APELUL

Categoria Despre Armata


Președintele Forumului structurilor asociative SNAOPS cunoscut sub numele de ”Forumul”, a transmis un apel către liderii și membrii Forumului dar și către cei ai altor asociații ne-membre, pentru a-și clarifica poziția și intențiile în ceea ce priveste protestul organizat de sindicatele din MAI pe data  02.02.2022.

Chiar dacă cei din MAI protestează și pentru unele drepturi salariale pe care le-au câștigat în instanță și nu sunt aplicabile  și celor din MApN, ultimele OUG li se aplică și pensionarilor MAI în aceeași măsură, iar revendicările pot fi completate cu cele care interesează pensionarii sau activii din armată, astfel încât să nu fie lăsați singuri și nebăgați în seamă nici ministrul apărării și nici primul ministru.

Să fiu sincer, nu îmi fac iluzii în ceea ce privește participarea, acordul sau chiar un răspuns tranșant din partea  liderilor de asociații privind participarea la proteste, mai ales din cei care s-au remarcat prin poziția ghiocelului sau a calului care bea apă în fața miniștrilor, indiferent care au fost ăia. Acuma să stăm strâmb și să judecăm drept, cum vreți dvs să iasă la rampă domnul general Bălăceanu, care așteaptă precum mortul coliva, ca ministrul și primul ministru (pe care i-a periat până a rămas fără păr la perie de la parter până la ultimul etaj al ministerului), să aprobe recent introdusa Hotărâri de recunoaștere a AORR ca fiind de utilitate publică. Păi dacă ar ieși la proteste sau măcar ar declara că susține revendicările protestatarilor, ar mai pupa uitilitate publică? Canci! Atunci uite că deja știm cum va reacționa sau răspunde AORR la acest apel. În aceeași situație se află și celelalte asociații de ”utilitate publică”, care papa bani de la minister iar șefii lor beneficiază de uși deschise în tot ministerul. A, că vor spune că ”lasă la latitudinea fiecărui membru să facă fiecare cum crede de cuvință” este altceva, pentru că oricum nu au cum să interzică oamenilor din ”suptordine” să iasă, dar nu o să vedeți o implicare oficială a unor astfel de lideri. Dar de lăudat se laudă toți că apără interesele militarilor, de la ăl cu țâța în gură pân la ăl cu barba sură. Că doar nu îi doare gura să spună.

Dar, dacă și la acest protest militarii vor sta deoparte, soarta le va fi pecetluită pe veci, pentru că nici cei de la interne nu îi vor mai ajuta, chiar dacă – obiectiv vorbind- nu s-au prăpădit cu firea. Dar exista undeva un spirit de castă.

În varianta în care totuși unii lideri de asociații, din cele mai micuțe, căci cele mari este clar ce vor face, vor dori să participe, ar trebui să ia legătura cât mai urgent cu organizatorii, să stabilească modalități și proceduri, ca și amploarea acțiunilor.

Ar trebui discutat și stabilit :

  1. Dacă protestul va avea loc doar în București sau și în alte locații, localități, județe și să spună fiecare lider de asociație câți oameni va aduce acolo ca să poată fi informate autoritățile:
  2. Lista de revendicări și termene de soluționare;
  3. Perioada protestelor și forma lor: mars, pichetări, miting, pentru că în unele locuri se pot organiza pichetări cu schimbul pe o perioadă mai lungă, până la acceptarea revendicărilor, în altele doar marșuri și altele mitinguri;
  4. Lista celor care vor merge la negociere și mandatul;
  5. Siguranța activității și identificarea indivizilor infiltrați;
  6. Elemente de identificare și recunoaștere a participanților;

Alte aspecte care pot apărea sau vor evolua.

Dacă și această activitate va trece ca și celelalte, militarii ca profesie sunt îngropați.

Sunt curios cum vor reacționa sau ce vor face și guralivii de pe facebook, care înjură pe toată lumea din fotoliu. Probabil o să îi  ”cetim” după activitate, dând calificative.

Urez succes organizatorilor !

https://sg.mapn.ro/app/webroot/files/project/ASOCIATIA%20AORR.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la APELUL

  1. Ifrim

    Foarte bun apelul ca parte organizatorică!Mi-e frică de punctul 2 că va cuprinde multe revendicări accesorii gen avansari în rezervă,contravaloarea foilor de drum CFR cu reducere,bilete de tratament în stațiuni,procente de indexări, ce duc în derizoriu cererea principală actualizarea pensiilor cu soldele activilor.Pe mine ca disponibilizat cu vechimea minimă de 20 mă interesează și plecarea de la 80% a calculului pensiei precum și penalizarea anilor lipsă cu 1% pt.fiecare an și nu proporțional.Dacă tot faceți muncă pro bono în folosul rezerviștilor poate concepeți și lista de revendicări pentru păreri ca reprezentanții noștri să nu fie luați în derîdere!

  2. neacsum

    @Ifrim,
    Am ajuns asa departe ? Woow!