De ce nu are MApN bani de pensii

Categoria Despre Armata


După cum se știe, la toate discuțiile avute cu reprezentanții MApN pe tema pensiilor militare, încă de pe timpul lui Fifor, care afirma că are nevoie de 11 miliarde pentru a  rezolva problemele din sistemul pensiilor militare, până la ultima întâlnire domnii Roșu și Jianu la care am participat,  care susțineau că ar trebui să dubleze bugetul pensiilor militare ca să poată face față cererilor noastre, problema financiară a fost mereu piedica acordării oricăror reparații sau drepturi, nu suplimentare ci existente în legislația în vigoare sau modificată.

Chiar și în fața reprezentanților comisiilor pentru apărare și muncă, reprezentanții MApN susțin că nu sunt fonduri pentru unele prevederi ale proiectului dar nu au venit cu nici un studiu de impact și nici  măcar o simulare care să prezinte realitatea. Având în vedere lipsa oricăror date concrete, pe bază de date și calcule oficiale, afirmațiile reprezentanților finanțelor militare sunt cel puțin puse sub semnul întrebării.

Iată însă că, conform proiectului privind rectificarea bugetară pe luna Decembrie, publicat pe pagina Ministerului Finanțelor în data de 18.11.2020, rezultă că MApN are excedent de fonduri la capitolul salarii și asigurări sociale, deci inclusiv pensii surplus care este luat de la aceste capitole din bugetul MApN. Iată ce prevede proiectul menționat la nota de fundamentare:

– Ministerul Apărării Naționale pierde   -2.000,0 milioane lei. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli de capital (-1.596,9 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (-79,2 milioane lei), cheltuieli de personal (-136,9 milioane lei), bunuri și servicii (-100 milioane lei) și asistență socială (-80,9 milioane lei). În aceste condiții bugetul rectificat al Ministerului Apărării Naționale va fi pe partea de credite bugetare de 21.836,3 milioane lei, din care 19,171,4 milioane lei de la bugetul de stat, 2.664,4 milioane lei venituri proprii și 0,5 milioane lei fonduri externe nerambursabile, respectându-se angajamentul de alocare pentru acest minister a unui buget de 2% din PIB;

După cum se vede, la capitolul salarii și pensii, deci capitolul calitatea vieții, MApN are bani în plus care se iau de la posibili beneficiar și se dau la bugetul consolidat. Mă întreb, oare nu sunt acești bani veniți din cei care trebuiau acordați pentru acordarea celor 5% de la indexarea din 2016 luați cu actualizarea din 2017? Poate da, poate nu, important este însă că SE IAU, NU SE DAU.

Ce este însă ciudat este că totuși, un alt minister care acordă pensii militare, respectiv MAI deși are și el reduceri ale bugetului per total, dar are plusuri la cheltuieli de personal și asistență social, după cum se vede mai jos.

– Ministerul Afacerilor Interne: -635,4 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară la cheltuieli de personal (+10,0 milioane lei), bunuri și servicii (+21,8 milioane lei), asistență socială (84,99 milioane lei) și transferuri între unități ale administrației publice (+4,0 milioane lei) pentru încadrarea unui număr de 200 de medici rezidenți și de specialitate de către Spitalul de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București în vederea bunei gestionări a situației de risc epidemiologic. În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii în principal la cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă (-6,6 milioane lei) și proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-746,9 milioane lei);

Și atunci îți vine să te întrebi, CUM SE FACE CĂ LA MAI, cu ministru civil din afara structurii deci, există o preocupare pentru ridicarea CALITĂȚII VIEȚII PERSONALULUI, iar la MApN cu ministru înstelat, cu ditamai direcția pentru calitatea vieții personalului împănată cu gradați care în ultimele două luni s-au văzut de 5 ori cu reprezentanți ai pensionarilor care își cer drepturile, fondurile tot scad și în bugetul MApN și în cel personal la pensii ? Ce spuneți domnule ministru, NU ESTE AȘA CĂ SE FAC EFORTURI PENTRU REPARAREA NEDREPTĂȚILOR? Eram întrebat de ce pun la îndoială  grija ministerului față de militari. Acuma vedeți de ce ?

Dar nu la fel se poate spune despre militarii din STS,  aceștia sunt privilegiați, că doar ei stau la butoane la alegeri. Conform aceluiași proiect, STS  este autorizat să plătească drepturile salariale pentru ”activitățile desfășurate în luna decembrie pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea ÎN BUNE CONDIȚIUNI a alegerilor Parlamentare”, după cum urmează:

”Art.19. – Prin derogare de la prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Telecomunicații Speciale, să plătească până la data de 31 decembrie 2020 drepturile salariale aferente activităților desfășurate în luna decembrie 2020 pentru pregătirea, organizarea șidesfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.”

Acuma ce înseamnă ”în bune condițiuni” ne pot explica unii primari ajunși nici ei nu știu cum,  pe cai la care nu au visat măcar.

Din curiozitate, am căutat să văd și eu ce cuprinde acel articol 53 din legea 500 de la care se face derogare pentru plata celor din STS. Iată ce spune articolul respectiv:
” Articolul 53(1) Salariile în sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta.”

Deci, se autorizează STS să facă două plăți pe luna decembrie, una pentru salariul normal iar a doua pentru plata ”primelor” cuvenite desfășurării ”în bune condițiuni” a alegerilor. Ei, cum să nu ”fii atent” la desfășurării activității când știi că vei fi plătit, poate chiar în avans ?

 Pentru activitatea lor, cei din STS sunt recompensați. La MApN nu se dau nici drepturile cuvenite, iar când se fac ”reparații”  se fac pe negativ. De ce? Pentru că la MApN există oameni plătiți și cu atribuțiuni privind ”calitatea vieții personalului” dar și prin alte structuri, care urmăresc o altă calitate nu cea pe care o așteaptă personalul.

În timpul ăsta, ”personalul” a trecut la vânătoare de vrăjitoare, unii propun nici mai mult nici mai puțin decât împiedicarea procesului legislativ și probabil în curând vor propune linșarea celor ”vinovați” că ocupă posturi pe care ar vrea să se așeze ei, alții cer să fie și ei băgați în seamă, să fie și ei chemați la ”negocieri” că ei și ei oameni, deși până acuma i-au prezentat pe cei care au fost invitați la discuții, drept ”agenți electorali” ai unor candidați. Băieți, afișe și lipici găsiți pe toate drumurile, nu e nevoie să le cereți.  

Unii oameni răi, spun că se face acuma economie la pensii, ca să aibă de unde să dea anul viitor, când va veni o nouă Cocoașă marca OUG 59.

PS: Aștept încă răspunsul Direcției pentru Calitatea Vieții Personalului a MApN referitor la modul de aplicare a PLX 199, în special interpretarea sintagmei ”având regimul juridic al pensiei militare de stat (art 1101-1) , cu tot ce recurge din ea. Hai, că nu e așa greu, cu puțină bunăvoință se poate.

https://www.stiripesurse.ro/ministerul-finantelor-a-publicat-rectificarea-bugetara-scad-veniturile-creste-deficitul_1529721.html

https://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?categoriebunuri=proiecte-acte-normative&pagina=acasa&locale=ro&menu=Transparenta

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

81 Raspunsuri la De ce nu are MApN bani de pensii

  1. bazil

    Din articol, la obiect si bine documentat rezulta clar ca MApN dispune de fondurile necesare eliminarii macar partiale a inechitatilor si nedreptatilor pentru toti pensionarii militari (acordare 5% cu stabilirea unui algoritm corect pentru actualizare, pensia suplimentara ,cuantum minim net cu includere OMM cel putin). Iar sintagma -avand regimul juridic al pensiei militare de stat – inseamna in mod explicit ca acel cuantum minim net este PENSIE MILITARA DE STAT si in mod obligatoriu trebuie sa includa OMM. Nu exista alta varianta!

  2. ben

    Felicitari d-le BAZIL pentru analiza legata de plasarea OMM-SOPC.

  3. neacsum

    @Bazil,
    Eu zic sa nu confundam dorintele cu realitatea. Dupa cum cred ca ai constatat, intentiile conducerii MApN nu coincid cu ale noastre. Diminuarea bugetului pensiilor este o dovada in plus. Ma intreb oare cum s-a realizat aceasta economie? In al doilea rand , i-am intrebat pe cei din conducerea MApN cum interpreteaza acea sintagma si cu vad problema adaugarii OMM si PS la cuantumul minim individualizat si desi raspunsul ar fi trebuit sa vina imediat, ca doar nu trebuie sa toarne nici o fundatie, deocamdata se fac ca ploua.Daca raspunsul ar fi fost bun, s-ar fi grabit sa il anunte.

  4. ben

    MARINE,
    depinde de cine intreaba; tu vei primi raspuns peste 5 ani.

  5. Micutzul

    Le cereti să răspundă, trebuie sa le cerem demisiile iar lui Iohanis sa stopeze orice inaintare in grad a acestora.
    Rog trimiteti aceasta informare deputaților din comisia de aparare.

  6. neacsum

    @Micutul,
    Vad ca ai devenit specialist in cerut demisii demisii, a lui Tudor, a lui Ciuca, a tuturor celor care te supara. E simplu, usor si mai ales ineficient, dar ce mai conteaza, e reconfortant, aratam ca suntem radicali, verticali si intransigenti. Am vazut pe cineva ca a postat pe FB o fotografie cu Lov ieri, de ziua ei si a zis ceva de o purcea sau cam asa ceva. In 10 minute aparusera zeci de „comentarii” de regula formate din cateva cuvinte legate de frigiderul personal, aprovizionari, bagari si scoateri de nu mai aveau loc in pagina. La cam atata suntem buni. Daca ar fi cerut cineva propuneri pentru imbunatatirea PLX 199, nu ar fi comentat nimeni. Se pare ca ne pricepem doar la injuraturi.

  7. bazil

    Multumes d-le colonel Neacsu. Am omis sa spun ca la PLX 199 , la cuantumul net minim trebuie adaugata si pensia suplimentara .Doar nu degeaba zeci de mii de rezervisti au cotizat zeci de ani la fondul pentru pensia suplimentara! La civil se iau in calcul toate …..acord global…..chiar fara documente pe baza de declaratii pe propria raspundere samd…….

  8. akord-75

    Imi aduc aminte,vag e drept,candva „pe vremuri” fondurile bugetare necheltuite aduceau dupa ele pedepse drastice.De ce? Pentru ca se punea automat in discutie incompetenta si/sau dezinteresul in aplicarea atributiilor.Cei de azi asteapta ca in urma necheltuirii fondurilor sa fie inaintati in grad peste aproape 10 zile sa fie felicitati si eventual sa le fie ridicate si statui.Eu i-as pedepsi drastic.Banii aia au fost pusi la dispozitie pt a fi cheltuiti legal,judicios si eficient nu pt a fi returnati de unde au venit si au venit ceruti culmea,tocmai de cei care nu i-au cheltuit…hmmm
    Obs: Constat ca pt programul de inarmare s-a cheltuit si ultima centima. Cat p’aci sa le dea cu minus:))

  9. Micutzul

    @Neacsu
    Imi aratati si mie unde am cerut demisia colonelului Tudor? Stiu ca sunteti specialist in vorbe dar nu imi puneti mie in gură ce nu am spus. Mai bine ar fi ca dv. in calitate de om de presa sa va ocupati de exemplu de ce a facut colonelul Rosu in armata in afara de cursuri si ce fapte de arme a facut de are atatea ordine si virtuti ca nici Ciuca si nici Maresalul Averescu nu are.
    Si Olguta nu ma intereseaxa pentru ca pentru mine e clara legatura ei cu anumite parti sa nu spun structuri.
    Demisii ? Da categoric!

  10. akord-75

    Nu cumva la anul, MApN va avea un buget mai mic exact cu suma necheltuita acum si la aceleasi capitole”ca cam” asta-i cutuma?”De ce sa va mai dam la capitolul asta daca anul trecut nu i-ati cheltuit??”….ca doar nu ne-am inmultit ca amoebele.
    Intreb si eu „nu dau cu parul”
    Ba dimpotriva in „pensiile militare” mai multi „ies” decat intra.

  11. Neacsum

    Micutul,
    Undeva pe FB il gaseai vinovat de toate relele din lume. Cariera domnului col. Rosu Sau a oricarei alte persoane nu ma intereseaza, asa cum nu te intereseaza pe tine Olguta, nu castig nimic nici daca intreb nici daca aflu. Despre LOV am spus ca fenomen sau reactii ce s a intamplat, nu pentru ca i as purta de grija, sau ai fi tu de vina.

  12. neacsum

    @Micutul,
    Banuiesc ca acest text este un laudatio :
    „Dorin Micu
    1mte6l uSNSaovaenmrmbpehrnch ath o2nu0sSo:rmhS3e5Sdt ·
    Știe cineva cine este colonelul in retragere Tudor Marian?
    Știe cineva cine i-a dat dreptul sa anuleze pe o perioadă nedeterminată anii de grupe de muncă ale pensionarilor militari?
    Știe cineva cine i-a dat dreptul sa fie de acord cu penalizarea fascistoida a cadrelor militare disponibilizate?
    Stie cineva cine i-a dat dreptul sa accepte pomana si in fapt pensiile militare sa nu mai fie pensii militare DE SERVICIU pe o perioadă al carei capăt nu se intrevede?
    Știe cineva cine i-a permis să fie de acord sa nu se ia in calcul sporurile si indemnizațiile care acum sunt elemente de calcul ale pensiei militare DE SERVICIU?
    Știe cineva unde este acest om si nu comunică cu noi?
    Domnule colonel in retragere Tudor Marian va solicit sa prezentati militarilor in rezerva si retragere baza legală si mandatul acestora prin care i-ati reprezentat la semnarea așa zisului acord cu ,,măcelarii,, pensiilor militare DE SERVICIU !
    Domnule colonel in retragere Marian Tudor sunteti pe lista de inaintari in grad ?”
    Acuma sa intreb eu:
    Stiti ca Tudor este presedintele in functie al Forumului, structura asociativa-chiar si fara personalitate juridica- , care reuneste 52 de asociatii ?
    Stiti ce a facut acest Forum pana acuma pana sa fie el presedinte si de cate ori fostii presedinti au cerut avizul sau au consultat toti presedintii de asociatii ? Va spun eu, ca stiu CEILALTI NICIODATA, desi mergeau pe sest la minister si se intalneau cu prieteni, fosti colegi, fosti subordonati, pentru rezolvarea unor probleme care nu erau neaparat in interesul Forumului. Unii se intalneau pentru a se punea in fruntea unui consiliuconsultativ, altii voiau conducerea secretariatului privind problemele rezervistilor, altii vor sa fie pusi in fruntea Rezervei MApN fiecare cu problemele lui.
    Stiti cate apeluri a facut Tudor la sefii asociatiilor componente, in cele cateva luni de cand e in fruntea Forumului, pentru a obtine un punct de vedere atat privind modul de functionare a Forumului si urgentarea/simplificarea modului de luare a deciziilor, ca si pentru a stabili calea de urmat in privinta PLX 199? Cel putin 4.Unele dintre ele au fost postate pe pagina Romil.Raspunsul a fost aproape de ZERO. implicare 5%. Si atunci ce vina are Tudor? Ca presat de detractori ca si de cei din interior care nu sunt multumiti fie ca nu sunt ei la comanda, fie ca au alte opinii legate de PLX 199, a semnat un comunicat in care se spune ca cele 3 puncte sunt acceptate? Repet si am spus-o, este un COMUNICAT, nu un angajament sau intelegere, care , da , poate fi interpretat sau folosit de cei care vor neaparat sa fie acceptat PLX199 asa cum e acuma, dar nu este un acord cu PLX 199. Eu am sesizat capcana si posibilitatea ca acest comunivcat sa fie folosit drept o acceptare, eu am spus ca s-a grabit sa il semneze fara sa ii vada consecintele si posibilele interpretari, iar cei care aufost cu el nu le-au sesizat poate nici ei,asta nu am de unde sa stiu. Constat insa ca Iosif, care mai posta si comenta pe aici, nu a mai aparut. Oare de ce ?

  13. MM

    http://www.cdep.ro/pls/caseta/eCaseta2015.OrdineZi

    Judecati si voi!!! Hai sa uitam de Plx 199 si sa discutam de Mos Craciun si Mos Gerila, fiecare in care crede, ca doar de la el daca mai primim ceva si asta doar daca am fost cuminti!

  14. Micutzul

    @NEACSU
    Și unde ii cer eu demisia? Sincer eu nu inteleg de ce colonelul Tudor nu comunica ce a facut in numele nostru angajand asa zisul Forum . Este atat de greu sa explice ce, cum, cand, de ce? Stiti cate asociatii ale noastre sunt legal constituite? Nu are ministerul o sala unde sa bage cativa oameni? Sau este mai usor cu unul singur? Oare prostii aia de privati de ce au consilii de administratie?
    In concluzie eu nu am cerut demisia decat a celor activi din vina carora zeci de mii de pensionari militari sunt batjocoriti si umiliți de ani si ani. Iar inechitatile le-au creat ei inventând sporuri doar sa nu actualizeze pensiile.
    Poate imi explica si mie cineva ca nu inteleg cum are acel subofiter MApN peste 10000 de lei pensie ca mie nu imi ies calculele. Ce sporuri putea sa aiba?

  15. neacsum

    @Micutul,
    S-a dat un comunicat. Ce vrei sa mai comunice ? Nu ii ceri demisia, dar il intrebi cine i-a dat dreptul sa semneze o hartie. Ti-am explicat cine si cum.
    Si pentru ca ai intrebat daca stiu cate organizatii sunt legal constituite , o sa iti dau un raspuns care te va surprinde Nu stiu, nu stie nimeni. Stiu ca sunt cateva sute inscrise, dar cate sunt legal constituite NU STIE NIMENI, nu stiu nici cei care le-au infiintat pentru ca de cand le-au infiintat nu au mai studiat legislatia care intre timp s-a schimbat. Asa ca foarte putine sunt la aceasta ora in regula cu documentele. O sa vezi anul viitor , poate cate din cele care se bat cu caramida in piept sunt cu adevarat in stare de legalitate, cand or sa inceapa sa fie respinse fie in instante, fie interzise pentru ca nu indeplinesc conditiile legale, iar printre ele vor fi si din cele care se cred asociatii mari. SCMD este numai un exemplu. Din cauza asta tot pierde procesele , pentru ca JURIDIC nu indeplineste conditiie legale. Probabil o sa ii arunci in spinare tot lui Tudor si acest aspect.

  16. Iosif

    Dle Neacsu,
    Am mai avut câteva intervenții dar nu au mai aparut instantaneu pe site.
    Va mai cenzurează cineva site ul?
    V-am transmis si un email pe adresa dv.

  17. MM

    Decât vendete mai bine luati o pauză de somn domnilor, pe lângă că e jenant nici nu vă caracterizează!!!

  18. Neacsum

    @MM,
    Dar nu e vorba de nicio vendeta, doar de kamurirea unor lucruri. Intre doi oameni care se respecta, orice nelamurire trebuie clarificata. Eu nu am nimic de impartit cu Micutul, ne cunoastem de ceva timp si cred ca nu avem nicio problema unul cu altul.

  19. neacsum

    @Iosif,
    Sunteti glumet

  20. Iosif

    Ma tem ca sunteti atent monitorizat.
    Felicitări. Ha,ha.

  21. Neacsum

    Haideti domnul Iosif, spuneti oamenilor cum a fost la discutii. Ca uite lumea e curioasa iar dvs mereu cereati detalii. Acuma ati amutit?

  22. Micutzul

    Din respect declar ca nici eu nu impart nimic cu Neacsu, scriu ce gandesc si e mare lucru ca putem comunica zic eu decent. Chiar daca mai sunt si…faulturi! O seara buna !

  23. Neacsum

    @Micutul,
    Eu nu le condider faulturi, doar neintelegeri. De aceea cred ca trebuiesc clarificate.

  24. akord-75

    Moamaaa ce de politeturi !….Da’ la gioale se poate??😄😄😄

  25. iosif

    Domnule Neacsu,

    In primul rand nu am garantia ca acest scurt comentariu va aparea pe site-ul d-voastra, asa cum ne-ati obisnuit anterior.. Probabil este vreo „vointa divina” a carei mana actioneaza prin intermediul serverului.

    In al doilea rand observ o usoara iritare in tonul d-voastra probabil legata de proiectul Neacsu transmis catre Comisia de Aparare din Camera Deputatilor.

    Ce doresc sa va confirm este faptul ca tema esentiala a discutiilor a fost identificarea celei mai fezabile solutii, in conditiile date, pentru aducerea intr-o zona rezonabila a pensiilor fostilor nostri instructori. profesori si comandanti care au trecut in rezerva in urma cu mai multi ani. Nici unul dintre cei prezenti la discutii nu eram beneficiarii acestei solutii si nu s-a pus in nici un moment problema unei noi metode de recalculare a pensiilor militare ale generatiilor mai recente sau afectarea drepturilor acestora.

    De asemenea, un obiectiv esential a fost fixarea in timp a acestei „miniactualizari” pentru cei mai dezavantajati dintre pensionarii militari, sens in care ministerul a propus data de 01 ianuarie 2021.
    De aceasta masura s-a estimat ca vor beneficia aprox.30.000. de rezervisti urmând ca dl.ministru sa faca toate demersurile necesare pentru concretizarea acestei masuri.

    In rest, domnule Neacsu, toate optiunile sunt pe masa si functie de influenta d-voastra politica se pot concretiza, in continuare, toate amendamentele favorabile pe care le-ati propus.

    Chiar regret ca nu figureaza printre preocuparile d-voastra si contez in continuare pe sprijinul d-voastra pentru introducerea intre amendamentele pe care le-ati propus si a art.110ind.5 privitor la valorificarea optionala a stagiului civil adaugat dupa trecerea in rezerva care ar elimina confiscarea contributiilor platite la BASS si care nu au nici o legatura cu bugetul MApN.

    D-voastra, asa altruist cum va cunosc, ati fi refuzat o astfel de oferta care iti lasa deschise toate celelalte optiuni?

    Depinde numai de inteligenta si perseverenta noastra sa reusim rezolvarea si celorlalte probleme: OMM, pensia suplimentara, conditiile de munca, recalcularea si actualizarea cu soldele activilor.

    Sper sa fie aprobata publicarea acestui comentariu.

    Cu stima,

  26. akord-75

    dar niciunul nu aveti gloante (poate doar unul pe teava) ca din poze lipseste incarcatorul 😄😄😄

  27. neacsum

    @Akord,
    Pentru dat la gioale mergi in alta parte.

  28. bazil

    :Militarii in rezerva trebuie sa primeasca exact cat li se cuvine. Nici mai mult, nici mai putin! :Cam asa s-a exprimat un inalt oficial. Dar sa vedem daca e si reala afirmatia! Oare chiar li se cuvin unora pensii superfonflate de 20.000, 30.000, 50.000 samd? Oare chiar nu li se cuvine multor mii de rezervisti pensia suplimentara pentru care au contribuit zeci de ani? In conditiile in care vad ca unora mai smecheri li se cuvin pensii ultragonflate!

  29. bazil

    Oare chiar nu se cuvine ca rezervistii ,cu stagiu adaugat care au contribuit cu taxe si impozite si nu beneficiaza de nici un leu la pensie urmare a stagiului in civil ,sa poata la cerere sa-si extraga stagiul in civil si sa il valorifice fie la CPS din Snaops fie la Casele de pensii civile?

  30. Iosif

    Dle Neacsu,
    La cererea dv. V-am trimis un comentariu.
    Ca sa va citez „ati amutit”?
    Cu stima,

  31. Iosif

    Dle Neacsu,
    La cererea dv. V-am trimis un comentariu.
    Ca sa va citez „ati amutit”?
    Cu stima,

  32. Iosif

    Dle Bazil,
    La întâlnirea recenta care a stârnit atâtea comentarii s-a justificat eliminarea amendamentului art.110ind.5 prin faptul ca Ministerul Muncii nu a fost de acord cu venirea militarilor la casele civile de pensii deși recunoaste ca s-au încasat contributiile acestora.
    Acești bani vor ajunge la bețivii satelor, la asistați sociali cu Mercedesuri, etc. conform democrației noastre originale, după principiul liberalo-haiducesc „luam de la bogati si dam la săraci.” Ha,ha. Hotie pe fata.
    Cu stima,

  33. Iosif

    Dle Neacsu,
    La cererea dv. V-am trimis un comentariu.
    Ca sa va citez „ati amutit”?
    Cu stima,

  34. Neacsum

    Da, militarii in rezerva trebuie sa primeasca nici mai mult, nici mai putin decat li se cuvine. Dar cine stabileste cat li se cuvine? Asta e intrebarea. Si mai e un aspect, unii primeesc nimic mai mult, iar altii nimic mai putin.

  35. Neacsum

    @Iosif,
    Ti a taiat popa limba, sau zboara mustele prin cartier si nu stii unde ti ai pus caciula?

  36. Iosif

    V-am trimis 3 comentarii si nu a intrat niciunul.

  37. Iosif

    Vedeti cum apar cu intarziere?

  38. neacsum

    @Iosif,
    Pai nu inteleg imi reprosati mie ceea ce dumnevoastra nu ati reusit? Eu asteptam de la dvs un raspuns la intrebarea: Cum ati militat, pentru acceptarea PLX 199 in forma actuala, sau impotriva? Atat!]n rest toate explicatiile sunt de flori de mar. Deci, ati fost de acord cu promovarea PLX 199 in forma vizata de comisia pentru munca ? Ce ati cerut si nu ati primit este mai putin important. Important este ce ati acceptat si DE CE ?

  39. Iosif

    Pentru a aduce intr un interval de timp determinat pe cei 30.000. la un nivel rezonabil.
    Mai departe vom vedea.
    Mai mult nu s a putut la acel moment.
    Propunerile dv.sunt la Comisie si daca exista vointa politica vor trece.
    Dacă nu, cel putin aprox.30.000.dintre camarazii nostri mai in varsta vor beneficia de cresteri substanțiale la pensie.
    Si asta daca dl.ministru cunoaste si respecta notiunea de gentleman agreement sau deal is deal.
    Mai condamnabil este faptul ca Ministerul nu sustine nici macar amendamente care nu costa nimic bugetul MAPN cum este scoaterea opțională a vechimii civile din vechimea militara si posibilitatea valorificării ei la casele civile.

  40. Micutzul

    @ Neacsu

    Cine este Iosif ?
    Daca a participat la vanzare sa ne explice noua celor aproximativ 30000 de disponibilizati de ce ne-au vandut? Cine le da dreptul sa ne schimbe conditiile de pensionare prevazute legal la trecerea noastră in rezervă si in tratatele de preaderare….

  41. Iosif

    Dle Neacsu,
    Dvoastra ati fi respins oferta de actualizare a pensiilor a 30.000.de rezervisti mai in varsta, deci cu un orizont de așteptare mai redus?
    Cine va împiedica să susțineri amendamentele dv. mai departe in fata Comisiei, inclusiv art.110 ind.5?
    Acesta nu vi s a parut important pt.16.000.de rezervisti?

  42. neacsum

    @Micutul,
    Deocamdata nimeni nu a vandut pe nimeni.A fost un comunicat si atata tot, care ar putea fi folosit ca o accepare, dar doar pentru cine e dispus sa accepte. Dar Iosif Vasile, este unul din cei care au fost la acea intalnire. Eu vreau doar sa stiu daca este de acord sau nu cu acea varianta de pemroiect.

  43. Iancu Alexandru

    Un scurt comentariu legat de cele 2 miliarde care se vor lua de la aparare, la rectificarea bugetara. Unii poate ca stiti, altii nu, incepand cu iulie 2010, ajutoarele de trecere in rezerva nu s-au mai platit. Acest drept nu a fost anulat atunci, doar amanat la plata. Abia in iulie 2017, In noua Lege a salarizarii L 153, acest drept nu a mai fost stipulat, iar prin abrogarea vechii legi a salarizarii, a fost practic anulat, Insa, in perioada iulie 2010 – iunie 2017, cateva mii bune de militari au trecut in rezerva, au cerut acesti bani, pe care nu i-au vazut nici in ziua de azi. Sentintele judecatoresti suna aproape in unanimitate la fel : ” prematuritatea cererii „, in sensul ca nu poti cere si primi un drept pana nu se anuleaza dispozitiile legale care AMANA plata acelui drept ! Bun, in aceste conditii, avem azi situatia in care 2 miliarde de lei sunt luati de la aparare si impartiti pe unde vrea Guvernul ! Ciuca stie de situatia oamenilor amanati la plata, eu personal am fost in audienta in ianuarie si i-am cerut dnei secretar de stat Simona Cojocaru sa intreprinda demersurile pentru abrogarea art 41 din OUG 114/2018, deci, nu i-am cerut bani, i-am cerut doar sa abroge acel articol care amana plata, pentru ca odata abrogat, toate instantele din Romania ne dadeau sentinte favorabile, iar M Ap N urma sa ne plateasca in 5 ani, toti banii… A fost de acord dumneaei, apoi si ministrul si totul s-a finalizat intr-un Plan de masuri dat publicitatii la vremea aceea. Insa, pandemia a dat totul peste cap si nu s-a mai auzit nimic de subiect. De ce am zis sa scriu si aici ceva ? Simplu, pentru ca am observat ca NIMENI nu a scos un cuvant legat de faptul ca din aia 2 miliarde s-ar putea plati ajutoarele de trecere in rezerva, si ar mai si ramane bani !! Singurul care a invetariat acest drept, a fost in 2018, ministrul de finante de atunci, Teodorovici ! A constatat ca era nevoie de 1,7 miliarde lei ca sa plateasca pe toata lumea, si de la aparare, si de la interne, STS, SPP,SRI, SIE, adica toti cei cu grade trecuti in rezerva in perioada amintita la inceput si care nu au primit acest drept, asa cum l-au primit toti cei iesiti in perioada 1998 – 2010. Eu am scris si pe facebook de treaba asta, chiar mi-am indemnat fostii colegi sa distribuie asa zisul meu apel, insa nu am auzit prea multe pe acest subiect de la asociatiile de rezervisti !Apropo de sprijin, eu am sustinut si sustin tot timpul ca adevarata reabilitare a pensiilor militare nu este aceea in care cresc TOATE pensiile cu nu stiu ce procent, ci este aceea in care un rezervist iesit in 1999, de exemplu, are aceeasi pensie cu unul iesit acum, in conditiile in care au avut aceeasi functie, acelasi grad si aceeasi vechime !! Ma uitam acum pe comentariile legate de reducerea bugetului apararii si nu a fost unul sa spuna ca din banii aceia s-ar putea plati si ajutoarele de trecere in rezerva ! Nici macar dl Marin pe care il citesc si il apreciez, chiar daca nu ne stim… Inchei spunandu-va ca nici pentru saptamana viitoare nu e prevazuta sedinta la Comisia de aparare a CD, si, normal, nici in ordinea de zi a plenului din 24.11. nu e trecut PLx 199, asa ca, eu zic sa ne luam gandul ! O sa ramanem momentan cu 3,8 % din 01.01.2021 si cu pandemia !! Sanatate tuturor !!

  44. neacsum

    @Iosif,
    Eu nu am respins nimic. Eu la toate discutiile avute am spus din start ca nu am nici pozitia si nici mandatul de a accepta sau respinge ceva eu m-am dus acolo nu pentru a ma angaja sau a angaja ceca ci pentru a discuta, a afla intentiile lor si a incerca sa explic care sunt aspectele solicitate de noi. De fiecare data am spus si lor si colegilor, ca nici o decizie nu se poate lua si nici un raspuns nu se poate da fara consultarea membrilor Forumului, ceea ce s-a intamplat dupa fiecare intalnire la care am participat. Si pentru linistea ta am ridicat inclusiv problema despre care vorbesti. Dar tot nu ai raspuns la intrebarea mea:ADMITI ACCEPTAREA PLX IN FORMA TRECUTA DE COMISIA DE APARARE? De ce te feresti sa raspunzi ? Asumat-ti opinia. EU AM SPUS CA NU VOI ACCEPTA NICIODATA AEMENEA VARIANTA care, printre altele contine si 115 indice 5.

  45. neacsum

    @Iancu Alexandru,
    Chiar daca aici nu am memtionat acest aspect, el a fost mentionat in discutiile avute cu reprezentantii MApN. raspunsul a fost ca nu sunt bani si ca se respecta legea.Nici justitia nu ne-a ajutat in acest sens, cu exceptii rare.

  46. Iosif

    Dle Neacsu,
    Asa cum v-am mai spus, comunicatul COMUN exprima exact continutul discuțiilor care s-a limitat la găsirea unei soluții de ridicare a pensiilor celor mai in varsta militari , aprox.30.000.,la o dată precisă si cat mai apropiată.
    Nu s-a reușit obținerea unei date precise pentru operațiunile de recalcularea si actualizare dar s-a considerat un succes reintroducerea conceptului de actualizare cu soldele activilor.
    Nu s-a discutat despre modificări ale modului de calculare a pensiilor sau despre o nouă lege a pensiilor militare.
    Se așteaptă cu interes Decizia CCR pe subiectul pensiilor speciale.
    Toti colegii care pot face mai mult sunt liberi să o facă prin asociațiile din care fac parte, prin instante, prin contactele politice pe care le au.
    Asteptam cu interes concretizarea etapei nr.1 prin eforturile dlui ministru.
    Toate opțiunile sunt deschise pt.imbu rătăcirea proiectului.
    Cu stima,

  47. bunul

    D-le Iosif ,cuantumurile minime fiind individuale ,trebuie calculate individual ,nu???Ce mare lucru daca la niste date se mai adaugau cateva ,ca sa se ACTUALIZEZE cu adevarat pensiile,incepand cu 01 01 2021????Chiar de mai asteptam cateva luni????V-au pacalit guleratii ,pt ca ei stiu ca L153/2017 nu se va aplica niciodata!Cat despre cei 30 000 de unde au scos-o ?Din burta , cand ,vorba @Micutului ,peste 30 000 ,aproape 1/2 din pensionari ,sunt disponibilizatii ,care nu vor castiga nimic sau in cel mai bun caz ,cativa banuti??Concluzia ,ati fost si ,am fost pacaliti cu totii si Rosu isi rade in barba!

  48. Iosif

    Dle Bunul,
    Si noi am insistat pt.o dată concretă a începerii procesului de actualizare.
    Refuzul a fost motivat de aplicarea etapizata a L153.
    Ramane de vazut cat de credibili vor rămâne functie de cum si cand vor rezolva problema primordială a readucerii ierarhiei militare în domeniul pensiilor militare.
    Dl.col.Tudor fusese aspru criticat pentru refuzul unei propuneri anterioare.
    Acum balonul este în terenul ministerului.

    Cu stima,

  49. geofreeland

    Nu v-ați săturat de ce nu va fi?Văd că nu. Ok! Dați-i bătaie. Spre știință, ca toate predicțiile așteptate la alegerile astea presărate cu morți, unice în istoria românilor, cu aprobare UE, fac pe mama Omida: PNL 35%, USR 16%, PMP 5,5%, UDMR 5,5% Total 52%. Primele date în avans stsiștilor vor confirma predicția. Ce tot ne aburim cu păreri (recunosc, unele pertinente) despre pensiile militarilor. Uitasem, participare la vot 43%, spre credibilitate. Argumente că nu va fi așa? Apoi mai vedem și cu pensiile astea. Se vehiculează contributivitatea. Ei?

  50. neacsum

    @Iosif,
    Ori nu stii sa citesti, ori nu vrei sa raspunzi si ma intreb de ce. EU AM INTREBAT CARE A FOST POZITIA DUMITALE FATA DE PROIECT, DE SUSTINERE SAU DE RESPINGERE? Deci ai fost pentru acceptarea proiectului in varianta admisa de comisia pentru munca ? DA SAU NU ? Pana nu raspunzi la aceasta intrebare nu iti voi mai raspunde nici eu la nici un comentariu, poti vorbi singur.

  51. Iosif

    Pozitia Asociației pe care am reprezentat-o a fost exact cea consemnată în comunicatul comun: pensie minima onorabila pentru militarii mai in varsta,la o dată bine determinată.
    Celelalte probleme ce nu au putut fi rezolvate raman in discutie.
    Nu este nimic secret.
    Sa vedem ce si daca se concretizează.
    Sper sa fie oameni seriosi.
    Cu stima,

  52. neacsum

    @Iosif,
    Ei sunt la felde serisosi ca si tine. Eu te intreb daca esti de acord sau nu cu proiectul avizat de comisia pentru munca, iar tu imi vorbesti despre pozitia asociatiei. Care asociatie? AORR? Pozitia AORR la aceeasi intrebare, pusa de Tudor a fost la fel de cracanata ca si a ta, au spus ca SE ABTIN. Nu ma mira ca evtiti raspunsul. M-ai lamurit !

  53. neacsum

    @Iosif,
    Indiferent care r fi fost raspunsul, ai fi dovedit caracter si simt de raspundere daca il dadeai clar , fara echivoc. Asa cum ai raspuns, raspund si cei din conducerea MApN, adica pe langa. Banuiesc ca v-ati inteles de minune. Spor in activitati si sanatate.

  54. Toto Iany

    Pentru dl IANCU ALEXANDRU , pentru documentare cititi OG 7 ,nu sunt ajutoare ,sunt plati compensatorii …acordate disponibilizaților .
    Citind va lamuriti !

  55. Iancu Alexandru

    Pentru dl Toto Iany : Sunt ajutoare !! Cand ceri ceva, iei ca baza ULTIMUL document legal valabil la acea ora, care sti[uleaza acel drept cerut ! In cazul de fata, discutam de Legea 284/2010. Anexa VII, Art 20, in intregime… Pentru dl Neacsu : Ma bucur sa aud ca s-a discutat problema, insa, asa cum vedem cu totii la nici o luna de la discutiile pe care le-ati avut, ministerul da inapoi 2 miliarde de lei, necheltuiti !! Deci, sunt bani !! Nu se vrea !!

  56. bazil

    @Iosif. Cu tot respectul, d-le Iosif insa cred ca v-ati dus nepregatiti la intalinirea de gradul 3! Cum adica, MM recunoaste contributiile militarilor pensionari dar nu e de acord sa li se ofere ceea ce merita? Ce fel de exprimare e asta? Ei pot decide oare furtul pe fata a contributiilor si repartizarea acestora la – bețivii satelor, la asistați sociali cu Mercedesuri, etc. conform democrației noastre originale, după principiul liberalo-haiducesc „luam de la bogati si dam la săraci.” Ha,ha. Hotie pe fata? Si dvs. nu ati gasit nijmic sa ripostati la aceste elucubratii?

  57. bazil

    Si mai apoi oare pensionarii militari(care au cea mai mica medie din tot sistemul SNAOPS) pot fi catalogati ca bogati? Desigur, cei cu mertane , cu lanturi de aur la gat sunt saracii!!!!!? Si trebuie ajutati, nu-i asa, cu banii furati de la pensia suplimentara si de la stagiul de cotizare adaugat?????? Si dvs. ati fost in sala de discutii si ati tacut la ASEMENEA ENORMITAT?! NO COMMENT!!!!!!!Nu o luati ca atac la persoana va rog ca nu e cazul! E vorba de peste 100.000 pensionari MAPN si din celelalte sisteme snaops care isi cer drepturile ! Fata de ei aveati datoria de a riposta eficient fata de aceste pdv aiuritoare!

  58. bazil

    Oare asa trebuie tratati cei care au slujit cu credinta si abnegatie sub DRAPEL zeci de ani cu fele de fel de interdictii? CUu HI, HI, HI si HA , HA, HA!?????

  59. neacsum

    @Iancu Alexandru,
    Uite ca se poate, pentru ca pe cei din conducerea ministerului ii doare in cot de soarta sau drepturile pensionarilor, iar daca primesc ordin sa faca enonomii sau sa dea bani la rectificari bugetare, cel mai bun capitol este cel privind pensiile militare, avand acoperire ca …au trecut in lumea celor drepti mai multi decat. .se spera. Pentru orice alt capitol, fondurile ramase reprezinta o neindeplinire de plan care nu ar da bine si ar iesi scandal daca s ar lua de la ..contractele si asa neonorate de strategici.
    @Bazil,
    Da, ei pot decide furtul, nu e prima oara si daca a tinut cu oug 57, 59, 114, va tine si acum.E o cutuma.

  60. iosif

    Dle Bazil,

    Comentariul privind folosirea contributiilor noastre civile la BASS , dupa trecerea in rezerva, pentru recompensarea betivilor satelor, alegatori captivi ai partidelor de guvernamant, imi apartin exclusiv si sunt insotite de un zambet amar. Sper ca aveti simtul umorului.

    Explicatia oferita de reprezentantii ministerului la ridicarea acestei probleme, insotita de toate argumentele legale si morale pe care , sper ca sunteti convins ca le cunosc f.bine fiind parte interesata direct si pe care le-am ridicat si in fata celor 9 judecatori ai Curtii Constitutionale – apropos, unde erati atunci , domnule Neacsu ? – a fost urmatoarea:
    – in Comisia de Munca dl.Solomon a dat citire amendamentului nr.5 la art.110 si a intrebat care sunt consecintele aprobarii sale;
    – s-a raspuns ca 16.000. de cadre militare in rezerva ar putea trece optional la Casele civile de pensii in baza contributiilor platite;
    – care este pozitia Ministerului Muncii ? – a intrebat dl.Solomon,
    – Ministerul Muncii se opune, ar fi raspuns reprezentantul acestuia;
    Dl.Solomon a supus la vot amendamentul si domnii deputati, in intelepciunea lor, ar fi votat respingerea amendamentului.

    In masura in care aceasta relatare este reala – lucru pe care nu am de unde sa-l stiu , dar ii creditez ca fiind oameni seriosi – d-voastra, domnule Bazil, ce reprosuri ati mai fi putut face ministerului ?

    De aceea am spus ca negocierea inseamna arta posibilului la un moment dat. In cazul nostru, actualul context politic nefavorabil militarilor.

    Si dl.Neacsu a scos dintre propunerile pe care domnia sa le-a inaintat catre Parlament acest amendament 110ind.5. I-a reprosat cineva ca a ignorat interesele a 16.000. de militari carora li se fura banii din buzunar ?

    Dreptul nostru exista si e consemnat in evidentele caselor de pensii civile. Ne trebuie un context politic favorabil ca sa ne fie si recunoscut.

    Oricine poate sa faca mai mult este liber si rugat sa o faca.

    Cu stima,

  61. geofreeland

    Deci? Ce vorbirăm noi p-acilea? Așa în doru’ lelii? Nu vor și gata! Nu li se dă voie să vrea. Da’ comandantul, comandantul suprem ce zice? întrebă Guica. Păi nu zice. Și de ce nu zice? Nu știm… O fi de la nasturi? Că văd că și-a lărgit costumul și masca pe fălci. Era un film american, chiar așa, „Fălci”, cu un rechin șmecher.

  62. Xman

    Domnule Neacșu, ce mai spune Nostradamus despre Plx 199?

  63. neacsum

    @ Iosif,
    Nu stiu ce se intampla in ultimul timp de iti intra toate comentariile la gunoi, dar se pare ca exista un Dumnezru sau o selectie divina, caci comentariile tale cam acolo ar trebui sa ramana, pentru ca:
    1.Te am intrebat de nu mai stiu cate ori daca esti pentru sau impotriva proiectului avizat, dar ai refuzat sa raspuzi, desi cititorii ar trebui sa stie cine le a reprezentat interesele.
    2.Brusc ai ajuns la concluzia ca domnii din conducerea MAPN sunt oameni seriosi pentru ca ce? Pentru ca ti au spus o poveste cu Solomon si ministerul munii, pentru a se disculpa? Ai uitat ca de 10 ani aceiasi oameni seriosi au girat si pus in practica toate modificarile si legile prin care am fost furati picatura cu picatura? Esti ori foarte credul, ori foarte vandut, ori respecti cu strictete indicatiile sefului de asociatie, care are interesele lui personale si crede ca daca spune yes tuturor propunerilor MApN, va primi statutul de asociatie de utilitate publica, deci bani de la minister. Pentru un asemenea ideal merita sa intri in toate noroaiele din lume.
    3.Trebuie sa ai tupeu sa vii aici si sa ma invinuiesti pe mine ca nu as fi introdus eu un articol in proiect(????) in conditiile in care tu te ai dus si ai participat la admiterea PLX 199 in varianta fabricata de acei oameni seriosi. Iar acuma nici nu ai macar curajul de a admite ca practic sustii acel proiect. Si tu est un om serios.

    Astea fiind spuse, promit sa nu mai caut prin gunoaie sa iti scot comentariile la lumina. Le las la mana soartei, caci si asa, faptul ca dupa ce ai participat la sedinta te ai dat la fund si ai facut pe mortul in papusoi, ca daca nu insistam nu spuneai nici un cuvintel despre prezenta ta acolo spune ceva, chiar foarte mult, mult mai mult decat ai dpus tu.

  64. Micutzul

    @Neacsu
    Domnule colonel eu nu inteleg ceva! Daca MApN vrea sa echilibreze pensiile militare dar nu poate face acest lucru brusc , de ce ne amageste cu termene ,,invizibile,, și nu face actualizarea in decurs de 3 ani cu 1/3 din total la fiecare 01.01. 2021….2022….2023? Astfel avand in vedere cuantumul avantajos pe contributivitate , in primul an ar crește numai pensiile cu adevarat mici. Efortul bugetar ar fi minim , oamenii nu ar fi mintiti si am si intelege măsura.

  65. geofreeland

    @Micutzul Eu tooot spun că pe contributivitate s-ar face dreptate. În fond, o carieră militară, de jos și până sus, reflectă, prin contribuție, adevărul. Plus OMM, plus contribuția la pensia suplimentară ca un fel de „pensie privată”. Cine nu vrea adevărul? „Fălci”, rechinul șmecher, mai ales cu stele d-alea aurii și slugile lui, nebătute de vânt și arșiță prin poligoane și aplicații, prin zloată și frig de îngheța părul în nas, cu plămânii prăjiți de pulberi arse, motorine și uleiuri impregnate în mâinile încleștate pe o conservă sleită…

  66. geofreeland

    Uitasem de magistrați, că și ei au trăit la fel, de și-au tras pe spinarea militarilor pensii cât pentru tot neamul. Amărâții de ei, lingăi de hârtii…cu robe de ciocli…

  67. neacsum

    @Micutul,
    Daca tu crezi ce spun si nu vezi ce de fapt fac cei din conducerea MApN, e semn ca le va mai merge mult timp asa.

  68. geofreeland

    @ Akord_75 Rogu-te, că ești mai IT-ist, poate ne prezinți salarizarea militarilor prin alte țări NATO, că și noi arborăm steagul ăla cu roza. Nu de alta dar, de exemplu, un artilerist face același lucru peste tot. Numai că, ai noștri trag și fără electronică, știu carte, teoria tragerilor, și trag foarte bine, nu abandonează misiunea dacă i-a picat calculatorul. Te bagi? Mersi.

  69. Micutzul

    @ Neacsu
    Păi tocmai că nu ii cred ! De aceea zic că ar putea face usor asta! Dar nu ei vor sa ne mai ia si ii pacalesc pe multi cu cateva sute de lei. E adevarat ca pentru multi înseamnă multi bani cateva sute de lei. Dar atat , s-au ras pe bot de pensia lor reală!
    @ Geofreeland
    Omule poate nu intelegi ca suntem vreo 27000 de disponibilizati, nascuti mai tarziu, epurati, neterminati…etc. care nu prea au puncte! Deci la astia e greu sa le spui de contributivitate. Si nu ca nu au lucrat dupa dar in sistemul privat au fost pe salariul minim iar care s-au privatizat …

  70. neacsum

    @ Geofreeland,
    Si cu ce ne ar ajuta un astfel de tabel? Sa stim cat de fraieri suntem? Asta e madochism in toata regula…
    🙂

  71. geofreeland

    @Micutzul Înțeleg ce spui dar mă simt frustrat. Am pensia militară la jumate dacă ar fi pe contributivitate. Ok, sunt solidar cu cei cu pensii mici și disponibilizați devreme. Se făcea mare tam-tam cu disponibilizații, incubatoare de integrare socială, ca ăla din Olteniței, de parcă eram handicapați. Mulți am lucrat la privat, și bine, că aveam altă gândire, organizați, evaluarea resurselor, disciplină și, de ce nu? Cinste. Numai că, mulți au acceptat, la patron, salariul minim pe hârtie și restul „din mână”. Era o practică. E vina lor, eu nu am acceptat asta, și am contribuit corect dar, acum, nu pot beneficia de asta. Mai mult, de ce nimeni nu-l întreabă pe onor BNR unde sunt banii de 2% ai celor ce au contribuit forțat? De ce profesia de militar nu e în COR, spre a avea pensii de serviciu? Magistrații, rechinii cu trei burți, și-au tras-o. Mă întreb, după 18 ani de carte, cu licență militară, am pensie cât un angajat penitenciarist neofițer? Vezi? Adevărul doare, e crud, ca în orice aforism. Fiind militari până la moarte, am lucrat după „zvârlirea” în pensie la civil. Ce, nu mai eram militari? Nu ne-a luat statul contribiția după voia lui? Închei, o minte deșteaptă poate face lumină. Avem? Nu. Numai obediență politică, nevolnică față de militarii țării, nu ai politicului.

  72. geofreeland

    @Neacșu Chiar așa, tabelul ăsta ne va arăta, nu că suntem fraieri, săraci adică, dar ar vedea și toată lumea cum e „onorată” de stat profesia de militar și nu ar mai manipula chestia aia cu „pensii nesimțite”. Ar da-o în barbă politicienilor al cărui rost e să facă averi. Hai la vot!

  73. neacsum

    @Micutul,
    Nu numai ca ii pacalesc facandu se ca le dau ceva care se stie ca se incepe dar nu se stie cand si daca se intampla, dar nu vad cei care e de presupus ca vor primi, ce pierd sau ce li se ia in schimbul acelor promisiuni. In plus, iata s a format un nou motiv de disvordie intre cei care vad doar partea promis a fi buna din proiect sicei care vad tot, dar mai alrs ceea ce se ia prin acest proiect. Singurii care vir castiga cu adevarat sunt cei care voi iesi la pensie, pentru ca ei vor primicei 20% in us la pensionare, deci 105%, desi domnii din minister se batcu caramida in pipept ca nimeni nu trebuie sa primeasca mai mult de 85% din net. nimeni, mai putin ei, cei care vor iesi maine.

  74. geofreeland

    Iar e în spam comentul.

  75. geofreeland

    @Akord_75 Minte sprințară, dă-ne un semn din mila Măriei Tale. Gugălește un tabel, ce zisei mai sus.

  76. geofreeland

    @Micutzul Scuze, mai dau un exemplu. Cu un coleg ne-am angajat la o firmă. Amândoi le-am adus peste un miliard în 11 luni. Le-am cerut mărire de salariu. Au refuzat zicând că „nu aveți și pensie?” Am plecat amândoi și în două luni au dat faliment.

  77. Ptr. Xman Plx 199/2020 e istorie, adica perimat!!!

  78. E. Cristescu

    @geofreeland: Au dat faliment ca sa nu-si mai indeplineasca obligatiile contractuale. Cu miliardul au plecat acasa si si-au deschis a doua zi alta firma. Apropos, firma vindea catre stat?

  79. geofreeland

    @E.Cristescu Gresit! Era firma pur privata, nu a facut nicio afacere cu statul. Ce faceam eu: selectam firme, faceam si trimiteam oferte personalizate, la raspuns oferte ma deplasam la client, masuram, faceam devizul si negociam pretul intr-o marja functie de client, modalitatile de plata, termene de executie, apoi la depozit incarcam materialele, le transportam si cu doi angajati montatori abordam lucrarea la client, supravegheam lucrarea, faceam procesul verbal de receptie, acceptam plata si, culmea, clientul multumit ne recomanda si altora. Aici e vorba de un client, dar trebuia sa facem fata dupa o luna la zeci de clienti si iti imaginezi ca planificam, ne deplasam si uneori lucram si noaptea. De zgarciti, patronii nu catadixeau sa repare autofurgoneta care avea frana doar pe stanga fata si trebuia sa conduc utilizand frana de motor si cea de mana, in conditii absolut periculoase. Iti dau un exemplu: iarna, primim o cerere la 150 km distanta cu lucrare serioasa, la ora 19. La ora 5 eram la locatie, incarcat cu materiale si am inceput lucrarea la ora 8. La ora 18.30 eram gata, spre stupefactia clientului pentru promptitudine, executie ireprosabila. Vezi? Cam asa e la patron sa muncesti.

  80. geofreeland

    @ E.Cristescu Uitasem. Am ofertat si pe cei de la stat dar i-am refuzat pentru ca imi cereau spaga.