Ăsta e Ciucă, Ciucă al nostru….

Categoria pamflet


Mă tot întreb ce o fi avut în cap domnul prim-ministru când a spus că motorina nu se produce la noi în țară. O fi o previziune, o fi o sarcină primită de la UE, sau pur și simplu nu și-a mai alimentat tovehicolul de când are mașină cu SPP-ist la scară? Dacă ar merge măcar odată pe lună la Plenița și ar alimenta singurel mașina personală, la firmele … românești, ar vedea ce scrie pe pompă.


Din istoria învățată în generală știu că unii ”domnitori”, din ăia necorupți, chiar și proveniți din armată, mai mergeau ”mascați” prin prostime, ca să afle ce mai zice lumea despre ei, ce suferințe au sau dacă există mai multe ocale sau unități de măsură prin piețe,  cum sunt acuma în administrația și instanțele noastre. Câte unul, cum era Țepeș, mai mergea deghizat și prin taberele turcaleților și nu îl recunoștea nimeni. Cel puțin așa spune legenda și eu cred în legende și doctorate.  Este adevărat, nu îl văd pe domnul prim mergând deghizat prin piețe. Păi în ce să se deghizeze, că pe orice respirație a sa scrie Nassiriya. Nu ar merge. Ghinion!

Nu știu, pe de altă parte, de ce s-a supărat lumea pe Ciucă, Ciucă al nostru că nu știa dacă firmele private vor aplica măsura propusă de guvern adică batjocora aia de 50 de bani timp de 3 luni. Păi de unde să știe domnia sa ce vor decide marile companii care fac bani din petrolul românesc fără a plăti impozit sau TVA? CE, EL LE CONDUCE PE ELE, SAU ELE PE EL ? Vreți să se supere mediul de afaceri pe noi și să plece ? Păi cine ne mai dă șpagă? Hai să fim serioși. Dar (să îmi fie permis, să preiau din teleshopping) STAȚI AȘA, că până la ora asta, nici companiile românești distribuitoare de carburanți nu au pus în aplicare batjocura celor 50 de bani,  prețul este același, dacă nu în creștere.  De ce ? Poate le e jenă, că prea e la mișto măsura. Dar cred că de fapt nu s-a pus încă în aplicare pentru că …guvernul nu a decis de când intră în vigoare și nici nu a elaborat metodologia de aplicare, nu a fost realizat softul, nu s-a stabilit încă ce firmă îl va realiza și nici cum se va realiza.Mai trebuie să vedem cine dă șpaga mai mare pe realizarea softului, dacă e firmă de casă a PSD sau a PNL? Viața e complicată, o astfel de măsură nu se aplică așa bătând din palmă. Dar ce a fost ”greu” s-a făcut, am anunțat măsura, lumea ”s-a linștit” așteaptă reducerea, ca mortul coliva și guvernanții, parlamentarii, vor intra în vacanță, e liniște în țară, ne mai vin 5000 de militari NATO, are cine să ne apere.  Guvernul a decis doar când se termină batjocura dar nimic despre modul în care se aplică sau CÂND.  În timpul aista, ceasul ticăiază,  cele trei luni trec și ne vom trezi în ziua 89 că se rezolvă toate problemele și se ieftinește carburantul, de la în loc de 18 lei /l vom plăti  18, 5 lei, că în trei luni de zile, se aplică dobândă și vine ANAFul și ne impozitează ”câștigul”. Că așa s-a întâmplat și în filmul ăla cu George Mihăiță parcă: se terminase lupta,  se terminase filmul, răniții urlau prin șanțuri, turcii strigau ”Cioc Selim” iar Ciucă al nostru, singurul supraviețuitor, un fel de Bruce Willis autohton,  suna atacul,  de ziceai că  făcuse patefonul șanț.

Și pentru că nu e una fără alta, a mai venit  Ciucă al nostru cu o măsură în sprijinul populației: a aprobat amânarea ratelor pe o perioadă de 9 luni de zile. Adică cei care acuma nu își mai pot plăti ratele la bănci din cauza dublării prețului la energie și combustibil ( fir-ar mama lui de Putin a …iaca cui, că ne cere ruble și noi avem decât dolari), dar ajutat de compensațiile care vor ține până prin decembrie parcă, sau femartie, să facă cerere la bănci să își amâne ratele cu până la 9 luni, că peste 9 luni, când prețul la combustibil va fi triplu față de valoarea actuală,  o să curgă lapte și miere pe toate străzile. Așa cică sunt ajutați românii, prin creșterea dobânzilor și vă dați seama, cu inflația asta și devalorizarea leului, cam cât va fi dobânda peste nouă luni, mai ales după ce va trebui să mai plătim câteva milioane de vaccinuri și să stăm acasă cu sau fără botniță, că a primit Biden un fax de la o maimuță care i-a spus că vine cu covrigul peste noi imediat ce își termină parlamentarii și judecătorii concediile și încep sesiunile de toamnă on line. Ei, spuneți dumneavoastră dragi români cu scaun la cap (dacă mai e vreunul în viață),  cum vor plăti ratele la bănci peste nouă luni, în plină recesiune, cei care acuma, cât mai sunt compensări în vigoare nu o pot face? Să spună Ciucă al nostru, că eu, oricât m-aș screme nu poci.

Deci dragi români, stați liniștiți, avem boli avem războaie, avem taxe, n-avem … oaie!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Ăsta e Ciucă, Ciucă al nostru….

  1. Sergiu

    D-le colonel, …oaie avem, dar daca incercam sa ne folosim de ele, intru benficiul personal sau al celor din jur in modalitati neaagreate de… prietenii de care nu mai stim cum sa ne ferim, ne imbolnavim de dneacita, anafita sau, daca alea nu merg, vine societatea corect politic si ne curbeaza aplombul. Exemplu zonal: un domn a construit o asociatie in cateva sate concurand Eon – furnizorul cu energie a juma’ de tara. Satele alea aveau intreruperi dese de curent, s-au obtinut autorizatii, s-au construit mijloace de furnizare curent, s-a bucurat lumea ca are curent continuu si nu aleator, a venit DNA si ANAF, omul a falimentat, a divortat si are sanatatea pe butuci. Capul plecat sabia nu-l taie… decat atunci cand nu mai e de luat nimic de pe acel cap. Suntem in plina epoca lui Albert Camus : „Men of my generation have had Spain in our hearts. It was there that they learned … that one can be right and yet be beaten, that force can vanquish spirit, and that there are times when courage is not rewarded.”

  2. Darian Darinescu

    Nu, nu este Ciucă al nostru, este Ciucă al lor!

  3. geofreeland

    Oricum logica săsească împăciuitor optimistă e monument prezidențial de rezolvare a crizei carburanților:”și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu-i dai”. Aici am ajuns ca țară…la mila altora…un fel de mișto național la pompă, sau mai bine zis, promovat cu mare pompă…Ca atunci când, prin curte, păsările cârâie de foame și le arunci o mână de boabe numai ca să te amuzi cum se bat pentru un bob, uitând să mai cârâie…

  4. anominum

    Daca in Romania se mai rafineaza petrol, atunci, in mod cert, in Romania se produce si motorina. In procesul de rafinare se obtin in ordine: propan(gaz), kerosen, benzine, motorina, petrol lampant, uleiuri, pacura si asfalt. Odata inceput, procesul de rafinare, (cracare) nu poate fi oprit si nu poate fi exclusa una din fractiunile de rafinare. Adica nu se poate obtine pacura fara sa se obtina benzina sau motorina.
    Se poate ca motorina produsa in Romania sa nu asigure necesarul de consum. Se poate. Si atunci sa fie necesar importul de motorina.
    Dar sa se produca benzina in Romania si motorina sa nu se produca, nu se poate.
    Afirmatia in cauza, a lui Ciuca privind motorina, este inca o dovada a ignorantei acestui om care a condus armata tarii si acum conduce Romania.
    Acest om si-a facut drum catre politica nu prin valoarea.
    Distrugerea legii 223, nedreptatea de la pensiile militare, acum nedreptatea cu marirea de 5% din 2016 si justitia legata la ochi, ne indreptatesc sa credem ca in spatele lui exista un mare interes, un grup care se alimenteaza din bugetul Armatei Romaniei, din banii de pensii de acolo si care l-a promovat si ridicat.