Zestrea ”domni(ț)ei” Dușa

Categoria Actualitate, Despre Armata, Opinii

Cei trei mititei

Copacul

Aflăm din comunicatele MApN ce vrăji a mai făcut cel care încă se crede ministrul apărării naționale, adică domnul Mircea Duşa. Așa cum mă așteptam, intrând pe pagina MApN, am văzut numai fotografii. Ministrul Duşa la Sibiu la festivitatea de acordare a primului grad promoției Regele Ferdinand, la Ziua Porților deschise în Portul Constanța, ministrul Duşa la tăierea de panglici, ministrul Duşa la tăierea de moț, etc. Numai poze frumoase, zâmbete și voie bună. Cum să nu se bucure domnul Duşa, că uite se fac aproape 4 ani de când a fost numit ministru fără drept de decizie la MApN și încă mai e acolo, a reușit să nu-i supere nici pe Oprea nici pe Zisu, și așa a rămas singurul ministru nemișcat în 4 ani, în afară de Oprea care nu se pune, că el când se mută, se mută tot guvernul, în interes național. Când va pleca Oprea din guvern, pleacă toți, ca în Sudan, unde primul guvern democrat, a căzut la primul taifun care a doborât copacul.
Zestrea
Dar să revenim la subiectul zilei, domnul Duşa care iată zâmbește fericit mai are un pic și își termină mandatul, nevătămat. Ce rămâne în urma lui? Mii, zeci de mii de fotografii făcute la toate evenimentele în care nu exista riscul să fie luat la întrebări, deși motive au fost o grămadă, și amintesc aici numai modul în care a acționat la accidentul din Apuseni când a interzis elicopterelor de la Câmpia Turzii să plece în căutarea avionului prăbușit deși în el se afla un militar care a decedat exact datorită intervenției întârziate. Bineînțeles căzut a fost repede închis, mușamalizat, vinovați fiind morții și alții, nu cei care trebuiau să dea ordin de intervenție. Este însă la fel de adevărat, că așa cum am mai spus, domnul Dusa nu putea da ordin, ordinele în MApN, nu veneau de la el, nici nu sunt sigur că cunoaște filieră, dar oficial este răspunzător, pe lângă alții, de moartea Aurei. Va trece în rezervă cu această cărămidă de gât pe lângă cele câteva zeci de mii de” poze.”
Zestrea de poze se va mări pe data de 10 August, când, așa cum aflăm din comunicat,  va participa la întoarcerea din misiune a Navei Amiral a Marinei Militare,” Bricul Mircea”. Ce ghinion pe bietul bric, să aibă același nume cu croitorașul cel viteaz. Dar asta e, nu mai e mult și scapă de calvar. Citind comunicatul nu am putut să nu mă întreb – retoric, bine înțeles – dacă a fost prezent și a făcut fotografii la toate plecările și sosirile bricului Mircea, și mă gândesc la ieșirile în voiaj pentru plimbarea unor neica nimeni din viața politică și media, că nu am văzut nici un comunicat în acest sens și din câte știu eu, săracul Bric are mai multe astfel de ieșiri decât de instrucție. Nu a trecut luna de când un ziarist se juca de-a căutatea, căutișul, sau pitulușul prin cabinele bricului așa ca să facă și el niște poze cu care să se laude la urmași, ca domnul Mircea, Duşa, nu Bricul. Oare domnul Dusa a fost și la întoarcerea din croazieră a reprezentantului media sau numai la plecare la ruperea biletelor?
Târziu, dar… incomplet
Dacă tot vorbim de comunicate, a apărut în sfârșit și cel legat de accidentul de la TEIUȘ, dar mai pe șestache, să nu se prindă guvizii, este dat șmecherește, având ca subiect participarea militarilor Rg. Gardă la festivitatea de la Oradea. Pe data de 30 Iulie, în articolul” Armata, trasee și destine” menționam comunicatul deosebit de lacunar al MApN vizavi de accidentul în care își pierduse viața un muzicant de la Rg Gardă, având în vedere faptul că în Oradea avuseseră loc două evenimente iar comunicatul dat în urma accidentului nu se menționase nici măcar la care festivitate participase militarul. Ei bine, pe data de 5 August, domnul Duşa repară greșeală și dă un comunicat, dar nu vizavi de accident, deși în el se vorbește mai mult despre accident decât despre evenimentul cu care începe comunicatul, și care – conform regulilor PR- ar fi trebuit să fie subiectul comunicatului. Stângace încercare de a masca conținutul comunicatului. Iată ce aflăm din Comunicatul legat de activitatea de la Oradea:” Militarii Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” au executat, în data de 29 iulie 2015, misiuni specifice de ceremonii şi onoruri militare în garnizoana Oradea, cu prilejul aniversării Centrului de Excelenţă NATO în domeniul HUMINT şi sărbătoririi Zilei Imnului Naţional.
Accidentul de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa plutonierul – major Mihai Laurenţiu-Rodian s-a produs pe timpul deplasării din Oradea către Bucureşti, între localităţile Teiuş şi Alba Iulia.
În scopul asigurării efectivelor necesare desfăşurării activităţilor, mai mulţi militari ai unităţii au fost chemaţi temporar din concediile de odihnă, inclusiv plutonierul-major Mihai. Această procedură a respectat în totalitate prevederile legale.
Din ordinul ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, Corpul de Control şi Inspecţie al M.Ap.N. a demarat marţi, 4 august, o acţiune de cercetare a împrejurărilor producerii evenimentului.
Facem precizarea că împrejurările producerii acestui eveniment sunt investigate, conform prevederilor legale, de către Parchetul Militar, iar la nivelul Statului Major General a fost constituită o comisie de cercetare pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.
Familia va beneficia de toate drepturile financiare, potrivit legii.”
Șmecheros comunicat, nu intru în amănunte, cine știe pricepe. În fine, mai bine mai târziu, decât niciodată. Sper ca domnul Duşa să ne comunice și rezultatele anchetei procuraturii militare, dacă se face cineva vinovat de” oarece” și ce măsuri s-au luat. Poate aflăm de ce a fost chemat din concediu cel decedat, ce spune codul muncii despre asta și cine plătește toate cele, pentru că din câte știu eu, toate cheltuielile, inclusiv pensia de urmaș ar trebui plătite de cel care a dat ordin de chemare din concediu, dacă nu  a fost dat pe ordin de zi. Ar fi păcat să plătească toată armata și toți plătitorii de impozite și taxe, dacă evenimentul a fost urmarea unui act neregulamentar sau asupra căruia legea și regulamentele prevăd altfel. Dacă există vinovății, să plătească cei vinovați, nu armata, că uite, cică armata nu are bani și”stă cu mâna întinsă” la cei cu dâre de mână. Vom afla oare rezultatele anchetei până pică guvernul sau ni le va comunica domnul Zisu, sau Oprea care va fi tot prim ministru interimar?

Apropo, eu știam că regimentul a fost făcut brigadă. Iată ce declară solemn domnul Dusă în fața Regimentului și a președintelui țării, pe 1 Iulie:„Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, în zilele următoare voi emite decretul prin care voi ridica rangul acestei unităţi de la cel de regiment la cel de brigadă.”

Acuma ori domnul Dusa nu știe ce înseamnă câteva zile, ori a vrut să spună câteva luni, ori efectiv a aruncat-o așa, ca de obicei, propagandistic, cum s-a lăudat și cu legile militare, ori, ultima variantă, doamna Otilia nu știe ce a promis ministrul? Apropo, ministrul apărării emite decrete, sau domnul Duşa deja se crede președinte cum se credea și Oprea șef SRI? Domnul Iohannis, aveți grijă, Duşa nu sapă, dar croiește.

Clanul Generalilor
Aș mai fi dorit din partea domnului Duşa și un comunicat legat de propunerea aceea de lege, nu pentru că vrea eu ci pentru că militarii vor să afle care este opinia celui care se pretinde ministrul lor, vizavi de ideea vânzării gradelor militare și dacă mai au valoare în fața domniei sale munca și eforturile cadeților, eventual dacă mai are rost să te înscrii în instituțiile de învățământ militar sau e mai simplu să dai un tun și apoi cu 50000 de euro să te faci general și să fii invitat de primar la ceremonii oficiale? Poate ar fi fost mai bine, când a fost la Sibiu, cu ocazia” fregatei” Ferdinand să le spună celor din anii 1-2,” Măi băieți, care sunteți șmecheri, băieți de băieți, un pas în față. Hai nu vă ascundeți, că am pe birou lista cu toți cei intrați cu intervenții, că doar eu am primit telefoanele de la domnul Oprea. Așa, vedeți că se poate? Armata înseamnă onoare, ce mama… Mergeți acasă și spuneți părinților și unchilor că nu mai e nevoie să pierdeți timpul pe aici, așa că să se scobească la buzunare să dea bani la partid, eu vă recomand UNPR ca să fie siguri că nu îi dau degeaba, că domnul Oprea va fi tot la guvernare și în următorii ani, și gata, vă facem generali direct, nu amărâți de sublocotenenți. Hai, pa, vă pup! Să nu uitați că eu v-am dat pontul. Nu ar fi exclus să ne întâlnim la ședințele de partid, nu spun care, vă las să ghiciți.”
Dacă se votează legea, și nu văd de ce nu s-ar vota, că țara e săracă și Ucraina e aproape, parcă văd cum clanul Cârpacilor își schimbă numele în Clanul Generalilor. Atunci domnul Duşa, cârpaciul Armatei,  va fi din nou pe cai mari.
Ce spuneți domnule Duşa, nu ar fi fost mai corect să îi liniștiți pe bieții copii, să nu se mai dea cu burta de pământ de pomană prin Daia? Bine că au scăpat de Valea Săpunului și Movila lui Mihai, că la cât s-a construit pe acolo, nu mai au loc nici să facă un culcat. Apropo, câți bani a luat cel care a dat terenurile alea pentru mall-uri? Hai, curaj, spuneți-mi mie, mai bine mie decât lui Koco. Știu că nu erați dumneavoastră ministru atunci, dar puteți afla de la Zisu, sau nu vă dă el raportul. Aaaaaaaaaaaaaaa, e invers, vaca mulge Andromaca? Ok, nu mai întreb. Să comunicăm bine! Încă aștept.

Final.. de mandat

În final nu pot decât să constat că în cazul avionului prăbușit în Apuseni, domnul Duşa nu a binevoit să disloce un elicopter pentru căutarea unui militar. Rezultatul: militarul a murit, pentru că nu merită efortul unui ordin de ieșire în misiune. Să nu mi se spună că erau condiții vitrege. Americanii își trimit trupe speciale pentru căutarea și salvarea unui om, indiferent de riscuri. Lucrurile astea nu le putem lua de la ei, luăm numai legile Big Brother.

În schimb, în cazul Oradea, pentru” sărbătorirea” unui centru american domnul Duşa face exces de forțe și mijloace tehnice și financiare și trimite convoi de mașini să străbată toată țara ca să arate el americanilor ce face partidul pentru ei. Și a făcut, încă un mort, chemat din concediu. A fost fără îndoială o decizie politică, la fel ca și cea din Apuseni. Cine plătește domnule Duşa? Îmi e teamă că nici măcar conștiința.
Și pentru că tot am pomenit de Movila lui Mihai și azi se comemorează 414 ani de la uciderea Voievodului, vă las să revedeți un clip cu o melodie pe versurile încă ne interzisului Adrian Păunescu.

Vă recomand să salvați acest clip, că nu se știe, nu va mai dura mult și Păunescu va fi interzis, cântecul scos de pe net, pentru că vorbește despre intimidări, despre guverne provizorii, dar mai ales face trimitere la unul Basta, care era de origineeeeeeeeeeee… și nu e bine, cum adică?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS