Ce știa Augustin de Hipona și nu a știut Rob Macaire

Categoria opinii 50 afisari


Augustin de Hipona, sau Sfântul Augustin cum e cunoscut în lumea creștină,  este un ilustru necunoscut pentru o mare parte din omenire și mai mult ca sigur și pentru ministerul de externe britanic, căci dacă ar fi auzit de el și i-ar fi citit învățăturile, nu numai britanicii, dar și mulți alți iluștri lideri mondiali ne-ar fi făcut viața mai bună, nu mai insuportabilă. Trăind el intre anii 300-400 când Roma antică conducea lumea așa cum alții vor să o conducă acuma, a găsit de cuviință să învețe, de la unii, de la alții, iar când s-a considerat mulțumit cu ce a acumulat a început să scrie, să mai dea și la alții. Cine l-a citit, a avut ce învăța, cine nu, merge la proteste. Printre multele pilde și povețe rămase de la Gusti, este și o vorbă care este mai cunoscută dar, din nou, numai de cei care vor să cunoască, căci cei care consideră că lumea a început și se termină cu ei, nu învață nici dacă le bagi cu pâlnia pe gât.Vorba aceea, în original, spune: ”si fueris Rōmae, Rōmānō vīvitō mōre; si fueris alibī, vīvitō sīcut ibī”. În limba română, asta înseamnă că dacă ești în Roma, faci ce fac romanii, te porți ca romanii, sau și mai clar, TE SUPUI REGULILOR ROMANE, iar când ești afară faci ce fac cei de afară. Nu mai fac traducerea în limba lui Shakespeare, măcar atâta lucru să facă și ambasadorii majestății sale, să caute pe Gulugulu.

Este adevărat, Roma nu mai este ce a fost acum 1500 de ani iar de atunci mulți au încercat să îi calce pe urme multe, imperii s-au ridicat și au  căzut, multe orașe s-au crezut Roma, multe nații și-au impus voința peste altele mai mici și mai fără putere. Și Londra se crede un fel de capitală a lumii financiare, Bursa de la Londra este încă stabilă britanicii încă se cred Lorzii lumii, un fel de extratereștri intangibili, frații mai mici sau mai mari ai polițistului Universal. Poate tocmai de aia, a apărut Brexitul, poate tocmai de aia și atitudinea ușor superioară, înțepată  a briților, când vorbesc cu și despre ”ceilalți.”

Acum câteva zile, pe fluxul de știri a apărut știrea ”bombă” că ambasadorul britanic la Teheran, numitul  Robert Nigel Paul Macaire a fost găsit și ridicat (probabil pentru protejarea sa) din mijlocul protestanților împotriva regimului de la Teheran. Poliția l-a găsit în mijlocul demonstranților, el spune că în timp ce se deplasa spre casă, adică ambasadă, l-a reținut, legitimat apoi eliberat cu ”recomandarea” de a fi mai atent, căci prin zonă mai circulă drone, mai  cad rachete, avioane, nu e bine de ieșit pe străzi. Asta ar fi trebuit să știe excelența sa, dar probabil că nu știa ce a spus Gusti, sau a interpretat greșit zicala, crezând că dacă au ieșit iranienii în stradă, trebuie să iasă și el. Nu nene Rob, în astfel de situații, mai ales ca reprezentant al unui alt stat, cu obligații dar și restricții clare, nu te amesteci nici în acțiuni de protest, nici de sprijinire a cuiva, decât dacă este o acțiune oficială, a mai multor reprezentanți, cum a fost circul acela din 11 Ianuarie 2015 din Franța cu Charlie Hebdo, când înaltele fețe europene s-au fotografiat pe o stradă în Paris. Dar altfel, stai în banca ta sau pe banca ta și nu te amesteci cu ”prostimea” că nu se știe unde te duce valul. Domnul ambasador a spus că a ieșit, crezând, sau știind, că este un miting de comemorare a victimelor incidentului aviatic iar când a văzut că se modifică ordinea de zi, a plecat. Măi să fie! Nu știam că Majestatea sa, care e săraca prinsă cu ”scandalele” din familie, are un Foreign Office atât de prost.. informat încât să nu știe că au început protestele în Iran. Aș merge mai departe, și aș îndrăzni să cred că această ”primăvară” iraniană are cozi băgate, ca toate primăverile arabe, dar astea sunt.. speculații. Oricum, că știa, că nu știa, mister Rob nu prea avea ce căuta pe acolo, că îmi vine greu să cred că se dusese la cumpărături, a văzut coadă la un magazin și s-a așezat și el ca tot omul la ceva fudulii de cămilă. Să avem rezon, a trecut vremea cozilor. Pe de altă parte, nu îmi amintesc ca la noi, când cu incidentul de la Balotești să fi ieșit ambasadorul reginei pe Lipscani să își manifeste empatia și suferința față de victimele accidentului și familiile lor și nici nu l-am văzut cu barca prin Marea Chinei când cu zborul MH  370. Deci las-o jos că măcăne, stimabile!

Revenind la sfântul Augustin, de la el încoace a rămas așa, ca o cutumă, faptul că în casa lui, fiecare își face regulile proprii, iar cine îi intră în casă, dacă vrea să intre și omu îi spune să își lase pantofii la burlan, îi lasă la burlan, sau nu intră. Poți să fii ambasador, poți să fii băiatul lu băiat dăștept, respecți regulile casei. Unii ar zice că și la noi s-ar fi băgat nu știu ce ambasadori prin justiție, prin legi, prin parlament și chiar pe străzi. Stați așa, să nu confundăm marfa cu ambalajul. Ceea ce a spus Augustinus este valabil pentru ”casele” sau statele care se respectă, în care gazda este stăpân. La noi, o țărișoară care face parte din SUA (Statele Umilite ale Americii), în care toți fac legea, casă fără stăpân, unde se vând produse cu etichete de Vest și calitate de Est, de unde pleacă copacii și se întorc scobitorile, unde doctorii dau foc pacienților, șefii din servicii dau ”ceaiuri dansante”, traficanții de carne vie fac ce vor cu justiția și poliția, LA NOI nu se pune problema, NOI NU SUNTEM STAT SUVERAN, noi ăștia care încă mai trăim aici ca români  nu putem ridica pretențiile Iranului, nici măcar ale Ungariei. Așa că nu se pune, nu suportă comparație. Îmi amintesc ce ofuscată era lumea când niște musulmani voiau să impună femeilor lor să își țină fețele acoperite în Europa, iar europenii au spus că nu este posibil așa ceva, că odată ajunși în Europa, trebuie să respecte legile europene, nu pot să își impună ei legea lor. Bravo, așa e, de acord. Dar atunci ce au căutat europenii în Egipt, Liban, Siria, Irak, Afganistan ? A cui lege au respectat-o ?Și ce căuta Rob pe străzi ? Uite asta nu înțeleg eu ca român, mai ales ca român, CÂTE UNITĂȚI DE MĂSURĂ EXISTĂ ÎN LUMEA ASTA? Eu știu că briții au mila, nu km, uncia, nu gramul, dar dacă ieși din țara ta, indiferent unde ai volanul, circuli pe stânga cu mașina, nu pe dreapta ca la tine, că uite, apar accidentele.

Eu știu că toată lumea va critica Iranul și va spune că nu trebuia să îl aresteze, că era diplomat, că avea imunitate, că convenția de la Veneția, etc și au și ei dreptate, dar să încercăm să vedem cauza, nu efectul. Iar când e vorba de lumea arabă, unde orgoliile, tradițiile, educația, cultura aplică legea Talionului, cei care se pretind educați dau dovadă de lipsă de educație, dacă nu inconștiență, dacă nu respectă regulile casei, provocând conflicte, poate cu intenție.  Noi tratăm durerea de măsea cu analgezice și zicem că gata, s-a rezolvat problema. Nu s-a rezolvat, problema, caria, continuă să existe, infecția  merge mai departe chiar dacă noi nu mai simțim durerea. Ceea ce facem noi în acest fel este un o prostie. Umblați la cauze, nu la efecte.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ambasadorul-britanic-in-iran-a-fost-retinut-apoi-eliberat-1244154

https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

9 Raspunsuri la Ce știa Augustin de Hipona și nu a știut Rob Macaire

  1. geofreeland

    Un nou element chimic, TOXIGEN. Prezent oriunde, în aer, în viața politică, socială, economică, diplomatică… Trăim în lumea bazată pe toxigen. Nimic nou sub soare? Ba da, acesta e noutatea civilizației planetare.

  2. Stelian P.

    Sa speram ca diletantii de la British Foreign Office ti-au citit articolul si au tras invatamintele necesare.

  3. neacsum

    @Stelian,
    Alta era iapa….

  4. Nicolae

    D-le colonel,mã aşteptam la un art.despre GENIUL,LUCEAFÃRUL poeziei,cum numai d-voastrã stiţi sã o faceţi!

  5. raul

    Stelica ,magarul ala cu saua pe el era de peste Atlantic😀😀😎😎!

  6. neacsum

    @Nicolae,
    Sunt prea mic. Cum sa scriu eu, despre EL?Ce sa fac, sa il laud, lustruindu-ma pe mine ? Dar, mi-ai dat o idee, zilele ce vor veni voi posta ceva ce nu au vazut multi.

  7. Ifrim

    Șefu,nuuuuuu,stai cuminte cine știe ce boacana faci!

  8. Stefan

    „When in Rome, do as the Romans do” zicala o au consacrata și ei doar că în calitatea de fost imperiu nu prea tin seama de ea cand e vorba despre ei.

  9. Nicolae

    Nu,nu,ceea ce am spus este adevãrat.În cercul meu de prieteni,cunoştinţe etc,sunteţi apreciat,asta nu o spun ca sã vã perii,spun un adevãr.Aşteptãm cu nerãbdare!Mulţumesc!

Statistici T5