AMINTIRI DE LA NOI

Categoria Magazin

AMINTIRI DE LA NOI

(o altă panaramă de pamflet!)

 

În vremea copilariei mele se spunea despre unu’  mai nărod (sau cum ar zice un prieten de-al meu – nu e la semne) că e „sucit în vrej”. După o grămadă de ani încă nu am reuşit să aflu dacă „suceala” asta e ceva ereditar, se ia prin contact direct sau diferă în funcţie de regiunea etnofolclorică unde a crescut fiecare. Că de trecut am văzut că nu trece! Ce e sigur e că la poporul nostru e mult mai întâlnită decât la alţii!

Butonezi televizorul şi începe “să te doară mintea”. În nu ştiu ce “muncipiu” o doamnă serioasă s-a apucat să facă un grătar (că vine nora la masă!) în podul de la bloc şi a luat foc tot blocu”! Zicea o vecină (aia băgăcioasă de la scara 2) că nu e prima oară. (Lasă că şi eu am mâncat mici în capitala ţării, făcuţi pe grătar cu cărbuni la faţa locului adică în balcon, la etajul 6 – eh, asta e!).

Te duci la pădure (în engleză picnic) să-ţi aeriseşti creierii si să-ţi umpli plămânii cu ozon şi, desigur, să mănânci “ca tot omu’” vreo două – trei cefe cu mujdei şi, după trei ore, pleci acasă dând din cap de parcă ai făcut box “douăj” de ani la Clubul CFR!

De ce? Păi dacă la pădure ai avut vecini buni! Ăla din stânga – brunet, tuns cum a văzut el în filmele americane că se poartă ăia din „siăls”, de 120 kg la 1,72, cu maieu musai negru si lanţ de 80 de grame (ăla sub 50 cică e brăţară) – se încăpăţânează să-i demonstreze lu’ cumnatu’ ce boxe tari şi-a adus din Ungaria. Făcute special pentru manele – aşa mă gândesc. Nu ştiu de ce dar mulţi concetăţeni de-ai noştri cred că dacă ascultă manele cu boxele la maxim şi cu geamurile deschise când se dau cu maşinile lor “tari” cred să sunt mai trendi! Mă rog, poate nu pricep eu! Sau nu am maşină care merge cu manele? E complicat!

Să revenim la picnic. Vecinul din dreapta şi-a adus cu el toţi copiii de pe scară dar ăştia vor să joace şi fotbal şi volei (că sunt şi 2 fete) cu aceeaşi minge şi în acelaşi timp.

Doamna din spate şi-a bătut copilul de 3 ori întro oră (cred că e la cor că avea ăsta mic o gură!). Prima oară a luat-o că a spart sticla de vodkă „a lu’ tac-su”. A doua că a vărsat borcanu’ de muştar pe tableta lu’ sor-sa mai mare care a început să urle: “Familie de handicapaţi! Nu mai vin cu voi niciodată”. Ultima a furat-o că s-a tăiat la picior întrun ciob de la sticla de vodkă. Nu copilu’ s-a tăiat, mă-sa! Dar el a fost de vină.

“Suceala” asta se manifestă şi în alte domenii. Uitaţi-vă la felul cum conduc sau cum parchează „conţăranii” noştri. Mergeţi prin parcările de la “mol” si căutaţi acele maşini negre cu cerculeţ pe bot. Jumătate nu-s parcate “între linii” sau măcar drept. De ce? Pentru că cei care au astfel de maşini consideră că ei nu trebuie să ştie să parcheze!

 

Uitaţi-vă la românii „calamitaţi”. Stau cu nămetele până la fereastră, cu găinile moarte în coteţ dar stau la cârciumă, la o bere. De ce? Aşteaptă să vină armata, jăndarii şi cu isu să cureţe „uliţa mică” ca să-i poată duce la soacră-sa o pâine şi jumate de parizăr că nu ştie nimic de ea de săptămâna trecută şi-l tot bate nevasta la cap.

Sunt pline magazinele de carne, toate sortimentele nu doar „Fraţii Petreuş” ca pe vremuri. Românii îşi aşează şi ei sortimentele în congelator, acasă, “să fie acolo” până nu se mai închide uşa!

Se duce nenea la târgul de maşini să-şi ia ceva bun, cam la 14 – 15 000 de euro şi adusă recent. Dar trebe să aibă cârlig că el are remorcă. Altfel cum îşi aduce cartofii şi merele de la socru-său din Aşchileu?

 

Merge mătuşa la supermarket. Se plimbă câteva minute printre rafturi căutând ceva anume. Deodată faţa i se luminează! A găsit! Pe un capăt de raft un afiş mare, roşu, anunţă: „Oferta Zilei – Tigaie teflonată doar 80,65 RON”. Ia două, una pentru ea una pentru vară-sa că oricum săptămâna viitoare îşi ţine aia ziua şi-i trebuie un cadou. Dacă mai făcea cinşpe paşi la stânga, pe la jumătatea raftului, vedea un metru cub de tigăi la acelaşi preţ. Care ofertă!?

Vă mai amintiţi de aceea inaugurare de supermarket unde îşi rupeau unii hainele şi se călcau în picioare pentru nişte drujbe?

“Suceala” asta se manifestă şi în atitudinea civică. Se anunţă în Franţa intenţia de a creşte vârsta de pensionare cu un an – doi. A doua zi erau “la miting” peste un milion de oameni. Se anunţă la noi tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Se adună TOATE confederaţiile sindicale în capitală, cam opt mii de persoane, mănâncă seminţe, bagă tutun şi încheie în forţă cu „Dansul pinguinului” – şi ala scurtat că-i grăbeau şefii „Hai mai repede că trebuie să ne oprim şi la Dealu’ Negru să mâncăm!”.

Merge Antena 3 cu oareşce concert de “pleibecuri” la Craiova. Se adună peste 50.000 de oameni. Se aruncă la gunoi cele 7,4 milioane de voturi de la referendumul de demitere şi nu se întâmplă nimic. Ba nu! Se repetă la TV acea expresie lansată în politica românească de un brav ministru (tot din Craiova): „Aşa şi?”.

Un primar (sau un preşedinte!) câştigă alegerile cu 60% din voturi. După trei luni toţi îl înjură “bă ce ne-a făcut ăsta!”. Da’ cine l-a votat!? Culmea e că după 4 ani e votat din nou!

Eu aşa mă gândesc! Ăsta cred eu că e specificul naţiei: să fie 2 – 3 canale TV de “muzică bună”, încă vreo 2 cu seriale turceşti (că telenovelele … le-a trecut timpul!), încă 2 cu liga lui Mitică, să fie bani de nişte bere la pet de doi jumate (normal – la ofertă) şi un kil de polonezi şi e super! Poţi să desfiinţezi spitalele şi judeţele, să vinzi Poşta şi Roşia-Montană, să-i controlezi fiica în sutien şi nu numai în timpul bacului la română – totul e OK!

După ce mâncăm cu prietenii nişte mici cu muştar (sau cu sare ca la olteni), ne ştergem discret de faţa de masă, tragem uşurel o râgăială (deh, berea asta!) şi e-n regulă! Acum putem discuta despre cât de bine a fost că ne-au primit ăştia în UE, despre nevoia de avioane de luptă sau divorţul lu’ blonda aia bună de pe canalul 2 şi fredonăm plini de maximă suficienţă “Noi suntem români”.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la AMINTIRI DE LA NOI

  1. neacsum

    Mai Tavi Mai, da-i inainte si nu mai da telefoane aiurea cand nu e cazul. La Bulevard birjar, ca Imparatul Romanilor e in renovare!!