Ai noștri lideri, de copii învață
La gât cum să ne lege lanțul
Și când le cerem, la soroc, bilanțul
Ne spun rânjind că așa e în viață.
De mici învață cum să ne prostească,
Căci sunt copii de nomenclaturiști
Prin Europa sunt pupinturiști
Dar se dau guvernanți în fața noastră.
De mici iți afișează tot disprețul,
Ei sunt doar, mahării de mâine,
Dar nu știu cât mai costă azi o pâine
Căci pentru ei nu mai contează prețul.
N-au nimic sfânt, nici țară nici străbuni,
Au pus și cimitirul la vânzare
N-a mai rămas nimica în picioare
Și-au dărâmat și casa de nebuni.
Analfabeți, inculți, fără de minte,
Sunt toți doctori docenți de conjunctură
Nu pot să scoată trei idei pe gură
Dar toți vor să ajungă președinte.
Se ceartă între ei neîncetat
Dar nu să ne creeze bunăstare.
În țara’n care-i totu-i de vânzare
Și Domnul Iisus e amanetat.
În țara’n care nu mai este lege
Dreptatea umblă oarbă prin țărână
Nu are cine să-ți întind-o mână
Dar sar o mie gata să te lege.
Azi punem lacăt la curent
Facem economie la căldură
De mâine punem lacăt și la gură
Și-apoi dormim pe veci și permanent.
Și toate astea n-au venit oricum
Nu ne-au căzut din cer cum cade ploaia
Le-am tot păscut și rumegat ca oaia
Și ne-am văzut nepăsători de drum.
Noi i-am crescut și cultivat ca proștii
Pe străzi, prin Parlament și ministere
Noi i-am hrănit inconștient cu miere
Și-așa au devenit liderii noștri.
"Cadrelor militare nu li se poate ordona si le este interzis sa execute acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte; neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor."
NOTA: Decizia de publicare a mesajelor dvs. apartine administratorului siteului In Cuiul Catarii. Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor postate va revine in totalitate. Va rugam sa folositi un limbaj civilizat.
Sectiunea de comentarii din site este moderata. Mesajul dvs va fi afisat in site doar daca va fi activat de catre un moderator.
Să înteleg ca aceste versuri sunt scrise la gua sobei? Nu conteaza unde,dar cît adevar se regaseaste în ele,d.le colonel.
Nu îmi rămâne decât să imi permiteti să vă felicit!
Adevarul despre acesti neisprăviti,se poate spune în multe moduri.A spus-o și inaintasii nostri,cu ajutorul penitei ca alte mijloace nu aveau la înfemână,
cuvintele scrise de ei erau atât de grele încât provocau adevărate furtuni în cercurile înaltei conduceri de stat de la vremea respectivă.
Trăim aproape la indigo ce se întâpla atunci cu plusuri,
binenteles că acuma,nu-i asa,stiinta a evoluat,dovada că avem destui doctoranzi pe m2.
Demisia lui Dancu are legatura cu ce se va intampla cu pensiile militare, nu cu cuvantul PACE din declaratia referitoare la Ucraina! Pana atunci ne vedem la mitingul organizat de SCMD si sindicatele din politie de ziua armatei.
Iata motivul demisiei lui Dancu!https://www.cotidianul.ro/pensiile-speciale-si-jalonul-din-pnrr-anuntul-lui-budai/