Loading

vae victis

 

Pe blogul sindicatului, aruncată undeva pe pagina  „rezerviştilor din NATO,” adică acolo unde nu prea se uită nimeni, că ne interesează pe noi de rezerviștii din NATO cât și pe Băsescu de  creșterea monocotiledonatelor, a fost plantată de către domnul  Rînciog, o informație că altceva nu este, privind inițiativa filialei Craiova privind formarea unei structuri asociative sau protocol între asociațiile militarilor. La acest protocol în Craiova au dat mâna cam toate asociațiile militare și inițiativa se vrea urmată și de alte orașe. Se știe că la nivel național există nu o inerție ci o împotrivire  a conducerilor la orice formă de cooperare, DAR LA NIVEL LOCAL, ÎN UNELE ORAȘE EXISTA TOTUȘI ȘI OAMENI CU CAPUL PE UMERI CARE NU SE URĂSC   ȘI REALIZEAZĂ  CĂ AU FOST MILITARI AI ACELEIAȘI ARMATE.  Poate undeva în alt oraș în alte orașe inițiativa va fi urmată de alți militari adevărați și apoi aceste orașe vor da mâna și vor forma o UNIUNE NAȚIONALĂ A MILITARILOR  care să includă toate filialele asociațiilor care vor să coopereze pentru apărarea drepturilor lor fără orgolii și ambiții personale, fără interese meschine, fără a urmări doar avansarea sau preluarea unor terenuri  sau bilete la stațiuni. Pe pagina respectivă au apărut câteva comentarii, nu multe, unele pur și simplu în tonul conducerilor naționale ale asociațiilor, altele ale unor oameni care vor să primească totul de-a gata , vor acțiune , dar ei să stea să privească, iar altele ale unor oameni care apreciază inițiativa dar atât. Din partea conducerii sindicatului însă nici măcar un cuvințel nici de introducere măcar. ”Strategii” din SCMD nu vor sa se exprime, au aruncat această inițiativa  pe pagina, dar  i-au dat un titlul gen ” ia uitați si voi ce vor proștii astia de la Craiova si spuneți si voi daca sunt întregi la cap” si cam atât, deși acest subiect fusese discutat cu domnul Dogaru de către Naon  încă de acum aproape doua luni și atunci mister Dogaru, căruia i se propusese să ia inițiativa la nivel de sindicat păruse foarte emoționat si entuziast, dar cum nu a mai  venit nimeni să îl roage să treacă in fruntea Luptei de Eliberare Națională, și cum pe el îl dor Gâlcile nu a făcut nimic  Și acuma prezintă aceasta inițiativa, ca pe o informație de mana a doua, cerând ”păreri” adică, el nu are nici o opinie, ideea nu e bună dacă nu este el propus șef peste asociații, dar ca să nu zică lumea ca nu e democrat, a postat informația așa, ca fapt divers. Ca și în cazul recursului în interesul legii al  ICCJ, marele CD cu toate departamentele sale  cu toți cei 60 de juriști cu care se lăuda domnul Dogaru, plus câteva case de avocatură , nu este în stare să spună nimic altceva, decât să prezinte  un document, fără o interpretare, fără un punct de vedere, fără o explicație lămuritoare, fără a spune măcar dacă  inițiativa ne avantajează sau dezavantajează.  Domnul Dogaru se ferește sa spună că practic daca se accepta acel recurs toate judecătoriile sunt practic constrânse să dea rezoluții in defavoarea sindicaliștilor, că ceea ce nu a reușit să facă justiția lui Boc va face justiția lui Ponta, adică să impună o decizie care sa închidă gura judecătorilor iar nouă să ne ia orice speranță in justiție.  Asta este dreptatea până la capăt pe care a promis-o Ponta. Bineînțeles ca după ce inițiativa ICCJ va fi adoptată, domnul Dogaru va sări de cur in sus  și va cere alte procese, alți bani pentru casele de avocatura, dar acuma, e intr-o stare de impotență si se mulțumește sa posteze informația ca pe un rezultat al echipei de fotbal ”Recolta  Bragadiru. Nici nu vrea să se exprime pe subiect nici nu are de gând să inițieze un protest sau o întâmpinare, nici măcar nu explică oamenilor ce înseamnă asta, pentru că nu vrea să fie forțat să ia atitudine, iar avocații nu au nici un interes să blocheze această inițiativă, pentru că s-ar văduvi de alte procese  la care deja se gândesc  frecându-și mâinile. Asta este ceea ce face   conducerea sindicatului la acest moment, atât în ceea ce privește inițiativa unirii eforturilor tuturor asociațiilor militarilor activi sau în rezervă, cât și în ceea ce privește inițiativa ICCJ. Despre legea privind revenirea la cuantumul pensiilor  nu mai spune nimic conducerea sindicatului, , nici daca știe cumva în ce formă a fost înaintată la Parlament, nici dacă este de acord cu forma respectivă, nici  cum mai stă cu contactele sale cu  reprezentanții guvernului, adică Oprea și Dușa. Nici nu mai are cum să îi contacteze, cel care era omul de legătură cu Oprea, generalul Năstase a fost și el prins în jocul de glezne al lui Ponta și dă cu subsemnatul în cazul caselor de la MApN, așa că nu mai are cine să negocieze cu Oprea și Dușa.  În mod normal ar fi trebuit să se  publice pe blogul SCMD varianta de proiect și să se  spună dacă este cel dorit sau cerut de sindicaliști. Dar pe domnul Dogaru nu îl interesează asta, cu cât este mai prost proiectul cu cât mai târziu se va  aproba sau aplica, cu atât mai bine pentru el, căci îi va ține pe oameni aproape de el și va găsi oricând câțiva Mandu și Popescu, sau un alt ”grup Paul” în frunte cărora să se pună la masă și să ”stabilească strategii”. SCMD a devenit  feuda lui Dogaru iar acțiunile și inițiativele, dacă nu vin de sub cârlionții săi nu au nici o valoare, nu merită nici un rând. Dogaru așteaptă ca Ponta să ne înfigă cuțitul definitiv în spate și abia atunci va ieși și el să spună că trebuie să ne unim eforturile să ne batem cu ”ciuma portocalie” care a pătruns în guvernul Ponta și vrea să ne calce pe grumaz. Ca de fiecare dată, ca și în cazul legii 119 ca și în cazul OG1/2011, domnul Dogaru așteaptă să se producă răul și apoi să adune morții și să spună că trebuie să ne unim sub comanda și conducerea lui, unicul salvator, singurul care ne garantează victoria în țară și la CEDO. La întâlnirea cu Oprea, acesta i-a reproşat lui Dogaru că nu a vrut să se întâlnească cu el înainte de apariţia OG1 /2011, deşi îl chemase la discuţii. Dogaru nu a avut răspuns. Acum, procedează la fel, aşteaptă să se producă răul ca să poată ţipa apoi ca din gură de şarpe şi să se erijeze în apărătorul pensionarilor. Parşivă metodă.

Câte astfel de  țepe trebuie să mai ia pensionarii militari până să înțeleagă că sunt ținuți cu bună știință la cheremul lui Dogaru un incompetent care nu are nici un interes să rezolve problemele sindicaliștilor pentru că asta ar însemna că nu va mai avea sindicaliști. În tot sindicatul mai sunt câteva sute de entuziaști, 8-9 președinți de filială cu adevărat devotați filialelor și 4-5 mii de sindicaliști care mai stau în sindicat în speranța că acesta va reuși să facă ceva în interesul lor. Exceptând cele câteva sute de sindicaliști, şi cei câţiva şefi de filială, ceilalți așteaptă toți ca altcineva să le rezolve problema, mai puțin Dogaru care nu vrea nici o rezolvare, pe el îl avantajează starea conflictuală și așa face jocul lui Băsescu și al lui Ponta pentru că de pe urma lor mănâncă și el o pâine albă, bea un vin bun, are mașină la scară și este invitat la televiziuni din când în când să mai debiteze câte o inepție și să ”bage spaima în burghezi” cu amenințări și ultimatumuri de doi bani.

Stau şi mă întreb cum se face că de când a făcut domnul Dogaru cerere să protesteze prin parcul Colţea şi nu i s-a aprobat pentru că locul respectiv are alte destinaţii, alte sindicate au protestat cu succes fără probleme împotriva guvernului Ponta chiar în faţa guvernului şi nu s-a ofuscat nimeni. De ce oare domnul Dogaru o fi cerut să protesteze în parcul Colţea? Nu cumva pentru că ştia că nu i se va aproba? De curiozitate am intrat şi eu pe internet să văd ce scrie despre respectivul parc şi am găsit :

„Descriere:

Parcul Coltea din Bucuresti – parc la iesirea din Pasajul de la Universitate, spre spitalul Coltea – se organizeaza concerte, simfonii, cu monument, expozitii de arta.

Parcul Coltea din Sectorul 3 – un loc de revalorizare a culturii, un spaţiu de loisir, unde iubitorii muzicii se pot bucura de momente artistice memorabile, intr-o atmosfera relaxanta si plina de armonie.”

http://bucuresti.24fun.ro/locatii/parcul_coltea-5635.html

Ei bine, cu aceste date găsesc răspunsul primăriei justificat. https://docs.google.com/file/d/0B9CqWMwAnBxMcVg0eEw1VHd3dXc/edit

De ce a vrut Dogaru acolo şi numai acolo şi a refuzat locul repatrizat în faţa Academiei nu ştiu de vreme ce aşa cum singur declară, nu voia să organizeze proteste ci doar o conferinţă de presă, o informare a presei cu privire la revendicările lui?

In ziua de 19.04.2013, o «Conferinta de presa – manifestatie «, cu participarea  delegatiilor tuturor filialelor SCMD din tara si a altor categorii de militari in rezerva, retragere si veterani de razboi, nemembri de sindicat, ca invitati din partea ONG-urilor militare. Numar estimativ de participanti : 2000 (doua mii) de persoane ; In ziua de 19.04.2013, o «Conferinta de presa – manifestatie  , cu participarea  delegatiilor tuturor filialelor SCMD din tara si a altor categorii de militari in rezerva, retragere si veterani de razboi, nemembri de sindicat, ca invitati din partea ONG-urilor militare. Numar estimativ de participanti : 2000 (doua mii) de persoane ; 

Aşadar, de vreme ce toată chestia era organizată doar pentru a discuta cu presa, adică să mai apară şi el un pic pe sticlă şi să-şi încordeze muşchii de ce nu a acceptat domnul Dogaru discuţia cu presa acolo unde i s-a oferit locul ?Aşa ca să spună că el a încercat dar oficialităţile se tem de el şi nu îi aprobă ? Doamne câtă făţărnicie. Şi anunţă domnia sa că vor participa 2000 de persoane ? Glumeţ om acest Dogaru. Păi 2000 de oameni abia reuşea să adune când era sindicatul în floare, prin 2011. Acum de unde păcatele mele să adune 2000, că tot sindicatul dacă mai are 4-5 mii de cotizanţi. Chiar dacă îi clonează pe Popescu, Mandu, Swider, sau Comăneci nu are de unde să scoată 2000 de sindicalişti. Cine mai are curajul să vină la o manifestaţie organizată de Dogaru? Poate  prietenii revoluţionari? . Da de unde, ăia vin doar câte 10-20 ca să provoace şi apoi să plece. Dar apropo de Conferinţa de presă, pentru ce o organizează? Mai este cineva în presă, în media, în circul Globus, care să nu ştie ce vrea Dogaru ? Mă îndoiesc.

Domnul Ponta anunţă prin vocea lui Dragnea că vrea să dea legea federalizării ţării prin asumare guvernamentală iar domnul Dogaru nu comentează, nu îl interesează. Pe el îl interesează doar 329.

Tokeş anunţă că va cere parlamentului European să aplice metoda Kosovo în România pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Dogaru, ca reprezentant al CNSC nu are nici o treabă cu asta, pe el îl interesează doar 329.

Combinatele siderurgice ale României, ce a mai rămas din ele sunt date pe un Euro după ce au fost falimentate conform programului. Domnul Dogaru nu ia atitudine, nu e treaba lui, el are o singură, preocupare, 329.

Guvernul Ponta după ce a ”apărat în campania electorală” minele din Roşia Montana , acum se declară de acord cu proiectele lui Băsescu, dar pe domnul Dogaru asta îl lasă rece nu face parte din preocupările sale. El este interesat de 329.

Ponta trece prin Parlament Legea Retrocedărilor, prin care neamurile grofilor şi bisericile catolice din Transilvania îşi vor lua tot pământul înapoi şi chiar şi ce nu au avut. Pe nimeni nu interesează, pe Dogaru nici atât. El are treabă doar cu 329.

Ungaria deschide două noi Consulate în România şi  acordă cetăţenie gratis tuturor românilor care vor să trăiască mai bine, pregătind astfel la viitoarele statistici după regionalizare cifre care să justifice autonomia unor regiuni care să lege Covasna de Tisa. Serviciile secrete, guvernul, sindicatele  chiar şi cel al lui Dogaru, se fac că nu văd, nu se leagă la cap, nu e treaba lor. Treaba lor este banul, respectiv 329.

Angela Merkel cere mai multă cedare de suveranitate României, ca să poată lua tot pe degeaba. Pe domnul Dogaru nu îl priveşte asta, CNSC nu are în obiectiv independenţa şi suveranitatea tării, pe el îl doare 329. Şi uite aşa toată ţara înţelege că pe militarii lui Dogaru îi interesează doar banii nimic altceva.

Partea proastă este că „sindicaliştii lui Dogaru au ieşit  la pensie”  şi din activitatea sindicală.

Vae Victis!

6 comentarii la „Noapte bună SCMD”
  1. Draga Marine, pot sa stiu si eu, profanul si neinformatul, ce este aia 329? Ma intereseaza mai ales ca ingirjorarile carora li se opune sunt foarte pertinent identificate.

  2. f.bun articolul.Cel care l-a scris se vede ca l-a citit perfect pe dogaru.Sunt ruda indepartata cu Dogaru si fost militar si intr-adevar este un mare, mare escroc.Din Tg Carbunesti de unde s-a nascut si pana unde a ajuns nu a facut decat sa pacaleasca pe toti din jur. Ma si mir cum pensionarii militari din sindicat mai platesc cotizatie, cand pentru ei nu s-a facut nimic.Dar nimic. Pensia e tot mica, avocatii insceneaza tot felul de procese ca sa le ia onorariile, impartite cu Dogaru, iar acest Dogaru creste pe spatele lor. Un mare perfid si un mare ipocrit.Ma intreb ce va face dupa rezolvarea situatiei si desfiintarea sindicatului. De unde isi va mai luat salariu si toate avantajele.
    Va spun cu toata sinceritatea. E ahtiat dupa bani.Tuturor ne plac banii dar Dogaru are deja o problema psihica, pentru ca nu e vorba de teancul de bani este satisfactia lui de a lua banii de la cineva. Adica atunci cand convinge pe cineva si ii ia banii atunci intervine marea lui satisfactie bolnava.Si se pare ca gaseste mereu persoanele „potrivite”

  3. Se pare ca nu e singura lui problema psihica, cea mai grava fiind aceea ca se crede salvatorul pensionarilor militari, un fel de Stefan cel Mare, dar fara sa faca nimic, doar sa apara pe la TV si sa dea dispozitii. Cine nu e cu el e minimalizat.Feriti-va cat puteti de el!
    Din cate am inteles angajatii de la scmd si-au dat salarii mari, apoi au obtinut adeverinte pe care le-au prezentat la casa de pensii si si-au marit pensiile. Umbla numai cu potlogarii. Lumea politica din Romania fuge de el, nu mai are nici un fel de credibilitate, e zero ca persoana si ca militar, dar el nu se lasa.
    De fapt, cred ca prin toata atitudinea lui a facut mai mult rau decat bine militarilor. A facut lumea sa creada ca militarii sunt niste mahalagii, nespalati, disperati dupa bani si dupa atentie, tifnosi si nemultumiti, asa cum de fapt se prezinta Dogaru peste tot pe unde apare.
    Inainte de a veni Dogaru, militarii erau iubiti de populatie, armata reprezenta incredere, sprijin si demnitate. Militarii erau intampinati cu flori erau simpatizati si se stia despre ei ca suporta privatiuni, ca nu e usor. Ca fiecare a avut rude sau copii in armata si se stie cum e viata de acolo, iar lumea a fost de acord sa se mareasca pensiile militare. A venit insa „salvatorul” Dogaru si a stricat TOT, a stricat toata simpatia si respectul acordat militarilor.
    Ar trebui dat in judecata pentru ponegrirea imaginii „pensionarului militar”.

  4. Adevarat, totul este o vrajeala, am ajuns sa ne ajute Cristiana Anghel?ce sa spunem doar suntem membri simpatizanti,probabil ca inca mai sunt naivi care cred in vrajeli. Problema este ca trebuie sa facem ceva cat mai urgent, speranta SCMD este inexistenta pentru a ne reprezenta cu adevarat. Stiu foarte bine ce vorbesc.

  5. Rahat cu apa rece .Armata nu are nevoie de miscare sindicala.Asta a fost conceptia fostilor politruci sinecuristi.Singura solutie:La arme,camarazi! Fortati refacerea vechiului STATUT AL CADRELOR MILITARE ACTIVE SI IN REZERVA.Acest lucru ar readuce situatia in matca ei.

Comentariile sunt închise.