Contraste interne și externe 

Categoria Despre Armata

Un protest, trei concluzii

Pe data de 02.02.2022 sindicatele din poliție au organizat un protest care a început în Piața Victoriei și a terminat în fața Parlamentului. La protest, după estimarea mea au fost între 3-5 mii de participanți, 98% fiind din MI. Au participat mai mult declarativ și membrii câtorva asociații ale militarilor, cei mai mulți,  tot 98%,nu au participat,  desi dacă intri pe paginile de socializare ale pensionarilor militari, îți vine să te ascunzi în buncărul antiatomic. Înainte de protest toți tunau și fulgerau de aveai impresia că granițele României nu vor fi de ajuns pentru câți vor ieși la protest. Fâs! Prezența celor din MApN prin cele 4-5 asociații, a fost de maxim 150 de oameni. Nici măcar liderii asociațiilor prezente nu au venit toți, iar unii au venit la primul punct, au marcat prezența, au spiciuit în fața camerelor și au plecat acasă cu simțul datoriei împlinite satisfăcut.  Nu mai nominalizez,  nu numele contează ci faptele. Asta e armata României, sau ce a mai rămas din ea. Gură mare, fapte mărunte. Asta ar fi prima concluzie.

A doua este că, așa cum era sintetizat foarte bine pe un banner, guvernele, căci nu numai acest guvern  a dus aici, ci toate de până acuma,  au reușit marea performanță de a uni,  prin măsurile luate pas cu pas, aproape toate sindicatele importante din MAI, ceea ce este un mare câștig. Pentru sindicate, bineînțeles. Unde dai și unde crapă. Când se va reuși și unirea asociațiilor militarilor ca mod de acțiune, deziderate și obiective, înseamnă că a venit sfârșitul lumii. Asta e a doua concluzie.

A treia concluzie este că oricât s-ar demonstra, guvernanții își văd de treabă. În ședințele de guvern, cele televizate, de PR, vedem cum domnul Prim  Ministru îl pune pe ministrul energiei să prezinte concluziile controlului efectuat asupra prețurilor companiilor de livrare a energiei, acesta dă niște cifre, aruncă vina pe niște calculi și calculatoare, prim ministrul face recomandări, ministrul DDD mulțumește pentru indicațiile ”prețioase” și se trece la alt punct, pandemia. Domnul Rafila dă și el câteva date, primește și el indicații, apoi el și prim ministrul își aduc mulțumiri reciproce pentru activitatea de PR și se trece la lucruri reale, care nu trebuiesc cunoscute de prostime. Deci guvernul are două fețe, una pentru prostime, alta pentru clientelă, masca de interior, și cea de exterior, cum purta domnul Dîncu.

NICI MĂCAR UN CUVINȚEL NU A FOST ROSTIT AȘA, PENTRU PRESĂ, DESPRE PROTESTANȚII  ȘI VUVUZELELE CARE URLAU LA GEAMUL GUVERNULUI, NICIUN MESAJ,

În timpul ăsta, Câmpia Turzii era vizitată de….

Un președinte defazat

În timp ce militarii și polițiștii protestau și mărșăluiau între Victoria și Parlament, domnul președinte făcea o ”vizită de lucru” la Câmpia Turzii. Rezerviștii, pensionarii,  se plângeau că nu le sunt respectate drepturile, iar el, ”comandantul suprem” le vorbea activilor despre cât de mult apreciază cetățenii patriei munca și devotamentul militarilor : Cetățenii români vă apreciază pentru realizările dumneavoastră profesionale și au un respect deosebit pentru patriotismul și dorința de autodepășire care vă caracterizează.” De unde atâta respect când peste tot pe toate paginile de socializare auzi numai cuvinte urâte despre militari, de același gen ca și cele spuse cu ceva timp înainte de domnul președinte care afirma că  nu a învățat nimic din armată (de fapt nu a putut, atât l-a dus capul), decât să coase nasturi, că ”ARMATA, care deține hectare din Sibiu, de ce să nu plătească impozit? Da’ nu va plăti! Fiindcă imediat o să vă răspundă cineva de la centru că acolo-i siguranța neamului nostru, și ei se luptă, și dă-i, și luptă… și cum să-i impozităm, că oricum n-au bani de avioane și cum să le cerem… Folosesc drumurile noastre din oraș. Să plătească și ei ceva!”Crede cineva că și-a schimbat părerea sau sentimentele față de armată? Nu domnilor, a schimbat doar discursul. Primul era măcar sincer, acuma spune doar ce crede el că vrem noi să auzim. Și mai crede că îl și credem.

Dar asta nu este singura defazare. Și în ceea ce privește situația din Ucraina domnul Klauss Werner Iohannis este precum tancurile americane, adică prin porumb.

Orban, premierul Ungariei, trimis de conducerea Europei, aceeași Europă care îl urechea că nu face ce vrea ea, merge la Moskova în plină isterie belicoasă ca să îl asigure pe Putin că ”Europa nu vrea război” indiferent ce dorește senilul Biden, că Europa nu vrea să scoată castanele familiei Biden din Ucraina, cu propriile mâini. Să le scoată proștii.

Administraţia de la Washington, prin secretarul de presă  Jen Psaky a anunțat că  nu va mai utiliza cuvântul „iminent” cu referire la riscul unei intervenţii militare ruse în Ucraina. Și asta nu pentru că nu vrea să îi supere pe ruși, și nici pentru că nu vrea să mai introducă panică în populație, așa cum susține, ci pentru că și-a atins aproape toate scopurile:

  • Prețul carburanților a atins cote inimaginabile, Exon profită, Conturile firmelor  Biden se umplu de bani;
  • Europa intră în criza ”sezonului rece”,  nu numai că  au explodat prețurile la energie, dar se așteaptă și la o diminuare a resurselor de gaz, iar iarna încă nu a venit în multe țări.
  • A isterizat toată țările din zona estică a Alianței, România, prin slugile de la conducere nu doar a acceptat, dar a solicitat cât mai multe trupe și baze, fiind transormată în bază militară în adevăratul înțeles al cuvântului. Nicio altă țară nu a devenit așa de ușor colonie;
  • A verificat reacția Europei într-un eventual conflict dar rezultatele nu sunt îmbucurătoare pentru SUA, chiar dacă unele state, printre care Perfidul Albion, cu coloniile sale îi cântă în strună.

Deci SUA se poate considera cu obiectivul atins pentru această fază. Faza a doua, statutul oficial de bază militară SUA a României, cel de veșnic candidat al Ucrainei și menținerea tehnicii și ” specialiștilor” în jurul granițelor Rusiei și a navelor de război în Marea Neagră,  va fi atins după negocieri.

Ucraina nu este în pericol. Ar fi și culmea, apărată la granițele de Vest de NATO, la Est de Rusia, cine să o atace ?

Numai Iohannis anunță ”înarmarea României” și pregătirea pentru … război. A anunțat domnia sa că intenționăm să cumpărăm, bineînțeles tot second hand și niște F35. Când? Când vor fi  suficient de învechite și  nu le va mai vrea nimeni, că nu e nicio grabă.

Dar nici în interior Iohannis nu stă bine cu sincronizarea. El anunță că ne mai vine un detașament american, Dîncu că vine un regiment. Ăștia vorbesc doar ca să arate că au limbă.

Cert este că armata română nu mai contează nici social, nici militar. Iohannis pleacă în vizite când militarii își cer drepturile ca să nu le vină cuiva idea să îl caute la Cotroceni, iar în ceea ce privește apărarea țării, de asta se ocupă armatele pretine.

Guvernul se ocupă de contracte și se ceartă pe PNRR deci totul merge conform planului.

https://www.stiripesurse.ro/dupa-saptamani-de-isterie-casa-alba-anunta-ca-nu-va-mai-semnala-ca-este-iminenta-o-interventie-militara-rusa-in-ucraina-panica-a-facut-mult-rau_2221844.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

8 Raspunsuri la Contraste interne și externe 

  1. Televiziunile sunt sponsorizate de politruci si posturile tv dau doar stiri ce cresc popularitatea lor, politistii si militarii activi si rezervisti nu sunt cuprinsi in programele de guvernare la capitolul cresteri salariale sau de pensii si de aceea nu li se acorda spatii ample!!!!

  2. Dan Anghelescu

    Mesajul acela – ,,Ati reusit: ne-ati unit!” spune multe!
    Jos palaria in fata unor oameni rationali si realisti, care au inteles diferenta dintre ambitiile personale si nevoile celor pe care ii reprezinta!
    O spun ca fost M.Ap.N.-ist si am in suflet un mare regret…

  3. Mihai N.

    Ca să înțelegem în ce rahat suntem să vedem cum a evoluat salarizarea în SNAOPSN în ultimii ani?

    Luăm coeficienții de ierarhizare din ultimile două legi unice de salarizare!

    Boc L284/2010
    🔴 Colonel – 7,58
    🔴 Profesor universitar (30 de ani vechime) – 7,21
    🔴 Medic primar clinician – 5,77

    Olguța L153/2017
    🔴 Colonel – 2,74
    🔴 Profesor universitar (25 de ani vechime) – 4,35
    🔴 Medic primar clinician – 5,00

    Ce observăm?
    Că un colonel în 2010 era asimilat unui profesor universitar și ceva mai sus decât un medic primar iar în 2017 un colonel mai avea doar 63% din salariul unui profesor și 55% din cel al unui medic primar!!!!!!

    Ăsta e respectul și aprecierea!

  4. Daniel Nacri

    Sa fim realiști,avem colonei cat China !

  5. magda

    Radu Tudor,pe pagina personala spune ca s-a saturat de afirmatii de genul ,,militarii nu au platit contributii la pensii”.Daca e asa,sa il cheme pe ministrul Dancu la el intr-o emisiune si sa vina cu un puct de vedere al partidului nu ca Popescu de la energie cu,,eu as proceda asa”.O intrebare ar fi aceasta,,Dupa ce ati redus o parte din veniturile pensionarilor militari incepand cu data de 01.01.2022 pana unde va merge PSD CU TAIERILE VENITURILOR PENSIONARILOR MILITARI si cam de cand?”
    Asta pentru ca PNL nu a fost implicata,cel putin teoretic intrucat finantele si apararea sunt la ciumati.

  6. Gigi

    Da,bine arata dl.de mai sus! Un colonel are in 2017 coef.care il avea un SOV in 2010.Iar Subof.a fost coborat la niv.gradatului in 2o1o.
    Asta da razbunare pe d-na fosta ministresa a nemuncii.

  7. Faceți o mare greșeală. Coeficienții de funcție din Legea 284 nu se inmulteau cu salariul minim brut pe economie, ci tot cu acel celebru VRS…care a rămas la valoarea 197 lei pentru militari și polițiști…

  8. Marian

    Odata cu legea 153/2017 s-au refacut statele din unitati si astfel functiile au fost diminuate cu cel putin o treapta. de ex. cdt B- col s-a transpus in lt.col, sef modul operatii , logistica din lt.col. s-au transpus in noile state in Mr (la nivel B). Asa ca pentru a egala pensiile functie de grad, vechime…etc nu este un deziderat corect. Pastrarea cuantumului avantajos trebuie sa ramana. De fapt, ultima decizie de pensionare este ceva de la care trebuie plecat in rezolvarea unor inechitati pentru ca aceasta a fost asumata de fiecare. Ca ne convine sau nu…