O săptămână lungă, pe scurt

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social

marele-maestru  savoiu

Ratele şi popularitatea
Câteva zeci de mii de români au ales, şi repet, AU ALES acum câţiva ani, să facă împrumuturi la bănci în franci elveţieni, pentru că pe vremea respectivă rata de schimb era convenabilă, deci aveau de câştigat. Bănuiesc că atunci când au făcut împrumutul au fost conştienţi de faptul că nimeni nu le poate garanta aceeaşi rată până la terminarea contractului de împrumut şi că piaţa valutară, ca orice piaţă este fluctuantă, deci îşi asumă un risc pe care nu îl poate acoperi nimeni, pentru că asta înseamnă piaţa de capital.
Acum, când francul elveţian nu mai este atât de avantajos, cei care AU ALES acest împrumut sar în sus şi cer ajutor statului, băncilor, preşedintelui şi poate şi lui Dumnezeu să îi scape de belea, că nu au cu ce plăti ratele. Dar când ratele erau mici de ce nu au făcut scandal că sunt prea mici în comparaţie cu alte monede şi că sunt favorizaţi?
Consider că protestul şi lamentările lor oricât ar fi de reale şi dureroase, nu au nici o legătură nici cu preşedintele, nici cu premierul şi nici cu altcineva, este o problemă pe care o pot rezolva doar cu băncile, dacă pot şi acestea acceptă renegocierea contractului, dacă nu, este treaba lor cum rezolvă, nimeni altcineva nu poate interveni şi nici forţa băncile să le acorde alte privilegii, doar pentru că ei nu au luat în calcul acest risc. Cine abordează acest subiect şi promite sau se preface că vrea să îi ajute o face pur demagogic şi populist dar şi discriminator faţă de ceilalţi cetăţeni care au împrumuturi în alte monede, creând un precedent foarte periculos pentru ceea ce înseamnă legile bancare şi apariţia unui model nu doar nedorit ci şi ilegal. Dacă este ceva ilegal în contractele lor, să apeleze la instanţă, dacă nu, sunt buni de plată.
General, mason, judecător, sau delicvent?
Domnul general Bartolomeu Constantin Săvoiu fost militar, actualmente mare mason mare, mare om de afaceri, cetăţean român şi francez, decorat şi paradecorat, cu un CV cât Casa Poporului, a fost invitat să se înscrie în ultimul partid, DNA. Nu ştiu dacă a semnat sau nu aderarea, dar capii “partidului” l-au chemat la “negocieri”. Ce mă deranjează este că presa când îi prezintă cazul spune”generalul” Săvoiu, nu masonul Săvoiu, nici judecătorul Săvoiu, pentru că între altele a fost şi judecător în Franţa de unde se pare că nu a învăţat să îşi ţină mâinilşe în buzunare. Nu ştiu dacă este vinovat sau nu, dar nu toată lumea îi caută datele personale pe internet ca să ştie de cine este mai aproape, de militari sau de delicvenţi sau masoni, sau mai ştiu eu ce grupuri la care a aderat sau a fost invitat şi făcut membru de onoare. Nu toţi ştiu că a făcut Şcoala de Ofiţeri în rezervă specialitatea intendenţă, conform datelor din Wikipedia. Dar culmea, această informaţie şi altele au fost scoase de două zile, dar am apucat să le văd imediat după ştirea interceptării acestuia de către DNA. A trecut practic în rezervă maior sau lt col, dar a fost avansat prin metoda Onţanu până la gradul de general. Oricum ar fi, vinovat sau nu, eticheta pe armata tomână este pusă. El poate va fi găsit nevinovat, sau , mă rog, amânat, acoperit, ascuns, tânând cont că nu e neica nimeni, dar cei care urmăresc ştirile vor reţine că un alt general al armatei a fost prins cu m,âţa în sac şi se vor întreba de ce să se dea înapoi pensiile furate de stat militarilor, că şi aşa îşi iau singuri. Nu e fair!
Zgonea îşi aduce adusul la propăşirea partidului
Domnul depetent, pardon, deputat repetent Zgonea se face din nou de băcănie, că de fală nu ştiu când a fost. Domnia sa a dat un interviu agenţiei Mediafax unde suţine sau ţine sus steagul PSD şi vrea să ne convingă că este totul ok în PSD, iar domnia sa nu va candida niciodată la conducerea partidului împotriva lui Ponta. Henţ! Ce spunea domnul Ponta, cândva despre cei care fac declaraţii vizavi de schimbarea conducerii PSD? Că îi … că îi .. că îi dă afară din partid. Aşa a fost scos pe uşă Şova. Uite că domnul Zgonea este păstrat deşi nu se pune şi nu s-a pus oficial în discuţie problema înlocuirii comandantului supreme. Cum vine asta domnule Ponta, pentru unii mumă pentru alţii ciumă? În fine , asta e prpblema lui Ponta. Problema lui Zgonea însă este limba română pentru că în dorinţa de a mai lustrui puţin pantofii şefuului, domnia sa spune : “În acest moment funcţia pe care eu o am, de vicepreşedinte, îmi conferă şi vizibilitate şi eu cred că îmi aduc un aport bun la echipa pe care Victor Ponta şi-a propus-o şi a cerut-o Congresului în 2012.” Valerică tată, cuvântul vine de la Apporter din franceza colegului Moliere, care înseamnă a aduce, sau dacă vrei, a contribui la, dar oricum ai lua-o tot “plexonasm” este. Mai spune domnia sa cu mândrie că „Cel care are probleme cu Justiţia este autosuspendat din partid şi nu mai va candida la vreo funcţie până când nu se rezolvă problemele.” Aoleo, nene Victor, nene Victor, vezi că Valerică vrea să desfiinţeze PSD-ul. Păi dacă se întâmplă ce vrea el, cine mai rămâne în PSD? E adevărat nu au încă toţi probleme cu justiţia, dar asta pentru că nu avem procurori câţi membri de partid şi e coadă mare la dosare, dar probleme de justiţieeeeeee, nu prea ştiu cine nu are. Eu cred că ar trebui să nu îl mai lăsaţi singur pe stradă pe Valerică, că cine ştie ce mai dă pe goarnă şi iese şucăr mare îi dă vre-o idée lui Kovesi.
Liber la incompatibilitate
Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, definitive şi irevocabil că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost incompatibil în perioada în care a fost primar al Sibiului deşi mai era în acelaşi timp şi reprezentat al Primăriei Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe. Din completul de judecată au făcut parte magistraţii Cezar Hancu (preşedinte), Zoiţa Milasan şi Viorica Trestianu. Acuma, că precedentul este creat, să te ţii contestaţii şi decizii , pentru că nu se poate judeca un caz cu o măsură şi altul cu alta. Cel puţin teoretic. Mă întreb de ce o mai funcţiona ANI de acuma încolo, dacă legea este interpretată cum vrea fiecare judecător?
Băsescu ne face cu mâna
Dacă actualul preşedinte a prins trenul incompatibilităţii, fostul preşedinte a prins vaporul. Procurorii anticoruptie au decis clasarea dosarului „Flota”, în care Băse era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, „întrucât faptele nu există”. Se mai spune că cică paguba ar fi zero dar La fel este şi flota. Păi dacă nu există fapte, atunci unde este flota, pentru că în mod cert, dacă faptele nu există ar trebui să avem flotă, dar noi nu avem nici una nici alta. Ca la noi la nimeni, dar dacă e ordin, cu scârbă!
SRI a ieşit din nou la cerşit legi antiguvernamentale
Domnul Maior a ieşit din nou pe post, după ce a fost refuzat destul de dur pe legea securităţii cibernetice, şi acuma ne spune că ne aflăm într-o stare foarte dificilă, că mai avem un pic şi ne papă teroriştii Statului Islamic care zboară peste teritoriul nostru. Nu sesizează nimeni ciudăţenia? După evenimentul din Franţa, SRI a sărit să linişteasca populaţia spunând că nu este nici un pericol, să stăm liniştiţi, nu e cazul să ridicăm gradul de alertă. Acuma, după ce a treia lege privind securitatea cibernetica a căzut în faţa CCR, deci a luat a treia ţeapă, domnul Maior ne anunţă că suntem în pericol, că suntem tara de tranzit şi că e vai de noi, în incercarea de a sensibiliza presa şi cetăţenii să accepte legile prin care să aibă ei voie să ne caute in chiloţi. Jenant şi total neprofesionist, manipulativ şi gretos. Dar nu ne spune nimic domnul Maior despre informaţia cum că armele de la Paris ar fi fost fabricate în România, sub nasul SRI dacă nu cu acordul lor, şi nici că cei care susţin Statul Islamic, cei care l-au creat şi finanţat sunt de fapt cei care încearcă să ne bage într-un război religios prin astfel de manevre şi să ne vâre pe gât legi anticonstituţuionale. Ale cui interese apără domnul Maior? Dar televiziune care flutură din nou un steag fals spre sensibilizarea “opiniei publice”? Când o să apară şi în România la o televiziune o dezbatere de genul celor de la alte televiziuni din state cu adevarat libere?

Ce  înseamnă televiziune liberă:

https://www.youtube.com/watch?v=qfcUoy4Ah98&x-yt-ts=1421914688&x-yt-cl=84503534
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/zgonea-nu-sunt-dispus-sa-candidez-pentru-o-functie-cat-e-ponta-presedinte-258379.html/
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/servicii-secrete/romania-tranzitata-de-luptatori-din-gruparea-terorista-statul-islamic-258367.html/
http://www.constantinsavoiu.ro/armata
http://www.evz.ro/generalul-bartolomeu-savoiu-legatura-intre-masonerie-politica-si-servicii-de-informatii.html
http://www.badpolitics.ro/cine-este-cu-adevarat-generalul-mason-constantin-bartolomeu-savoiu-infofotoaudiovideo-cu-theodorescu-nastase-si-schapira-ziaristi-online/
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/venerabilul-mason–generalul-savoiu-din-partidul-rezervistilor-serviciilor-secrete—voiculescu–becali–psd–pnl-sunt-praduitori—vezi-despre-cine-a-spus-ca-e-cinstit-295488
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/rezervistii-serviciilor-secrete–armatei–politiei-si-au-facut-partid–denumit-alo–vezi-ce-vrea-acest-partid-295339

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la O săptămână lungă, pe scurt

  1. Mircea

    Cu voia dumneavoastra, mai putem adauga la „bibliografie” inca 2 surse credibile: 1.Civic Media – In memoriam Antonie Iorgovan : PSD , o gasca de homosexuali , masoni si infractori(04.10.2007) 2.Observatorul buzoian – Eugen Nicolicea si fratia haitei corupte a liderilor PSD homosexuali si masoni ( 06 dec.2012 )