Alzheimania

Categoria Actualitate, Opinii, Politica

alzheimania

Umilință și dispreț

Că românii sunt bătaia de joc a lumii nu mai este o noutate. Sunt atâtea cazuri în care romanii , de la cel cu țața-n gură pân la ăl cu barba sură au fost și sunt batjocoriți încât nu ar mai fie nevoie de exemplificări. Românii, sunt considerați țigani și chiar dacă nu li se spune în față, sunt tratați cel puțin cu suspiciune. Ușa spre spațiul Shengen ni se trântește mereu în nas sub diferite motive și de diferiți reprezentanți, de parcă ar fi vorbiți între ei să se opună de fiecare dată cineva. Președinții noștri, oricât de obedienți ar fi, sau poate tocmai din această cauză,sunt mereu tratați cu dispreț, sau în cel mai fericit caz cu indiferență, ignorați, izolați, la întâlnirile oficiale. Ba unii le mai arată și degetul la tâmplă. Colegii de ” suferință”  bulgarii, ne dau și ei cu tifla oficial sau neoficial, ca pentru a arăta că până și ei sunt mai sus decât noi.  Europa își varsă gunoaiele în România iar când unii se revoltă, CEDO, brațul justiției Europene ne obligă să facem gropi ca să își deșarte alții fecalele chimicale în ele. Chiar și cei mai strategici parteneri  ne tratează ca pe niște plantation boys, ne calcă pământul, își fac baze militare, aduc rachete, ne exploatează subsolul, ne conduc serviciile secrete, se amestecă  în numirile procurorilor din justiție,  ne aleg prietenii și dușmanii, ne demolează eroii și ni-i transformă în criminali de război, înlocuindu-i cu spioni trădători transformați în eroi, ne sfătuiesc să primim în rândul nostru teroriști pe post de refugiați,  toate astea  in numele unei prietenii dezinteresate și  al ”democrației,” dar păstrează între ei și noi un gard mai mare decât Marele Zid Chinezesc. Ei intră la noi în țară cu tehnică militară, noi la ei cu lozul, numai după ce ne purică și se asigură că cei care vor ajunge la ei pot fi folosiți –culmea- tot împotriva noastră.

Ei bine, toate astea se întâmplă, nu neapărat pentru că ar fi o conspirație mondială împotriva românilor, pentru că la această oră românii nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni, ci pentru că au văzut că românii sunt poate singurul popor de care îți poți bate joc fără să ți se întâmple nimic, căci pe lângă bătaia de joc internațională există una și mai rea și mai dureroasă, mai penetrantă cu efectul picăturii chinezești, pentru că se întâmplă zilnic.

Iarba verde de acasă

Aleșii noștri, scumpii noștri conducători, cu tot aparatul de stat, cu toate sistemele care formează ”sistemul” își bat joc de cei care îi aleg fie că vor fie că nu, de27 de ani și continuă să se ”aleagă” fără probleme , ca și cum am fi un popor de masochiști.

Au trecut 27 de ani de la evenimentele din 89 și nici până azi nu au fost găsiți vinovații, se așteaptă moartea lor naturală ca să aibă cineva curajul să spună: el a fost, el a dat ordin să se tragă, el a adus ”teroriștii” el a adus și minerii, pentru că a văzut că poate invita pe oricine să omoare români, scapă nepedepsit, nu se ”sesizează ”nimeni.

Au trecut 3 ani de la accidentul din Apuseni și nici până astăzi nu au fost găsiți vinovații pentru faptul că deși au avut coordonatele locului accidentului, ”organele abilitate” nu au ”reușit” să ajungă la locul unde mureau oameni din cauza frigului, nu a rănilor. Până la urmă de plătit au plătit localnicii care i-au găsit, care au fost învinuiți că ”colectau”lemne ilegal. Așa le trebuie, dacă se amestecă în treburile oamenilor mari. În primul rând că trebuia să stea acasă, să lase treburile serioase pe seama autorităților neserioase,  în al doilea rând că defrișarea pădurilor este admisă numai pentru austro -ungari, nu și  pentru  iobagi.

A trecut un an de la incendiul de la colectiv și tot ce avem este un primar și un ministru demiși, învinuiți de abuz în serviciu, deși acolo este vorba de mult mai mult, deși întregul sistem poate lua foc în orice moment, deși aproape toate localurile, chiar și cele oficiale, sedii oficiale, școli, stadioane, chiar locații ale instituțiilor statului funcționează și acum în aceleași condiții ca și sala de la Colectiv, fără avizul ISU. Probabil la următorul incendiu se va găsi vinovată o femeie de serviciu și gata.

În aceeași categorie a ”marilor scandaluri” intră și cazul celor care au ”spart” E-mailul șefei DNA, ca și cel al Patronului  HexiPharma , ca și cel al locțiitorului lui Blejnar, revolta condamnaților din puscării,  și câte și mai câte cazuri care au făcut rating și au adus bani televizioniștillor. Reacția românilor a fost conform ”standardelor” dâmbovițene: au privit, au sorbit din ochi titlurile de Breaking News, au comentat, au înjurat, au băut o bere sau au comentat pe Facebook considerând că e de ajuns pentru a-și manifesta și demonstra simțul civic. Că autoritățile fac ceva sau nu, că televiziunile urmăresc o finalitate reală sau nu în ”marile anchete” jurnalistice, nu interesează pe nimeni, românii nu au timp pentru așa ceva.

Ultima bătaie de joc

Mai nou, premianții își bat joc de pălmași și pe față șipe dos. Comuniștii din PSD, își pregătesc intrarea în campanie propunând un proiect de lege prin care să scutească de impozit ȘI pensiile mai mari de 1000 lei. Pensionarii dau din coadă, guvernul ia foc pentru că nu are bani. Nimeni nu întreabă de ce nu au inițiat acest proiect tovarășii din ”opoziție” atunci când erau la putere și conduceau detașat în toate sectoarele de activitate? Vă spun eu de ce, pentru că nu îi interesa și nu îi interesează asta. Astfel de proiecte, pe care de fapt nu le dorești, se lansează în campanie electorală, dar mai ales atunci când nu au sorți de izbândă, și  astfel câștigi de două ori: odată că arăți cât de bun ești tu și în al doilea rând că arăți cât de rău este dușmanul de clasă care nu își votează proiectul deși  acesta nu e votat nici de cei care l-au inițiat, dar cine mai știe cum și cine a votat? Bine jucat, mai ales că românii au mintea scurtă și nu realizează ă că asta se întâmplă din doi în doi ani. Guvernul pentru orice eventualitate încearcă să facă economie la buget și pregătește și el un proiect prin care să mărească contribuțiile sociale ale pălmașilor, scutind în schimb patronii, pentru că aproape toți au câte o mică afacere și plătesc CASS –ul angajaților. Numai că se găsește prin ministere câte unul care nu are butic și scoate”pe surse” proiectul la lumină deconspirând manevra. Doamna Pușculiță se jură că nu fură, dar e prinsă cu rața în gură, pentru că un bursucel aruncă bomba. Și ca în toate poveștile frumoase scrise de clasa politică românească, bursucelul  este pedepsit pentru că a fost indiscret și a recunoscut că guvernul intenționa să mai pună un bir pe pălmași, doamna pușculiță declară că nu știa nimic despre ce pregătea bursucelul, probabil proiectul va fi amânat până se liniștesc apele, media nu va mai spune nimic despre el, apoi va apărea brusc din neant, dar mai… omenesc însă va fi amendat ca și legea pe care o amendează, imediat ce se va putea, fără ca românul să afle. Este vorba despre același român care înghite de 27 de ani același rahat ca și când ar fi unul nou, se arată puțin surprins, puțin indignat, urmărește cu atenție emisiunile la tv, înjură, comentează pe facebook apoi se culcă.

Români, surpriză,  va veni iarna

Uite vine iarna și aceiași români se pregătesc din nou să fie luați pe nepregătite de valul de frig și zăpadă, să se trezească cu drumurile blocate, privească plini de mândrie cum este scoasă armata să elibereze drumul către  crâșmă,  să plângă că nu au căldură în casă pentru că regiile se ceartă între ele iar primarii nu au ce face pentru că nu pot interveni în diferendele dintre regii fără să fie ridicați de DNA pentru obținerea de foloase necuvenite.   Cine mai are timp să privească înapoi? Ce contează că de fiecare dată se întâmplă la fel, în fond are și uitarea farmecul ei,  e așa de frumos când uiți, totul vine ca o surpriză, totul e nou, parcă ar fi Crăciun în fiecare zi.  Uitarea la români acționează ca o binefacere, îi face să treacă peste toate cu zâmbetul pe buze, un zâmbet tâmp, de bătrânel aflat sub influență germano-iudaică.  Cred ca ar trebui să ne schimbăm numele din România în Alzheimania.

 

http://www.replicaonline.ro/cedo-obliga-primaria-navodari-sa-semneze-pentru-groapa-de-gunoi-chelaru-imi-dau-demisia-219317/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la Alzheimania

  1. Dora

    Din păcate, românilor nu le prieşte deloc democraţia. Biciul, da! Cetăţenii nu au încredere în stat,în instituţiile acestuia. Există (indiferent de partidul aflat la guvernare), legi peste legi, aceleaşi legi modificate prin ordonanţe de urgenţă, coduri fiscal modificate de cel puţin 2 ori în decursul unui an şi lista poate continua. Ce să creadă cetăţeanul, funcţionarul? Că aşa e bine, că e chiar normal. Bogaţi (vai mama lor), nepedepsiţi (sau ceva mai blând) cu averi intacte, politicieni chemaţi de DNA (fără aluzie la scandalul zilei), după 3 sau 6 ani de la săvârşirea faptei. De ce acum, de ce nu, atunci? Păi aşa e legal? Eu trebuie să înţeleg că aşa funcţionează justiţia? Nu comentez acuzaţiile aduse de procurori, nu e treaba mea. De ce beneficiază de pensie militară, cel care e acuzat de fapte penale? Se pensionează anticipat, sau pe caz de boală. Nu e bine. Da, de ce nu se folosesşte Arena Naţională şi pentru execuţii? La chinezi de ce se poate? Numai pentru că sunt mulţi? La noi oricum nu se ştie câtă polulaţia are România.Urâtă ţară!

  2. Bostina

    E nevoie urgent de pedeapsa cu moartea pentru coruptie altfel disparem rapid ca neam .Daca nu e deja prea tarziu si pentru asta..

  3. geofreeland

    Probabil ca asta a fost scopul. Majoritatea oamenilor gandesc asa „românilor nu le prieşte deloc democraţia”. E o mare aberatie, indusa, intretinuta permanent. Nu e adevarat, romanilor le place democratia, chiar vor sa se implice si daca zoon politikon a fost o definitie antica, romanii, cred, ca sunt cei mai ferventi. Ei vor democratie, chiar o vor, cu legile ei nescrise, dar o vor. In 27 de ani, dar scad perioada de inceput de 2 ani, adica 25 de ani, romanii iesiti din jugul dictatorial, au vrut, vor si vor vrea democratie. Dar, imediat, mai marii pastorii ai lumii, cu sprijinul cozilor de topor platite gras (verde la furt, la afaceri, la punerea in aplicare de trecere a „proprietatii socialiste” in propriile lor proprietati, nu?), au demolat orice exces nevinovat de democratie in aceasta tara. Mi-e dor de „jos!” nu conta cine, dar era o expresie a democratiei pure. Azi, cine mai zice, de exemplu „Jos Johannis!”? Sau „Jos Motoc!” Nimeni. De ce oare? Pentru ca dupa marile gafe ale Curtii Constitutionale, de infirmare a unui vot popular de peste 8 milioane de voturi, poporul, adica noi, s-a scarbit, s-a lamutrit ca democratia a murit in Romania si saua strainilor infrange orice idee de democratie. Daca s-ar intampla asta in Elvetia? Unde? In Elvetia? Unde fiecare lege se adopta prin referendum? Aia da democratie! Dar cine se atinge de Elvetia? Nici masonii, nici Bildenbergii, nici rusii, nici americanii, nici evreii. De ce? Pentru ca toti au banii acolo. Deci se poate. Cand Ceausescu a vrut o banca mondiala a tarilor in curs de dezvoltare a fost ucis. Asa ca romani, ciocu’ mic la democratie! Aici democratia o face alde Coldea, Kovesi, coada de topor Joha, cu unealta Ciolos, cu Dragnea rahat in pantaloni, cu Tariceanu strans de gat, cu Blaga hotul protejat, cu Ponta cu patru bile intre femuri, cu atatia si atatia schizofreni politici, lasi si fara simtire romaneasca. Ce ni se vrea a demonstra? Ca suntem incapabili de democratie. De atata scarba romanii nu mai dai doi bani pe politicieni, pe iesitul cinstit in strada (fiind inutil), pe greve, pe sindicalism, pe orice. Un fel de, faceti, ma, p-a ma-tii pana va veti satura. Cand veti fi gata, poate devenim si noi normali. Cat timp suntem furati, de la USA, tarile UE si alti nenominalizati, dar stiuti, si cat mai e de furat, romanul nu are acces la democratie, adica sa vorbeasca, sa-si spuna optiunea prin vot, sa-si decida singur soarta. Cine e de vina? Cum cine? Astia care ne calaresc, ne inchid gura, ne baga la inchisoare ca suradem fara voie, astia care au bagat frica in noi, FRICA am zis, mai ceva ca pe vremea comunistilor, barem aia iti mai dadeau o sansa, astia, pur si simplu te extermina, adica te omoara daca nu zici ca ei. Ce alta explicatie vreti? D-aia romanii dorm dupa ce beau o berica si il injura pe Johannis.

  4. geofreeland

    Imi cer scuze ca postez un alt site, flux24, dar e edificator pentru drepturile omului in Romania, este sfidator ce fac acesti Dumnezei numiti procurori, in fond niste lefegii ai nostri, dar inraiti impotriva oamenilor, ca si cainii, adica dresati. Si va nmai mirati ca astfel de apucaturi „legale” sa nu induca FRICA, teama, inertia sau delasarea, de fapt, dezumanizarea, alienarea si infrangerea „iubirii de aproape”. Citez:

    „CEDO a acceptat plângerea Emanuela (Ema) Pendiuc, trimisă în judecată în dosarul de corupție al tatălui ei, fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, pentru condiții inumane în timpul arestului preventiv și tratament inadecvat din partea procurorilor DNA, scrie Jurnalul de Argeș.

    Datele sunt șocante.

    După cum se precizează în plângerea depusă la CEDO, „În 4 septembrie 2014 reclamantei i s-a prescris un medicament pentru a evita un avort spontan și i s-a recomandat să ia medicamentul de două ori pe zi. În 29 septembrie 2014 reclamanta a fost chemată la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiată în calitate de martor în ceea ce privește urmărirea penală începută împotriva tatălui ei inter alia pentru abuz în serviciu și luare de mită. Ședința de audiere a fost programată pentru 31 octombrie 2014.”

    În 31 octombrie 2014, deoarece avea anumite complicații în ceea ce privește sarcina, Ema Pendiuc a mers la spital pentru investigații medicale care au confirmat apariția complicațiilor și i s-a recomandat să continue tratamentul prescris și să se odihnească. La întoarcerea de la spital, doi polițiști i-au arătat un mandat de aducere și au condus-o la sediul DNA. În timpul interogării, aceasta i-a informat pe cei doi procurori care investigau cazul cu privire atât la starea ei medicală proastă, cât și cu privire la tratamentul obligatoriu și efectele sale adverse care includeau amețeli și senzații de leșin.

    În 6 noiembrie 2014 mai mulți polițiști au mers la domiciliul reclamantei și au condus-o la sediul DNA, pentru a fi audiată din nou în ceea ce privește urmărirea penală începută împotriva tatălui ei.

    „Odată ajunsă la sediul DNA, procurorul care investiga cazul a lăsat-o să aștepte în hol timp de opt ore. În tot acest timp, reclamanta a fost forțată să stea în picioare și nu a avut acces la mâncare sau apă. I s-a luat declarația după opt ore, în prezența reprezentantului legal desemnat”, scrie în plângerea depusă la CEDO de către avocata Angela Ciurea.

    La aceeași dată la ora 18:00, procurorii care se ocupau de caz au informat reclamanta, în prezența reprezentanților ei legali desemnați, că s-a început urmărirea penală împotriva ei pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. În jurul orei 19:00, DNA a plasat reclamanta în custodia poliției pentru douăzeci și patru de ore și a dispus reținerea sa în Centrul de Detenție al Poliției București.

    În 7 noiembrie 2014 Tribunalul București a respins cererea DNA de arestare preventivă a reclamantei pentru treizeci de zile, până la data fixată pentru judecată, și a dispus eliberarea reclamantei cu condiția obligării de a nu părăsi țara.

    Ema Pendiuc susține că, în timpul detenției sale în Centrul de Detenție de la Poliția Capitalei, medicul centrului a refuzat să-i ofere tratamentul necesar pentru sarcină. De asemenea, autoritățile centrului de detenție nu i-au oferit mâncare sau apă până a doua zi dimineața, iar atunci când a primit niște mâncare, aceasta era nepotrivită pentru starea ei.

    Mai mult decât atât, se precizează în plângerea acceptată de CEDO că „aceasta a fost deținută într-o celulă de 5 metri pătrați împreună cu alte trei persoane care erau fumătoare, deși aceasta informase autoritățile că era nefumătoare și că fumul de țigară era dăunător pentru starea ei. În celulă era frig și a fost forțată să doarmă într-un pat care avea doar o saltea, fără plapumă și fără lenjerie de pat. Celula era dotată cu o chiuvetă și o toaletă turcească. Toaleta era separată de restul celulei printr-o perdea și era acoperită cu un dispozitiv de plastic pentru a împiedica șobolanii să intre în celulă. Un duș era montat deasupra toaletei și era, de asemenea, utilizat pentru a trage apa la WC. Nu a avut acces la apă caldă în timpul detenției sale, iar apa rece de la chiuvetă era insalubră și nu ar fi putut fi folosită pentru băut. Mai mult decât atât, i s-au permis numai treizeci de minute de exerciții în aer liber în același timp cu alte trei persoane reținute cu ea într-o curte de 6 sau 7 metri pătrați, cu ziduri înalte de 3 metri și acoperite de un grătar metalic. Celelalte trei persoane din curte au fumat în mod constant, iar curtea era plină de fum de țigară deoarece aerul curat nu putea intra în curte din cauza pereților laterali foarte înalți.”

    Adica, fara sa fie tinuta in arest femeia era periculoasa, prezenta un pericol public, era o bomba? Probabil judecatorii, care au scaun la cap, chiar destul, au infirmat porcaria procurareasca de retinere a femeii. Dar e o practica, „bagatul la zdup”. Indiferent ce ar face un om infractor penal, daca nu e pericol public sau are o stare de sanatate (si asta e cel mai important!) precara, el trebuie protejat. A fi acuzat de procurori nu e acelasi lucru cu a fi judecat si condamnat. Acesti procurori au fost investiti cu puteri aberante. De cine? De Parlamentul care, de frica, nu mai e al romanilor ci al marilor latrai care sporovaiesc despre lupte seculare cu coruptia la care ei sunt deasupra legii, cum scrie si in Constitutie, „nimeni nu e deasupra legii” ori ei nefiind „nimeni” pot fi.

  5. geofreeland

    Noi? Noi o frecam la rece cu o posibilitate de lege a voluntariatului serviciului militar, ca nu avem bani, ca o facem la calende, ca o s-o tot cacaim la infinit. Cum zise nenea Motoc. Rusii, mai pragmatici cu ce vor cu americanii in coasta ce fac? Pai ce sa faca? I-auzi ” Putin a ordonat suplimentarea bugetului pentru modernizarea Forțelor Armate, sumele fiind alocate în special programului rachetelor balistice cu lansare de pe submarine, respective rachetele Bulava, precum și flotei de nave de luptă și submarine, flotă neglijată după destrămarea URSS.
    Putin nu a ezitat să califice drept ‘impresionante’ aceste proiecte de echipare a armatei, care va primi zeci de rachete intercontinentale capabile să treacă de scutul american antirachetă. Planurile militare ale SUA și extinderea NATO până în apropierea granițelor Rusiei sunt principalele amenințări menționate în doctrina militară aprobată în anul 2014 de președintele Putin.”
    Ma, nene, ori suntem idioti ori prosti. Pai daca astia din 2014 au un astfel de plan pana in 2020 si acum upgradeaza prin suplimentarea unui buget militar, normal ca n-o sa se bata cu romanii care nu mai au armata, ma intreb totusi statul roman chiar nu se simte amenintat sub umbrela americana? Chiar credeti in parteneriatul strategic cu SUA e o garantie? Ucraina a fost dezarmata de focoasele nucleare tocmai pentru a i se garanta integritatea teritoriala. Si? I-a fost luata Crimeea si estul. A comentat vreun garant ceva? A zis ca ii impunem sanctiuni economice. Care economice ca mai mult au pierdut vesticii decat rusii. Hai sa fim seriosi. Ori ne pregatim militar, ori terminam cu fanfaronada asta mizera si ne declaram tara neutra in veci. Saracii Mihai, Stefan sau Corvin, Mircea si Basarab… Auzi, pasajul MARASESTI! cata nesimtire! din Bucuresti, sa-i schimbam dom’le numele, ca ii supara pe nemtii angelicii, in pasajul eufemistic Trecerea timpului.

  6. iorga

    Ba, exista o explicatie uluitoare … *traim in Romania*, unde este Romania asta atat de ciudata … ?, undeva pe harta lumii, usor de gasit dar din pacate *greu de explicat de ce *arata asa*. Nu trebuie sa ne amagim, trebuie doar sa privim inapoi in istoria noastra si sa analizam obiectiv TOT si vom vedea ca *nu s-a schimbat nimic*, doar *scursurile care conduc Romania* si care sunt la fel de *lacome, corupte, lipsite de constiinta , onoare si demnitatea apartenentei la un popor ci la *patima tradarii pentru propriilem interese* indiferent de consecinte*. Asta este Romania *celor care o conduc si a plebei (in cea mai mare parte) care este indiferenta incotro este condusa*.