Un incident și mai multe semne de întrebare

Categoria opinii


Acum 12 ore, presa din ”lumea bună” vuia la știrea că rușii au lovit Polonia în localitatea Przewodów, aflată la granița ucrainiano-polonă, cu două rachete,  provocand moartea a două persoane și avarierea unui tractor cu remorcă.

Polonezii dădeau vina pe ruși și nu mai era mult și cereau aplicarea articolului 5 din Alianță. Reamintesc celor ce nici pană acuma nu au citit faimosul articol care ”apără” România de dușmani, că acesta nu prevede interventie militară a NATO ci luarea măsurilor pe care fiecare țară membră le consideră potrivite, ceea ce e cu totul altceva.

Bineînțeles toți micii sateliți mai ales cei din vecinătatea graniței de Est a NATO, au luat foc, ”vai vai ne atacă rușii”. Consilii de Securitate, situații de urgență, bomba nucleară, al treilea Război Mondial, nimic nu lipsea din meniu, gospodinele schimbaseră canalele uitând de „Aripi frânte”, dezastru.  Vuvuzeaua Zelensky, cel care cere noi măsuri și ajutor din partea Galaxiei, ori de câțe ori visează el ca e atacat, nu a ratat ocazia de a avertiza pe participanții la G20 că atacul cu rachetă din Polonia ”nu este nimic altceva decât un mesaj transmis de Rusia G20”, că există ”un stat terorist printre voi, de care trebuie să ne apărăm.” Aferim! Gura păcătosului adevăr grăiește. Dar îmi place cum se exprimă: ”stat terorist printre VOI, de care trebuie să NE apărăm”.  Incorpore. Mare actor omul ăsta, și ce replici, nici textierul nu e de aruncat.

Biden, tartorele, a dat-o cotită, că vor investiga, că să vedem, că nu știm ce e, lăsând fraierii să se perpelească și să învinuiască balaurul.

Polonezii mergeau pe varianta lor, rușii spuneau că rachetele  nu sunt ale lor, ”experții”noștri din media spuneau că a fost Batman, și Batman -Batman, nimic altceva.

Erdogan a spus: „M-am întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz. Există impresia generală că această rachetă nu este de fabricație rusă și această declarație deschide calea către anumite fapte, astfel încât nu ar trebui să insistăm că această rachetă a fost lansată din Rusia. Aceasta ar fi o provocare”. Știa vulpoiul ceva  dar făcea și el pe Neghiniță.

Și tocmai când era gata să intervină și brava armată română cu militari activi, din  rezerva de stat și din retragere  și să se scoată de la naftalină toate uniformelele din dotare,  inclusiv cele donate,  cu praf de Nasiriya pe ele,  aflate la păstrare în muzeul unor renumite asociații, hopa și bomba : rachetele  nu prea fuseseră trase de ruși, stați să vedeți, că ”un avion NATO care zbura marți deasupra spațiului aerian polonez a urmărit racheta care a aterizat și a ucis doi oameni”.  Mă întreb, o fi fost FORTE 11 sau  FORTE 10, că până acuma 10 zile mișunau pe lângă Sevastopol. Ce inspirați au fost că și-au schimbat traseul, la timp.  Păi dacă ei au urmărit traseul de marți, LIVE, cum se spune, și știu clar cine a tras și de unde, de ce o mai dau cotită, că să vedem, că mai cercetăm? Bine, de la Biden nu mă aștept nici să știe dacă s-a sculat de dimineață fără să îi spună cineva, dar nu e nimeni lângă el să îi țină și lui paltonul?  Și de ce au anunțat doar pe cei din NATO și nu întreaga lume? Nu pot să ajung  decât la concluzia că nu le convine realitatea și mai bine să mintă prin omisiune, decât să admită că nu rușii au tras. Și dacă nu rușii, atunci cine ? Păi cine mai trage prin zonă cu rachete, care nici nu sunt rusești?  Probabil pe undeva prin vreun Cincu ucrainean, niște militari de diverse naționalități, sper că nu francezi că ar fi prea de tot, poate voluntari din Legiunea străinilor, se instruiau ”la cald” și au confundat Estul cu Vestul, le-a luat-o busola razna și pac în Polonia. Nu voiau polonezii bombe nucleare? Voiaaaau! Uite că le-au căzut două pe cap, dar nu nucleare, convenționale, așa, de probă.

Azi presa s-a mai moderat. GMedia spune că Sursa din cadrul NATO nu a spus cine a lansat această rachetă și nici de unde anume a zburat.

Informațiile colectate, inclusiv urma rachetei lăsată pe radar, au fost împărtășite cu NATO și Polonia.”

Dar scopul a fost atins,  ”incidentul” s-a întâmplat la momentul potrivit, pe timpul summit-ului G20 din Indonezia, Zelensky i-a informat, a transmis mesajul, era nevoie de o nouă ”condamnare”.  Drept urmare,  membrii G20 au dat o declarație la final în care au informat lumea, că „deplâng în termenii cei mai fermi agresiunea rusă împotriva Ucrainei”.

Asta îmi amintește de un incident petrecut acum eheheeee, mulți ani, prin 94 în Kuwait, în misiunea UNIKOM. Era pe la finele lui Decembrie, în Ianuarie urma să se discute în Consiliul de Securitate al ONU dacă se mai păstrează sancțiunile  împotriva Irakului, inclusiv misiunea ONU, în trei ani nu se întâmplase nimic care să recomande menținerea măsurilor. Și brusc, pe 29 decembrie,  noaptea, ca hoții, cineva, nu se știe cine, a  executat foc asupra unei mașini ONU care patrula în zona kuwaitiană,  ca direcție dinspre  Irak, dar de pe teritoriu kuwaitian.  În documentele oficiale s-a spus că s-a tras DINSPRE Irak, asta trebuia să rețină lumea. Nici nu se stinsese ecoul cartușelor, la propriu, nu la figurat,  că presa kuwaitiană, șeful poliției de graniță, care avea sediul la peste 200 km, erau la locul faptei. Eu, care eram la 1 km de locul incidentului și am plecat către locul unde militarul român, aflat în mașină și rănit ajunsese, deși am plecat imediat ce acesta a anunțat prin stație că este atacată mașina, când am ajuns i-am găsit pe toți acolo, presă, șefime oficiali. Când am ajuns eu acolo aceștia tocmai dădeau interviuri spunând că irakienii au atacat o mașină a ONU. Când aflaseră, când ajunseseră și cu ce, că nu era niciun supersonic parcat în zonă? Atacul și-a făcut treaba, în Ianuarie,  Consiliul de Securitate a votat menținerea și chiar înăsprirea sancțiunilor împotriva ”balaurului”de atunci, Irak.

Dacă asta se făcea în 1994, într-o misiune a ONU, nici nu vreau să știu ce se poate face acuma.

Nimic nu mă poate opri să îmi amintesc aspecte care seamănă cu ceea ce parcă retrăiesc.

Coincidența între întrunirea Consiliului de Securitate al ONU și întrunirea G20 de acuma este stranie, iar eu, am mai spus,  nu cred în coincidențe.

Dar pe lângă acest aspect mai este unul pe care iarăși nu îl abordează nimeni.

Este oficial, NATO A URMĂRIT LIVE TRASEUL RACHETEI cu un avion de supraveghere, probabil unul din cele două Northrop Grumman Global Hawk care sălășuiesc prin zonă de ceva timp. Cine e curios să afle ce știe să facă  ustensila  asta, să  caute pe Goagăle.

Bun, deci un avion de cercetare/supraveghere și culegere de informații a văzut tot.

Asta e corect chiar dacă nu politic, dar ceea ce mi se pare mie incorect este altceva și nu pot să nu mă întreb:

  1. De ce ucrainienii care au tras unde nu trebuia, nu au luat măsuri să își distrugă loviturile plecate sau să anunțe ei pe ”frații polonezi”, ” băăăăă, vedeți că v-am trimis din greșeală un colet, trimiteți-l înapoi!”
  2. De ce marele partener invincibil și infailibil, din sfera sa înaltă,  nu a  anunțat imediat Polonia sau bazele NATO, sau chiar  pe ucrainienii care au ”răpus” nu știu câte sute de rachete rusești, că niște purceluși năzdrăvani zboară aiurea pe cer și  să îi doboare ?
  3. De ce, după ce pucelușii au ”aterizat” (îmi place expresia folosită de media, ”rachetele au aterizat”), nu au anunțat ceea ce știau și au lăsat să se propage în toată lumea, știrea că rușii au atacat Polonia? A urmărit cineva ca Polonia să răspundă imediat atacând sau declarând război Rusiei?
  4. Ține cineva cu tot dinadinsul  ca războiul sau conflictul să se extindă?
  5. Nu cumva ”incidentul” a fost premeditat urmărindu-se,  dacă nu mondializarea conflictului, cel puțin învinuirea, în acest caz,  pe nedrept a Rusiei? Dacă e așa, de câte ori s-a mai întâmplat asta ? Câte minciuni nerecunoscute sau nedescoperite au mai fost folosite? Asta nu e tot o ”bombă murdară”?
  6. Are de gând cineva să își asume răspunderea și să ceară scuze atât Poloniei cât și Rusiei pentru moartea celor doi oameni ?
  7. Și ultima întrebare: Cine ne apără pe noi, în caz de atac, dacă cineva, din greșeală sau intenționat, ne trimite două colete identice, sau mai multe, pentru că noi nu avem cu ce, ne bazăm pe articolul 5, iar strategicul nu face altceva decăt să privească de sus, și la propriu și la figurat, cum mor românii. Cum ne apără NATO, doar anunțându-ne după ce rachetele își fac efectul? Ce s-a întâmplat, nu au putut interveni sau nu au vrut? La asta trebuie să ne așteptăm și noi nu ? Parafrazândul pe Carol I, mai întreb și eu, DEVESELU, DEVESELU CE SPUNE?

Poate cineva din conducerea statului, a guvernului, a armatei, să răspundă măcar la ultima întrebare?

PS: Să fiu sincer, parcă îmi pare rău că s-a fâsâit totul așa repede că aș fi vrut să îi aud pe experții noștri generali cum își dau cu părerea pe diverse canale,  alde Mândrăceanu și toți cei care cântă în strună, contracost bineînțeles, gubernanților și  televizionarilor care fac reportaje despre ținute militare  folosite înainte de a se fabrica.

Update: Între timp, Biden a anunțat că cele două rachete sunt  de apărare,  ucraineene. Așa se explică de ce nu au fost distruse sau interceptate de NATO, sistemele NATO acționează doar împotriva rachetelor ofesive, mai ales rusești.

Pe de altă parte, între pozițiile rusești și  Przewodów   sunt peste 1000 km. Să fi urmărit americanii rachetele 1000 km fără să facă nimic ? De ce ? Ca să se facă de râs?

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/doua-persoane-ar-fi-murit-dupa-ce-o-racheta-ruseasca-ar-fi-lovit-teritoriul-poloniei-stat-nato.html

https://www.stiripesurse.ro/volodimir-zelenski-discurs-in-fata-liderilor-g20-racheta-din-polonia-este-un-mesaj-pentru-marile-puteri_2658410.html

https://www.stiripesurse.ro/surpriza-in-declaratia-finala-a-liderilor-g20-pe-tema-razboiului-din-ucraina_2658320.html

https://www.stiripesurse.ro/ingrijorari-ca-razboiul-s-ar-putea-extinde-consiliul-national-de-securitate-al-poloniei-se-reuneste_2658365.html

https://www.stiripesurse.ro/presedinte-turcia-racheta-ruseasca-polonia_2658225.html

https://www.g4media.ro/un-avion-nato-a-urmarit-zborul-rachetei-care-a-explodat-in-polonia.html

https://stirileprotv.ro/stiri/international/surse-reuters-biden-a-transmis-ca-explozia-din-polonia-a-fost-cauzata-de-o-racheta-de-aparare-ucraineana.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

13 Raspunsuri la Un incident și mai multe semne de întrebare

  1. neacsum

    Ca sa nu ii treaca totusi cuiva prin minte ca rusii scapa asa usor, chiar daca nu au tras ei cu prastia, Stoltenberg si nu numai el ci ci multi cu mintea innodata, ne anunta ca tot rusii sunt de vina. Uite asa , sic ! Inconstientii nu realizeaza in ce rahat se baga facand astfel de declaratii.
    Pai daca indiferent ce ar face ucraineenii, tot rusii sunt de vina, sa ne asteptam din partea Ucrainei sa ne trimita tuturor niste cadouri de sarbatori, ca le deconteaza rusii.
    Pe de alta parte, rusii vazand ca ori fac ceva ori nu fac, tot vor fi invinuiti, s-ar putea sa se puna pe treaba si sa le dea motiv impiedicatilor la minte sa ii invinuiasca.

  2. geofreeland

    Scenariile gen Tonkin se pot fabrica foarte ușor. Oricum până la urmă tot rușii sunt de vină că vântul bate dispre nord-est și deviază rachete. Oricum în școală am învățat despre abaterea zborului rachetei din cauza vântului lateral. Dar după cum bate vântul politic așa „aterizează” și rachetele. Ca la 6 din 49 măsluit.

  3. neacsum

    Dupa incercarea nereusita de aburire cu racheta ruseasca, dupa ce pana si senilul a trebuit sa admita ca racheta „aterizata” in Polonia nu a fost lansata de rusi, se incearca o noua aburire. Nici ucrainienii si nici polonezii nu vor sa admita deschis si fara echivoc, faptul ca racheta a fost trasa de ucrainieni. Acuma poezia este : ” nu exista probe ca racheta a fost lansata intentionat” . Mai mult Zelensky continua sa spuna ca a fost trimisa de rusi iar Duda ca nu exista dovezi clare cine a trimis-o. Dar este de interes varianta cu ” nu a fost intentionat”. Pai daca a fost trimisa de rusi, nu mai conteaza intentia, deci e inutil sa mai evidentiezi acest lucru. DAR DACA A FOST TRIMISA DE UCRAINIENI -si aici exista dovezi, NATO s-a laudat deja inca de marti, ca a trimis tarilor membre , inclusiv Poloniei, inrergistrari cu traiectoria rachetei, care a fost monitorizata de un avion de supraveghere NATO- deci, DACA A FOST LANSATA DE UCRAINA, ESTE FOARTE IMPORTANTA INCERCAREA DE A CONVINGE LUMEA CA NU A FOST LANSATA DELIBERAT. Deci acuma incearca sa ne convinga ca Ucraina nu a lansat-o intentionat. De ce ? Pentru ca cineva ar putea crede ca a fost vorba de o incercare de a provova un conflict Rusia -NATO. Foarte interesant.

  4. ifrim

    Zelenjavelin cam umblă cu minciunele!

  5. y

    Actorașul, până de curând comediant, devenit între timp tragi-patetic, prestează după un scenariu discutat cu ceva vreme în urmă, dar regizorii au uitat să-l informeze despre ultimele modificări (se mai întâmplă, am avut și noi un ministru „uitat acasă” de ex.). În acest scenariu se înscrie filmulețul cu ciuperca atomică „răsărită” deasupra Parisului, îndemnurile repetate insistent imperativ adresate usa/nato de a lovi preventiv nuclear Rusia, bombardamentele centralei Zaporoje, racheta căzută în Moldova și acum, cea căzută în Polonia; iar unii poate mai îndrăzneți, s-ar putea gândi acum și la avionul și elicopterul căzute în martie în România. Dar oricum, nu explică de ce racheta (sau rachetele, până la urmă câte au fost, una sau două?) au ajuns în vest și, nu spre est cum ar fi fost logic (chiar presupunând că și-au schimbat direcția ca să urmărească racheta inamică, tot ar fi trebuit găsite ceva rămășițe și de kinjal, kalibr, korsar sau altceva)
    Se pare că, de la planificarea unei confrunturi directe usa/nato cu Rusia, scenariul a fost acum schimbat la o coaliție multinațională (g-ral. Petraeus) condusă de usa și formată cel puțin inițial din vreo 20000 de militari polonezi și alți 20000 de militari români care să intervină în conflict. Dacă este de la partener, este de bine (și acum ne amintim și de zvonurile cu cedarea comenzii militare din partea româniei).
    Dar după atâtea „scenarite”, vreau să mă las și eu în voia imaginației și să cred că „incidentul” cu Polonia a fost pus la cale intenționat, poate chiar pentru a-l scoate din scenă pe „eroul”. Până la urmă, orice piesă de teatru are un final, cortina cade, luminile se sting, iar actorii se retrag .. în aplauze sau huiduieli; să vedem cum va fi cazul aici. Și apoi … doar nu ne închipuim cumva un zele pensionar, care să-și scrie memoriile la gura sobei …

  6. neacsum

    @y,
    Gorbatchov a demolat URSS sub acelasi dirijor si a trait sa isi scrie memoriile si inca destul de mult.

  7. REZERVISTUL

    Daca cadeau coletele la noi, apareau ambuteiaje la granite pe sensul de iesire, create evident de patrioti!

  8. neacsum

    Hai sa vedeti minunea minunilor.
    Pagina oficiala a NATO poate fi vizionata in 28 de limbi. Ai crede ca toate ar fi tari membre NATO. Nu. si nici nu este in limbile tuturor tarilor NATO. Sunt 30 de tari membre NATO , PAGINA OFICIALA SE POATE CITI A LIMBILE A 26 DE TARI MEMBRE, deci sunt doua limbi care nu apartin tarilor membre. Cele doua sunt RUSIA si….. UCRAINA. Daca pentru limba rusa este explicabil, este o limba vorbita oficial de foarte multa lume, fiind pe locul 8, vorbita de 135 milioane de locuitori, ucraineana este vorbita de doar 34 de milioane, fiind pe locul 28. Deci nu este tara membra, nu este o limba de circulatie internationala, nu face parte din topul limbilor vorbite in lume si totusi….. este acolo si inca din vremuri imemoriale. CINE POATE SA EXPLICE DE CE ? Eu zic ca nimic nu este intamplator.
    Acuma poate sa spuna cineva cine a planificat intrarea Ucrainei in NATO si cine este de vina pentru declansarea razboiului ? Pentru ca urmand logica lui Stoltenberg si a altor alienati mintal, ca Rusia e de vina pentru rachetele lansate de ucrainieni in Polonia, pe motiv ca rusii au atacat Ucraina, prin analogie, cei care au urmarit intrarea Ucrainei in NATO sunt de vina ca rusii au atacat Ucraina, deci si pentru moartea celor 2 polonezi, ca sa nu mai pun la socoteala ucraineenii si rusii. Cine ma contrazice? Eu personal cred ca de vina este Adam. El a avut hemoroizi si s-a intins dupa mar sa i-l dea Evei, nemancata aia a muscat din el si de aici s-a populat lumea. Daca nu intindea prostul ala mana dupa mar, acum nu mai vorbeam de incalzirea globala, de arme nucleare, de revolutia industraiala, de suprapopulare, de noua ordine modiala. Ah, Adame Adame unde ne-ai adus ?
    0 comments

  9. Gigi

    Sa nu uitam ca piticul pe tocuri este actoraș si de la actorie la „regizorie” este doar un pas.Oricînd un actor bun poate regiza si un film,doua sau mai multe.Multi actori au realizat macar un film,asa ca sa fie de samînță acolo sa intre în analele cinematografiei!
    Nu sunt eu mare analist militar,sau cunoscuta,Omida,dar tare ma tem că vor fi lasati cu ochiiî în soare cum au mai fost lasati si altii si pe lânga ei si noi.Fereasca Dumnezeu!

  10. neacsum

    @Gigi,
    Actoria si regia seamana dar nu rasare. E adevarat, orice actor sau actoras se poate apuca de regie, dar trebuie alta scoala. Dar de incercat poate oricine, iar daca ii lipseste harul, iese ce i-a iesit lui Zele.

  11. Sergiu

    D-le colonel, eu nu inteleg strategia USA in privinta razboiului prezent. Au pornit la razboi cu ideea ca Rusia se va extenua impotriva ucrainienilor umflati cu arme – depasite – usandeze (nu ca rusii ar fi venit cu arsenalul lor cel mai nou, doar si-au „rezolvat” stocurile mai vechi). Cateva luni mai tarziu, usandezii sunt in situatia sa nu mai aiba munitie pentru masinariile pe care le pompeaza in ucrainieni. Nu mai au strategi in Pentagon? Indivizi d-aia care calculeaza ce resurse trebuie si de unde le iau? E ca si cum primesc 10 incarcatoare, sa am de rezerva, dar constat ca am munitie doar pentru 2. Mai si rad rusii de ei, le zic de diferenta dintre armele rusesti si cele usandeze – alea rusesti sunt facute sa-si ucida inamicul, alea usandeze sunt facute sa produca profit. Daca si-au facut socotelile, cum au socotit? Au avut doar un singur plan – uncrainienii in fata, europenii in spate, toti prabusiti iar usandezii iau caimacul, lasandu-i pe rusi sa descurce itele unei Iorope deindustrializate – si plina de musulmani care se inmultesc pe repede-nainte? Tactica pamantului parjolit, cumva, aplicata la scara europeana?

  12. neacsum

    @Sergiu,
    USA a pompat in Ucraina ce a avut de aruncat, dar va incasa pe preturi de ultima ora.Pe ei nu ii intereseaza sa castige ucraineenii ci sa slabeasca economia europeana. Pana acuma le -a iesit jocul. Ucraina este doar o vaca de muls. Cine crede in dragostea americanilor fata de ucraineeni sau democratie, etc, traieste pe Marte.

  13. Sergiu

    D-le colonel, calculam cat de departe vrea Usandia sa impinga lucrurile, poate nu au nevoie sa ne bage si pe noi + polonezi in prima linie, alaturi de ucrainieni. Daca vor doar sa distruga Europa si s-o lipeasca de interesele usandeze cu poxilina aia care lipeste si betonul, atunci asta e – vor afla si europenii cum este cu coruptia, jaful la scara nationala si migratia masiva. Stiu ca suna „asa moare si capra vecinului”, dar unii din vecinii astia (nu dam numele Austriei, Olandei si Marii Britanii) merita inmiit ce am patit noi de 30 de ani incoa.