Pipa păcii şi securea războiului

Pipa păcii
Aflăm cu bucurie că un alt conflict istoric sau un alt război rece regional a fost închis. SUA şi Cuba şi-au reluat de astăzi relaţiile diplomatice, redeschizându-şi ambasadele închise cu 54 de ani înainte. Relaţiile diplomatice fuseseră întrerupte în 1961 când Fidel Castro ameninţase că va expulza diplomaţii americani pentru amestec în treburile interne ale Cubei. Nu mai este nevoie să menţionăm că marele Castro nu făcuse acelaşi lucru şi cu “diplomaţii ruşi” care nu numai că se amestecau în treburile interne ale Cubei ci chiar nu dădeau voie cubanezilor să se amestece în propriile treburi interne. Dar asta este politica. Cert este că exact de când SUA au decis să se amestece puţin şi în treburile interne ale Ucrainei, mişcând apele Mării Negre, s-a perceput o “destindere” a relaţiilor cu marele duşman din sudul Floridei. Nimeni nu a sesizat atunci mişcarea şi chiar nu a fost comentat de loc ciudata îngăduinţă a Americii faţă de Cuba lui Castro, fie el Fidel sau Raul. Adevărul este că după ce au început “exerciţiile” cu partenerii NATO prin mările care se învecinează cu Rusia, unchiul Sam şi-a luat măsurile de siguranţă ca nu cumva marelui Urs să îi vină ideea să se joace şi el de-a exercițiile planificate din timp prin aproprierea Floridei. Păi vă dați seama ce ar însemna să li se ia cubanezilor mâine dreptul de a intra în ambasada americană fără să fie fotografiați acordat azi? Ar fi crimă, ar fi revoltă populară, ar fi sfârșitul lumii pentru libertatea cetățeanului cubanez.

Pipa si securea
Lumea “bună” se bucură şi aplaudă arborarea steagurilor pe ambasadele celor două ţări şi redeschiderea relaţiilor. Eu nu prea mă bucur. Nu prea mă bucur pentru că am sesizat că de câte ori americanii au pus capăt unui război şi au retras nişte trupe sau au fumat pipa păcii într-un capăt de lume, în altul dezgropau securea războiului. Să le luăm pe rând: Coreea, Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan, Siria, ca să nu mai pomenesc de Panama, Haiti, Republica Dominicană, Egipt, şi alte ”mici” intervenţii care au condimentat istoria postbelică. Şi toate, dar absolut toate cu coadă înstelată. Nu a fost conflict în lume în ultimii 60 de ani în care să nu se vadă steagul American. Iar când în sfârşit undeva flutură un steag al bucurie poţi fi sigur că în altă parte un altul se lasă în bernă.

Bucuria germanilor

Să luăm un exemplu mai concret şi mai aproape de noi. Germanii răsuflă uşuraţi că au scăpat de o parte bună din bazele americane cu care erau blagosloviţi după cel de-al doilea război mondial. Trecând peste partea de şicane “diplomatice” cu interceptări la nivel înalt este ştiut că nemţii oricât de federali au fost ei, nu au suportat cu zâmbetul pe buze prezenţa americană în landul lor aşa cum nici democraţii nu dormeau cu steagul rusesc sub perină dar au “profitat” şi unii şi alţii de imensele sume pompate de cele două mari puteri şi sisteme pentru a demonstra “ superioritatea” regimului. Germania a fost şi pentru unii şi pentru alţii Show-room-ul de prezentare a măreţelor realizări ale sistemelor. Ei bine, după căderea sistemului comunist şi spargerea zidului, germanii aşteptau momentul să scape şi de bazele americane nu numai de cele ruseşti. Uşor – uşor vor scăpa de toate, chiar dacă vor păstra “şcolile” NATO de care şi ei au nevoie, nu pentru a-şi şcoli militarii, că nemţii nu au nevoie de alte şcoli de război ci pentru că vor să ştie ce îi învaţă americanii pe alţii.

Pieile roşii
Ei bine, odată cu bucuria nemţilor şi steagul german ridicat în fostele baze militare americane din Germania, în alte părţi ale lumii se coboară în bernă steagurile naţionale făcând loc celor americane. Se ştie unde au fost trimise tancurile, tunurile şi toată tehnica plecată din Germania. Se poate spune că niciodată americanul nu se retrage el doar se redislocă, se mută dintr-o parte în alta cu tehnică, cizme , conflicte, obiceiuri şi belele cu tot. În România bucuriile prezenţei americane au început. Deja în Braşov câteva familii de români “nu îşi mai încap în piele de bucurie”, că au venit americanii în România. Un soldat American cu 1,3 la mie alcool în sânge a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină în care se aflau doi români. Ca şi în cazul Teo Peter, soldatul beneficiază de imunitate pentru că atunci când s-au semnat actele de înfiinţare a bazelor militare americane în România s-a semnat şi statutul de stăpân al americanilor în România, ei pot face orice, de la accidente de maşină la crime, violuri, scandaluri, bătăi, oriunde vor în România, legea română nu îi poate atinge, ei sunt albi noi jucăm rolul afro-americanilor sau chiar al pieilor roşii în acest film. Din film nu lipsesc nici caii tot de origine autohtonă şi tot bând apă. Nu m-ar mira să auzim peste câţiva ani un general American spunând că un român bun este un român mort, după exemplul eroului Custer.

Hai Libiiiii!
Cel mai umil janitor american care dă cu mătura prin bazele americane se află deasupra legilor române deşi se spune în Constituţie că în România nimeni nu este mai presus de lege. Şi atunci cum se semnează protocoale în care legea română nu are efect? Oare aceste protocoale nu încalcă Constituţia cumva? Suntem stat independent şi autonom, nu ne aflăm – cred, ca un prost ce sunt- sub ocupaţie. Dar aşa au crezut şi părinţii mei până prin 1958. Începem o nouă eră, aceea a “binefacerilor prezenţei americane” în România. Să nu ajungem cumva să cerem ruşilor să ne elibereze de “partenerul strategic” cum le-a cerut Regele Mihai să ne elibereze misiunea germană, că un alt Gheorghiu Dej nu se mai naşte.

Măsuri asiguratorii
Aşa că eu zic să nu ne bucurăm atât de mult pentru redeschiderea ambasadei Cubei la Washington, nici o minune nu ţine mai mult de trei zile şi mai ales, nu este minune, este doar o manevră diplomatico-militară, un fel de life-insurance în vederea activităţilor care vor avea loc în zona Mării Negre. Americanii doar îşi asigură spatele, nu au prins drag de cubanezi, poate doar de trabucurile femeile şi băuturile tradiţionale. Redeschiderea relaţiilor cu Cuba înseamnă că se apropie momentul deschiderii războiului în zona Mării Negre.
PS Vizavi de soldatul american care beat la volan a spulberat un vehicol care circula regulamentar, românii nu au voie să ştie nici măcar cum îl cheamă, ca să ştie pentru binele cui să se roage prin biserici. Numele său este secret, este protejat de acordurile de subordonare şi subjugare semnate la nivel înalt.
http://www.mariustuca.ro/actualitate/cazul-teo-peter-se-repeta-soldatul-american-baut-la-volan-imunitate-diplomatica-soldati-americani-11630.html

Te-ar putea interesa şi:

Coabitarea ca act internaţional

Băsescu- declaraţii iresponsabile, sau doar paralelism ?

Morții cu morții, viii cu viii !

Solicitare dă informații

ATENŢIE AWACS !

Despre

Vezi toate articolele lui →