Vă mai amintiți? Nu a trecut mult timp, dar vă întreb pentru că am constatat că mulți avem memoria scurtă cam cât coada ursului păcălit de vulpe. Poate România e plină de urși păcăliți de vulpe așa că îmi fac datoria să întreb, vă mai amintiți?

A, nu am spus ce. Vă mai amintiți ce spunea  despre intrarea în Shengen vulpea Iohannis acum 40 de zile după întâlnirea de la Cincu cu premierul Olandei pe care mai că nu îl pupa în pupa? Vă reamintesc eu:  „Pentru mine, pentru noi cei prezenţi aici la pupitre eşecul nu este o variantă. Noi căutăm soluţiile pentru a transforma acest demers într-o reuşită. Asta e convingerea noastră, dar trebuie să vedem lucrurile aşa cum ar putea fi, în cazul contrar. Un eşec în acest obiectiv naţional probabil ar duce la o creştere a euroscepticismului în România. Dar este o variantă ipotetică CARE NU SE VA ÎNTÂMPLA , fiindcă noi nu calculăm pentru varianta eşec, noi calculăm pentru varianta reuşită”

Ce a urmat imediat  după acea întâlnire? Delir, pentru Iohannis și ai lui. Olanda ne sprijină, gata, intrăm în Shengen, Iohannis avea cu ce să iasă în fața românilor la viitoarele alegeri, a reușit, EL,  să ne bage în Shengen. Bine, că înainte de asta ne-a băgat la origini de atâtea ori, în rahat permanent și în insolvență în curând, nu mai contează pe lângă Shengen. Parcă el era cel care se lăuda că suntem un stat eșuat. Eșuat eșuat dar (spera el) în Shengen nu ? Se și vedea cu un tablou în Brukenthal, sau de ce nu la Antipa, călare pe un cal alb intrând în Shengen, ca Mihai Viteazu în Alba Iulia, sau Miron Cosma în București.

Din păcate, nu doar pentru că nu a înțeles ce spusese Rutte, ci pentru că nu de regulă el nu înțelege nimic decât dacă ”urmărește cu interes” timp de câteva luni un subiect, sau un articol de lege, s-a trezit acuma, după 40 de zile că sufletul visului de intrare în Shengen s-a ridicat la cer.

El e cel care spunea că suntem pe calea cea bună, că mai sunt câteva detalii tehnice dar decizia va fi politică și că decizia se va lua în decembrie la JAI. Ba mai mult, într-o conferință de presă la întrunirea Consiliului European pe data de 20 octombrie, după ce nește olandezi nu   votaseră  în Parlamentul European intrarea noastră în Shengen,   întrebat dacă mai avem șanse la JAI, spunea:  ” Haideți să nu vedem partea negativă a lucrurilor, ci oportunitățile și să încercăm să le fructificăm.„  Ei bine, ce să vezi?  La o lună după ce solicita optimism în ceea ce privește decizia din Decembrie, domnul Iohannis își dă o palmă după ceafă dar o dă așa în aer, căutând parcă altă ceafă și se întreabă retoric cine o fi ăla care  s-a grăbit cu intrarea în Shengen și ce atâta grabă ? Iată ce spune domnul Iohannis ieri : „CRED CĂ S-A VEHICULAT PREA REPEDE termenul de 8 decembrie ca termen final. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată. Interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul la Schengen. Nu e util să forţăm un vot care nu este, poate, cel aşteptat.”

Cum dracu ”s-a vehiculat”? S-A VEHICULAT SINGUR? Nu l-a vehiculat el? Nu spunea el că nu ia în calcul varianta eșecului, că el este neam de învingători? Și deși unii spun că Iohannis este sas, eu cred că totuși este român hundred percent, pentru că și el uită. Uită că pe 4 mai, după vizita președintelui Germaniei la Cotroceni, la conferința de presă el, Klauss Werner Iohannis spunea:  “Am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la spaţiul Schengen, exprimând încrederea că vom putea conta pe sprijinul Germaniei pentru identificarea, în cel mai scurt timp, a unei soluţii”

ÎN CEL MAI SCURT TIMP spunea atunci domnul Iohannis, iar acuma, când numărul celor care se opun a ajuns la 3, el se întreabă mirat ce e atâta grabă : Dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni până când toată lumea va fi convinsă că nu suntem o vulnerabilitate”

Mare uituc, sau mare gargaragiu Klauss ăsta. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. El cerea Germaniei să ne ajute să intrăm în cel mai scurt timp în Shengen, iar acuma spune că ”s-a vehiculat prea repede termenul de 8 decembrie”, ca și când nu el este cel care se bătea cu cărămida în piept că îndeplinim toate condițiile și nu vor fi probleme.

Dar la așa președinte, așa popor, sau invers. Nimeni nu îl întreabă când a fost serios și de ce vorbește gura fără el? Vrea neapărat să fie el cel care anunță intrarea în Shengen, să își aroge meritul acestei ”mari realizări?” Părerea mea este că nu sunt șanse, nu în mandatul lui. Și ce mare scofală? Ce câștigăm? Nu se mai uită vameșii la buletinul nostru la graniță?  Și dacă se uită ce ? Oricum se va impune ”certificatul verde digitalizat” tipizat/cipizat/ încastrat/ ștampilat, care va cuprinde toate datele și care dacă nu corespunzi din toate punctele de vedere, vaccinat, tuns ras și frezat, nu vei mai putea să ieși nici afară din casă, ce să mai faci cu viza Shengen? Parcă văd că o să primim viza după ce nu o să mai avem ce face cu ea, așa la ștolvers.

Și știți ce mai e interesant? Partenerii noștri strategici ne susțin moralicește și declarativ să intrăm în Shengen, dar ne cer viză să intrăm în spațiul lor vital. Nu ne cer însă viză să întrăm în războaiele lor. Tot e bine, uite avem liber să murim pentru alții și interesele senililor.

Vă mai amintiți? O să își mai amintească cineva la viitoarele alegeri toate  minciunile, angajamentele neonorate și gargara  candidaților? Eu cred că nu. Kașai românul.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/daca-romania-nu-intra-nici-acum-in-schengen-ar-putea-creste-euroscepticismul-admite-klaus-iohannis-2115305

De neacsum

7 comentarii la „O țară de uituci”
  1. Ipocrizia face casa bună cu românul,pardon,repet…face casa bună cu președintele!
    Păi,asa gândesc eu de bună samă ce ieși pe sticlă și ne spui ca tara a eșuat,nu? Apoi,ai petrentia sa intri in”Senghen”.O tara eșuată în SCHENGEN?Întreb: CE au înteles cei din PE despre declarația preș.nostru? Un stat eșuat care are pretentia de a întra în Schengen!!!???

  2. @Gigi,
    Iohannis se crede Zelensky, sau vrea sa fie mai tare decat Zelensky, sa se uite lumea la el ca la soare. El uita ca Zelensky joaca un rol, ca liderii europeni, impusi de Soros sunt dirijati si ei de acelasi papusar, ca de fapt nimeni nu il crede pe actoras, nici chiar colegii lui de scena, ajunsi ministri, asa cum nici pe el nu il cred nici elevii pe care i-a … avut, nici colegii. Si crede ca lumea uita ce a spus sau ce a facut. Acuma se lauda cu suspendarea MCVului in timp ce semneaza pensionari ale magistratiilor la foc automat.

  3. La RTV,domnul Petrescu,reprezentant PSD,a spus că pensiile militare se vor indexa cu 12,5%!!!Era în emisiune și domnul Hader care a spus că i-a confirmat „domnul ministru”!Care ministru nu a spus!

  4. Politica, la noi în România, este ca molima! Degeaba votam pentru o schimbare, deoarece ,, MICROBUL POLITICII INFECTATE” se transmite de la un partid la altul, de la o generație la alta, de la politician la politician.
    Ce au, fraților, cu militarii în rezervă de nu le maresc pensiile sau sa le indexeze? Nu sunt și ei de-ai noștri? Ne-am folosit de ei oriunde și oricând a fost nevoie și acum ca ,, ne-am împrietenit cu îngerii păzitori ” nu mai avem nevoie de ei? Serios acum, persoane care nu au 5 ani vechime au pensii de 1600 lei și un militar care are, cu siguranță cel puțin 25 de ani, are tot asa?
    Of!unde este tu Țepeș- Vodă????

  5. @Lucian,
    Latvr Domnul presedinte a spus ca va duce tara pe culmi nebanuite .. si a dus-o. stai pe tvr, acolo romania este ca o floare.

  6. @Gabriel Barladeanu
    Iti spun eu ce au:
    1. Sunt 70000 de pensii care mediu au cam 4000 lei. Asta inseamna destul de mult pentru banii pe care sunt ei dispusi sa ii „sacrifice”.
    2. Multi urasc militarii si armata, unii pentru ce au „suferit” in armata, altii pentru ca considera ca militarii nu fac nimic, altt pentru ca ei nu pot fi barbati si asa se razbuna pe cei care infrunta moartea,riscurile privatiunile, altii doar asa pentru ca nu vor, sau altii chiar pentru ca au primit ordin sau vor sa distruga apararea tarii.
    3. Militarii nu prezinta niciun pericol pentru clasa politica, nu au cu ce sa ii stranga de boase. Activii nu au voie, si daca te uiti la ce intra in armata acuma pe diferite cai, te sperii. Bubuie! Rezervistii sunt prea lenesi, prea dezbinati, prea vanduti, ca sa ii poata atinge. In fruntea celor mai multe organizatii s-au cocotat arivisti, tradatori, sinecuristi, care pentru un grad sau o tinichea fac ceea ce au facut toata viata, sluj in fata sefilor militari sau politici.

    Cred ca e suficient.

  7. Ati atins toate punctele nevralgice,d.le colonel! Asta este adevarul.Daca si acuma ne mai intrebam,de ce,inseamna ca am ramas prea in urma cu evenimentele ultimilor 30 de ani de jaf si indobitocire a poporului,jaf planificat,unde industria a fost data la „fier vechi” dupa cum ne spunea imediat dupa ev.din dec 1989 omul fara gât si fara de coloana vert.Adevarul este ca si noi am girat prin vot la tot ce s-a intîmplat in cei 30 de ani.Cineva imi spunea: Sa vezi cand or intra pe functii cei cu diplome luate prin diverse metode,la facultatile fara sa invete,atunci va fi durerea mare pt.acest popor.Se pare ca vremea a sosit.

Comentariile sunt închise.