UNAVEM III – B26 , după 20 de ani

Aşa cum anunţam cu câteva zile înainte de eveniment, pe 24 şi 25 03. 2016,Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab a sărbătorit 20 de la participarea la prima sa misiune în afara ţării, Misiunea UNAVEM III în Angola, misiune de menţinere a păcii, sub mandat ONU.

A fost, şi o spun în cunoştiinţă de cauză, momentul care a sudat şi definitivat colectivul unei unităţi care a fost -unii spun că încă mai este- considerată cel mai bun batalion de infanterie din ţară.

După 20 de ani, în structura batalionului se mai află aproximativ 50 de militari din foştii participanţi la misiune, o cifră foarte mare, dacă avem în vedere faptul că la alte unităţi, după fiecare misiune plecau -cu plinul făcut-  cel puţin 25% din efective, unii dintre ei întorcându-se, uneori ilegal dar cu peşcheşuri când se punea de un nou ştat de misiune. Nu a fost cazul şi la 26, unde iată mai sunt ofiţeri , subofiţeri şi SGV care încă mai lucrează în unitate.

Din cei care nu mai lucrează, mulţi au fost promovaţi, s-au mutat la alte unităţi sau eşaloane, deci lucrează încă în armată sau alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare. Deşi cei care au luat cuvântul  cu această ocazie au menţionat performanţele foştilor şi actualilor membrii ai batalionului eu nu o să o fac pentru că nu i-aş putea menţiona pe toţi şi aş fi nedrept dacă aş uita măcar unul.

Vreau însă să mulţumesc personal tuturor foştilor colegi alături de care am participat la această misiune, alături de care mi-am desfăşurat activitatea în unitate, indiferent de grad, pentru că atunci când esti în situaţii dificile, când te bucuri sau strângi din dinţi,  nu ai timp să vezi umerii celui de lângă tine, vezi doar mâna întinsă şi zâmbetul încurajator. Era un banc cu un scoţian care a murit înecat pentru că cel care venise să îl salveze a avut tupeul să spună :” dă-mi mâna”, ceea ce era împotriva firii. Nu a fost cazul în colectivul B 26.

Cât am lucrat eu în batalion, dacă unul intra la apă, intrau toţi. dar nu am avut nici un innecat. Ca o ciudaţenie, sau confirmare, singurul care nu s-a mai întors din Angola aşa cum a plecat, a fost   tocmai pentru că nu a avut încredere în colectiv şi şansa lui împreună cu ceilalţi.

Dar să trecem la activităţi. Joi, 24 .03 , la Cercul Militar a avut loc un simpozion dedicat evenimentului,  la care au participat puţini, foarte puţini din cei care participaseră la misiune, maxim 10 rezervişti, ceva militari aduşi ca pe vremuri la analize şi bilanţuri şi organizatorii, la care includ şi pe reprezentanţii comenzii unităţii şi  garnizoanei. M-a mirat lipsa totală a oricărui reprezentant politic. Nu pot spune că le-am dus dorul, doar m-am mirat şi neştiind care e cauza nu mai comentez. Să le fie de bic!

Aceeaşi prezenţă subţire din partea oficialităţilor civile s-a constatat şi a doua zi dar de data asta au participat doi reprezentanţi ai judeţului, domnul prefect şi domnul reşedinte al CJ Dj. Unii ar fi tentAţi să spună că au fost de două ori mai mulţi decâ cu o zi înainte, dar eu ştiu că doi înmulţit cu zero, e tot ZERO. A  surprins lipsa doamnei primar, care altă dată era mai aproape de problemele militarilor. De data asta a preferat însă să fie mai aproape de Poliţişti care au avut şi ei ceva de sărbătorit în aceeaşi zi, chiar dacă nu la aceeaşi oră. E posibil ca doamna primar să nu fi venit pentru a nu fi întrebată care mai e stadiul cartierului chinezesc început şi îngheţat pe pământul luat de la armată. Pământul a fost luat, apartamentele nu se ştie dacă vor fi predate.  În nici un caz la timp.

Mergem mai departe.

Din partea eşaloanelor de la Bucureşti au fost   trimişi domnii generali Foca  Lucian şi Marius Harabagiu. A strălucit prin absenţă fostul comandant al batalionului, domnul general Ciucă.Nu comentez,  am promis să fiu băiat cuminte de data asta,  din respect faţă de   colegi.  Nu au lipsit însă celebrele flori roşii la botoneră, care au amintit tuturor că totuşi există o Dumnezea sus şi vede tot.

Discursurile au fost decente, mai ales că afară ploua şi nu prea era loc de întins hora, s-au dat plachete  din partea şefului SMG şi diplome din partea comandantului actual al batalionului, unor foşti şi actuali membri ai batalionului.

 

M-a bucurat şi efectiv încântat prezenţa ridicată a foştilor colegi de unitate, atât rezervişti cât şi încă activi, ceea ce probează cele spuse de mine la începutul acestui articol, vizavi de coeziunea şi colectivul de acum 20 de ani.

Activitatea de vineri a ţinut mai puţin decât era prevăzut,  din cauza vremii, dar a meritat efortul. La sfârşitul ceremoniei, ca de obicei, oficialii, civili şi militari au salutat trupa care a defilat.

Ca să fiu sincer, eu aş fi suit soldaţii pe scenă şi aş fi pus „somităţile” să defileze, pentru că în definitiv, mai marii armatei şi ai ţării datorează cariera şi ascensiunea lor celor mici,  deci ei ar trebui să treacă în pas de defilare până fac băşici la călcâie prin faţa soldaţilor, nu invers, cum se procedează nu ştiu de ce.

Poate undeva, cândva, cineva va avea în vedere, măcar printr-o lege compensatorie, să dea şi SGV-ilor, dacă nu onorul cuvenit, măcar  Semnul  Onorific Pentru Patrie. Am înmînat personal consilierului pentru problemele subofiţerilor, o propunere de proiect de lege care să fie prezentată domnului şef al SMG.Acuma nu poate spune că nu l-a primit. Să vedem ce face cu el.

În final, şi cei care s-au ocupat de mediatizarea acestei misiuni şi acuma şi acum 20 de ani.