Acţiuni inutile

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social

 

Ponti si Tari

Curtea Constituţională s-a exprimat pe cele două cereri sau pâre ale coabitanţilor, una legată de campania electorală a preşedintelui, cealaltă în cazul ne-contra-semnării de către premier a decretelor de decorare a unor simpatizanţi băsişti. În ambele cazuri domnul Zegrean &co au dat aviz negativ reclamanţilor, în sensul că şi-au declinat competenţa practic, pe motiv să sfânta Constituţie în măreţia ei nu prevede speţele, deci Curtea nu se poate exprima pe ceva ce nu iezistă specificat în Constituţie, iar ei, constituţionalii nu pot interpreta fără partitură, ei sunt meseriaşi, nu cântă după ureche, ca ceilalţi judecători. Răspunsul lor are acoperire legală, în sensul că se poate interpreta şi aşa refuzul de a da o soluţie pro sau contra. Trăiască măreţia legilor române!

Acuma se pune o întrebare legat să zicem de plângerea domnului Ponta: domnia sa înainte de a trimite plângerea la CCR, ca jurist, ca dottore în drept nu a constatat că în Constituţie nu se specifică în mod clar ce are voie să facă şi ce nu domnul preşedinte? Domnia sa, cu nu ştiu câţi colegi sau profesori jurişti în partid sau puşcărie, chiar nu a văzut că cererea sa va fi tratată cu NUP, sau a sperat ca prin jocuri de culise să obţină o “sentinţă” pentru colegul de coabitare? Sau nu cumva ştia dar a făcut tot acest circ cu a treia suspendare şi lupta cu balaurul, ca să prostească din nou electoratul cu lupta lui până la capăt aşa cum încearcă să îl prostească cu mortul pe care îl ţine în fereastră împăiat să îl vadă poştaşul şi să îi dea pensia? Are dreptate Băsescu în privinţa asta, Ponta minte cum respiră, dacă e în stare să scrie scrisori prin care încearcă să convingă românii că mortul trăieşte. Prostie sau bătaie de joc, este până la urmă o acţiune inutilă.

Pe ce se bazează Ponta când minte în halul ăsta? Pe coloana a V-a condusă de Tăriceanu care s-a mai făcut odată de râs cerându-se cerut în PNL? Cât de post să fie românul să nu vadă că acolo e mână pesedistă, exact în filiala PNL-istă cu lăutari PSD? Cât de disperat să fie Tăriceanu că rămâne pe dinafară încât să milogească un statut de membru PNL după ce şi-a dat demisia din partid? Cine are timp să creadă că idealurile liberale în fac acuma să lingă unde a scuipat? Jalnici politicieni. De fapt şi Ponta şi Tăriceanu mizează pe debarcarea lui Antonescu, debarcare care bate la uşă, se aud déjà paşii şi toţi aşteaptă înfriguraţi să sune soneria. Este clar că PNL nu va obţine 20% la europarlamentare, şi asta din cauza lui Antonescu, cel care a ieşit în cel mai nepotrivit moment şi mod din alianţă. Dacă ar fi ieşit la numirea lui Kovesi la DNA sau la semnarea înţelegerilor lui Ponta cu Barroso sau cu Băsescu, sau măcar la încercarea de introducere a legii amnistierii, acuma Antonescu ar fi stat pe un cal alb şi ar fi avut România la picioare. Dar el a ieşit la negocierea unor funcţii în guvern. Prost moment, proastă afacere, proastă abordare. Antonescu are toate şansele să piardă pariul cu europarlamentarele şi de data asta va trebui să se ţină de cuvânt, că altfel îi vor sări toţi în cap iar PNL nu va mai avea nici o şansă nici la prezidenţiale.

De fapt prezidenţialele sunt déjà stabilite, Isărescu îşi va anunţa candidatura, sprijinit sau nu de PSD dar în mod cert dorit de nu spun cine şi va câştiga en fanfare şi nimeni nu va cârti pentru că nu degeaba este purtător de rang înalt. De ce Isărescu? Pentru că nimic nu s-a făcut în ţara asta din 89 încoace fără ajutorul sau ştiinţa sa. Să nu uităm că inclusiv RMGC şi tot ce este în spatele exploatărilor de toate felurile îşi datorează învestiţiile aceluiaşi Mugur Isărescu care a decretat el cu de la sine putere că BNR nu mai are nevoie de aur, după ce se interzisese minelor să vândă aur altui cumpărător decât BNR, ceea ce a dus la închiderea minelor, apoi falimentarea lor, apoi preluarea lor de către “prieteni” din afară care iată acuma dau în judecată statul român că nu îi lasă să exploateze metalele din Apuseni . Toate aceste consecinţe se datorează îndicaţiilor preţioase ale guvernatorului BNR, bonomul Mugur Isărescu, despre care unii scriu că ar fi cancerul României. Cu vorba sa domoală şi privirea nevinovată, Isărescu este fără îndoială în măsură să sucească gâturile românilor şi să câştige alegerile prezidenţiale chiar şi fără să sară cu paraşuta, fără să se dea cu un F-16 sau cu barca pe uliţă, fără să îşi facă campanie şi chiar fără să îi fie pusă la dispoziţie tehnica sau specialiştii CIA sau interceptărie NSA. Marea majoritate a celor care vor veni la vot îl vor crede noul Messia tocmai pentru că a păstrat low profile, nimeni nu a îndrăznit să se ia de el, nu s-a amestecat în politică nu în cea de suprafaţă, a executat conştiincios ordinele fără să facă valuri. A fost şi prim ministru o perioadă, dar şi-a păstrat locul la Bancă, ştiind că funcţiile politice sunt efemere şi aducătoare de belele.

Revenind la Ponta şi ale sale acţiuni inutile, trebuie subliniat că acesta a primit mult mai calm vestea că nu va fi preşedinte, având speranţa şi poate chiar promisiunea că va fi prim ministru, dar eu nu garantez că va fi sau că va face purici mulţi. Nici Ponta şi nici Băsescu nu mai sunt în cărţi, amândoi au făcut exces de zel în circul lor care a deranjet până şi pe cei care au tras sforile. Băsescu nu a convins că Elena este variantă de luat în calcul, toată lumea ştie că ar fi condus practic tot el, iar furia cu care aceasta a întrat în campania prezidenţială a lămurit marii licurici că nu are stofă. Ponta ştiind acuma că nu are şanse la prezidenţiale, se va axa pe modificarea Constituţiei până în toamnă, în aşa fel încât Isărescu să “fie cât mai lejer” şi va schimba legea alegerilor şi tot ce crede de cuviinţă, pentru a deţine el ca premier toate frâiele. Ceea ce nu ia el în calcul este un vechi proverb, acela că “nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se .. potriveşte.” Va avea o mare surpriză când va constata că a pregătit terenul pentru altcineva care nu îi va fi drag de loc. O altă prostie, o altă acţiune inutilă marca Ponta, dar de data asta el va fi cel păcălit, că aşa e în politică.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Acţiuni inutile

  1. Generalul Iarna

    Nimic nu este intamplator in lumea asta.Pentru edificare,recomand sa cititi „Evreul mason grad 33 Mugur Isarescu a falimentat Romania” si „Lista masonilor romani”(litera „I”).Nu ca ar fi primul si sigur nici ultimul….

  2. Asa cum spunea cineva, foarte multa lume stie prea putin despre aceasta pisica blanda si tocmai pe asta conteaza cei care il vor presedinte, Nu stiu daca a acceptat, dar daca va candida asa cum am mai spus, va castiga din doua motive:
    1. marele elctorat nu prea are ce sa ii reproseze, pentru ca nu stie nimic despre el, eventual decat ca a condus Banca Nationala si a tinut leul in cusca;
    2. ceilalti contracandidati nu se vor da la el pentru ca frige, cine se ia de el se ia de masoni si evrei si cu astia nu se pune nici Putin si nici Obama.