Suntem niște ingrați!

Categoria opinii


Ne plângem că din România au plecat românii, medici, culegători de căpșuni, îngrijitori, tineri sau vârstnici, ca nu mai are cine sa lucreze pământul,cine să apere țara, cine să voteze, cine să aleagă și să  stabilească viitorul acestei țări, că au rămas copii singuri, fără părinți, neajutorați, că rămân casele părăsite, că nu mai avem industrie, resurse că românii sunt forțați, datorită politicii antiromânești a guvernanților, să emigreze și lasă țara pustie, că s-au umplut cimitirele ?

Suntem niște ingrați. Prin grija ”partidului și statului” a scumpilor noștri conducători, toate aceste false probleme sunt rezolvate.

Ne-au plecat oameni la muncă în străinătate?Foarte bine, asa se extinde România. În curând vom avea  câte o Românie mică în Italia, Spania, Anglia pe lângă ”România Mare” care tinde astfel să devină un ”imperiu”. Este cea mai mare ”expansiune” a dacilor, de la Burebista încoace. Dar stați liniștiți tovarăși, în locul lor au apărut chinezi, vietnamezi, filipinezi și mâine poimâine nu se va mai plânge nici un român că o duce rău, se vor plânge asiaticii. Vedeți dară ce înțeleaptă este politica guvernanților?

Industria și economia au ajuns pe butuci? Foarte bine, să punem o prelată peste ea să nu o plouă și o menținem așa 100 de ani. Când vom avea nevoie de ea, dăm prelata jos, punem roțile și ieșim cu ea la plimbare în timp ce alții se plimbă cu niște hârburi obosite și uzate fizic și moral. Păi ce nevoie avem de ea când există companii străine? Să se ocupe ei de investiții, cercetare, salarizare, probleme cu sindicatele, upgradare retehnologizare, dacă le place industria. Noi stăm cuminți și primim rodul muncii lor. Cât mai avem resurse, cât mai e ceva de vânzare în țară, ne împrumută partenerii, nici o problemă. Am închis parcul industrial Electroputere, l-am deschis pe cel comercial, retaillerul.  Primul aducea bani în țară, celălalt îi trimite afară. Vivat!

Ne depopulăm ? Ne deșertizăm prin tăierea și vinderea  pădurilor? Nici o problemă, dragii noștri conducători s-au gândit și la asta. Pas cu pas țara se umple de emigranți veniți, de unde credeți? Exact din țările cu climă specifică zonelor de deșert, rezistenți, obișnuiți cu nisipul, cu căldura. O să ne învețe să umblăm în rochii, cu covrigei pe cap, cine nu învață, să plece, asta este selecția naturală.

Am rămas fără industrie de apărare, nu mai avem avioane, facem contracte pe care le plătim înainte și sunt neonorate sau onorate după ce tehnica a căzut moral? Și care e problema? Plătim Piranha 3 și luăm Piranha 5, când vor fi gata Piranha 8. Asta înseamnă progres.

Nu mai este atractivă meseria armelor și tinerii nu se înscriu nici la cursuri jucărie în care să se joace de-a războiul pe calculator? Dar ce mai avem nevoie de ei? Avem tineri americani care abia așteaptă să vină să transforme lanurile de porumb în Pop-corn, să relaționeze cu liceencele noastre, să se bată prin barurile noastre, să se plimbe prin, Marea noastră cea dragă și neagră. Ce mai avem nevoie de armată? Ministrul de externe mai face o cerere de suplimentare cu bocanci și scuturi americani și gata apărarea. Și ce mai avem nevoie de soldați când războiul modern, hibridizat din ce în ce mai mult, ne pune cu botul pe labe printr-o singură grindină atunci când trebuie,niște gripe aviare, porcine, caprine sau canine, ca să nu mai pomenesc de pene de curent, furtuni solare și alte alea pe care mintea nu mai poa să le priceapă, vorba poetului. În plus, stați liniștiți tovarăși, am vorbit noi cu pretinii de la Vest, ne aduc și tehnologie nucleară, cererea a fost lansată. La început am făcut cerere pentru ceva tehnologie civilă. Aceasta va fi însă ambalată frumos,  incirlicește pentru a fi siguri că nu se varsă pe undeva. Vedeți ce subtili suntem ? Cerem tehnologie pentru implementarea unui program nuclear civil  și o primim frumos ambalată în formă de purceluși. Ia uite ce frumos sună :” ministrul roman al Afacerilor externe a adresat multumiri omologului american pentru sprijinul constant al SUA pentru consolidarea posturii NATO de aparare si descurajare pe flancul estic si a argumentat necesitatea cresterii prezentei militare americane in Romania, in contextul volatil de securitate din regiunea Marii Negre.

Totodata, a reiterat angajamentul ferm al noului Guvern de la Bucuresti pentru partajarea echitabila a responsabilitatilor, confirmand continuarea alocarii a 2% din PIB pentru aparare si participarea Romaniei la misiuni militare externe, aspect apreciat in mod deosebit de Secretarul de stat Pompeo.


Ministrul Bogdan Aurescu a dat asigurari cu privire la prioritatea acordata de noul Guvern operationalizarii celor doua memorandumuri de intelegere semnate recent de Romania si SUA, in materie de cooperare in domeniul nuclear civil si infrastructura 5G
.”

Unii ne atenționează direct, că vom suporta viitorul conflict armat, nu doar politic, economic, climatic și informațional,  pe teritoriul nostru. O spun generali americani, lideri NATO, fără perdea. Noi ne facem că nu înțelegem.

Păi ce nevoie mai avem de armată? Să moară bieții militari pe câmpul de luptă? Păi se poate? Lasă-i să moară de necaz, așteptând să li se actualizeze pensiile.

Ne plângem că nu se gândește nimeni la binele României? Păi bine, dar nu am luptat noi să intrăm, să trăim în Europa? Nu asta a visat Decebal, integrarea europeană? Păi de ce credeți că au plecat dacii prin Cehia,Slovacia, Ungaria, Serbia, Germania, Țara Bascilor, Gasconia, Anglia? Nu ca să trăiască în Europa? Ba da. Păi uite că li s-a împlinit visul. Politicienii de azi schimbă guvernul ca să poată să își numească un om într-o comisie europeană, să poată forma majoritatea populară. Realizați ce mari suntem? Am decis majoritatea într-o comisie europeană.  Suntem tari, tari de tot. Ce România, ce populație, ce interese proprii? Noi luptăm pentru binele Europei. Universul ne va binecuvânta pentru asta.

Și uite, în loc să stăm liniștiți tovarăși, în loc să pupăm mâna care ne-a lovit, noi ne plângem că aia nu, că aia nu, că copii, că viitor. Ce e cu prostiile astea? Copii? La ce ne trebuiesc nouă copii? Copii sunt buni în Canada, să îi ia canadienii, noi le asigurăm translația, sau să îi ia italienii, elvețienii, noi le asigurăm samsarii, peștii,  polițiștii și procurorii necesari pentru protejarea rețelei.

Deci avem industrie în Germania, lemn în Austria, industrie de armament în SUA, forță de muncă în toată Europa, fete oriunde există cerere, copii în Canada si SUA, agricultură în Turcia, petrol și gaze în Marea Neagră, vor fi și conflicte și acolo și pe litoral. Ce ne mai trebuie, de ce vă mai plângeți dragi români ?

Hai, nu, zău, ce atâta scandal, nu fiți ingrați, aveți ce v-ați dorit stimați tovarăși!

PS: Pentru nevorbitorii de limbă engleză, redau în limba română citând ce a spus Orban despre scopul  sau motivul debarcării guvernului Dăncilă ” NOI AM DECIS ÎN ROMÂNIA SĂ SCHIMBĂM GUVERNUL PSD CU UN GUVERN SUSȚINĂTOR AL PPE ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SĂ DĂM NOI UN NOU COMISAR PPE,PE ADINA VĂLEAN.

Îmi e teamă că vom ajunge ciupercari.

http://www.ziare.com/bogdan-aurescu/ministru-externe/ministrul-de-exerne-bogdan-aurescu-s-a-intalnit-cu-secretarul-de-stat-al-sua-mike-pompeo-ce-subiecte-s-au-discutat-1586462

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ludovic-orban-discurs-in-engleza-la-summitul-ppe-premierul-s-a-laudat-ca-a-schimbat-majoritatea-in-comisie-prin-numirea-adinei-valean-1220041

http://m.ziare.com/international/general-american-marea-neagra-va-fi-cel-mai-probabil-viitorul-teatru-de-conflict-intre-nato-si-rusia-rusii-pot-crea-probleme-romaniei-1586480

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/memorandumul-5g-cu-sua-a-fost-desecretizat-romania-trebuie-sa-evalueze-furnizorii-de-echipamente-1210852

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Suntem niște ingrați!

  1. geofreeland

    Nu, nu suntem ingrați, suntem sclavi pe plantație. Asta va fi România normală. Câine în lanț. Viitorul sună bine? Adio patrie, adio istorie, nimicuri… Bulangii ăștia de boșorogi „comuniști”, fosta generație de sacrificiu! Aveam o țară…Aveam…

  2. Pompiliu

    Numai cei ce au votat PSD se simt ingrati … Sper sa dispară (PSD ul) odată cu cel care l-a creeat Ion Iliescu asa cum a dispărut și Pntcd odată cu Ion Diaconescu…
    Cât despre pensii militare sa speram ca vor veni vremuri mai bune… Mai sunt 2 rânduri de alageri chiar mai importante decât cele de azi…
    Cât despre social-democrație, este nevoie de un partid care sa reprezinte acești susținători dar nu PSD ul care prin conducătorii ce s au perindat la conducere pt votanți au dat firimituri în schimb pentru ei au luat tot ce se putea… Au vândut tot pe nimic doar pentru ca să se îmbogățească ei..

  3. neacsu marin

    Tara arde si pe noi ne intereseazapensia.

  4. neacsu marin

    @Pompiliu,
    Fara suparare, aici nu era vorba de pensii. Oare nu putem uita de ele un moment? Suntem tarati intr-un razboi, cerem singuri bocanci straini si baze militare straine in tara, pentru a ne pastra functiile in palate prezidentiale acceptam experimente stiintifice si sociale prin care suntem transformati in legume, devenim tinta nucleara, dar ne gandim ca vor veni vremuri mai bune daca ne vor mari pensiile. Ce sa mai facem cu ele? Ca daca incepescandalul se va rationaliza tot, si timpul petrecut la wc.

  5. Marinică Pannduru

    La WC-ul din fundul curții, care va consta din cei trei pari… pentru că viitorul sună frumos: Foaie verde de dudău/Și-o să fie și mai… bine!

  6. Sergiu

    D-le colonel, usandezii au o vorba: „When you reach the end of the rope… tie a knot” – adica, atunci cand ajungi la capatul funiei, fa un nod. La ei nodul se face pentru a rezista. La noi, se pare ca nodul se poate face in mai multe feluri, si poate si cu alte scopuri. Personal, simt ca suntem macinati pas-cu-pas de diverse entitati, si doar lacomia si neincrederea unul in altul ii impiedica sa ne termine ca pe alte natii. Si atunci strang din dinti si fac si eu un nod de sprijin. Altii il fac ceva mai mare.