Români, vi se pregătește frânghia

Categoria opinii


Niște nullități

Pe pagina de știri on line a unui cunoscut post de televiziune, apare un articol despre un consilier PSD de prin Iași parcă, nu contează numele, care, conform respectivului  post, sau trust de presă ce o fi, a făcut propagandă pro-rusă. Am citit ce a scris respectivul,  curios să văd și eu ce înseamnă la ora asta în România, să faci propagandă pro-rusă. Omul spunea acolo ce s-a întâmplat cu solicitarea lui Zelenski privind avioanele, epopeea polonă, refuzul Germaniei și chinurile SUA de a găsi un transportator pentru Mig-urile poloneze, fapt pentru care Kamala Harris  pe care respectivul consilier o categorisește drept  ”nulitate americană”  a venit în România (mă întreb dacă nu cumva domnul consilier o fi condundat-o pe doamna Harris cu doamna NULLAND și o fi crezut că așa se traduce în limba română). Mai spune omul că, în opinia lui, România este târâtă în război de partenerul strategic care nu este de acord cu evoluția scorului și vrea mai multă implicare dar din partea altora cu acordul pupinturiștilor din fruntea țării. Mie asta nu mi se pare propagandă, mi se pare o prezentare cel mult subiectivă, dar de fapt e o opinie pe care o împărtășește cam jumătate de țară, dar o jumătate covârșitoare. În ceea ce privește calitățile doamnei Kamala, evident respectivul consilier ar putea fi în eroare, în primul rând pentru că nu garantez că i-ar cunoaște meritele și în al doilea pentru că numind-o ”nulitate americană” fără să cunoască grila și standardele americane, unde poate scara valorilor este alta, ar putea fi în eroare.

Dar în scara valorilor autohtone,  titlul pus de autorul articolului este în mod cert o nulitate autohtonă.

Se pare că în urma ”criticilor de presă” partidul ”s-a dezis”de declarațiile consilierului iar acesta și-a retras postarea. Probabil a dorit să arate în felul acesta că se alătură doamnei Kamala Harris, pentru că dacă inițial putea fi învinuit de pro-americani că ar fi pro-rus, după ce și-a retras postarea, a reușit să culeagă și ”simpatia” celeilalte părți, dovedind și lașitate, nu numai prostie.

Niște proiecte

Mergând mai departe pe linia …. dezinformărilor, a criticilor și ”sesizărilor” , mă întreb,  dacă asta se întâmplă  acuma, când încă nu au fost legiferate cele patru legi care ”ajută”guvernul să își păstreze ”obrazul imaculat”, respectiv cea privind eliminarea transparenței decizionale, cea  cu ”avertizorul public”, cea cu ”dezinformările” care este o cenzură în toată regula și cea privind ”situația de criză” legi care se completează una pe alta făcând din România lagăr de exterminare a libertății de exprimare, și chiar de gândire,  oare ce va fi după promulgarea acestor legi?  Domnul Cîțu a promis că legea aia pe care Dîncu o denumea ca perimată, va fi completată și votată pe repede înainte, nu de alta dar trebuiesc duse la îndeplinire sarcinile primite prin viu grai de la vicepreședintele țării… tutelare.  A se reține, a spus completată, nu modificată, cum s-ar aștepta cei care au criticat-o pe bună dreptate. Deci, români, săpunul este gata.

Primul a apărut proiectul privind acordarea de drepturi guvernului să emită hotărâri și ordonanțe fără să le mai treacă prin transparența decizională, justificându-și cererea prin ”situația deosebit de gravă” cauzată de conflictul din Ucraina. Aparent inițiativa părea lipsită de urmări grave.  Vă mai amintiți când au cerut angajări și acordări de contracte fără licitație în baza ”situației foarte grave” cauzată de plandemie ? La ce au folosit? La încadrarea unor nulități și acordarea unor contracte preferențiale clientelei politice. Cine credeți că va beneficia acuma de aceste noi inlesniri legislative ?

A urmat, după directiva  2019/1937 a UE,  un proiect al guvernului de modificare a Legii nr. 571 din 14 decembrie 2004 privind protecția ”turnătorului” care este numit eufemistic ”avertizor public”. Deși exista un proiect de lege de modificare a respectivei legi în spiritul Directivei UE din 2019, proiect care era însă sub semnul întrebării, guvernul a decis să dea o inițiativă legislativă care să dubleze dar și grăbească proiectul pentru că … avea nevoie să își protejeze viitorii delatori și calomniatori care urmează să îi toarne pe cei care lovesc în… imaginea guvernului și contestatarii măsurilor pe care guvernul le ia. Aceasta era cu atât mai urgentă cu cât tot mai mulți oameni au început să se întrebe cum de virusul a dispărut (nu numai din atenția guvernului ci și din raportări) după conflictul din Ucraina și dacă nu cumva raportările au avut rolul de a dirija… mulțimile după cum dorea guvernarea. Așa că guvernul a decis să grăbească proiectul, pentru a da frâu liber…. turnătoriei, ca să poată lua măsuri în urma ”raportărilor” dar nu privind infectările, ci ”infractorii”.

A urmat proiectul acela lălăit privind situația de criză care  a fost valabil o zi, apoi a fost negat și ”contestat de Dîncu după nici 24 de ore, ca după alte 48  de ore să îl preia Cîțu și să ne anunțe că proiectul este OK, va fi completat ( deci completat cu alte articole, nu modificat) deci va cuprinde ȘI MAI MULTE PREVEDERI : „Proiectul a fost la CSAT, este un proiect deja discutat, acum vine spre Parlament şi deocamdată se uită experţii partidelor la el, vedem dacă mai trebuie ceva adăugat şi apoi să fie adoptat în şedinţa de Guvern. (…) E mai mult despre aceste modificări, România ar permite trupelor străine să vină pe teritoriul României, sunt mai multe modificări de care avem nevoie în perioada următoare”

Așa se justifică Cîțu și mai cere și o procedură urgentă, căci uite stau tovarășii la graniță cu transportul de avioane și nu pot intra, că nu e situație de urgență în România. Acest proiect deși pare independent, este legat de celelalte, pentru că în momentul în care va fi promulgat proiectul 1, cel cu transparența decizională, acesta va putea fi trecut în procedură fără a mai fi văzut de populație. De asemenea merge mână în mână sau șold lângă șold cu cel cu avertizorii care vor avea sarcina să îi toarne pe toți cei care vor  critica sau pune contre adoptării legii privind situațile de criză, ca să poată fi cercetați de către ”organe”.

Și bineînțeles toate aceste proiecte sunt legate de  ultimul, cel privind formarea unei comisii, comitet, organ statalo/oengist care să decidă cine dezinformează, cine constituie un risc la adresa ”democrației” cine trebuie interzis să mai posteze un comentariu, o opinie, un articol despre politica celor care ne vând țara en gros și en detaille. Bineînțeles proiectul va cuprinde și măsurile care se vor lua împotriva celor nu spun ce trebuie, sau ”spun ce nu trebuie” opiniile vor fi considerate infracțiuni și Dumnezeu știe dacă doar vor bloca, suprima sau închide paginile deranjante sau vor trece și la închiderea gurii sau fizice a autorilor.

Iată pas cu pas cum se pune adevărata botniță românului și cum libertățile altă dată clamate de UE, pe care un Sadam, Gadafi, Ceaușescu au fost acuzați și împușcați pentru că le-au suprimat, acuma sunt ucise de cei care pretindeau că le apără.

Cine crede însă că cu aceste legi se va termina campania, se înșeală. Deocamdată se ”direcționează” opiniile.  Recițiți cât mai puteți ”1984”, sau  ”Ferma Animalelor ” ca să vedeți ce ne așteaptă. Cei care au apucat este posibil să mai apuce să vadă imagini cu cărți și tablouri arse în piețe sau scene de linșaj public, tribunale ale ”poporului”. Istoria este un ciclu de evenimente, catastrofe ”man made”, care se repetă pentru că nu învățăm nimic din ea.

Un ”mesaj” diluat

Vizita vicepreședintelui SUA, Kamala Harris Polonia, dar mai ales în România a suscitat, culmea, mai multe comentarii înainte decât după. De ce oare? Pentru că toată lumea(care mai gândește) se întreba și se temea că vizitatoarea vine să ne bage pe gât transportul de avioane din Polonia către Ucraina, fapt ce ar fi echivalat cu o declarație de război împotriva Rusiei. Se știe deja joaca de-a uite avionul nu e avionul dintre SUA și Polonia, cu arbitraj german. au mai fost curtați și alții, dar Polonia inițial acceptase să le dea, dar nu direct Ucrainei, dar în condițiile în care SUA, așa cum promiseseră, ar fi dat în schimb nește F16 second hand pentru care prosții de români au plătit deja și au primit chitanțe.  

Teama românilor era justificată, cunoscând servilismul, lipsa de verticalitate, indiferența față de suveranitatea țării a celor celor care ne-au condus destinele la starea în care ne aflăm acolo când ele singure admit că nu avem nici cu cine, nici cu ce să ne apărăm teritoriul național și e nevoie să adoptăm măsuri ”de urgență” pentru a mima preocuparea. Între noi fie vorba, soluțiile propuse sunt frecții la picior de lemn. Chiar și mult trâmbițata ”mobilizare” sau înființare a ”soldatului/rezervistului voluntar este un paleativ, o rezolvare pe hârtie, căci un soldat nu se formează în cțteva zile, nici săptămâni, nici luni, decât dacă vrei să îi folosești drept carne de tun și nimic altceva. Este de altfel edificator exemplu brtanicului, fost luptător prin Afganistan și Irak care se înrolase voluntar pentru Ucraina și după câteva rafale și bombe, după ce a fost luat prizonier chiar de cei pe care voia să îi ajute, a plecat acasă, spunând că nu a venit acolo să moară. El credea că va fi o plimbare, după care se va întoarce erou acasă. Cam așa cred probabil generalii noștri care vorbesc la tv despre ”trecerea prin culoar” a soldaților , cu completul de protecție îmbrăcat, în pas alergător.Penibil,  dar și dramatic și criminal, să vii cu astfel de imagini pe un post de televiziune pentru a ”îmbărbăta” populația.  

Măsurile propuse prin proiectul privind situațiile de crize, dacă s-ar aplica acuma ar fi efective peste 10 ani eventual, dacă se va aloca armatei  nu 2,5% din PIB, ci 25, pentru că e nevoie nu doar de completarea unor fișe de evidență, cum vor ”specialiștii” noștri, să facă acuma, ca să ”se scoată”, ci de un sprijin logistic imens pentru toți cei pe care îi vei pune în listele de mobilizare. Faptul că cei care au făcut acel proiect susțin că este ”rezolvarea” mobilizarii, dovedește faptul că ei de fapt nu urmăresc apărarea țării ci doar a propriilor pieli, în cazușl în care strategicul ne împinge în război și noi nu avem cu ce. Atunci se va pune cu adevărat întrebarea ” BINE DAR DE CE NU AVEȚI REZERVIȘTI? CE AȚI FĂCUT PÂNĂ ACUMA, CINE CREDEAȚI CĂ VA LUPTA ÎN LOCUL VOSTRU, ARTICOLUL 5 ? ”

Revenind la vizita doamnei vice,  cum spuneam,  discuții au fost mai multe înainte de vizită. După vizită, nici televiziunile aservite nici oficialii nu au spus mare lucru, ni s-au transmis doar vorbele doamnei: „Sunt în România astăzi ca să reîntăresc angajamentul SUA că vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”

Acuma știm și noi cum e cu diplomația asta, dar chiar așa să bați atâta drum și pe timp de răzbel, ca să îi spui unui președinte marionetă că (uite o sugestie pentru lista de termeni de blocat a  proiectului privind combatarea ”dezinformărilor”) parcă sună a bătaie de joc la adresa cetățenilor care așteptau să vadă dacă și pentru ce sunt trimiși la război.

Din unele informații sau opinii apărute pe ici pe colo,  se pare că totuși cel puțin deocamdată mai stăm pe acasă și unii s-au grăbit să îi ridice statuie lui Iohannis care ”ar fi refuzat” să scoată castanele din foc. Greșeală, Iohannis nu ar fi avut cum să refuze o cerere de ”ajutor” dacă ar fi fost solicitat, nu îi stă în caracter. El, guvernul actual,  nu pot refuza nimic din ce vine de la UE sau NATO, că dacă ar face-o și-ar pierde șepcile.

Norocul nostru, cel puțin deocamdată,  nu a venit din Cotroceni ci din Washington DC. Vicele înainte de a veni  la noi a fost la poloni și le-a cerut din nou avioanele, ei au spus că le dau, dar când primesc ceva  în schimb, că rămân fără avioane. Kamala a spus că și-a uitat cardul acasă  dar cum ajunge le trimite banii să  cumpere altele proaspăt vopsite, pe care le așteaptă românii de câțiva ani și care sunt și plătite. Polonezii, nevrând să aibă soarta Ucrainei au dat pas. Asa că vizita în România a devenit vizită de curtoazie sau de nevoie, că de plăcere nu cred. Unii spun că s-ar fi discutat aducerea laboratoarelor din Ucraina, că dacă nu putem trimite, măcar să primim ceva, dar unde să le ascunzi, că nici motorina de la Kogălniceanu nu a scăpat de ochiul vigilent al rrromânilor  și ați văzut că atunci când e vorba de cărat,  românii cară și la butoi și la pungă de plastic, nu se împiedică ei de niște bacterii acolo.

Deci cu bacteriile eu zic să o lase mai ușor, că la noi nu e China.

UPDATE : La negocierile care au avut loc la în Turcia între delegațiile rusă și ucrainiana, ucranienii au anunțat că sunt gata să renunțe la accederea în NATO, dacă, ATENȚIE, ” membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, şi toate ţările vecine îi garantează un ”sistem de garanţii similar celui al NATO’‘. Ce înseamnă asta vom mai discuta.

Citeste mai mult: adev.ro/r8j92o

Una peste alta, aceste 4 proiecte sunt doar începutul… sfârșitului drepturilor civile. Dar nu e nicio problemă, la Plevna am avut pierderi și mai grele.

PS: Am auzit că ni s-a făcut o concesie : ni se dă voie să alegem nodul.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-consilier-judetean-psd-a-publicat-pe-facebook-un-mesaj-de-propaganda-rusa-in-care-o-numeste-pe-kamala-harris-nulitate-americana-1868845

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32019L1937&from=EN

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kamala-harris-sunt-in-romania-astazi-ca-sa-reintaresc-angajamentul-sua-ca-vom-apara-fiecare-centimetru-de-teritoriu-nato-1867721

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32019L1937&from=EN

https://www.gandul.ro/opinii/atentie-se-pune-la-cale-crearea-informatorului-denuntator-de-tip-nou-cu-imunitate-absoluta-avertizorul-de-interes-public-19748344

https://adevarul.ro/international/europa/ce-garantii-cere-ucraina-tarile-vecine-consiliul-securitate-onu-renunta-aderea-nato-1_622a10b05163ec42710e37b7/index.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

22 Raspunsuri la Români, vi se pregătește frânghia

  1. Ifrim

    Daca războiul are mai multe puncte de lucru simultan și în SUA și în RO cum ne mai apără prin art.5 pe noi?

  2. neacsum

    @Ifrim,
    Ipoteza imposibila,intrebare retorica, raspuns previzibil.

  3. y

    Deja „drepturile și libertățile”, au fost demult pierdute, ele fiind considerate „un lux”, dacă ne mai amintim; acum se încearcă legiferarea acestui lucru, profitând de situația actuală internă și externă (să nu uităm nici de încercările de a scoate tricolorul și adresa din cartea de identitate sau, schimbarea noțiunii de „proprietar” cu cea de „deținător”).
    Iar acum să credem că, în declarațiile publice din conferința de presă (apropos, întrebările puse de „jurnaliști” erau aproape inepte, vedeți spre comparație, întrebările jurnaliștilor polonezi), ni se spune adevărul sau, ce s-a discutat „în spatele ușilor închise”, trebuie să fim cel puțin naivi, doar nu vreți să se fi declarat public că românia va acorda ajutor militar vecinilor (parcă avem la Ghimbav 14 elicoptere militare din ukraina pentru reparare și modernizare) conform tratatului militar dintre cele 2 țări? Dar, ce se va întâmpla dacă partea ukraineană va cere ajutor militar româniei, conform tratatului menționat?
    Părerea mea este că, până și nodul este făcut, acum doar se strânge ….

  4. Cu rezervisti sau fara rezervisti armata romana tot praf e, atat din punct vedere a tehnicii militare cat si a strategilor militari!!!! Acesta este rezultatul democrației in România in care statul si guvernul au decredibilizat sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, respectiv armata romana, politia romana, achizițiile pentru dotare fiind realizate doar pentru interesele de grup ale politicienilor pentru obținerea unor comisioane!! Un alt aspect este desconsiderarea cadrelor militare si politie prin adoptarea unei legislații aferente salarizarii si pensiilor sub nivelul obligatiilor si atribuțiilor pe care le îndeplinesc sau a studiilor, urmărindu-se doar echivalarea acestor venituri la nivelul celorlalti salariati din sectorul de stat sau privat sau chiar sub nivelul acestora!!! In acest stat roman cei mai apreciați si importanți bugetari sunt parlamentarii, magistratii, cadrele medicale, cei din cadrul autoritatilor locale si județene, prefecturi, DSP, DSVSA, invatamant!!!! Sunt curios cati salariati din cadrul acestor familii ocupaționale privelegiati vor fi concentrate sau imobilizate sau cati se vor oferi voluntari in caz de razboi!!! Apropo in caz de bombardamente de orice natura populatia nu are nici macar adăposturi pentru refugiere si noi continuam sa fim optimiști ca ne apara trupele NATO!!!! Pai cand ai o armata slab dotata si pregătită si redusa numeric cum putem face fata inamicului, rugându-ne sa ne apere NATO??? Daca ne invadează rusii maxim intr-o saptamana cu tot NATO numai ramane nimic din jumatate de Românie!!! Cu astfel de politicieni care ne conduc de 32 de ani tara nici nu se putea ajunge la alt rezultat!!!! Ai cazut cu toții in urma sondajelor si cat de patrioți sunt romanii nostri atat din tara cat si fin diaspora 26%!!!!

  5. neacsum

    @ Dar ce se va intampla daca de exemplu, vor pleca cele 14 elicoptere pe rand sau incorpore peste granita, „in probe” si vor reveni la noi, zilnic, sau periodic, pana se va termina razboiul? Poate sa zica cineva ca am facut noi ceva rau ? Nuuuu, Doamne fereste, sunt in rodaj.

  6. Daca guvernul României va folosi ca carne de tun rezervistii si activii tarii, politrucii de la guvernare se vor putea încadra in PNRR si vor face si economie la buget si vor putea plati pensiile si salariile celor rămași acasa!!! Guvernul României va face un efort bugetar pentru decorarea post-mortem a celor decedați pe front si celor care au scapat precum si celor care au stat acasa si vor primi scutiri pe viata la taxe si impozite!!! Asa va fi salvata onoarea României in fata celor de la NATO și-a celorlalte state aliate!!! Vitejia eroilor patriei va scrisă in cartea de aur a tarii si vor ramane in istorie!!! La fel si politrucii de la guvernare vor ramane in istoria tarii pentru susținerea refugiaților din Ucraina si victimelor razboiului!!!!!! Cel mai important este ca guvernul sa faca economie la buget ca sa se poata încadra in coeficientul de 9,4% din PIB al PNRR reusind astfel si reducerea la plata a numărului de pensii militare si salarii a activilor căzuți pe front la datorie!!! Asa vor putea avea bani si pentru clientela politica adica pentru plata pensiilor primarilor, parlamentarilor si a magistratilor si a restului populației care au mai ramas in viata dupa razboi!!!

  7. Sergiu

    Despre accidentul cu avionul + elicopterul aviatiei romane: gurile rele spun ca, macar MIG-ul, a fost doborat de antiaeriana ucrainiana. Nu am lucrat in antiaeriana, nu am idee cum functioneaza sistemele ucrainiene si daca ar putea confunda zonele pe care trebuie sa le acopere (stiu ca aviatorii bulgari prin cele vremuri comuniste mai treceau Dunarea iar aviatorii romani ii interceptau si le faceau semn pe bratul stang, adica erau pe partea care nu trebuie – se intampla din varii motive).
    Despre rezervisti – d-le colonel, rezervistii romani – cei care mai sunt in tara, nu discutam de rezervistii „voluntari”, au o varsta, cam toti sunt trecuti de 40 de ani, eficienta lor grantat e redusa. Tragedia ca e exemplele istorice arata ca aceste detalii nu conteaza in caz de urgenta – Germania la sfarsitul celui de-al doilea macel mondial nu s-a sfiit sa arunce in lupta cetateni de 65 sau de 15 ani in lupta, ca asa erau conditiile. Nu imi imaginez ca politicienii nostri se vor sfii sa faca la fel, mai ales daca sunt impinsi de la spate de Marele Aliat. In Germania, prin 1944, perioada de antrenament a unui soldat era de 6 saptamani. Deci, se poate… sa oferi strict carne de tun si apoi sa te lauzi Marelui Prieten cat te-ai straduit sa-i implinesti dorintele.
    La asta ma astept din partea (ne)legiuitorilor nostri.

  8. Eugen

    Reuniunea tradatorilor aici. Nu mai vorbesc de nivelul de tampenie colectiva (sindrom Stockholm). Dar observ ca sunt din ce in ce mai putini. Nu dureaza mult pana sa isi dea lumea seama ce fel de tradator este Neacsu M. La munca, nene! Poate iti mai comenteaza Sosoaca sau Simion doua personaje la fel de infecte ca si acest blog.

  9. Sergiu

    D-le Eugen, nu inteleg cine va sileste sa intrati pe acest blog. As indrazni sa spun ca exista multe alte bloguri pe care le puteti frecventa fara ca simturile dumneavoastra sa fie ofensate. Asta doar daca nu sunteti masochist si va place sa va chinuiti singur citind atatea lucruri nasoale.
    In alta ordine de idei, daca ar fi sa vine vreun inamic (rus sau altul) prin tara, sincer nu as avea curaj sa stau alaturi de dumneavoastra intr-o transee. Pentru ca am mai intalanit oameni asa hotarati, ca dumneavoastra, si inevitabil s-au dovedit hotarati doar in vorbe. Dar as sta alaturi de d-l colonel si altii, daca il vor mai tine balamalele (scuzati, d-le Neascu). Pentru ca singurii cetateni care mai stiu cum se tine o arma sunt cei intre 40+ si 70 de ani. Dupa cum vorbiti, d-le Eugen, dumneavoastra nu stiti sa tineti o arma in mana. Este in regula, nu va cere nimeni asa ceva. Doar lasati-ne pe noi, asa tot mai putini cum suntem, sa ne ducem discutiile cum putem si noi.

  10. Ioan

    Pe zi ce trece sunt tot mai convins că acest blog este gestionat de un filorus, care are pretenția că este inteligent , iar cei care il citesc niste fraieri! Din îți spun dl.colonel ” blogger”:”-ești o ruși e pentru armata română „! 👍

  11. Ioan

    ” Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul.”

    citat celebru din romanul Numele trandafirului de Umberto Eco!🌹. RUSINE să-ti fie ex-colonel al Armatei României.Mars la Putin,rusofilule!🚒🚑🚓🚐!

  12. REZERVISTUL

    @eugen
    Sindromul Stockholm se refera la cu totul altceva! Mai citeste ca nu doare!
    @ioan
    Nu te obliga nimeni sa citesti blogul. Oricum cu scrisul stai rau de tot!

  13. Mateias

    Eugen şi Ioan, doi mamuţi lânoşi profitori de libertatea exprimării vin să acuze, lipsit de orice argument, oarece opinii, fireşti într-o societate democratică. Dacă nu agreaţi o anumită opinie, veniţi cu contrargumente. Mai ales când lansaţi acuzaţii. Inutil sfat, indivizii pot doar să tasteze dezordonate cuvinte adunate din înţelepciunea facebucistă. Cititorii blogului sunt rugaţi să evite interacţiunea cu asemenea personaje ce suferă profund de dereism.

  14. sos

    @ eugen și ioan
    Mai a lu eugen și ioan copii (din flori sau nu) ! Ca nu pricepeți nimic, văd. Cum limitările intelectuale sunt mâna in mâna cu tupeul, ia nu mai treceri voi pe aici ca provocați greață. Prostia nu e ceva cu care sa va mândriei decât, pote, in mlaștina voastră.

    P.S. Imi cer scuze administratorului și cititorilor. Da ăștia doi n-au nici o treaba cu ființele cu rațiune și mai sunt și mojici.

  15. Eugen

    Doar atât vă spun: mi-e rușine că am făcut parte din aceeași armată cu voi. În același timp, din fericire pentru țară, mă bucur că nu am avut ocazia să vă dovedesc cât de dispuși sunteți la trădare. Putin, idolul vostru îmi va da șansa asta cât de curând. Nu-mi va fi milă de voi. Ați înteles prost libertatea. Aceasta nu va dă dreptul să fraternizați cu inamicul. Acest individ, NeacșuM, care a păcălit statul atâția ani, asteptând să treacă timpul și să ingurgiteze grade pe care le prezintă ca mari realizări(nu ai făcut nimic pentru ele, Marin N doar ai îmbătrânit degeaba) v-a creat o bulă in care vă tine captivi. Nu mai percepeți adevărul dar fraternizați cu el. Asemenea unor prizonieri, îi apărați inepțiile.( ce zici seamană a Stockholm, individule?)

  16. ion

    Eugen ? Si noua ne e rusine ca am facut parte din aceeasi Armata ca tine. Esti bolnav sau injectat ?

  17. Ioan

    In chipul acela schimonosit de ură împotriva filosofiei, am văzut pentru prima oară portretul lui Anticrist, care nu vine din tribul lui Iuda, cum vor vestitorii lui, și nici dintr-o țară îndepărtată. Anticristul poate lua naștere chiar din credință, din dragoste prea mare față de Dumnezeu sau de adevăr, după cum ereticul se naște din sfânt, și cel bântuit de draci din clarvăzător. Teme-te, adso, de profeți și de cei dispuși să moară pentru adevăr, care de obicei fac foarte mulți oameni să moară împreună cu ei, adesea înaintea lor, uneori în locul lor. Jorge a împlinit o operă diabolică pentru că iubea în chip atât de fără rușine adevărul lui, încât a îndrăznit totul ca să distrugă minciuna altora. Jorge se temea de cartea a doua a lui Aristotel poate pentru că ea învăța într-adevăr cum să se deformeze chipui oricărui adevăr, pentru a nu deveni sclavii propriilor noastre născociri. Poate că datoria celui care-i iubește pe oameni este să-i facă să râdă de adevăr, să facă adevărul să râdă, pentru că singurul adevăr este să învățăm să ne eliberăm de pasiunea nesănătoasă pentru adevăr.

  18. Eugene, tataie, mergi, de urgență, la un control medical. Dar, mai ales, la unul psihologic. O să vă ajute!

  19. Sergiu

    Eugen 16 martie 2022 – 8:14
    d-le Eugen – cand ati facut armata, si unde? ca, dupa cum vorbiti, parca ati fi facut-o la Garda Nationala usandeza, nu armata romana. In orice caz, nu ati facut armata pe care au facut-o cei de pe acest blog – si pe care am mai prins-o si eu, in al 12-lea ceas. Respectul pentru grad conteaza, d-le Eugen, indiferent ce credem despre omul de sub uniforma – iar dumneavoastra respect nu aveti. Si eu ma bucur ca nu aveti ocazia sa ne dovediti aplecarea noastra spre tradarea despre care vorbiti – nu de alta, dar din spatele tastaturii multi viteji se-arata, probabil fata in fata sunteti mai putin hotarat. Observ totusi ca nu ati pomenit nici macar o data de ideea ca, daca situatia o cere, veti apara tara aceasta – asa cum e ea. Din curiozitate, considerati vanarea de tradatori – oricum ar fi ei – mai importanta decat apararea tarii? Nu de alta, dar mercenari mediatici am tot vazut, dar oameni dispusi sa isi apere tara mai putin, motiv pentru care imi place sa intru pe acest blog. Va urez succes, domule Eugen, in cautarile dumneavoastra. Va atrag atentia totusi ca zelul dumneavoastra seamana mult cu comisarii poporului din anii de inceput ai comunismului in Romania.

  20. Socrate Toma

    Eu mă întreb , cum vor scrie istoricii de mâine despre evenimentele de azi dacă aceștia , istoricii de mâine , fac parte azi din mulțimea agitatorilor , fie dintr-o parte fie din partea opusă . Mai poate fi numită istoria o știință sau luăm de bună expresia lui Napoleon , adică este o convenție stabilită la o masă la care participă doar unii .
    Domnul Neacșu , grea sarcină v-ați asumat !. Dar merită .

  21. Gigi

    Daca ma apuc acum sa comentez comentariile mamelucilor E&I,ar trebui să ma cobor la mintea lor spalată,stoarsa si uscata pe gardurile mahalalelor de prin unele cartiere mai marginase.
    Nu este ora si nici locul sa ma apuc acuma sa-i caracterizez,dar doresc sa le spun doar atâta:vai de capul vostru!