Domnul Dogaru nu se dezminte

Categoria Magazin

salut voios de istoric

Încep să cred că dintre toţi “şefii” pe care i-au avut militarii activi şi în rezervă  în ultimii 25 de ani, cel mai periculos pentru ei nu a fost Oprea cu toate păcatele lui, ci cel care şi-a format pe hârtie un CNSC aşezându-se pe caunul din capul mesei, care s-a ales singur preşedintele SCMD şi care crede că este tatăl rezerviştilor şi mama societăţii civile, cel mai contestat rezervist,  militar între istorici şi istoric între militari. Numele lui a devenit déjà sinonim cu bălăcăreala, vorbele fără acoperire, manipularea, circul mediatic, ameninţările sterile, protestele inutile, indemnurile la haos. Datorită actiunilor sale personale, militarii sunt acuma consideraţi “ minerii “ USL, datorită manevrelor sale şi jocului la două capete, cinstea militarilor are de suferit, datorită intervenţiilor sale televizate militarii sunt văzuţi drept nişte îmbuibaţi care nu se mai satură, sunt  catalogaţi drept “foşti activişti de partid” sau “securişti”, avizi de bani şi putere, care au ca principal scop, manipularea.

Cu fiecare zi care trece, cu fiecare intervenţie a sa, toate aceste “calităţi” se confirmă, acţiunile duplicitare, ameninţările voalate sau nu  dar inutile continuă, minciunile se înmulţesc, jocul la două capete nu mai încetează.

După ce şi-a manevrat proprii colegi de sindicat, lăsându-i să se încaiere între ei pentru a-şi acoperi inutilitatea şi inerţia, dând vina pe alţii pentru  presupuse greşeli, după ce a lăsat ca un proiect de lege care se voia reparator să fie apropabt în Senat într-o formă care nu ne avantajează, fără a participa prin oamenii pe care îi plăteşte cu banii sindicalşiştilor la amendarea acestuia, domnul Dogaru Mircea  recidivează în inerţie, se face că lucrează, pentru a-i aburi pe cei care vor să vadă că SCMD face ceva pentru ei.

Domnia sa nu este în măsură nici să aibă o atitudine coerentă, nici o strategie pe termen lung sau scurt, nici un punct de vedere clar. Se face doar că lucrează şi din când în când mai dă câte un comunicat, câte o scrisoare pierdută înainte de a fi scrisă, câte un apel prin care vrea să îşi mascheze neputinţa, lipsa de interes şi dispreţul la adresa celor cărora le cere cotizaţiile. Dacă crede că mişcarea sindicală înseamnă doar să apari la tv şi să scrie din când în când câte o scrisoare care nu diferă de la una la alta decât prin data la care este redactată, se înşeală. Asemenea şefi de sindicat să găsescu cu miile pe internet, mult mai inspiraţi şi mai civilizaţi decât domnul Dogaru.

Ultima găselniţă cu care crede că astupă gura celor care îi cer să facă ceva pentru cauza lor, nu face excepţie de la regula generală. Multe cuvinte, ameninţări, patetism ieftin, nimic concret. În loc să participe personal sau prin oamenii din marele Comitet Director sau din multele departamente inutile şi infertile cu care îşi acoperă impotenţa, la discutarea în toate fazele şi în toate comisiile parlamentare sau chiar guvernamentale a legilor care privesc cauzele celor pe care se face că îi apără, domnul Dogaru aşteaptă invitaţii la televiziuni sau dă mese la restaurant din banii sindicatului, câte unui realizator- aşa cum spunea chiar domnul Pricină- ca să mai apară şi domnia sa pe la tv, să nu uite lumea că există, că în rest, oricum nu spune nimic. Ba mai mult, deşi guvernul Ponta îşi bate joc de rezervişti mai rău decât fostele guverne Boc la un loc, chinuindu-se să “amâne” până la sfintele calende greceşti un amărât de proiect de lege cu două articole, jucând ping pong cu pensile militarilor, conducerea SCMD, domnii Dogaru şi Pricină, cei doi UNICI purtători de cuvânt ai sindicaliştilor militari, fac sluj pe lângă Ponta şi acoliţii săi, făcându-se că nu înţeleg şi nu ştiu că totul este o bătaie de joc şi o amânare continuă, prin tertipuri mârşave. Din când în când domnul Dogaru ameninţă cu mari manifestări de stradă, dar amână şi el, ca şi Ponta “evenimentul”  pentru că nici unul nici altul nu pot sau nu vor să facă ceea ce se tot laudă. Cel puţin aici Ponta este mai cinstit, el spune că nu vom vedea bani până în 2014, dar Dogaru se face că nu înţelege mesajul şi se roagă de locotenenţii lui Ponta să dea câte o declaraţie că nu e aşa cum spune Ponta, ca să nu aibă el probleme cu sindicaliştii care îi cer să facă ceva. Din când în când ameninţă că face “ce a făcut tata” adică pleacă pe jos, pentru că, cu toate ameninţările lui, nu are cu ce să sperie guvernul, nu are putere de constângere, nu poate bloca nici învăţământul, nici transportul, nici economia şi-vai- nici măcar traficul pe un trotuar pentru că are din ce în ce mai puţini adepţi. Dar el se face că nu ştie şi dă termene: 4 martie, 31 martie, 12 aprilie, 22 mai, 1 iunie, acuma mai nou 13 iunie. Pe cine sperie Dogaru ? Pe cine abureşte, pe cine manipulează? Doar pe amărâţii de sindicalişti care şi-au legat speranţele de el pentru că era  mai vocal, care au crezut că vorbele lui şi promisiunile vor fi însoţite de fapte , dar s-au înşelat sau mai bines pus, Dogaru i-a înşelat.

Acuma a scos o altă scrisoare pe piaţă prin care iarăşi vrea să înşele. Ameninţă iarăşi cu proteste masive sprijinite de “partenerii din societatea civilă” care practic habar nu au în marea lor majoritate ce spune domnul Dogaru. CNSC este un mare fâs, o simpă înşiruire de asociaţii ai căror membri habar nu au că fac parte din CNSC totul fiind bazat pe o discuţie între Dogaru şi unii şefi şi atât.

Iată ce spunea domnul Dogaru acum 3 săptămâni :

“În acest sens aduc multumiri, în primul rând domnului premier Victor Ponta, pentru că în acordul Guvernului a prevăzut posibilitatea aplicării imediate a măsurilor reparatorii dacă exista fondurile necesare, de asemenea, domnilor miniştri Mircea Duşa si Radu Stroe, ca şi directorului SRI, George Maior, care au demonstrat că exista fondurile necesare la cele trei structuri, prin economii, fără  afectarea actualului buget.”

Minciună, domnul Ponta nu a afirmat niciodată în acordul guvernului că are de gând să aplice legea în 2013, dimpotrivă spune ferm că acceptă cu condiţia aplicării din 2014, iar cei trei nu au făcut nici o dovadă, au făcut doar declaraţii. Când au trebuit să vină să facă dovada, au lipsit. O să vedeţi mai jos.

Deşi fusese avertizat că asta nu înseamnă că s-a câştigat ceva, că faptul că proiectul a stat două luni în senat deşi fuseseră date asigurări şi luate angajamente -chiar din partea domnului Oprea pe care domnul Pricină mai avea ceva şi îl pupa nu spun unde- că va fi promulgat la sfârşitul lunii martie, arată că nu se doreşte punerea lui în aplicare  şi că se amână până la inutilitate, domnul Dogaru se face că nu vede. Pe 5 Iunie proiectul trebuia să fie discutat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor. Tot atunci trebuiau să vină la comisie şi miniştrii celor 3 ministere implicate, pentru a spune clar dacă au bani sau nu pentru aplicarea legii din 2013. Ei bine, cei 3 miniştri nu au venit, nu i-au lăsat părinţii probabil, aşa că a fost amânată discutarea proiectului. Colac peste pupăză,  mai apare un deputat din cei prieteni cu Ponta, UDMR-ist, care făcându-se că nu pricepe despre ce e vorba în proiect, cere o situaţie comparativă între pensile militare şi cele cuvile. Bineînţeles că intervenţia deputatului al cărui nume nu contează oricum este făcută nu pentru că nu ar şti domnia sa şi ar vrea să afle ceva despre pensile militare, ci pentru a lungi boala până moare pacientul. Bineînţeles că cel care a manevrat şi trage sforile este Ponta, bineînţeles că şi domnul Dogaru ştie asta, dar se face că nu ştie, pentru că de fapt lui îi convine ca rezerviştii să fie nemulţumiţi, pentru că numai nemulţumirile îi mai ţin in sindicat, în rest NIMIC. Dimpotrivă, pentru că practic undeva interesele celor doi se întâlnesc undeva la mijlocul drumului, domnul Dogaru se face preş când poate şi el. Aşa se face că după ce mulţumea celor 3 miniştri acum trei săptămâni sau patru, mai précis pe 23 mai, “care au demonstrat că există fondurile necesare la cele trei structuri” acuma în scrisoarea sa deschisă către deputaţi, domnul Dogaru se face că nu ştie că cei trei au dat PAS când trebuiau să facă dovada la Comisie că au banii şi să primească aviz favorabil.Oare de ce ascunde acest lucru domnul Dogaru? Al cui joc şi ale cui interese le urmăreşte ? Pe cine manipulează? De ce mai ameninţă când practice prin inerţia sa face jocul celor care îşi bat joc de militari ?

În acelaşi dulce stil al manipulării, domnul Dogaru se face că face apel la deputaţi ca şi cum asta ar rezolva ceva. De ce nu se duce în camera depăutaţilor, de ce nu cere să se adreseue plenului Camerei Deputaţilor, are ecst drept constituţional, are posibilitatea să fie ascultat de toţi depăutaţii prezenţi să să dovedeascpă că face cu adevărat ceva, de ce nu merge în comisii să se zbată pentru interesele sindicaliştilor, are această obligaţie ca reprezentant al sindicaliştilor şi acest drept legal. De ce trimite în eter scrisori pe care nu le citeşte nimeni, nici măcar toţi sindicaliştii, sătui şi ei de minciunile şi aburelile sale, de ameninţările inutile şi fanfaronade ieftină?

Colac peste pupăză însă, uită de la mână până la gură ce spune, ce declară, ce cere şi face gafe după gafe. Acum nici o lună mergând pe mâna celor ce susţineau că doamna Cristiana Anghel a făcut o greşeală susţinând amendamentel în plenul senatului pe legea pe care o tot promite Oprea, domnul Dogaru îi cerea într-o altă scrisoare “de suflet” doamnei senator, să nu mai susţină amendamentele pentru că nu era în interesul sindicaliştilor, deşi doamna senator cerea ceea ce cerusem noi, sindicaliştii în documentele trimise senatorilor cu diferite ocazii, documente şi cereri acceptate de totţi cei care le cunoşteau şi fusesseră înştiinţaţi cu ele, inclusiv domnul Dogaru: “în situatia în care constataţi că discuţiile pe acest amendament periclitează votul, vă rog respectuos să anunţaţi renunţarea şi la acesta, urmând să intreprindem cele necesare pentru introducerea lui ulterior sau în Legea pensiilor militare de stat”. Domnul Dogaru îi cerea doamnei senator să renunţe la susţinerea amendamentelor dacă acestea vor  duce la lungirea termenului de vot, pentru că se grăbea. Deci practic nu îl mai interesa cum se va vota legea, doar să se voteze. Una la mână. Acuma domnul Dogaru cere şi deputaţilor să facă ce a făcut tata : “Ca acest lucru să nu vă ingreuneze conştiinţa, vă rog respectuos să vă retrageţi toate amendamentele depuse la diferitele comisii, pentru a nu mai pierde timp prin noi consultari la premier, ministere si comisii parlamentare. Aşa cum a procedat în Senat, la rugamintea noastra, dna senator Cristiana ANGHEL!” Deci după ce la iniţierea legii domnul Dogaru promitea că va urmări ca aceasta să fie amendată pentru că existau puncte cu care sindicaliştii nu erau de acord, acuma insistă să rămână aşa. De ce oare ? Eu nu cred în jumătăţile de măsură, nici în graba asta  după ce trei ani de zile te-ai făcut că lucrezi. De ce nu a spus domnul Dogaru în scrisoarea sa că cei trei miniştri s-au făcut că lipsesc de la dezbaterea legii în Camera de Muncă? Dacă e aşa de preocupat de soarta militarilor de ce nu a făcut un apel şi la cei trei aburitori care azi spun una şi mâine alta? Culmea Culmilor, ca să se scuze pentru că îi deranjează pe distinşii  deputaţi, domnul Dogaru o bagă la înaintare pe doamna Ştefănescu, vrând să insinueze în prostia sac ă dacă nu ar fi fost dânsa, nu i-ar fi deranjat. Aşa acţionează un şef de sindicat. Şi apoi îşi cere din nou scuze şi dă vina pe sindicalişti, dacă vor fi proteste.

“Majoritatea nu mai vor să moară jenant în fata postaşului, a televizorului, care ne umple de declaraţii diversioniste sau de otrava istericilor teleaşti şi scribi băsişti, a unui petic de hartie, ci în stradă. Nu am cum să mă opun acestei ultime soluţii care ne-ar putea reda demnitatea. Drept urmare vă rog să vă imaginaţi ce se va întîmpla când zeci de mii de rezervişti vor veni la Parlament să âşi expună punctul lor de vedere, mai ales dacă vor fi insoţiţi şi de aliaţii lor, CFR-işti, mineri, constructori, muncitori în industria de apărare, profesori, grefieri, sanitari, revoluţionari, piloţi civili, funcţionari publici, etc.”

Este uluitor ce spune aici domnul Dogaru, cum foloseste persuasiunea, insinuarea dar şi minciuna în încercarea de a face presiuni dar şi de a se scuza personal pentru eventuale proteste.

La început spune nici mai mult nici mai puţin decât că rezerviştii vor să moară în stradă, sau mai bine zis şantajează parlamentarii cu sinucideri în masă, cu legări în lanţuri, bătuţi de organelle de ordine, sau cum? pe sindicalişti, dacă vor fi proteste. “Majoritatea nu mai vor să moară jenant în fata postaşului, a televizorului, care ne umple de declaraţii diversioniste sau de otrava istericilor teleaşti şi scribi băsişti, a unui petic de hartie, ci în stradă.”Deci domnul Dogaru consideră că este mai  demn să moriîn stradă, eventual bătut de jandarmi decât în faţa televizorului. Este un îndemn?Asta e tot ce poate face sindicatul , să scoată oamenii afară pentru a muri în stradă? A încercat domnul Dogaru să poarte un dialog cu premierul Ponta cel care decide şi manevrează totul ? Bineînţeles că nu, şi nici nu poate, pentru că nici nu l-ar băga în seamă, după jocul făcut cu Acordul la B1tv în vară. Dar de ce nu trimite o delegaţie care să nu îl cuprindă şi pe el, care să lămurească definitiv intenţiile lui Ponta ? CHIAR SĂ NU FIE NICI UN MEMBRU AL CONDUCERII SINDICALE CARE SĂ POATĂ FI PRIMIT DE PONTA ? ÎN ACEST CAZ ESTE MOMENTUL CA ACEASTĂ CONDUCERE SĂ ÎŞI DEA DEMISIA ÎN BLOC  PENTRU CĂ NU ESTE UN PARTENER DE DIALOG CREDIBIL ŞI REPREZENTATIV PENTRU SINDICAT NU ESTE ÎN STARE SĂ REZOLVE O PROBLEMĂ SIMPLĂ, ACEEA DE A DISCUTA CU PREMIERUL ŞI DE A LĂMURI INTENŢIILE ACESTUIA ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA.

Apoi practic se scuză că este posibil să apară proteste antiguvernamentale : “Nu am cum să mă opun acestei ultime soluţii care ne-ar putea reda demnitatea”.

 Iar apoi, ca de obicei, se laudă fără acoperire, ameninţă iarăşi cu proteste masive care vor sufoca România, când ştie că nu va putea scoate mai mult sde 1000 de oameni orice  ar face. “Drept urmare vă rog să vă imaginaţi ce se va întîmpla când zeci de mii de rezervişti vor veni la Parlament să âşi expună punctul lor de vedere, mai ales dacă vor fi insoţiţi şi de aliaţii lor, CFR-işti, mineri, constructori, muncitori în industria de apărare, profesori, grefieri, sanitari, revoluţionari, piloţi civili, funcţionari publici, etc.”

Asta este activitatea lui Dogaru vizavi de această lege. Acesta este Dogaru. Dacă asta doresc rezerviştii, asta au.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

27 Raspunsuri la Domnul Dogaru nu se dezminte

  1. Lt.col Slaveanu George

    Mi-a fost tare greu sa citesc tot articolul,dar am facut-o si pe asta.Am mai spus si repet:armata si sindicatul sunt notiuni atipice,demnitatea militara nu se recastiga prin negocieri sau prin iesiri in strada.Orice stat,indiferent de forma de guvernamant,care isi respecta institutia de baza numita armata,a ceat pentru aceasta legi speciale,la care nu se supun civilii si nici nu au voie sa le discute,statut special,si modul de recompensare a unor oameni devotati 24 de ore din 24 interesului national.Aceasta mai ales in tarile care au renuntat la obligativitatea serviciului militar.Cei care au aptitudini si isi aleg aceasta cariera trebuie sa stie precis la ce se inhama si sa constientizeze ce-i asteapta atunci cand incheie o astfel de cariera.Totul trebuie sa constitue un subiect TABU,nimeni,mai ales politicienii neaveniti,nu trebuie sa atinga o virgula in legile speciale ale oastei.Generatia noastra a distrus totul,in primul rand a distrus tara copiilor nostri care slujesc acum la usi straine fiindu-le interzisa afirmarea in propria tara.Toate tarile Europei au in parlamentele lor senatori si deputati de drept,singurii mandatati sa sustina interesele militarilor.La noi,ca la nimeni,pensiile militare se regasesc in in sistemul national de pensii,distrugandu-l pe termen scurt,alaturi de pensiile asazise ale ceapistilor,care si-ar avea locul in randul ajutoarelor de stat.Nu de negocieri si de proteste de strada au nevoie rezervistii ci de revenirea la statutul initial pe care nici sistemul comunist nu a incercat sa-l schimbe.Cat despre sefii sindicatului ,numai de bine.Si Dogaru si Valerica au fost activisti de partid din tata in fiu asa ca nu stiu ce mama dracului asteptati de la ei.Este o cauza definitiv pierduta.Romania mileniului III nu mai are armata nationala.

  2. HUMOR NEGRU

    Indemnizatia de comanda (de conducere) a fost instituita prin HCM 1963/1969 .
    Nicolae Ceausescu “a preluat” conducerea PMR (viitorul PCR) si apoi si a RPR (viitoarea RSR) in martie 1965 . Deci “a indraznit sa inventeze asa ceva in armata” . Oare de ce ???

  3. Lt.col Slaveanu George

    Humor alb.Nu este bine sa amestecam capra cu varza.Eu am facut referire doar la PENSIA MILITARA DE STAT pe care Partulescu si gasca lui portocalie de hoti santajabili si inculti au bramburit-o si au amestecat-o in sistemul national de pensii pentru a-l distruge si pe acesta.

  4. Colonel(r) Alexandru Bihoreanu

    Regret sa va contrazic.Nu Dogaru,ci dvs. ne induceti in eroare cu aceasta prea lunga si inutila pledoarie antiDogaru si antiSCMD! In niciun caz nu-i fac vinovati de batjocura nenumaratelor recalculari,revizuiri ale drepturilor noastre la pensii militare pe cei alaturi de care am iesit in piata publica sa ne aparam drepturile ce ne-au fost calcate in picioare!Din pacate,d-le col.NEACSU,Dvs nu ne oferiti nicio alternativa la Dogaru si SCMD,decat punerea botului pe labe in fata monstruoasei coabitari BASESCU-PONTA!Ziceti ca nu vom iesi mai mult de 1000 sa protestam.Veti vedea f. curand ca SCMD va fi mult mai mult decat a fost si se asteapta cei care ne vor binele iesirii noastre din sistem!Va place sau nu,numai Dogaru si SCMD, cel putin pana acum, sunt devotati,dreptatii pana la capat, pentru noi,cei cu pensiile militare desfiintate si ciuntite de regimurile Boc-Basescu-Ponta.

  5. Oprea

    Domnule Neacsu,
    Il mai platiti in continuare pe Dogaru ca sa va reprezinte ?

  6. Vasile

    Aveti dreptate domnule lt.col.Slaveanu. Asa trebuie pusa problema Armatei Romaniei. Aceasta institutie, numita Armata, nu este a niciunuia dintre noi, este a Romaniei. Cei care au fost si, sunt la conducerea tarii se fac ca nu pricep aceasta problema, dintr-o meschinarie contabiliceasca: „Nu sunt bani!?” Atata stiu ei sa spuna! Ei,daca atata ii duce capul, este timpul sa se duca acasa si, sa vina altii care mai si gandesc, la binele Romaniei. Unul ca profesorul Alexandru Atanasiu este lasat „in tribuna”, in loc sa-i fie folosita pregatirea, pentru binele tarii. Imaginati-va daca era dansul la Ministerul Justitiei, isi mai permitea „nenumitul” sa-si puna oamenii lul la Parchete!? Eu nu cred.
    Discutam ieri, cu un basarabean care cutreiera Tara Romaneasca, sa faca cunoscuta o fila din istoria insangerata a Romaniei, „Cotul Donului, 1942”, si-mi spunea ca de-acolo din Basarabia, „se vede” ca cei care ne conduc „nu sunt romani”, in sensul ca fac doar ce spun FMI, Banca Mondiala, UE etc. Si, nu are dreptate?
    Cand „vom gandi cu capul nostru” si, se va mai naste unul ca Bratianu, atunci Romania va fi o tara NORMALA. Pana atunci, numai Dumnezeu ne mai poate salva. Doamne ajuta!

  7. Domnule Oprea, dumneavoastra il mai platiti pe Basescu ?

  8. Domnule Bihoreanu, sa dea Dumnezeu sa ma insel eu. Vomvedea pana la urma cine s-a inselat.Apropo, nu incercati sa deviati subiectul. Eu nu sunt anti SCMD. Daca dumnevoastra considerati ca cine il critica pe Dogaru e anti SCMD, atunci va pot replica si eu ca cine il critica pe Basescu e anti Romania. Ce spuneti, va aranjeaza? Dezlegati-vă la ochi domnule Bihoreanu.

  9. Oprea

    Domnule Neacsu,
    Personal nu ma duc la Cotroceni sa-l platesc pe Basescu. Dinsul detine o functie (ca si doamna Anghel,ca si dl. Dobrotoiu, ca si domnii Ponta sau Antonescu) si este platit din bugetul statului deci si din impozitele pe care le platesc, in baza legii, fara sa fie necesar acordul expres al meu. Dvs. mergeti la banca de buna voie si nesilit de nimeni si depuneti o suma de bani in contul SCMD. Observati vreo diferenta ?

  10. Singura diferenta este modul de plata, In rest in toate cazurile, platim niste oameni care nu merita acesti bani. Dar aapropo, cine v-a informat ca Dogaaru este platit de sindicat, sau stiti ceva ce nu sstiu eu ? Daca aveti cumva statul de plata al SCMD si stiti ca e platit cu salariu, poate imi spuneti si cu cat.

  11. Col(ret) Dumitru

    Stimate domnule Neacsu,

    V-am citit articolele din ultimele 3-4 luni, precum si comentariile postate, pe care le apreciez ca fiind pertinente si la obiect. Nu va cunosc si nici nu stiu ce activitate ati desfasurat in cadrul MApN. De asemenea nu cunosc nimic nici despre activitatea domnului Dogaru. Singura apreciere despre domnul Dogaru, pe care am auzit-o la tv intr-o declaratie a domnului presedinte Basescu…ar fi faptul ca acesta a fost adus in MApN de tov. Ilie Ceausescu. Aveti dreptate cand spuneti ca din partea SCMD la tv nu apare altcineva in afara de domnul Dogaru si Pricina. In consecinta daca tot reprezinta interesele rezervistilor as dori sa stiu macar ce studii militare a dobandit, cu ce s-a ocupat si cati ani a activat ca ofiter in cadrul MApN(sper sa nu fie secret, in acest caz e clar ca nu-mi veti putea satisface simpla curiozitate). Sper sa fiu in asentimentul multor rezervisti, care ar dori sa stie si sa se poata mandri cu cel ce le reprezinta interesele.

    Va salut cu respect

  12. Oprea

    Daca merita sau nu oamenii banii respectivi se poate discuta. Chiar din unele tabele publicate si de dvs. reiese ca domnului Dogaru i se deconteaza o serie de cheltuieli (mese, deplasari, cazari, telefoane etc.) deci nu lucreaza voluntar. In plus in calitatea sa de presedinte de sindicat (si nu de simplu cetatean) este platit si de televiziunile unde mai apare.In fine, asa cum sunt platiti (recompensati) unii dintre colaboratorii sai de frunte incaseaza si dl. Dogaru recompense pentru realizarile sale. Nu am statul de plata dar am colegi in conducerea sindicatului.

  13. Oprea

    Col(ret) Dumitru
    Dl. Dogaru nu are studii militare. Este ginerele fostului comandant al trupelor de graniceri gl. col. Vasile Petrut si asta cred ca spune totul despre modul cum a ajuns militar. A lucrat in CPS in subordinea lui Ilie Ceausescu deci este politruc ca si dl. Pricina.
    Daca este cazul sa va mindriti sau nu cu dinsii este la aprecierea dvs.

  14. Oprea

    Col(ret) Dumitru
    Daca tot vorbim despre studii militare priviti in poza de mai sus cum saluta un „colonel”. Domnul are o comparatie interesanta si pe net cu un sef de muzica.

    http://imgur.com/a/z1oec#1

  15. Oprea

    Apropo de plata celor din conducerea SCMD ce intelegeti domnule Neacsu din extrasul de mai jos care a aparut azi pe site-ul sindicatului:

    „9. Reducerea cu 50% a cheltuielilor cu personalul care deserveste structurile centrale ale SCMD (prezinta presedintele SCMD).”

    Experienta dvs. va spune ca este vorba despre femeia de serviciu care este platita iar onor conducerea se multumeste doar cu decontari ?

  16. Apai Opreo, nu fi chitră, las-o jos ca macane. Ori este platitDogaru de sindicalisti, ori de televiziuni, ori i se deconteaza cheltuielile facute in interesul sindicatului.Ori ai date cand vorbesti , ori dai la plezneala. Dumneata parca cereai documentare cand vorbim, dar vad ca dumneata dai in bobi. Nu e frumos ce faci. Nu sunt fan Dogaru nici pe departe, dar nici nu sunt de acord sa plateasca din buzunarul propriu deplasarile facute in interes sindical. MI SE PARE DIN CE IN CE MAI INUTIL SA ITI RASPUND, DUMNEATA CAUTI MOTIV DE CCEARTA, NU AI ARGUMENTE, VORBESTI NEDOCUMENTAT, DUPA URECHE, DUPA CEEA CE CREZI. NU PREA MERITA PIERDUT TIMPUL PENTRU ATATA LUCRU.

    Domnule Dumitru, e adevarat, domnulDogaru, ca si domnul Pricina, nu au facut scoala militara, sunt facuti ofiteri dupa terminarea studiilor civile, si adusi unul in presa, altul in sectia de studii istorie militara.E adevarat, domnul Pricina a incercat sa faca liceul militar dar l-a abandonat, nu ma intereseaza motivele si apoi dupa ce a fost facut ofiter, a facut scoala militara la FF, adica timp de trei ani, mergea vara la Sibiu sa dea niste examene, după ce plecau elevii in vacanta. Alte studii gen cursuri de stat major, academii, cursuri de comandanti, eu nu stiu sa fi absolvit vreunul din ei.Da, este adevarat, domnul Dogaru a fost introdus in armata de socrul sau, care era prieten cu Ilie Ceausescu.Daca avea si atunci gura pe care o are si acuma , nu e de mirare. Pe mine insa nu ma intereseaza ce au facut nici unul din ei acum 20 de ani, ci ceea ce fac acuma si ceea ce vad ca fac nu ma multumeste. Asta e problema.

  17. Oprea

    Dogaru este platit (recompensat) din banii sindicatului adica de sindicalisti. Nu era nevoie sa mai pomenesc despre decontari sau sumele primite de la televiziuni. Nu pot sa dau numele pe care le doriti atit de mult. Stiu ca oltenii sar repede la bataie dar va recomand sa cititi cu atentie tot ce scriu.
    Nu inteleg chestia cu fructul ala pentru dulceata.

    CHÍTRĂ ~e f. Fructul chitrului din care se face dulceață.

  18. Lt.col Slaveanu George

    Domnule Oprea,sunt de acord ca cei care v-au instruit la Baneasa sau la Scroviste nu au reusit sa va bage gramatica in cap,dar va rog sa incetati polemicile imbecile.Parerea mea este ca sunteti zacusca nu chitra.Cautati repede in dictionar,poate va luminati.EVIDENT

  19. Col(ret) Dumitru

    Multumesc domnule Neacsu, multumesc de asemenea domnului Oprea pentru informatiile furnizate. Ma bucur ca nu fac parte din SCMD si in acelasi timp ma surprinde faptul ca membrii acestui sindicat nu au reusit sa aleaga si sa fie reprezentati de cineva dintre ei cu merite deosebite de-a lungul carierei militare. Daca ne-am fi aflat in ”iepoca mult iubita”, ar fi fost chiar foarte bine ca domnul Dogaru sa conduca destinele unui sindicat, cu sanse importante sa rezolve problemele celor multi. Regret ca nu l-am cunoscut atunci pe domnul Dogaru, caci ar fi putut sa-l determine pe tov. Ilie Ceausescu sa nu ma ”indeparteze” din Academia Militara in 1986(dupa doua luni de la inceperea cursurilor) si trimis la canalul Dunare-Marea Neagra si Dunare-Bucuresti pentru a nu mai avea tangenta cu secretele militare. La ”vremurili” respective am fost considerat ”element” cu dosar periculos. Am absovit totusi Academia de Inalte Studii Militare ulterior, in 1994. Ne aflam in democratie si in NATO…asa ca ceea ce face domnul Dogaru acum nu este decat un mare LOL (laughing out loud).

    Am onoarea sa va salut

  20. Oprea

    Lt.col Slaveanu George
    Apreciez faptul ca sunteti de acord cu ce nu stiti. Ca sa intelegeti la ce ma refer este vorba despre faptul ca nu am fost instruit nici la Baneasa nici la Scroviste.
    Ce este zacusca stiu dar nu vrea nimeni sa ma lamureasca de ce sunt chitra ? Jur ca nu stiu. Nu stiu nici cine este Partulescu dar banuiesc si atunci am o intrebare:
    – gramatica dvs. va invata sa va bateti joc de numele oamenilor care nu au nici o vina ca se numesc asa ? Asta ati invatat in armata ?

  21. Lt.col Slaveanu George

    Pentru tot raul care l-a facut cu intentie tarii si cetatenilor ei acest nemernic ,educatia mea militara nu-mi interzice sa-l caracterizez cum imi vine la gura.Cei care ii mai aduc si acum osanale acestui uzurpator,sunt ori retardati,ori slugi.

  22. Oprea

    Cred ca trebuia sa puneti expresia „educatia mea militara” intre ghilimele caci e o mare deosebire intre educatie asa cum o inteleg oamenii civilizati si educatia dvs.

  23. LoremIpsum

    Dau un Like lui Oprea, dar din tot sufletul.
    Apropos, am vazut ca mai toate blog-urile au preluat trasnaia aia cu:
    „Indemnizatia de comanda (de conducere) a fost instituita prin HCM 1963/1969 .”
    Corect este „Indemnizatie de conducere”, imbunatatirea „de comanda” nu exista si se platea personalului civil care lucra in MApN si MAI.
    Asta asa ca fapt divers, pentru nostalgici.

  24. Lt.col Slaveanu George

    Probabil domnul Oprea a lucrat ca instalator la SECU.

  25. zamfirescu cornel

    „DIVIDE ET IMPERA!”,probabil,sloganul „TRILATERALEI”Isarescu ,probabil,conduce filiala romaneasca.PUTIN,OBAMA si…BASESCU sunt doar pioni!

  26. HUMOR NEGRU

    DOGARU ESTE O MARE HAHALERA.

  27. Didu

    Cum domnilor va mai intrebati daca dogaru e platit sau nu de sindicat? Sigura ca da! are un salariu de 6.400 lei lunar. Va mai intrebati cum a fost facut ofiter? de tata socru gr. vasile petrut, pe care dogaru l-a aruncat la azilul din Tirgoviste , de unde a si murit in vara asta 2013. Va vine sau nu sa credeti intrebati la azil sa vedeti. Dogaru aparatorul pensionarilor a dat cu socru la azil. Va mai intrebati ce face el ptr rezervisti.NIMIC. E mason ajutat sa mentina o structura de tipul scmd. E un om extrem de duplicitar si cu un caracter odios. O sa va lamuriti..