Ne apără ”îngerii”

Categoria Despre Armata


Gata, a fost numit un nou ministru al apărării, ne putem bucura, acuma are cine să ne apere, are cine să conducă starea de criză care va fi legiferată, are cine să pună armata sub conducerea înțeleaptă a Diviziei Uan O Uan pentru apărarea întregului popor tembelizat. Dar vom avea o premieră istorică, războiul întregului popor va fi inițiat, pentru prima oară, pe meleaguri din afara granițelor. România își va pune în aplicare noua doctrină de apărare, împrumutată cu Halloween cu tot de la partenerul strategic, apărarea extinsă, a…”intereselor legitime” oriunde este nevoie.Ale cui ”interese legitime”, vă las să ghiciți. România nu mai este un stat independent, a devenit o steluta mică pe drapelul SUA, atât de mică încât nu o văd nici americanii, dar românii o simt. România nu mai are nici teritoriu suveran, nici conducere națională, nici resurse proprii, nici dreptul la autodeterminare. Schimbarea miniștrilor în guvernul României este bucuria corupților. Alți miniștri înseamnă alte contracte, alte șpăgi, alte grupuri de interes, alte vize Shengen, alte promisiuni, alte minciuni, alte abureli, alte bătăi de joc, mai ales în armată, alți secretari de stat și consilieri, alți generali, alte funcții. De acuma, când asociațiile vor merge la ”discuții” cu ministrul, acesta va spune și el ca și ceilalți ” vă rog să îmi trimiteți un material cu toate problemele și solicitările dumneavoastră, ca să îl studiez. Vă promit că îl voi urmări cu mare atenție, armata este pe locul 1 în încrederea românilor”.

Dar noul ministriu are ceva inedit, ce nu aveau ceilalți de până acuma. El este și Înger și demon, îl cheamă Angel și și-a renegat tatăl, fost șef de contrainformații, CI-st în miliție și Securitate. Mai este el și un traseist politic, om cu ambiții, care refuzat la externe de doi foști miniștri de externe care i-au spus că nu are față de ambasador, după ce a căzut de câteva ori examenul de intrare în diplomație, s-a lipit cu muci cu tot de Marian Oprișan și așa a reușit să ajungă din 2004 încoace, parlamentar de meserie. Anul ăsta a avut, ca senator, o luare de cuvânt, a semnat 28 de initiative legislative (nu ale lui, bineînțeles, a intrat și el în turmă) din care au fost transformate în lege, doar 6. Aceasta este activitatea în câteva cuvinte, a domnului ministru.

Îngerașul  a declarat despre propriul tată, fost ofițer de contrainformații pe timpul lui Ceaușescu, atunci cand i s-a reprosat ”dosarul” de cadre, că ”a fost un instrument profund dăunător, care a deservit un regim politic toxic, antidemocratic.” La ce te poți aștepta de la un om care și-a renegat propriul părinte care l-a ajutat să ajungă cine este astăzi, numai pentru a promova? Parafrazându-l pe Iorga, care spunea că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții, se poate spune că un copil care își trădeaza părinții, poate oricând să își trădeze țara. Dîncu a refuzat să slujeasca interesele altora. Noul ministru nu va face asta. De dragul carierei este în stare de orice.

Ce va face ca ministru? În mod cert, va face  ce a refuzat Dîncu. Adică va vota cu amândouă mâinile instituirea stării de criză, stare încă inexisttentă în Constituție și legislație, va pune armata la dispoziția generalilor străini, bazele militare și teritoriul la dispoziția trupelor participante la luptele din Ucraina pentru apărarea intereselor, laboratoarelor, investițiilor SUA/Biden, cu alte cuvinte va introduce România în război, TOTAL, cu cer, pământ, apă, tehnică și carne de tun.

La depunerea jurământului, Îngerașul a fost atât de excitat și grăbit să se încheie mai repede ceremonia și să nu se răzgândească cineva, că nici nu a mai semnat jurământul, documentul de investire, a jurat pe repede înainte și a predat mapa domnului președinte, care a luat-o la fel de grăbit și a înmânat-o unei doamne care, bineînțeles, a fost la fel de căscată, că altfel nu ar fi lucrat la cabinetul domnului președinte.

De acuma putem răsufla liniștiți, avem ministru la apărare. Săraca țară, săraca armată, săracii români pe mâinile cui au ajuns?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Ne apără ”îngerii”

  1. ifrim

    Dacă-i înger, pentru a degreva bugetul cred că vrea să îmbie mai repede pensionarii militari în Rai.Da’ io n-am încredere cred că ne-a pregătit butoaiele cu catran!E nevinovat săracul pân’ se dumirește cu menesteru vine rocada peste dânsu’!

  2. y

    Vă recomand să răsfoiți câteva dovezi ale ororilor din Marele Război. Despre cel de-al II-lea sunt disponibile multe documente și documentare. Iar despre ultimul și final, din păcate îl vom trăi ca martori sau participanți, deși mai sper să nu ajungem acolo.
    P.S. Nu mai știu unde, dar am citit că și în prezent încă mai sunt documente clasificate din primul RM, pentru a se „proteja sensibilitatea unor țări”
    https://greatwar.nl/index.html

  3. Sergiu

    D-le colonel, probabil de asta l-au si „ales” pe functie pe acest viitor Zelensky lipsit de carisma care sa ne mane spre lupta cea mare – nu-l vad pe Werner-cap-de-lemn in stare sa grohaie indemnuri la lupta nici daca mai primeste 6 case – dar eu ma intreb: ce armata vrea noul ministras sa puna pe camp? Ii culege din Europa ca pe sparanghel? Sau preia modelul ucrainian, toti cetatenii intre 18 si 69 de ani sa puna mana pe pusca? Si, din cate stiu, in Romania se mai fabrica AK, dar munitie nu. Importam de la bulgari? Sau nato ne va da munitie de-a lor, si vedem in teren daca se potriveste?

  4. REZERVISTUL

    Sa vedeti scandal cand ii iau la purecat teza de doctorat! Cica el nu stie sa lucreze pe calculator, fiind doctor in stiinte umaniste. Dar se putea si mai rau de atat, sa fim optimisti!

Statistici T5