m-am contabilizat) – şi un austriac. Săptămâna viitoare ne mai vine un ucrainian, normal trebuie să fim 8 dar cu asta ne facem 7. Ia încearcă să îţi închipuicum folosesc 7 oameni dimineaţa aceeaşi toaletă într-un timp relativ scurt şi acelaşi reşou cu două ochiuri pentru 7 feluri de mâncare.

Avem însă marele avantaj că are fiecare furculiţă lui. Cei de la ONU, au avut grijă să ne spună să ne aducem de acasă, aşa că ne-am cumpărat de aici. Apoi se trezesc cei care urmează să plece în patrulă, dacă e patrulă în ziua aia. Ăştia trebuie să plece la ora 9 în patrulare, nu mai devreme. De ce? Azi am aflat: să dea timp altor maşini să circule pe traseu şi să ia în roţi eventualele mine care ar putea apărea cine ştie cum.  Pe cuvântul meu, asta e motivaţia pe care mi-a dat-o şeful azi. Am căzut pe spate. Ia uite dom’ne, cum îi protejăm noi pe amărâţii ăştia: îi lăsăm pe ei să culeagă toate trufandalele… şi apoi patrulam şi noi victorioşi. Începe să îmi fie ruşine să mai trec printre ei.

    Ultimii dacă nu au altceva de făcut dis de dimineaţă sunt cei care nu au serviciu în ziua aia. Şi ar mai rămâne unul, pentru că nu suntem niciodată toţi aici.. cel puţin doi trebuie să fie în CTO (COMPENSATORY TIME OFF= cuvenitul timp de odihnă) la oraş, sau acasă sau unde vrea muşchii fiecăruia. După cum spuneam eu – puturos ca toţi cei din jur, mă scol ultimul. Azi că am intrat de serviciu, m-am trezit mai devreme, pe la 7 fără un sfert, iar la şapte am intrat în serviciu. Credeam ca o să am mai mult timp de stat la calculator, dar a dat strechea în ăştia. De când a venit internetul şi m-au văzut pe mine stând pe calculator au toţi de căutat ceva, de trimis ceva, de citit ceva, e de bon-ton, dă bine la imagine. Cel mai simpatic e kenianul. După ce că îi trebuie o oră să scrie o frază, nici nu le are cu calculatorul. Acuma şi-a făcut şi el adresa de mail, să trimeată tribului nişte winamp-uri cu ştiri despre el. A scris cuiva şi a făcut rost de încă 5-6 adrese de mail ale unor prieteni, cunoştinţe sau.. cine ştie cine şi s-a chinuit o zi întreagă să trimită mailuri. Dacă te uiţi în căsuţa lui poştală, e plină de mesaje primite, toate cu acelaşi conţinut: FAILURE DELIVERY. Când m-a chemat să îl ajut -pentru că prostul de mine, tot eu i-am făcut adresa de mail- şi am văzut ce e acolo, nu ştiam dacă să râd sau să plâng: să râd de el, sau să plâng de mine că mai pierd o zi până reuşeşte să scrie un mesaj de 4 rânduri. Le-am numărat, 4 erau şi a stat 3 ore dar e perseverent. Si ca să fie oala plină, după ce au plecat toţi la culcare, pe la 22.30 a venit la mine să îmi spună că crede că ştie unde a greşit la o adresa şi a venit să vadă dacă e aşa şi să trimită mesajul corect. Nu sunt răutăcios, nici eu nu am ştiut de la început, dar îi merge mintea în stil African, ca SCOUT-ul, maşina noastră minune, în două viteze: încet şi.. cel mai încet. Dar e simpatic aşa îmi place de el, e  grăsuţ, te priveşte mereu întrebător şi inocent. Când am făcut poză cu el cu cameră web, se uita mirat şi întrebă cine e acolo, dar nu numai el, toţi mă întrebau cine e obiectul ăla şi ce face el. Apoi se aşezau în faţa lui şi nu-şi mai luau ochii de la ecranul calculatorului, puteam să îi las acolo o zi întreagă, că tot acolo i-aş fi găsit. Nu plecau pentru că le era frică să nu se întâmple ceva dacă pleacă din ecran şi apoi de ce ceilalţi să se vadă mai mult decât ei, sau să fie filmaţi mai mult decât ei ?

Tot chinezul mai isteţ, s-a uitat odată şi a plecat asta îmi face concurenţă. Aveam de gând să le fac şi lor adresa de msn, dar Doamne fereşte, nu mai pup calculator, se uită şi aşa la mine şi mă întreabă ce fac, iar când le spun că vorbesc în direct acasă, mă întrebau cum vorbesc, scriind scrisori şi cum de le primesc aşa repede? Ştiu ei de calculator, ştiu de transmitere de documente şi mesaje  dar nu sunt familiarizaţi cu messengerul, cu ICQ, MSN, cu webul şi chatul. Ar fi în stare să stea pe msn, chiar şi fără să aibă pe cineva în lista, numai să vadă ceilalţi că vorbesc acasă. Doamne, dacă ar şti mama ce băiat deştept sunt, m-ar mai face odată, hi hi hi. Acuma sincer nu am exagerat cu nimic (în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi). Şi totuşi, un lucru inedit s-a întâmplat în timpul acestui serviciu deosebit de”obositor”. Pe la 12-1 noaptea, am auzit nişte ţipete de copil. Am crezut iniţial că e undeva în sat, dar erau prea aproape,se auzea prea tare. Am ieşit din cameră şi ghidat de zgomot, am încercat să aflu de unde vine.. mi s-a părut că e într-o cameră unde avem frigiderele, dar nu era acolo. M-am uitat pe geam şi cu mare, mare greutate, în întunericul de afară l-am văzut mic şi negru, pe copilul de doi anisori-al propietarului (de fapt i-am văzut decât ochii şi dinţii) încercând să intre pe o uşă închisă. Cum a ajuns acolo, de unde a venit, de ce nu îi dădeau drumul să între, iată câte întrebări majore măcinau mintea unui apărător al păcii în miez de noapte. Să fi venit de pe strada cu felinare roşii? Să se fi aprins vreun felinar roşu in camera părinţilor? Greu de spus. Cert e că nu îi deschidea nimeni. Am plecat de la fereastră frământat de întrebări existenţiale, hotărât ca a doua zi la briefing să îi prezint şefului faptul şi să îi cer părerea expertă.

Doamne, mă uit cât am scris şi îmi dau seama abia acuma ce zi plină am avut şi îmi aduc aminte cum săptămâna trecută, un coleg venit din CTO şi care îşi face serviciul ca şi mine într-un loc binecuvântat cu cameră separată, duş, ferestre la geamuri, acoperiş deasupra capului şi ATENŢIE – ASFALT PE DRUMURI,asculta fascinat ce îi povestea unul mai nenorocos care stătea într-o colibă, dormea pe pământ direct şi nu făcuse baie de o lună de când venise în misiune, şi îl îndemna: “mai spune, mai spune, să am şi eu ce spune acasă.” Ei uite că şi eu am ce spune şi fără să mă forţez. Ce zi plină de evenimente şi grea .Merg să mă culc, merit!

Noapte bună Marine, oriunde oi fi!

Te-ar putea interesa şi:

CAZONE-UNMEE- United Nation Mission in Erithreea and Ethiopa

Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-2

UNMEE-Răscoală în Rai..

Amintirile lui Oprea

Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-1

Despre

Vezi toate articolele lui →