Trei minute care au decis ierarhia în PSD

Categoria Opinii

 

Au trecut  mai bine de 48 de ore de la istoricul congres al PSD sau PCR, că nu e nici o diferență,  și apele s-au mai așezat. Recunosc nu am urmărit evenimentul, nici la radio nici la tv, nici în prima zi nici în a doua. Îmi spusese medicul de familie că privitul unor astfel de evenimente mă poate afecta emoțional. Abia azi am îndrăznit să mă uit pe oarece înregistrări, nu prea mult, cam 3 minute din Congres și a fost suficient să îmi dau seama că nu am pierdut nimic. Mai mult, întreaga istorie trecută prezentă și viitoare a partidului s-a desfășurat în 3 minute. Priviți ”kilometrajul”înregistrării, derularea evenimentelor, mimica fețelor actorilor și veți înțelege mai mult decât au spus toate jurnalele pro și contra.

Momentul 1: Așa e că nu aveți încotro?

La întrebarea președintelui : ”Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”, sala s-a ridicat în picioare. Eu credeam că vor să plece, dar ei au făcut ca pinguinii.

Imaginile și mișcările de trupe de după cuvântarea tovarășului președinte, până la numărarea voturilor  au trasat direcția în PSD.

 

Momentul 2: fă-te că te bucuri Fireo!

Iat-o pe Firea, după ce participanții  au decis  că nu vor bani, nu vor valută. Cu două zile înainte,primărița  spunea:„Imi voi da demisia din toate functiile politice si raman simplu membru de partid. Daca intr-un timp rezonabil, problemele grave ale Capitalei nu se vor rezolva, eu imi dau demisia din toate functiile politice.” Se pare că timpul rezonabil a trecut, totul e ok, doamna Firea nu mai e nevoită să își de demisia, nici să mai șantajeze conducerea PSD, la nevoie poate fi ridicată de pe scaun și fără să vrea. Nu e așa Irina ?

 

Momentul 3:  de ți-ar spune privirea mea….

Dar iată aceleași doamne când credeau că nu le vede nimeni. Ce credeți că gândea fiecare? Vă las să vă imaginați.

Momentul 4: Trecutul prezentul și viitorul  într-o fotografie

Dar unde o fi Shaidehh ? Probabil a fost chemată la DNA. În curând se pare că va fi chemată și Olguța să spună cum e cu contractele dintre  Teldrum și Primăria Craiova.

Momentul 5 : Gambitul Irinei

Nici nu se anunțase  rezultatul alegerilor, că juna  țiitoare a lui Dragnea arată fiecăruia unde îi e locul.  Sultana favorită, o invită pe sultana cu limba despicată să plece din dreapta tatălui. Aceasta, nedorind să provoace o criză instituțională, se conformează scrâșnind din dinți și trece undeva după doamna Dăncilă. Sper că e clar pentru toată lumea acuma, cine face cărțile în PSD.

Momentul 6: se joacă leapșa

Imediat ce pleacă ea, locul îi este luat, că doar era gata încălzit, de noul secretar general al partidului, care nu voia să scape și el ocazia să curețe urechea dreaptă a șefului.

Momentul 7: Fifor retrogradat de la femei la bărbați

Și uite așa, domnul ministru Fifor,  Mihai cum îi spunea juna țiitoare, mutat de lângă doamna premier căreia tocmai îi explica ce frumoasă e noua ținută de ospătar a armatei române, se trezește aruncat lângă dizidentul Codrin, despre care lumea nu mai știe ce să creadă. Mulți spun că el nu ar fi tocmai așa de dizident, doar supărat un pic că a pierdut funcția de secretar general, dar se mulțumește și cu cea de nebun al regelui. Nu contează, ce, să fie și el prin zonă.Cam așa gândește și Fifor. Tocmai de aia au fost puși unul lângă altul.

Momentul 8: Banca de rezerve, sau a looserilor?

Undeva mai jos, mai jos în lanțul trofic al stejarului de Teleorman, trei doamne supărate. Olguța deja regretă că i-a lăsat fotoliul de primar lui Genoiu. Pe ăla nu îl mai dă jos de acolo nici cu macaraua pentru că a prins rădăcini mai adânci decât gazonul de pe Oblemenco. Carmen nu mai știe cu cine trebuie să lupte mai întâi. Ea se concentrase pe Olguța, dar uite că a apărut Irina. Kati nu știe dacă să plece sau să mai aștepte până la viitoarele alegeri parlamentare. Se și vede pusă a 10-a pe o listă prin Ardeal dacă va mai prinde și acolo.

Cam atâta ar fi de spus despre  Congresul extra ordinar al PSD.

Vorbeam într-un articol anterior despre evoluția României. Trebuie să recunosc, că am mai făcut ceva progrese, nu doar cele amintite. Păi cât a fost Băse la butoane nu am învățat cine știe ce. Am învățat doar despre Elena Ot Pleșcoi, Strada Ștefan Furtună, abacul Anastase și cam atât. Dar de când butonează Dragnea, am citit despre Shaidehh,despre Bombonica, despre Zimnicea,  Carmen Dan, Viorica, despre Fortaleza și cine știe ce va mai urma. Slăbuț Traiane, slăbuț, te-a bătut Hamsterul la gagici. Dar e adevărat, la potlogării, încă nu.

Uite așa ne lărgim orizonturile.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la Trei minute care au decis ierarhia în PSD

  1. Vladimir Putzin

    La multi ani Marinica !
    Miru

  2. Geofreeland

    Mulți ani cu bucurii! Articole penetrante ca furtuna electromagnetica de azi!

  3. Ifrim

    Opaa,azi e ziua patronului?Sa ne traiasca,uite cum nu aveam eu azi motiv de boschetareala,deci sa purced cum m,a instruit dementu’ chior sa pluteasca 3 cuburi de gheata in ceva scotian.Cum puneti voi oamenii batrani la cazne!

  4. ”E scris adânc.
    …………….
    Ei! așa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.”
    ……………
    La multi ani!

  5. Multumesc stimati prieteni. Voi bea un pahar cu cuburi de gheatza (de gin sau bacardi) cu gandul la voi si va voi blagostema cu dragostea mea!

  6. gheo

    Ce mai conteaza, la un moment dat in viata lui, Dragnea a facut parte sau i-a fost subordonat in PD lui Basescu, insemna ca a invatat bine lectia puterii. Debarca pe orice iti sta in fata si inlatura pe oricine iti poate deveni un obstacol, inconjoarate cu „oameni de paie”, fara vointa, constiinta si initiativa proprie si vei trai un timp linistit in fotoliul de sef.
    Dincolo de aceasta… „La multi ani” !!!, daca astazi aveti de sarbatorit, cu tot respectul.

  7. bazil

    La multi ani domnule Marin Neacsu ! Multa sanatate si viata lunga si multumiri pentru acest spatiu unde ne putem exprima ideile !