Scurse pe surse

Categoria Despre Armata


PLX 199 bate la ușă

A trecut o lună de când în Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților s-a luat decizia amânării discutării PLX 199 privind ” legea reparatorie ” a L.233 , pe motiv că e nevoie de un punct de vedere comun al reprezentanților asociațiilor militarilor. Termenul acordat atunci era de două săptămâni. Au trecut 4 de atunci și încă nu avem nici o armonizare a liderilor Asociațiilor, nici o rediscutare a proiectului. Ce au făcut de atunci împricinații? Liderul în exercițiu al Forumului s-a săturat de trimis adrese către asociațiile componente  propunând o variantă de proiect și așteptând răspunsuri. La cele 3 încercări abia dacă au răspuns 10 puși cap la cap, dar multe răspunsuri erau de conjunctură, nu  răspundeau problematicii abordate. Specialiștii MApN, și mă refer aici la DGFC și CPS își păstrează poziția, CPS ostilă față de orice cerere a pensionarilor, poziție vizibilă și din contestarea deciziei Curții de Conturi în instanță, iar DGFC prin menținerea amendamentelor care au înlocuit practic proiectul lui Leș, încercând să dovedească parcă, că se poate și un proiect mai prost decât cel al lui Leș. Mergând pe ideea că trebuie neapărat să meargă pe un proiect comun cu MAI ca și când ar exista un contract semnat între MAI și MApN nu între MApN și militari, DGFC nu vrea să renunțe în ruptul capului la articolele criminale introduse în proiect dând vina și pe MAI dar și pe lipsa fondurilor.  Ar mai fi o speranță, marți, 22.09.2020 când la sediul ministerului va avea loc o convocare a președinților asociațiilor din MApN, componente ale Forumului. Poate acolo vor reuși să se pună de acord, deși unii, rămași poate datori pentru gradele și cocorațiile primite în ultimii ani, vor susține în continuare proiectul aprobat în Comisia  pentru Muncă și care practic pune capac tuturor amputărilor de până acum, trimițând actualizarea la un termen care nu va veni niciodată și  scoțând indexările din procesul actualizării, adică ceea ce a făcut deja dar ilegal CPS cu indexarea din 2016. Și uite așa, din această propunere se poate vedea și înțelege cine anume a fost cu ideea ne-includerii indexării din 2016 în actualizarea din 2017. Păi cine altcineva decât cei care acum susțin scoaterea indexărilor, prin lege, din procesul actualizării, modificând ei, nu politicienii, un alt articol al L223.

Între timp, după amânarea din 14 august, celelalte structuri asociative care mai fac figurație pe internet, și-au mărit decibelii. SCMD promite și îndeamnă la lupte de stradă în condițiile în care are deja o experiență de 10 ani de  frecții. Liderii LADPM se întreabă la rândul lor și întreabă dacă e cazul să înființeze ”un partid al militarilor” ca și când nu ar fi deja înființate 3, unul al lui Oprea, altul al lui Săvoiu și al treilea al lui Peia, numite toate la înființare  ” partidul generalilor”. Poate chiar ar fi cazul să înființeze partidul generalilor în care să intre numai generalii, că și așa au ajuns mai mulți decât caporalii și să se mintă acolo între ei, să își promită unul altuia că va lupta pentru drepturile lor, să își dea țepe să își țină prelegeri, să facă ateliere de lucru, să se laude cu realizările din tinerețe să mai tragă câte o agapă și să se laude acasă că iar au mai dus un război.  Cine crede că înființarea unui partid al militarilor ar fi soluția,  nu știe ce vorbește. El nu vede că noi nu suntem în stare să înființăm sau să funcționăm nici ca asociație a militarilor, dar vrem un partid, care probabil să și candideze la alegeri. Păi la prima listă de alegeri partidul s-ar decima.

Deci, pe plan asociativ  în afară de apeluri și înjurături pe facebook, nimic notabil. Poate ar trebui dată o lege și desființate toate asociațiile militarilor și apoi introduse criterii crâncene de înființare care prin lege și nu statut, să oblige pe lideri să tragă în jug nu să ceară grade, bilete de tratament și decorații. Dar vorbesc prostii. Cine să dea o astfel de lege ?

Raețchi, ”nepriceputul”

Cel care făcuse scandal și anunța cu surle și trâmbițe că PSD-ul își bate joc de militari și nu vrea să  pună în discuție în Comisia Pentru Apărare a Camerei Deputaților PLX 199, mister Ovidiu Raețchi, a plecat în campanie cu mașca, cașca și bastonul de mareșal în banduleră. Ca orice campanie de politician, indiferent de partidul din care face parte, domnul Raețchi în încercarea sa de a câștiga sufragiile purtătorilor de haină sau sânge kaki, vorbește prostii de la cap la coadă. Pe data de 17 august, Ovidiu varsă o lacrimă de crocodil în gamela spartă a militarilor vorbind despre ”o nouă lege a pensiilor” pe care Ciolacu, care între noi fie vorba este mai ”liberal” decât el, pentru că guvernul Orban a ajuns la putere și se menține pe aceeași poziție datorită lui, cel care mimează opoziția, cică ar bloca-o la mantinelă. Iată ce declara Ovidiu pe data de 17.08.2020:  „Se împlineşte o lună de când partidul lui Marcel Ciolacu blochează în Comisia de Apărare o nouă lege a pensiilor pentru militari. Amânări peste amânări, amendamente introduse în ultima clipă, şicane în complicitate cu specialistul în muncă al PSD, cunoscut publicului larg drept „viteazul din shaormerie”.Vorbim despre o lege care corectează multe nedreptăţi, pe care militarii o sprijină şi o aşteaptă de ani de zile. O lege pentru care MApN s-a luptat constant şi care are suportul ministrului Ciuca – un veteran din teatrele de operaţii care, spre deosebire de Ciolacu, ştie exact ce trebuie facut pentru Armată.” Care nouă lege a pensiilor, care corecție a nedreptăților, care sprijin al MApN? Minciuna cap-coadă!

Pentru un avizat, unul care a urmărit istoria proiectului PLX 199 de la forma adoptată de Senat pe șest, până la forma actuală impusă de guvernul Orban și finanțiștii de la MAI și MApN, așa zisul proiect nu mai există, a fost căsăpit și transformat în proiectul gulerelor albe. Dar domnul Raețchi se face că nu știe și vorbește despre balaurul Ciolacu/PSD care se opune proiectului și culmea, aduce în discuție articolele propuse în proiectul original, articole care au devenit istorie, fiind înlocuite de cele propuse (ILEGAL ȘI NECONSTITUȚIONAL) DE ”SPECIALIȘTII” DIN MApN, care încearcă de două luni să ne convingă că dacă ne lăsăm pe mâna lor, va curge lapte și miere. Îmi amintesc că prin 2016, prin Cercurile Militare de la orașe și sate circulau aceiași ”specialiști”  din conducerea Ministerului și Statului Major General, încercând să ne convingă că OUG 57 face bine la pensii, ca și Hemoro easy la cutie. Ce a pățit Dumistrăcel la Craiova au pățit  și alții la Constanța ,Timișoara, Cluj și credeam că conducerile celor două structuri și-au învățat lecția, dar se pare că odată cu schimbarea garniturii după OUG 59 lecțiile s-au pierdut prin sertare. Este incredibil de câtă tenacitate dau dovadă ”specialiștii” în a încerca să ne convingă că securea face bine la durerea de cap, .

Revenind la domnul Raețchi, la prima citire a mesajului său am fost tentat, pentru câteva secunde să cred că săracu nu știe ce vorbește, a aflat și el de proiect, i-a căzut în mână cel trecut tacit prin Senat și a crezut că balaurii din PSD nu vor să dea verde propriului proiect. De unde să știe săracu că proiectul Leș a fost schimbat de haine de la cap până la picioare? Și totuși eu cred că a știut că dacă nu a știut a dat dovadă de o prostie și o lipsă de interes impardonabile. Să ieși în presă și să învinuiești pe cineva că nu votează un proiect care nu mai există, este de neconceput, te descalifici pur și simplu, iar așa ceva nu se face în campanie electorală. Eu cred că mai degrabă domnul Raețchi știa despre ce e vorba, dar a fost împins să se facă că nu știe și să sensibilizeze” opinia” publică spre votarea acestui proiect, știind foarte bine că de fapt varianta rămasă în discuție aparține specialiștilor din cele două ministere și practic a fost chiar rugat  să facă lobby, pentru că MApN are nevoie ca de aer de art 591(3) pentru a arăta că CPS nu a greșit când nu a inclus indexarea din 2016 în actualizarea din 2017. Culmea este că specialiștii MApN susțin că MAI-ul a impus acest amendament, dar este absurd să pretinzi așa ceva, pentru că la MAI, după cât se știe, la actualizarea din 2017 S-A ACORDAT INDEXAREA DIN 2016, așa că nu sunt atât de proști să își dea cu stângul în dreptul. De ce ar susține domnul Raețchi proiectul guleraților? Păi domnia sa dă de mult timp târcoale Ministerului Apărării și speră măcar la șefia unei comisii în viitorul mandat, dacă nu chiar a ministerului și nu e rău să se pună bine cu viitorii colaboratori.

Eu recomand domnului Raețchi să lase rața jos, că măcăne.

În rest, numai de bine, toată lumea e în campanile. El Cid  face mâine o demonstrație de … imagine prin Bănie.Aștept cu interes.

https://www.bursa.ro/raetchi-ii-solicit-lui-marcel-ciolacu-sa-nu-mai-boicoteze-interesele-militarilor-60563048

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

15 Raspunsuri la Scurse pe surse

  1. Catalin

    „În România, lingușirea și hoția sunt virtuți”-Ion Luca Caragiale

  2. Dan Anghelescu

    Nea Marine, e campanie, se „joacă ciolanul”,cine are timp de chestii de astea, mărunte/neimportante… Să ne trăiască aleșii, că numai ei sunt ai noștri, noi nu suntem ai lor!!!!!!!

  3. Ifrim

    Precum am văzut în filmele americane căci ăia înainte de nuntă fac o repetiție n-ar fi rău ca și președinții de asociații să facă premergător convocării din 29.09 o simulare pentru a câștiga timp și temele făcute.Altfel va mai fi o amânare pentru punerea de acord!Mulțumiri șefului pentru raza de speranță!

  4. Nicolae

    Am comentat și răscomentat despre politicieni,gulerați,asosiatii,sindicate și altele.Orice comentariul este de prisos.Dl.Col.Neacșu,a cuprins tot cum stă treaba cu personajele amintite mai sus.Stim cine ne poartă sîmbetele,cine luptă pt.noi din punct de vedere sindical etc.
    Ce ne mai rămâne de făcut? Acum fiecare gândește ce doreste,dar timpul nostru este scurt,avem o vârstă,nu mai suntem tineri și neliniștiți.Atâta am avut de spus.Punct.

    P.S ***Exista în viața câteva lucruri pe care banii nu le pot cumpăra:
    MANIERELE,MORALITATEA SI INTEGRITATEA.***

  5. Nicolae

    https://www.facebooc.com/100007745113427/posts/2725220184412792/

    https:/www.facebooc.com/100004128664730/posts/1705707876243485/

  6. Nicolae

    Iar am greșit,așa este când copiezi după ce îți transmit altii!!!în loc „k”,am pus „c” la „Facebook”.Scuze!

  7. Luca Adi

    Există undeva o colonie de sclavi lași numită pompos țară unde dacă refuzi să te testezi de guvid sau să stai izolat ești arestat, In acea Colonie copiii poartă botniță iar sclavii sunt exterminați în spitale lagăre pentru o boală inexistentă în timp ce bolile reale sunt ignorate de medici conform protocoalelor secrete,.

  8. Pannduru Lunetistul

    degeaba tot plângem și ne chemăm la luptă, pe internet sau în Drumul Taberei…
    Singura soluție este acționarea în justiție a celor vinovați de proasta lege și de și mai proasta aplicare a ei.
    În rest… sănătoși să fim, că de beut găsim!

  9. Luca Adi

    Panduru am râs cu lacrimi la faza cu apelarea la ‘justiție” adică la clanurile mafiote din justiție! Nu vrei să apelăm și la clanurile interlope din sparlament?

  10. pontonieru ion

    Domnilor,
    Parlamentul Romaniei, pentru a rezolva, acum, macar in parte problema pensiilor militare trebuie sa aprobe PL-X 221.
    Este singurul proiect cinstit si asupra caruia raufacatorii de toate felurile nu s-au aruncat. Dar si acesta trebuie bine analizat de parlamentari.
    Parlamentul Romaniei este singura putere legiuitoare. Legea viitoare trebuie sa fie expresia vointei senatorilor si deputatilor din Parlamentul Romaniei.
    M. Ap. N. si M.I, respectiv rauvoitorilor din ministere si conducerea Caselor de pensii nu trebuie sa le fie admis amestecul in adoptarea actelor normative pe care ei urmeaza sa le aplice, eventual numai observatiile intemeiate si drepte si eventual greselile materiale sesizate.
    Si in mare masura nici celor din asociatiile interesate (financiar prin mentinerea si cresterea numarul de membrii) de mentinerea nemultumirilor, de perpetuarea climatului de nedreptate si care promoveaza in acest scop idei neserioase si exagerate, netemeinice, nu trebuie sa le fie admise decat observatiile corecte pertinente si drepte.
    Amendamentele depuse de cei implicati in aplicarea viitoarei legi nu sunt normale.
    Legea trebuie sa fie expresia vointei legiuitorului nu a beneficiarului legii sau a celor care o aplica.

  11. bazil

    Foarte corect ce spune pontonieru ion.

  12. Nicolae

    Bun,s-a încalcat legea,o stiam,o stim.Ce este de fãcut in acest caz?Ce face puzdeeria de asociaţii,sindicate in frunte cu ANCMRR?Ne mulţumim doar sã participam la evenimente cu pieptul plin de insigne,cu grade stalucitoare pe umeri şi sã luãm mese festive sau la un blid de fasole cu ciolan,sã avem masina la scara,bilete de tratament de 2-3 ori pe an,doar pt.o mânã de oameni,dar marea masã a rezerviştilor suferã din cauza unora care nu respectã legile sau le interpreteazà dupã bunul lor plac,le siluesc cum vor ei substituted parlamentului prin emiterea de ordonanţe samd.
    Eu nu zic cã nu ar fi legal sã emita OUG,dar întreb şi eu cã ãla mai nestiutor,este şi moral sã duci in derizoriu o Lege,sã o siluesti,sã o driblezi cã la fotbal şi în in final sã o aduci intr-un stadiu in care pur şi simplu nu mai alegi nimica din ea,devenind gaunoasà,adusã in stadiul de neaplicabilitate?
    Pãi,sa-mi fie cu iertare,au emis aleşii noştrii vreo lege,fie ea Organica sau altfel,fãrã sã nu fie modificata ulterior prin OUG? Hai sã luãm legile salarizãrii din 2009 încoace,pâna la actuala l.153 aşa zise a sal.unice.L.284 de exemplu,a fost ea aplicatã vreodatã pânã la abrogare din 2017? Ba mai mult dupã abrogare se tot da OUG şi se face referire la aceastã defuncta Lege pentru a suspenda nişte drepturi neacordate din 2011,mã refer la ajutoarele la ieşirea la pensie.
    Actuala lege a salarizãrii aşa zise UNICE 153.
    Autrecut,deja,3(trei)ani decand a intrat în vigoare in loc sã se trecã la actualizarea pensiilor militare cnf.prevederilor acestei legi,ce au fãcut au dat OUG 59,au scos art.60 din legea 223,şi au spus cã pensiile noastre cele militare nu se vor actualiza din 2018 când se aplicã legea 153 cã ar depasi salariile/soldele celor din activitate,ci se va aplica din 2022 atunci când se va termina cu aplicarea ei in totalitate activilor.Deci,dupã 5 ani.Acum, din ce observa in proiectul de lege Pl X 199,guleraţii propun prin amendamentele depuse cã actualizarea sã se facã in 2024!!!
    Pãi pânã în 2024-2025,se schimba din nou legea salarizãrii şi se duce dracului de râpa actualizarea pensiilor noastre.Vedeti marsevia in gandire a acestor idioţi cã altel nu am cum sã le zic?
    Şi aşa sunt semnale cã vor sã modifice l.153!!!
    Bããã,voi pe cine duceti?
    Ce este de fãcut? Stam laana guleratilor şi a slugoilor din Ancmr? Acum vãd cã pe 21 a sunat adunarea,sã facem o plimbare pe acolo sã vedem ce se discutã.Sa stam cu ochii pe ei sã nu puna de vreun BLAT.Blatistii de ieri sã nu fie blatistii de mâine.

  13. geofreeland

    Toot Moromete, apăsat de gânduri, pentru că „timpul nu mai avea răbdare”. La răscrucea viitorului lui Nicolae, în ceața deasă, ca o altă incertitudine, se întreabă ca pentru sine, uitându-se neputincios la copil, „unde mergem noi, domnule?”. Și caii în căpăstru așteptau comanda, decizia. Așa și noi, la răscruce de viitor vândut. Da, mânărit, de politicieni, otova, ca un semn de moarte.

  14. Murphy

    Dle Necsu, imi puteti spune si mie ce „defectiuni” avea Legea nr.6/1967 de o tot freaca astia cu noua lege a pensiilor militare de 30 de ani incoace si nu reusescsa-i dea o forma ca lumea? Parerea mea este ca la legea aia trebuiau actualizate numai sumele si era foarte buna. Dvs. ce parere aveti?