Cascadorii… cazone

Categoria Despre Armata


 O ”cascadă” sau cascadorie, este o activitate cu un oarecare risc de periculozitate pe care un cascador profesionist, sau un actor   o efectuează în cadrul unor filmări, pentru a obține un efect care să ”rupă inima târgului”,a impresiona, sau a marca pur si simplu un efect, efect fără de care nu s-ar impresiona publicul. Închipuiți-vă ce s-ar întâmpla dacă un actor care ar trebui să sară cu o mașină peste un obstacol, sau să  plonjeze în apă cu mașină cu tot, ar goni în viteză, apoi s-ar opri la marginea lacului și regizorul ar spune: ”Aici ar fi trebuit ca actorul să sară cu mașina în apă, dar e periculos, vă rugăm să vă închipuiți dumneavoastră că a sărit.” Așa ceva nu se poate, așa că s-a inventat sau au apărut cascadorii profesioniști care, pentru a proteja prețioasele fețe actoricești, făceau ei toată munca periculoasă iar lumea, de cele mai multe ori credea că  chiar actorul, junele prim, adulatul, frumosul, șarmantul, idolul a făcut asta și uite așa îi creștea cota. Da, au existat însă  și actori care își făceau singuri cele mai multe cascadorii, da nu chiar pe toate.

Mai târziu, când lumea s-a prins, au început să apară și alt gen de cascadorii, în afară de  cele de pe platourile de filmare cu cascadorii profesioniști aferenți. La noi în mod special s-au inventat cascadorii financiare prin care un neica nimeni dădea tunuri de milioane de euro și devenea om de afaceri prosper, cascadorii electorale, în care un candidat amator făcea salturi de zeci de mii de voturi, devenind primar unde nici dracu nu s-ar fi gândit  sau nu avea nici o șansă să reușească, cascadorii juridice, prin care hoți profesioniști, cu patalama la mână au sărit peste legi și articole de lege, obținând achitări miraculoase, acolo unde alții și-ar fi rupt gâtul, cascadorii legislative prin care legi uitate prin sertare, neaprobate sau avizate de nici o comisie au trecut și au fost aprobate tacit fără să aibă nici măcar un rânduleț coerent sau logic.

Cele mai spectaculoase sunt însă cascadoriile cazone, sau cele care țin de … viața militară. De ce ? Pentru că se știe că viața militară nu prea lasă loc de întors, acolo totul este strict, stabilit, încadrat în parametri și regulamente care nu lasă loc de întors sau sărit pârleazul. Așa se credea, dar se pare că nu e așa și tocmai asta face cascadoriile cazone mai spumoase

Jurnalismul militar, arma secretă a României  

Acum două zile de exemplu, a rupt gura târgului declarația unei jurnălițe tv,  fată de cascador profesionist în presa românească, jurnăliță care aflată în plină campanie electorală sau criză de pubertate jurnalistică s-a trezit autodenunțându-se (e adevărat, mai puțin melodramatic decât Turcescu) cum că ar fi primit cadou de ziua ei, de la numitul Gabriel Oprea, pe vremea când acesta era ministru al apărării un frumos livret militar conținând gradul de lt.col așa, pe degeaba, de la simplu soldat neinstruit. Ce scop a avut autodenunțul, nu se știe încă, fătuca nu a apucat să se destăinuie, a promis un comeback, așa ca să ne țină cu sufletul la gură și să facă un rating cu ”dezvăluiri de senzație”.  Știrea în sine nu are nimic extraordinar, la câți papagali a avansat Oprea din burtă, sau din sufragerie, donșorica este ca un fir de nisip pe plajele de aur. Deci nimic senzațional, un rol de figurant, nimic ieșit din comun. Senzaționalul, sau cascadoria de neimaginat a apărut însă după ce informația dată de duduie a făcut înconjurul mass-media autohtonă. Fiind campanie electorală, iar mister Oprea Gabriel catindând pe persoană fizică la un loc în Parlament, ”LA RUGĂMINTEA” cetățenilor de bună…. credință, în marea lor parte militari în rezervă, abonați sau nu la același gen de cadouri, cine credeți că s-a trezit din somn și a trecut la cascadorii pentru a salva imaginea angelică și suavă a domnului Oprea? Nimeni altcineva decât Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor ‘Mihai Viteazu”, ultimul copil plămădit de  catindatul nostru, organizație sau asociație care colcăie de cascadori de diferite talii și ”arme”. Cel puțin așa pretinde o altă jurnalistă de la ”știri pe surse, pe numele ei Roxana Popa. Duduia susține că asociația sus numită, plină de profesioniști, ar fi declarat că „în Armată există arma „Jurnalism militar”. Avansările în rezervă pot fi făcute de către ministrul apărării naționale și de către Statul Major General. În perioada la care se face referire, avansările în arma “jurnalism militar” au fost făcute de către Statul Major General.” Să cazi în cap și alta nu. Arma ”jurnalism militar?” De unde și până unde? Am mai văzut eu o cascadorie cu un general cu mască înstelată la gură, dar asta bate orice. Nu știu dacă știrea din ”surse” este reală sau nu, am căutat o altă sursă, eventual pe pagina de FB a numitei asociații, dar nimic, nicăieri, nimeni altcineva nu a mai auzit, nu a fost de față, nu a primit această replică de la ”colegii lui Mihai Viteazu”. Dacă este așa însă și acest răspuns a fost dat, atunci se poate spune că e una din cele mai mari tâmpenii spuse de un militar, cea mai mare cascadorie cazonă. Să inventezi o ”armă” numai ca să scapi un om de  blamul cuvenit, să dai vina apoi și pe șeful statului major general că el ar fi fost cel care a avansat-o pe duduia, deci Oprea nu a mâncat nici usturoi nici rahat, este ceva ce numai un ”cascador” inconștient putea face, cu atât mai mult cu cât o avansare în plus sau în minus nu mai conta, era mai mult decât știut, demonstrat,  că Oprea și-a avansat șefii, subordonații,lingăii, susținătorii,cotizanții de partid,  făcând din haina și gradele militare subiect de troc și recompensă politică sau personală. Explicațiile, dacă au fost date cu adevărat de cineva din rândul asociației numite, discreditează iremediabil, definitiv, întreaga asociație. Trebuie să fii nu cascador, ci pur și simplu inconștient să faci asemenea salturi printre regulamente și legi, numai pentru a apăra pielea și așa tăbăcită de scatoalce a catindatului.

Dă mamă cu biciu’n mine

Și ca să nu fie una fără două, tot legat de militari, tot la nivel înalt, am mai asistat la o cascadorie cu reflexe cazone. Mister prezident, ditamai șef al CSAT, comandantul în chief al armatei la răzbel, cel care stabilește cine pleacă la război și cine stă acasă, a auzit el că undeva, ”într-o nu știu care seară”, pe un nu știu care pat, a murit un colonel și a fost și îngropat. Că a murit și a fost îngropat, nu era cine știe ce, dar mister prezident a auzit el că respectivul decedat ar fi fost colonel de securitate găsit de justiție (a cui, nu știu) că ar fi fost… ”operator de poliție politică și care ar fi anchetat-o și pe Doina Cornea”. Știrea respectivă i-a fost ”servită” fuhrerului de un turnagiu, jurnalist și el pe la Digi FM, care așteaptă acuma să fie și el avansat, colonel cel puțin,  pentru că a dat dovadă de spirit critic și vigilență rezistentă. Domnul jurnalist era ofuscat nevoie mare că jandarmeria română a oferit onoruri militare decedatului și  întreba ”ce trebuie să se întâmple ca astfel de instituții să nu mai recurgă la gesture de onoare față de oameni care s-au întors împotriva poporului român.” Asta întreba jurnalistul cu lacrimi în ochi aproape, gudurându-se pe lângă domnul președinte, bucuros că i-a ridicat mingea la fileu. Că jurnalistul nu l-a întrebat ce trebuie să se întâmple ca astfel de jurnaliști, ca el și ca duduia premiată de Oprea să nu mai primească grade de pomană pentru idioțenii de acest gen, și l-a întrebat de ce colonelul respectiv a fost îngropat cu onoruri militare, nu mă miră, jurnalistul  arăta destul de tinerel, corpolent, dar tinerel ca să fi făcut armata și să fi învățat măcar să coasă nasturi la cămașă sau șliț. Dar cascadoria cea mare a făcut-o iarăși cotroceanul care dovedind din nou o crasă necunoaștere a legilor și regulamentelor militare pe care nu a reușit să le învețe nici cât a fost militar nici în 4 ani cât a fost președinte și șef al armatei. Acesta s-a ”autosesizat” imediat și a declarat cum numai el știe: ” Voi verifica acest aspect menționat de dumneavoastră, iar dacă așa s-a întâmplat, atunci, cu siguranță, cei responsabili vor trebui să dea explicații.” Sesizați, el nu spune că dacă s-a încălcat legea, spune ”DACĂ AȘA S-A ÎNTÂMPLAT” , indiferent că s-a întâmplat conform legii sau nu. Mister prezident a dat dovadă nu numai de o necunoaștere a legilor și regulamentelor militare ci și de o impardonabilă lipsă de respect față de haina militară, considerând apriori că militarii , poate unii, poate toți, nu poți ști ce e în capul lui, NU MERITĂ ONORURI MILITARE, acestea sunt pentru actori, politicieni, ziariști, sportive, oricine altcineva, dar nu pentru militari. Parcă văd că jurnălița avansată de Oprea la apelul ciorapilor va fi –când îi va veni sorocul- onorată de un pluton se sclavi militari. Nu m-ar mira.  Și pentru că nu e întrebare sau propoziție , ieșire tv, declarație, fără ca PSD-ul să nu iasă din gura președintelui, cine credeți că era de vină pentru toate astea și ce trebuie să se întâmple? Citiți și luați notițe: ” Însă ce trebuie să facem? E, asta ce am explicat adineauri, trebuie să facem alegeri ca să avem un Parlament care acum în anul 2020 reflectă voința românilor și pentru a putea repara multiplele legi care au fost pur și simplu stricate de majoritatea pesedistă din Parlament și să venim cu legi care permit mersul accelerat spre ceea ce am numit eu România normală.” Deci trebuie schimbate legile, TREBUIE SĂ LI SE IA MILITARILOR ȘI DREPTUL DE A FI ÎNGROPAȚI CU ONORURI MILITARE că nu se știe care dintre ei va deveni ”operator de poliție politică” după moarte.  Dar uite că în cazul ăsta, din sutele de asociații ale militarilor, nu s-a trezit una să spună că omul, securist sau nu,  AVEA DREPTUL LA ONORURI MILITARE, așa cum au sărit verii lui Mihai Viteazu să îl apere pe Oprea, nici că atâtea l-a mai rămas militarilor, dreptul de a fi îngropași cu onoruri militare. Luați-le și acest drept în următorii ani, să nu mai poată nici măcar muri  onorabil și decent DOMNULE PREȘEDINTE. Și ne mai mirăm că unii ne taie pensiile pentru că suntem” pensionarii Tratatului de la Varșovia”. După alegeri o sa ne taie pensiile pentru ca am votat cu PSD-ul sau pentru ca am activat sub guverne PSD.

Suntem cascadori, cascadorii râsului.

https://www.stiripesurse.ro/uniunea-militarilor-si-politistilor-mihai-viteazul-despre-cazul-ancai-alexandrescu-gradele-in-rezerva-sunt-onorifice-si-nu-implica-bugetul-mapn_1527158.html

https://www.stiripesurse.ro/video-klaus-iohannis-despre-inmormantarea-cu-onoruri-militare-a-unui-fost-colonel-de-securitate-d_1526776.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

14 Raspunsuri la Cascadorii… cazone

  1. Titi

    Sa citeasca si Art.41- Funerariile cu onorururi, din Regulamentul din 30.04.2014 al MAI, publicat in MO nr.330/07.mai 2014.
    Nea Marine, ai sarit cea mai tare cascadorie, in cateva luni sa sari de pe scaunul de Primar, in fotoliul de la Cotroceni !

  2. Trofin

    Pe mine mă uimește o acțiune caritabilă jignitoare promovată de Antena 3 prin care se fac licitații cu diverse produse personale astfel ca fondurile colectate să fie pentru amenajarea unei locații dedicată recuperării veteranilor din teatrele de operații contemporane. Aș fi dorit ca o asemenea amenajare să fi fost făcută de statul român , nu de Antena 3, fiindcă militarii români servesc statul nu doar postul TV Antena 3. Personal , ca militar în retragere , mă simt jignit și abandonat de statul și poporul, pe care i-am servit. O fi și această acțiune de cascadorie despre care se vorbește în articol?

  3. Ifrim

    @Trofin.Corect.Mi-a fost rușine să vizionez, am schimbat postul chiar de eram singur în cameră.M-am simțit ca un milog fără a fi veteran ci doar rezervist!

  4. Ifrim

    @Titi.Meriți 3 cuburi de gheață plutind în rețeta ce ne-a învățat-o drojdierul solemn!

  5. Micutzul

    Domnilor militari
    Astazi 12.11.2020 am fost vanduti din nou. Am fost negociati ca si curvele sau sclavii. Vor sa ne dea o sumă minimă numita ,, pensie minimă individualizată,,! Adica dupa ce am trecut in rezerva cu gradatii de 6% si acum sunt de 3% acum ne fura GRUPELE DE MUNCA SI SPORURILE!
    CIVILII AU PLATITE GRUPELE DE MUNCA IAR NOUA EFECTIV N-I LE ANULEAZA.
    Dar ce suntem noi militarii ? Sclavii lor?
    Cine i-a dat acordul lui col. Marian Tudor sa negocieze asa ceva?

  6. Arthur

    Călăii pensiilor militare din minister(Jianu,Andritoiu, Rosu etc.), la ordinul electoralist a lui Mă-ciucă, forțează adoptarea acestui proiect de lege cu impact aproape zero asupra creșterii cuantumului pensiilor știind că nu suntem organizați pentru a riposta, și mai sunt si restricțiile impuse de pandemie . Singura solutie pentru a avea un dialog adevărat cu aceștia este aducerea tuturor pensionarilor militari la aceeași masă pentru a nu mai avea cum să ne dezbine prin ofertele lor otrăvite.

  7. Radu

    Niste sclifositi au greata ca A3 ajuta veteranii din teatrele de razboi. Daca era PRO tv aprobau?

  8. Titi

    @Ifrim, la intelegerea de ieri de la sediul MApN, de baza a fost intalnirea de saptamana trecuta de la Craiova, a acelorasi reprezentanti militari cu reprezentantii filialei Romil din localitate, despre care nea Marin nu ne-a spus prea multe.

  9. Ifrim

    Pe mine peleicsul 199 nu mă în călzește cu nimic din cauză de proporționalitate dar să dea Dumnezeu ca marea majoritate să primească ceva în plus pe plastic!

  10. Dorel

    Oare indexarea cu rata inflației (3,8% ?) se mai aplica de la 1 Ian 2021?Aveți informații?

  11. neacsum

    @Titi,
    Ce voiai sa spun eu, daca nu am participat la ea dar mai ales, daca nu era nimic de spus? Ce a fost de spus, s-a spus in comunicat. A fost daca vrei un mod de a pune presiune pe Tudor o incercare de a arata ca MApN vrea, dar nu vrea Tudor. Tii minte cum i-ati sarit toti in cap cand a respins in octombrie propunerea MApN? Inclusiv aici pe pagina mea plangeati toti ca v-a luat casul de la gura. Acuma ce mai vreti fratilor ? Uite ca a deschis robinetul. Adapati-va !

  12. neacsum

    @Dorel,
    Stai linistit. Nu vezi cei de la MApN ne roaga sa ne dea iar noi nu vrem. Ne vor da fortat.

  13. ionescu

    Adica,va vor trece strada…fortat.