Reporteri şi demnitari

Categoria Actualitate, Opinii, Social, Stiri Interne

 bunea stancu

A devenit  déjà celabră anecdota cu generalul  australian  Cosgrove si reportera care tot încerca să îi pună în spinare faptul că formează mici asasini. La noi astfel de replici sau  răspunsuri s-ar lăsa cu trecerea în rezervă a generalului, pentru că avem mai mulţi generali decât reporteri şi moderatorii tv sunt mai de temut pentru politicienii noştri decât un general, indiferent cine ar avea dreptate. În plus, la noi astfel de întrebări,  insinuări, insistenţe direcţionări,  sunt la ordinea zilei, aproape că nu le mai sesizezi. Astăzi, 31.01.2014 însă, urmărind un serial pe Diva , “ În mintea criminalului” am avut ocazia să văd o întâmplare copiată la indigo din “mintea reporterilor” români. Pe scurt,  are loc o crimă, 3 poliţişti sunt omorâţi şi unul grav rănit. Şeful Poliţiei iese să răspundă presei şi o duduie  de la o televiziune îl întreabă pe acesta :”Cum vă simţiţi ?“ Întrebare luată din manualele de jurnalism româneşti sau din cursurile profesorilor ălora de la nu ştiu ce media care formează profesionişti.  Nu ştiu cum i-a venit scenaristului prin cap să pună a asemenea întrebare probabil mai urmăreşte PRO tv,Antena3  sau orice post românesc  şi s-a gândit să facă şi el ca românii.

În fine, ceea ce a fost intersant a fost răspunsul poliţistului şi trebuie menţionat pentru că aşa ceva nu vei vedea în veci în România. Vă spun sincer că am aplaudat ca pe vremea când vedeam filme cu Winnetou şi apăreau apaşii să îl elibereze pe Old Shatterhand. Răspunsul poliţistului m-a răcorit şi a răzbunat toate  reportajele  de doi lei şi întrebările  cretine pe care le-am auzit în ultimii ani, la toate televiziunile noastre. Am reţinut răspunsul şi îl fac public chiar dacă este o biată replică din film pentru că poate mai sunt şi alţi oameni care se simt asasinaţi jurnalistic de aceşti reporter cu pretenţii şi fumuri de Pullitzer. Iată răspunsul:

“ De 20 de ani răspund la întrebările voastre tâmpite. Astăzi  tu, Margaret ai stabilit  un record de imbecilitate. Am pierdut 3 oameni, un altul este în spital în stare gravă iar tu mă întrebi cum mă simt. Sunt trist, idioato ! Mai aveţi şi alte întrebări?”

Genial răspuns.  Bineînţeles că nu a mai urmat nici o întrebare, bineînţeles că nu s-a plâns nimeni de răspunsul şefului poliţiei pentru că toţi cei prezenţi au realizat că nu el a fost de vină ci imbecila care a pus o astfel de întrebare într-un astfel de moment, doar pentru a se face auzită.  Când o să văd şi eu un astfel de om dând peste nas tinerilor jurnalişti care se întrec care să pună întrebări mai cretine. Accidentul din Apuseni a dat ocazia atâtor întrebări de genul ăsta încât aproape nu le mai sesizezi . Am început să ne obişnuim cu cretinismele şi idioţii şi chiar nu le mai deosebim aşa cum ne-am obişnuit cu “succesurile” încât acuma nu mai miră pe nimeni şi mâine poimâine o să fie considerat ca fiind correct gramatical pentru simplul motiv că a fost spus de pupila prezidenţială şi a devenit utilizat chiar mai des decât varianta corectă. Apropo de accidentul din Apuseni, am văzut prima apariţie în public a doctorului Zamfir  a doua zi după accident parcă şi o “specialită în ştiri” îl întreba dacă mai merge cu avionul. Tembelism în stare pură. Asta o interesa pe duduia , voia şi ea un titlu pe burtieră “ Doctorul Zamfir nu mai vrea cu avionul “. Acuma toate televiziunile ne anunţă un fapt extraordinar, domnul doctor  Zamfir asculta muzică în timp ce opera. Săracii de ei nu au văzut filmul MESH, se uită numai la “Mireasă pentru fiul meu” sau divorţurile nu ştiu cărei fufe cu buze  botoxate.

Când oare vom trece de anii 60? Când intrăm şi noi în rândul lumii ? Când o să văd un ins  oarecare,  indiferent cine  dând un astfel de răspuns unui reporter bâlbâit sau sâsâit cu sâmburi de marmeladă în cap care pune întrebări demne de Elena Băsescu ?.

La noi însă pe lângă întrebări idioate, mai avem parte şi de răspunsuri   de maidan.  O jurnalistă prezentă  la baia de presă a domnului Duşa, la Brăila,  îl întreabă pe domnul Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila cel care pleca la ski  în plin cod roşu, dacă consideră că trebuie să îşi dea demisia, o întrebare poate tendenţioasă şi neplăcută, dar oarecum justificată şi normală. Ce face domnul Bunea? După terminarea conferinţei se ridică în picioare şi se adresează colegilor, ca şi Băsescu , Mariei  : „Nişte obraznici, mă, nişte fâţe d-astea! Îi dau două picioare în gură“. Apoi i se adresează şi “la mişto”,  o întreabă unde să îi trimită demisia  dar nu uită să menţionete printre dinţi „Nu ţi-e ruşine, mă? P… mamii lor!“

Asta este România, România nesimţiţilor, cum spuneam  în alt articol.

PS. Eu nu mă mai uit la tv. Acu două zile ma uitam şi  ce văd? Şefu meteologiştilor olteni plecă cu mapa sub braţ să prizinte măsurile  pentru olşteni şi ne anunţă să ne pregătim de cod portocaliu de caniculă. Cum auzii aruncai şuba dă pă mine, schimbai budigăii cu tanga şi ţuşti pă usă până nu să ocupă locul. Când ies din bloc să dau în bâlbâială. Mă pocni un crivăţ păste muie de îmi plecară şlapii singuri pă trotar. Un să mai plec după iei, fugii răpede în casă că auzeam un clinchet între picere şi mierea frică să nu să spargă. Abea mă încălzii,  da proteza şi acu clănţăne  în pahar. Bă fraţilor, lucru mare cu tilivizoru ăsta, lucru mare auzi? Păi acu cine îmi dă mie şlapii înapoi, ai şlapii cine mi-i dă înapoi că să pierdură, gata, să pierdură, ce mai.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Reporteri şi demnitari

  1. Robinson Crusoe

    Era suficient capitolul despre reporteri!Despre demnitari se vorbeste tot timpul!Cred ca si reporterii au timpitii lor…Intrebarile idioate le pun in numele…poporului!Asta da, putere!

  2. Se poate tuse fara junghi?

  3. Generalul Iarna

    Sunteti niste tristi!Freza inventata de Spusu la Targoviste e de poveste,deja a terminat in Prahova,acu „actioneaza”in Buzau.Pina la primavara ajunge la Balcic!

  4. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Da,urmeaza BELEAUA…