NU VREAU SĂ FIU GROPAR

Acum 20 de luni scriam o poezie, inspirat de protestele din Piaţa Universităţii, proteste care au dus până la urmă la schimbarea pe care o mare parte din români o doreau. Voiam ca prin gândurile mele să îi conving pe oameni să fie mai responsabili, mai atenţi la ce se întâmplă în jurul lor, mai conştienţi că în ei stă puterea dacă există dorinţă şi că ei, şi nimeni altcineva nu le va schimba viaţa în bine. Poveştile cu mură în gură sunt poveşti. Voiam ca oamenii să conştientizeze aşa că simpla vizionare sau condamnare din faţa televizorului  a abuzurilor unui regim nu îi face revoluţionari ci doar complici.  Tăcerea şi lipsa de acţiune fac din noi complici la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Un alt român, la fel de neastâmpărat ca mine a luat poezia şi a făcut cu ea un clip care şi pe mine m-a cutremurat pentru că a ştiut să combine versurile cu muzica şi dinamica prezentării. Mulţumesc şi acuma domnului Dan Ciucuda de la Starea Naţiunii pentru superba realizare.

Repun acuma dar de data asta aici, pe acest site poezia şi clipul, pentru că ceea ce se întâmplă la Pungeşti şi în întreaga ţară, la Izvoarele în Galaţi, în Bihor, în Timiş este crimă iar noi prin tăcerea şi lipsa de reacţie  suntem complici , ne omorâm singuri dar îi omorâm şi pe cei care vin după noi. Aveţi răbdarea să urmăriţi clipul şi apoi reflectataţi dacă vreţi să fiţi groparii acestui neam alături de cei care ne scot ochii cu independenţa energetică, noua mură în gură pe care nu o vom vedea niciodată,  sau vreţi să faceţi ceva. E timpul să ne trezim, cei care nu vrem să fim groparii propriei noastre gropi.Numai condamnaţii îşi sapă singuri groapa. Oare chiar aşa am ajuns? Cine ne-a condamnat?

Nu vreau sa fiu GROPAR

 

Nu vreau sa fiu groparul unui neam

Nu vreau sa fiu călăul unei ţări,

Nu vreau să stau şi să privesc pe geam

Cum suntem spulberaţi în patru zări.

 

Nu vreau sa tac, s-aştept şi să înghit

Vânzări batjocoriri şi nesimţire,

Nu vreau să mai ascult  stereotip

Poveşti despre promisa fericire.

 

M-am săturat să tac şi să privesc

Călcâiul ce striveşte un gândac

Am glas să ţip şi să mă răzvrătesc

Am glas ca să vorbesc şi nu să tac.

 

Nu vreau să mă complic din plictiseală

Dar nici să fiu complice unor hoţi

Tăcerea ce ucide ca o boală

Ne face hoţi şi criminali pe toţi.

 

Nu vreau să lâncezesc o viaţă iar

Să mă cuprindă lenea  ca o moarte,

Dacă va trebui să mor, atunci măcar

Să mor strigându-mi dorul de dreptate.

 

Nu vreau să tac, nu vreau să stau şi nici

Să mai aştept umil cu mâna-ntinsă

Să vină vreun „0  seven agarici”

S-aprindă iar o candelă nestinsă.

 

M-am săturat să strâng şi să tot tac

Nevoile, şi grijile şi dorul

Să fierb ca ciorba-n oală sub capac

La foc arzând cu încetinitorul.

 

Nu vreau, nu pot să mai suport

Atâta delăsare criminală

A celor ce vor tot, fără efort.

Nu vreau să mai bolborosesc în oală.

 

Nu vreau să fiu părtaş  al celor care

Îmi vând pământul şi mă vând pe mine

De astăzi mă ridic iar în picioare

Nu vreau să mai accept mersul pe vine.

 

Priviţi-mă, la cât  arăt de mic,

Eu mă aşez cu mult deasupra voastră

Căci eu de astăzi, iată, mă ridic

Şi nu mai stau pasiv lângă fereastră.

 

Căci nu mai vreau şi n-am să mai accept

Să fiu călău, secure şi gropar

Cât îmi va bate inima în piept

Voi fi copac semeţ, protestatar.