ALARMĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!!!

Categoria Despre Armata 528 afisari


Așa cum bănuiam, am spus de atâtea ori și foarte puțini au crezut sau luat în serios, MApN  și clasa politică își bate joc de noi.

După ce MApN s-a făcut că dorește să sprijine demersurile pensionarilor militari, căci rezerviști nu ne mai putem numi câtă vreme suntem tratați ca sclavii pe plantație, inițiind sub presiuni și intervenții un proiect de OUG în noiembrie 2019, care ar mai fi atenuat și reparat din nedreptățile și fururile comise de către politicieni și ”specialiștii” MApN, proiect pe care l-a făcut pierdut mână în mână cu cei de la MAI prin sertare, a apărut și e gata să se finalizeze proiectul PLX199/2020.

Cum proiectul părea să fie mai prost decât OUG –ul întocmit ÎN NOIEMBRIE de către reprezentanții forumului și conducerea MApN, lumea s-a speriat și a cerut MApN să intervină pentru a-și impune propriul proiect. Și a urmat un joc în 4 pași, după cum urmează:

Pasul 1. Renumitul cuplu Ro-Ji s-a angajat să pună mâna și a pus-o, amendând inițial proiectul cu părți din OUG-ul Ciucă dar introducând și unele noutăți care din păcate nu erau deloc favorabile militarilor, dar luate împreună cu propunerile anterioare nu prezentau un risc prea mare.

Pasul 2. Au urmat discuțiile și amânările prin comisia de muncă, pentru ca la discuția finală din Comisia pentru Apărare, MApN de mână cu MAI să opteze pe scoaterea anexei 2 și a propunerilor bune din vechiul proiect Ciucă, să renunțe și la scoaterea pensiei suplimentare din proiect, să fie chiar împotriva propunerii făcute de Solomon pe acest subiect și să chelească Proiectul lui Leș de tot ce avea bun în el, înlocuindu-l cu propunerile MApN. Cu această ocazie, proiectul aplecat către Comisia pentru Muncă, fără ca cineva dintre participanți să știe ce anume a fost aprobat și ce nu.

Pasul 3. Proiectul a ajuns la Comisia pentru Muncă dar, așa cum am mai spus, foarte puțini avea în mână proiectul în varianta ”adoptată” de comisia pentru Apărare, cei mai mulți aveau o variantă primită anterior. Acolo discuțiile au avut loc așa cum am mai arătat, și din nou s-a încheiat ședința fără ca participanților să li se spună care este varianta adoptată, li s-a promis însă, că o vor primi până luni, la discuția din ședința comună a celor două comisii care trebuie să înainteze un raport comun. Inclusiv invitaților, adică președinților SCMD și SNPPC li s-a promis un duplicat al documentului, duplicat pe care, după știința mea, L-AU PRIMIT DEJA.

Pasul 4. Aici e durerea. După ce în mediul on line, pensionarii au început să se certe, unii susținând că proiectul e bun, alții că nu e bun unii că e bine și așa decât nimic, alții că ori totul ori nimic, Comisia pentru muncă a decis: AU FOST ABANDONATE TOATE PROPUNERILE BUNE DIN PROIECT, REȚINÂNDU-SE ȘI APROBÂNDU-SE DOAR AMENDAMENTELE INTRODUSE PE ULTIMA SUTĂ DE MApN, care sunt CELE MAI DEFAVORABILE DIN TOATE PROPUNERILE, ÎN SENSUL CĂ:

  1. Pensia suplimentară rămâne introdusă în baza de calcul.
  2. Indexările nu numai că nu se vor mai băga în actualizare, dar nu se vor mai cumula, adică dacă ai primit indexarea în 2020, o primești numai în 2020, nu și în 2021.
  3. Actualizarea pensiilor nu va mai avea loc nici în 2021, nici în 2022, nici în 2023, nici măcar în 2024, ci doar atunci când se va pune în aplicare ÎN TOTALITATE LEGEA 153, adică atunci când vor vrea guvernanții, indiferent cine vor fi ei și până acum s-a dovedit că oricare ar fi ei, actualizare tot nu primim.

Singurul lucru bun este că pentru cei care vor ieși la pensie de acum încolo, se va reacorda OMM-ul, și asta pentru că domnii RO-Ji urmează să iasă la pensie cândva.

Toate aceste date sunt reale, garantez pentru veridicitatea celor scrise, iar dacă cineva vrea să mă contrazică, SĂ CEARĂ DOMNILOR DOGARU ȘI COARNĂ, CARE AU PRIMIT RAPORTUL COMISIEI PENTRU MUNCĂ, SĂ FACĂ PUBLICE ACESTE RAPOARTE. Eu nu am intrat încă în posesia lui, dar știu ce conțin. Culmea este că sunt mulți dintre membrii comisiilor pentru muncă și apărare ale Camerei deputaților care la această oră nu sunt în posesia raportului, deși mâine, luni, 27.07.2020 proiectul va primi acordul final al celor două comisii. Cine nu l-a primit? Cei care nu sunt părtași la această nouă cacealma. Cine l-a primit? Trageți concluziile fiecare. Cei care până acum susțineau că numai cutare sau cutare ne apără drepturile, să pună mâna pe telefoane și să îi întrebe DE CE NU AU POSTAT PE PAGINILE LOR RAPORTUL, SĂ ȘTIE ȘI PLĂTITORII LOR DE COTIZAȚII CU CE AU FOST EI DE ACORD ȘI CUM LE SUSȚIN EI DREPTURILE. AȘADAR STIMAȚI COLEGI, AȘA CUM SPUNEAM, TOATE SPERANȚELE VOASTRE, ALE NOASTRE SE NĂRUIE ȘI SUNT INNĂBUȘITE EXACT DE CEI CARE  ÎN CARE LE ȚINEȚI AGĂȚATE.

Când  voi reuși să pun mâna pe document (am promisiuni), îl voi posta spre informarea tuturor. Deocamdată puteți să considerați că informația este veridică.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

36 Raspunsuri la ALARMĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!!!

  1. Socrate Toma

    D-le Neacșu , dacă citim cu atenție amendamentul pe care l-a făcut MApN și MAI la art. 59 prin introducerea unui nou art. 59/1 , la alin.3) se precizează „La determinarea cuantumului pensiei militare de stat actualizate potrivit alin.1) nu se includ indexările prevăzute la art. 59 ” , se înțelege că doar la actualizări nu se includ indexările anterioare , în rest acestea se aplică și cred că se cumulează an de an iar la o nouă actualizare dispar fiindcă actualizarea presupune o nouă bază de calcul , actualizată la nivelul datelor salariale ale personalului din activitate. Art. 59 din Plx199 , așa cum este primit de la SENAT, nu a fost contestat de MApN și MAI.

  2. Titi

    Ce facusi nea Marine,
    Ne bagasi COVDUL in …Casa ?

  3. Titi

    „Iohannis a participat, zilele trecute, la ceremonia de infiintare a Comandamentului Corpului Multinational Sud-Est, la Cincu.
    Mi-am amintit, cu acest prilej, de cele sase saptamani ale aplicatiei militare la care am participat, in Muntii Fagaras, in poligonul de la Cincu, in iarna anului 1974. Conditiile nu erau ‘extraordinare”. Spre exemplu, dormeam intr-un cort neincalzit, cu 60 de paturi. Doar camera cu bocanci era incalzita. Exercitiile erau dificile. Imi aduc aminte, de exemplu, de urcarile in TAB-uri, cu tot harnasamentul de iarna si cu armamentul din dotare…

    Cu toate acestea, mă gândesc cu nostalgie la acea perioadă si nu sunt convins că eliminarea stagiului militar obligatoriu pentru tineri a fost o decizie inteleaptă,” este mesajul lui Adrian Năstase.”(dcnews).

  4. RaduSas

    Cei care au ieșit în pensie vaduviti de OMM începând cu 15.09.2017 înseamnă că rămân singurii fără OMM,și plafonati la net până la Sf.asteapta.

  5. pensionar cu vechi state

    Daca s-ar intampla o minune si ar trebui sa o iau de la inceput as fugi precum dracul de tamaie.Afirmatia apartine unuia-subsemnatul- cu un grad obtinut pe timpul cand nu functiona apelul bocancilor.

  6. neacsum

    @Socrate,
    Daca citeai atent, nici in Ordonanta 57 nu scria ca indexarea din 2016 nu se aplica in 2017, si totusi asa sustin cei de la MApN.

  7. geofreeland

    Exact ce spun de peste 4 ani. Rahat politic. Iar pesimismul vis a vis de Ciucă se justifică azi. El nu mai e generalul „nostru” e civilul „lor”.

  8. xman

    Adica inflatia se cumuleaza,dar indexarile nu?Cum e posibil asa ceva?Probabil datorita interpretarii eronate cu indexarea neacordata si dibuita in urma controlului CC,pentru ca e caz penal,incearca sa scape de puscarie prin intermediul Parlamentului si anume:dispare fapta prin lege dispare si infractiunea.Asa ceva este INSTIGARE pe fata,iar instigarea chiar neurmata de fapta este infractiune.Imi pare rau ca sunt radical ,dar nu se mai poate…Daca e adevarat, in urmatorii anii vom fi tinta batjocurii generalizate ,iar cine mai poate munci ar trebui sa se gandeasca bine pe ce meridian ar trebui s-o faca…

  9. Ifrim

    Prin acest proiect mă așteptam la actualizare,intermediar coeficienții lui Leș ori anexa 2 Ciucă cånd colo apare netul netului și alte tăieri.Păi mai bine să nu-l aprobe!

  10. geofreeland

    Eu întreb, ca ciolovecul amărât, în America așa sunt priviți militarii? Ca ciumații nației? Credeam că un ambasador american, cu respect, față de State, poate zice și el o slovă implicativă dar în afară de laude către Predoiu (un nume predestinat) nu auzii nimic despre scandalul cu pensiile militarilor. Un fost ambasador văzui că se pricopsi cu ceva acțiuni la fondul Proprietatea. O fi vreo boală asta sau românii sunt niște vaci de muls strategic.

  11. mos alecu

    @Socrate Toma 26 iulie 2020 – 16:09
    De vazut art.59 (valabil din dec.2018)… indexarile (pentru pensiile stabilite cu plafonarea net la net) deja sint in aceasta idee… indexarile nu mai curg una la alta!
    Iar propunerile (discutate in prezent) de modificare a l.223/2015 prevad transformarea tuturor pensiilor in pensii cu limitarea net la net!

  12. geofreeland

    @Xman Te văz un om rațional și cu bun simț. Cum poți spune așa ceva? Avem și noi meridiane, e drept chinuitoare, cu paralelele în jur de 45 iar ne-am lămurit, militarii sunt paraleli cu politicul, culmea, că nu de la noi.

  13. geofreeland

    @Titi În Cincu ploua mereu. Clisa, umedul pufoaicelor, ciorapii uzi, saltelele umede, păturile grunjoase, mâncare în gamele, somnul furat în lacustre gloduri…Când era mai liber, săpam în deal un horn, prăjeam pe niștd sârme slănină și o puneam topită pe pâinea neagră. Era o minune dacă aveam și o ceapă.

  14. Catalin

    VEDEŢI DE CE CARAGIALE A FOST ŞI VA RĂMÂNE CELEBRU?
    „Ori să se revizuiască, dar sa nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo”
    „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi”
    „Eu pentru cine votez?”.

  15. geofreeland

    @Cătălin Nici nu trebuie să te mai întrebi caragialian cu cine votezi. O faci sau n-o faci, iese cine trebuie. Cui trebuie? Răspunsul e nul, din start. Nu te mai întreba. Toți suntem cetățenii ăia turmentați. Asta se și vrea, turmentarea necropolitică.

  16. Bobi

    AR TREBUI SA NE IMPLICAM SI IN SOARTA ACESTEI TARI.DACA STAM DEOPARTE NU REZOLVAM NIMIC.SE VA SFARSI TRAGIC.

  17. geofreeland

    @ pensionar cu vechi state Eu nu îți înțeleg nedumerirea. La vremuri noi, state noi! Alea vechi sunt istorie. Colbul, praful arhivelor, viață deja îngropată. Amintiri cazone, chin neștiut, armata când era armată. Nu mai e mult și neantul, timpul când pensiile militare vor fi în regulă, va sfârși schelălăielile noastre similare câinilor de pripas cum zic politicienii. Lasă-i să latre, să nu zică unii că nu le dăm voie.Încă. Apoi hingherii.

  18. geofreeland

    @Ifrim Remarc o dezamăgire imensă. Opusul optimist al unor așteptări de bun simț. Cum adică să nu-l aprobe? E ordin, hă, hă, de sus! Și mai de sus. Poate te vei întreba de ce. Aici e problema.

  19. neacsum

    @Ifrim,
    va fi aprobata, pentru ca numai asa se va scoate magaria cu plata diferita la cele doua case de pensii. Din cauza asta intarzie si decizia Curtii de conturi. Veti vedea ca imediat dupa ce legea va fi aprobata, vom fi anuntati si cu rezultatul controlului, care oricum, nu va mai conta, pentru ca noua lege va … anula gresela. Controlul va constata ca greseala aprtine legiuitorului, care a lasat loc de interpretare, legea nu a respectat principiul claritatii si se recomanda revederea acesteia, revedere care … ”coincidenta” este prevazuta in PLX 199, deci chestiune rezolvata, NIMENI NU VA MAI PRIMI INDEXAREA LA ACTUALIZARE, IAR PENTRU CE A FOST.. TERMENUL E PRESCRIS.

  20. Mateias

    Uraaaa!!! Am pierdut. Până şi 110_1 a fost modificat substanţial, dacă înainte părea a fi greu de apreciat ca uşor favorabil, acum devine egal cu zero. Ţineţi minte expresia „cuantumul net corespunzător drepturilor de pensie cuvenite”, care va distruge orice urmă de reparaţie temporară. Numai Pompiliu cel calculator se va bucura că îi creşte netul cu procentul OMM. Să fie sănătos, numai că modificarea legii avea ca scop principal reducerea discrepanţelor, nu crearea altora. Prăpastia devine sigur mai mare şi are acum toate ingredientele de a se adânci: reglementările sunt clar nu numai favorabile celor care vor ieşi de acum încolo, ci vădit răzbunătoare faţă de cei mai vechi. Alte “bunăciuni” se vor întâmpla doar după data aplicării în integralitate a Legii cadru nr.153/2017 (pesimistul din mine zice că asta va fi la Paştele cailor, pentru că respectiva lege va muri prin schimbare cu altă lege-cadru la anul) şi se vor acorda ţinând cont de sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale realizate (adică scad procentele acolo unde legea prevede aşa, dar dacă cumva noua lege redenumeşte sporurile şi alte drepturi, le înlocuie cu altele, ce să-ţi fac, ăsta e norocul tău!). Ştie cineva în ce zi pică 1 ianuarie 2025 ?

  21. Titi

    MIERCURI ?

  22. geofreeland

    Mirule, pe unde umbli, dragul meu camarad? Ție nu-ți mai trebuie pensie. Ai prana cerească. Ce ai fi zis de ce înghițim noi? Ne-ai fi spus că nu mateialul domină lumea, ca pe politicienii de azi ci bucuria vieții, că te poți bucura și cu puținul ce-l azi. Ne-ai fi spus că e un război cu noi, asimetric, ei mari și tari la putere. Și ne-ai fi spus că lumea văzută de sus e tot un glob albastru unde oamenii sunt efemeri dar unii nu știu asta, nu că sunt orbi dar nu vor să vadă. Și, în final, elegant cum te știm ne-ai fi trimis în Rotonda Cișmigiului să admirăm statui de oameni, care ca și Nichita ” nu credeau că pot să-nvețe a muri vreodată”.

  23. Catalin

    MATEIAŞ, SPORURILE ŞI OSCARUL L-AI PRIMIT, NUMAI DACĂ AI FĂCUT PARTE DIN GAŞCA DE CLOCARI.DACĂ NU AI FĂCUT PARTE DIN GAŞCĂ PRESUPUN CĂ TE-AU MARGINALIZAT ŞI ÎNDEPĂRTAT.ASTA SE ÎNTÂMPLĂ LA TOT PASUL ÎN SOCIETATEA DE ASTĂZI.MORI CU DREPTATEA ÎN MÂNĂ.TE OPUI SISTEMULUI PERVERTIT DEVII DUŞMANUL LOR INVOLUNTAR.

  24. geofreeland

    Concluzia e una singură: suntem vinovați că existăm, că vrem respect și că nu am murit în vreun război. Altfel nu-mi explic această târguială la care și precupețele veroase ar renunța. Ele ar ști din start când celălalt face mișto.

  25. ben

    ben
    Vor fi si citva beneficiari ai legii 199/2020.Cam 15-20%,cei iesiti la pensie fara ,,beneficiile,, multiplelor sporuri obtinute in fel si chip.Aici intra pensionarii iesiti acum peste 15-20 de ani si nu numai.
    Nicio lege nu multumeste pe toata lumea.
    Maine, o zi buna pentru unii si poate mai putin buna pentru altii.

  26. @Socrate
    Cei de la MApN și SRI mint!
    Chiar ei au continuat să plătescă indexarea din 2016 si în anul 2017, până la actualizare, celor care prin recalculare au obținut un cuantum mai mare si celor care și-au deschis drepturile în anul 2016. Chiar si astăzi plătesc indexarea din 2016 celor 68% dintre pensionari care au rămas în plată cu cuantumul mai favorabil pe L 263/2010.
    Mă mir cum nu le crapă obrazul de rusine să trimită documete la instante în care să scrie că acea indexare ar fi fost valabilă numai în anul 2016.

  27. Ifrim

    Este foarte bine așa.Comoditatea se plătește.De câte ori am fost chemați la diferite adunări,proteste?De multe ori.Câți am fost? 19,100,200.Înseamnă că lumea este mulțumită.La votare a ieșit ficusul solemn și partidul lui Sică bălălaică.Asta vrea boborul asta are.Ia să fi ieșit la proteste 5000-10000 altfel se punea problema.Poate n-am dreptate dar mă descarc pshihic!

  28. Pompiliu

    @ Mateiaș.. Nu sunt singurul care s-a pensionat după 15.09.2017 și care nu primește sporul pt OMM la pensia netă plafonata…
    Cat despre modificarea modificării… Sa așteptăm raportul final al celor 2 comisii.

  29. neacsum

    Prostie sau vanzare pe fata?
    Domnul general Bahnareanu, cel pe care il lauda domnul Balu in Comisia pentru Munca si despre care spunea ca e presedintele Forumului, desi nu mai este, face la randul sau Lobby domnului Balu, secretarul de stat de la Aparare care a sustinul belirea proiectului Les, asa prost cum era, facandu-l si mai prost, si cere subordonatilor din filialele ANCMRR sa intervina pe langa deputatii din localitatile lor, sa voteze proiectul L-199, DESI HABAR NU ARE CE CONTINE, IAR DACA STIE INSEAMNA CA NE-A VANDUT PENTRU UN GRAD SAU O TINICHEA IN PLUS. Solicit domnului Bahnareanu sa posteze pe pagina sa de Facebook raportul Comisiei pentru Munca, asa cum a fost trimis Comisiei pentru Aparare, ca sa dovedeasca ca stie ce cere si stie despre ce vorbeste, sau daca nu sa isi ceara scuze si sa isi dea demisia pentru ca cere pensionarilor sa faca presiuni pentru a se vota o noua bataie de joc la adresa pensionarilor militari. Iata mesajl domnului Bahnareanu: ”

    Bună ziua
    Va rog sa difuzați comunicarea de mai jos către toti presedintii de filiale județene și de sector.
    NB
    Domnilor Presedinti,
    Pe data de 14 sau 15.07.2020 v-am omunicat ce s-a intamplat la Comisia de aparare din Camera Deputatilor si faceam unele supozitii pentru saptamana urmatoare. Desi gurile rele au prevestit ca termen „sfantul asteapta”, uitati ca totusi s-a intamplat. Miercuri, 22.07.2020, aceeasi inițiativa legislativa PLx 199/2020 a fost discutata și votata și în Comisia de munca a CD. După elaborarea raportului comun al celor doua comisii, inițiativa PLx 199, cu AMENDAMENTE, marți sau miercuri(28 sau 29.07.2020), va fi supusa votului PLENULUI CD.
    Și acum solicitarea: mobilizare generala a tuturor Structurilor Asociative din SNAOPSN din judet/sector de către Dvs., pentru „lobby” în randul doamnelor/domnilor deputați, indiferent de formațiunea politica din care fac parte, prin abordare directa, prin telefon, prin e-mail, prin cunoștințe etc. pentru vot pozitiv la PLx 199 cu amendamente.
    Acum ori niciodată! Va doresc SUCCES!
    PS. Rog o scurta informare despre acțiune.
    Presedinte ANCMRR „Al. I. Cuza”
    Gl.lt.(rtg.) Neculai BAHNAREANU

  30. Titi

    Nici ANCMRR nu mai este ce a fost odata !

  31. neacsum

    @Titi,
    Cand a fos altceva decat o adunatura de oportunisti interesati doar de grade, tinichele in piept si bilete in statiuni? Ma refer la conducerile filialelor.

  32. neacsum

    @ Titi,
    Nu zic ca nu au fost si nu sunt si exceptii, dar aceastea exista doar pentru a confirma regula.

  33. Ilarie Constantin

    Nu-i nimic. Acum ne-au tras-o nouă, anulându-ne după soldele compensatorii, OMM, indexarea din 2016 și mai nou pensia suplimentară. Când se va întâmpla la fel și cu pilonul 2 de pensie pentru colegii noștri mai tineri, am să mă bucur că și capra lor e cu cracii-noi sus.

  34. Ioan

    Nici un om vot pentru PNL și PSD.

  35. Trofimov

    Dar cine ești tu geofreeland, de le spui pe nume?

  36. geofreeland

    À propos de pensii, și noi ca soldatul. „Soldat, ai înțeles?” „Am înțeles!” „Ce ai înțeles?” „Am înțeles că nu pricep!”

Statistici T5