Topul nesimţirii pe luna Iunie

Categoria Opinii

TUDOSE

În luna cu cea mai penibilă criză de guvernământ, în care partidul care a format guvernul a iniţiat moţiune de cenzură pentru a-l da jos şi a mai şi trebuit să se vândă unui partid creat pe criterii etnice care Constituţional nu are ce căuta în Parlament şi să mai şi tremure că nu va trece moţiunea, câteva declaraţii au trecut relativ repede prin urechile românilor, fără a rezona pe undeva.  Poate unii nu le-au auzit, poate alţii nu le-au prin sensul, dar toate sunt de o nesimţire ieşită din comun şi este deja clar că numai în România se poate aşa ceva.

Iohannis, călcătorul de principii

Prima este legată de evenimentul anului, demiterea guvernului Grindeanu, mai bine spus numirea noului premier şi aparţine cui altcuiva decât preşedintelui ţării. Acesta, deşi era duşman declarat al guvernmării PSD, deşi s-a jurat în barbă că nu se lasă până nu îşi face guvernul lui, deşi acuma avea ocazia nu numai să numească un premier după inima lui, dar şi să schimbe majoritatea parlamentară, a cedat “interesului naţional” şi a acceptat nu repede, ci prea repede  propunerea lui Dragnea, deşi propusul  păcătuia prin plagiat şi mai ales avea legături nu suspecte ci dovedide cu serviciile de informaţii. Uitând de principii, uitând de promisiuni electorale, uitând de bun simţ, uitând de oamenii care credeau în el şi declaraţiile lui sforăitoare, Iohannis a bătut palma cu Dragnea dar şi cu serviciile şi l-a acceptat pe Tudose tocmai pentru că ştie că acesta e controlat de servicii, deci de oamenii lui, nu de Dragnea declarând : “Partidele din opoziţie nu au avut propuneri concrete şi din discuţii nici nu a rezultat că ar exista o înţelegere politică. Pe de altă parte, această criză dăunează grav economiei româneşti, imaginii în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată repede. Trebuie să avem un nou guvern, care începe să rezolve problemele rămase nerezolvate, problemele apărute din cauza aceste crize”

Dar în Decembrie 2016, când a fost nominalizată Shaiddeh, fără legături cu SRI, fără doctorate luate la copy-paste, fără declaraţii contradictorii sau CV-uri învelite în staniol, când trebuia să se stabilească bugetul pe anul 2017, domnul Iohannis nu s-a mai gândit la criză, nu s-a mai gândit la economia românească, nici la imaginea României în lume, s-a gândit doar la câte piedici poate pune guvernului sau partidului care îl învinsese ruşinos în alegeri. Ăsta e Iohannis.

PNL s-a  supărat

Legat tot de nominalizarea lui Tudose, o altă  atitudine care frizează nesimţirea este cea a membrilor PNL care s-au supărat pe Iohannis că  a acceptat oropunerea PSD şi le-a mai şi cerut să voteze guvernul cât mai repede. Asta chiar că poate fi catalogată drept culmea nesimţirii. Păi vii tu ditamai partidul, care te lăudai că rupi inima târgului, la discuţii cu preşedintele fără nici o propunere de premier, măcar aşa de ochii lumii, deci vii cu mâna goală la negocieri, îţi declini competenţele şi practic îţi tai craca de sub picioare, apoi faci scandal că preşedintele nu a numit un premier din partidul tău? Asta aproape depăşeşte în absurd depunerea moţiunii de către PSD împotriva propriului guvern. Ce să spun, avem partide unu şi unu. Vai de viaţa noastră cu aşa partide politice la conducere.

Olguţa nu se lasă

Dacă tot vorbim de reacţii la numirea lui Tudose, să nu uităm declaraţia doamnei Olguţa Vasilescu, “premianta“ lui Dragea cea cu care începe orice guvern al PSD de un timp încoace. Nu ştiu cum se simte Firea când vede ce succesuri are Olguţa dar dacă Olguţa nu schimbă viteza, parcă văd o păruială între cele două. Ei bine, LOV a avut şi ea o reacţie la nominalizarea lui Tudose, cel care la evaluarea guvernului Grindeanu fusese găsit cu pantalonii în vine. Pentru că ea este cea care vorbeşte atunci când Dragnea trebuie să tacă, Olguţa a sărit să arate de ce a fost nominalizat Tudose premier în ciuda proastelor rezultate şi vine cu o explicaţie extraterestră: “Mihai Tudose a avut parte de blocaje la ministerul Economiei. A avut mai multe proiecte blocate la fostul premier”

Ei, nu e aşa că parcă îţi vine să îi plângi de milă lui Tudose? Adică el săracu a făcut tot ce ţinea de el la minister, a întocmit documente, a făcut propuneri, a niţiat legi, a luat măsuri şi greutăţi, a stat peste program la muncă, a venit primul în minister şi a plecat ultimul, a ţinut locul portarului când a făcut gâlci, a dat cu mătura în birou, a făcut tot ce ţinea de el, dar de fiecare dată Grideanu îi punea piedică. Nici nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Bravo Olguţa, eşti mare dar spune drept, asta e de la tine sau ţi-a fost servită?Hai zii, că nu te spun.

Daum, cel mai  potrivit pentru naţionala României

Ei bine, ultima, dar nu cea de pe urmă este declaraţia lui  Daum, frumosul selecţioner al naţionalei noastre de fotbal,  deci o replică în afara vieţii politice, dar sincer să fiu parcă parcă aş accepta-o la capitolul politică. Întrebat pentru a nu ştiu câta oară dacă ia în calcul demisia de la conducerea naţionalei României, Daum nu numai că rezistă, dar trece la contraatac declarând nici una nici alta decât că el este cel mai potrivit antrenor al Naţionalei României.

„Rămân, nu mă gândesc să plec. Pentru reformele care au fost începute la FRF, eu sunt omul potrivit. Am fost deranjat de criticile făcute fără o bază solidă”

Vine drogatul drogaţilor, curvarul Europei la conducerea naţionalei României de fotbal, bagă echipa în porumb, nu doar prin rezultatele obţinute, care intră în top 3 cele mai proaste rezultate în istoria fotbalului românesc, ci şi prin cel mai haotic şi lipsit de orientare joc, dar el consideră că a fost criticat fără o bază solidă, şi se consideră potrivit pentru a conduce Naţionala României.

Dar ştiţi ceva, dacă gândesc mai obiectiv, parcă îi dau dreptate. Păi privind cine conduce ţara, cine este numit premier, cine conduce lupta anticorupţie, cine a câştigat alegerile, cine conduce fotbalul românesc, unde a ajuns economia, înzestrarea armatei, agricultura, cine ne face politica internă, externă, cine conduce serviciile de informaţii, unde au ajuns resursele ţării, ce scoate sistemul educaţional, ce găsim în spitalele româneşti, DA, DAUM ARE DREPTATE, UNUL MAI BUN CA EL NU PUTEAM GĂSI, PENTRU CĂ NUMAI CU EL LA CÂRMĂ PUTEM DUCE FOTBALUL ROMÂNESC ACOLO UNDE AU AJUNS TOATE CELELALTE DOMENII DE ACTIVITATE, ADICĂ LA GROAPA DE GUNOI A EUROPEI.

DAUM

Oricum replica lui concurează cu replicile celor de mai sus, deci se asortează sistemului. Ce pretenţii putem să avem de la el ?

http://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-a-acceptat-numirea-lui-mihai-tudose-propus-de-psd-in-functia-de-premier-filmul-consultarilor-cu-partidele-parlamentare-la-palatul-cotroceni-16516804

http://www.ziare.com/mihai-tudose/premier/reactii-dupa-ce-iohannis-l-a-desemnat-pe-tudose-premier-olguta-vasilescu-se-vede-in-noul-guvern-pnl-nu-l-voteaza-1471165

http://www.sport.ro/nationala/raman-sunt-omul-potrivit-daum-anunta-o-schimbare-majora-pentru-ultimele-meciuri-din-preliminarii-ce-spune.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Topul nesimţirii pe luna Iunie

  1. ifrim

    Klaus six hause poate a gandit sa lase coalitia PSD-ALDE sa-si rupa gatul, sa se erodeze pana la prezidentialele din 2019 si atunci precum pasarea Phoenix hop cu opozitia pi firmament.Pana atunci greierasul trubadur mai face oaresce poze cu maimuta si rupe gura sondajelor.Ha,ha,ha ce-mi plac glumele mele!

  2. Iulian

    Pentru reluarea relatiilor diplomatice si economice cu Rusia, propunerea secreta a Generalului-Trubadur-Orban la functia de Premier a fost Raluca Turcanu! … ca si-asa „a stat 5 ani la rusi si poate vorbi ca busi”! Despre ce vorbeste ea, zau ca nu este interesat nimeni! :))

  3. geofreeland

    1. Ma intreb, din atitudinea umilitoare a lui KWI la numirea noului Guvern, de un sadism electoral fara limite, ma intreb care e deosebirea dintre altruism si mila. In capitalism (ce porcarie doctrinar economica ca a rechinului intre delfini!)atruist nu poate fi decat acela cand e in curul gol. Adica atunci cand nu ai nimic, din nimicul tau, dai dezinteresat si la altii. Mila, ca sentiment de compasiune umana, devine o marfa, un interes bine vehiculat mediatic, ascuns in fond dar vizibil la suprafata. Deprecierea sensurilor originare de altruism si mila face parte din recuzita viitoarei societati umane.
    2. Fondul Suveran de Investitii, mult trambitat de dragnieni, adica niste bani colectati din profiturile economiei de stat, e adevaratul motiv al discordiei politice. Unde se duc acesti bani? Pai in reabilitarea sistemului de irigatii, zice Daea. Daca imi aduc bine aminte acum un an si ceva ministrul agriculturii din Germania zicea ca isi vor muta agricultura in Romania. Deci? Pai in reabilitarea industriei de aparare, zicea un alt ministru. Pai transportoarele nemtesti, corvetele olandeze si elicopterele frantuzesti facute in Romania (ca mana de lucru e mai ieftina)cine si cu ce bani sa le sustina? Pai in mega spitalele regionale. Da, da’ aparatura de varf de unde o luam si cu ce bani? Si uite-asa, negocierea intereselor pe acest purcoi de bani al fondului a dus la criza.
    3. Mariri de salarii si pensii! Doamne ce pomana pe psd-ul asta! Sanchi, vom trece la euro, adica intr-un jug catastrofal cu actuala economie, cu capitalisti romani prin puscarii, cu resurse amanetate si forta de munca in exil. Cum sa intri in zona euro cu o leafa minima de 300 de euro si marfuri la preturi Vest? Deci maririle sunt un os aruncat cainelui sa saliveze si sa alerge bucuros ca acum, nu maine, are ce roade.
    4. Ii tot dam cu serviciile. Ca fac, dreg, innoada si deznoada. Cine sunt, de fapt aceste servicii? Daca imi amintesc bine, o doamna mason, la ultimul congres (trans)national zicea acum f’o doi ani ca rolul Romaniei in Balcani trebuie sa creasca, ca factor de stabilitate si tampon. Asa zicea si Ceausescu parca. Asa ca, plasa de paianjen, invizibila, a adevaratilor conducatori ai lumii, grefata pe sistemele de informatii nationale, interconectate, se strange incet, incet, mimand democratia, ca altceva deocamdata nu s-a gasit, intr-o globalizare controlata, expansiva si definitiva. Lectia franceza, cu iepurasul Macron care a dat de pamant cu partidele traditionale, a fost cel mai concludent test. Lectia romana, cu implicarea serviciilor, in politie politica, se aplica deja si in Vest. Numai ca la noi s-a sarit calul iar doamnei Luluta i s-a urcat puterea la cap.
    5. Si ca sa ne mai distram, cine si de ce la pus pe Daum asta la nationala? Auzi, cica el ar vrea sa plece dar ai nostri ii cad in genunchi si il roaga sa scoata fotbalul romanesc din rahatul in care el l-a bagat. Cred ca il divinizeaza pentru rezultatele execrabile si vor sa faca din el o statuie cu antrenorul model al falimentului. Ma, asta n-o fi ruda cu Merkelica? Ca prea il sustin toti. Toti cine? Cum cine? „Ai nostri”. Din ce in ce mai rar vom mai canta pe stadioane Ro-o-maniaaa! Pana si asta ne-o luara astia. Care astia?

  4. calin

    De ce sunteti pesimisti? Avem un viitor de aur!
    http://www.capital.ro/romania-lider-mondial-pe-o-piata-estimata-la-2-miliarde-de-euro.html
    (fara sa fi incercat experienta hoinarelii pe alte coclauri, ma simt tot mai stanjenit in tara mea, tot mai strain…ce dracu mai caut p-aci? – pe o raza de 5 km Loganul meu troneaza singur si incapatanat intr-o parcare pe care o gasesc vesnic ocupata de tancuri negre si parfumate in culoare blonda, cu numere de telefon in parbrize, lasate politicos, dar la care nu raspunde nimeni din motive de…munca intensa! Pentru binele si prosperarea tuturor – o fi si pentru pensia mea!? si nu stiu eu?)