Ordonanță de urgență privind indexările pe 2023

Categoria Despre Armata

După lupte seculare care au durat 30 de ani, a fost publicat în transparență decizională proiectul OUG privind măsurile fiscale pe anul 2023, care include modul în care vor fi acordate indexările și măririle de pensii în Ianuarie 2023.

La fel ca și în 2022, se acordă indexări și militarilor și tot diferențiat, în funcție de venituri, numai că de data asta diferențierile se fac nu doar în funcție de cuantumul ăensiei ci și în funcție de anul ieșirii la pensie.

De asemenea se acordă și ajutoare și militarilor cu pensii mici, ca și la civili dar acestea vor fi acordate după calcularea indexării. Așa că cei cu pensii sub 1500 DE LEI, PRIMESC UN AJUTOR DE 1000 DE LEI dar dacă limita de 1500 este realizată după indexarea pensiei aflată în plată la 31.12.2022. La fel și pentru celelalte ajutoare.

Iată ce prevede ordonanța referitor la militari:

  • Toate drepturile militarilor care nu fac parte din solda lunară, brută, se mențin la nivelul anului 2022
  • norma de hrană se menține la nivelul lunii decembrie 2022
  • în 2023 nu se acordă ajutoarele pentru ieșirea la pensie

Art.IX (1) Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr.223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

  • a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
  • b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
  • c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
  • d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
  • e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
  • f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.
  • (2) Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:
  • a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
  • b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
  • c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
  • d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
  • e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
  • f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.
  • (3) În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) şi (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) şi (3) din aceeași lege, se aplică în mod corespunzător.
  • (4) În situaţia în care cuantumul pensiilor militare de stat indexate potrivit
  • alin. (1)-(3) este mai mic decât cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează acesta din urmă.

Art. X. – Prin derogare de la prevederile art.1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.125 lei.

Art. XI. – (1) În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor din sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, astfel :

a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

(2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:

  • a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • c) în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
  • (3) Prin sintagma venituri lunare prevăzute la alin. (1) și (2) se înţelege:
  • a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023;
  • b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023;
  • c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu excepția veniturilor din indemnizațiile acordate persoanelor prevăzute la alin. (2) al art. 4 și art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341 din 2004 și a veniturilor din drepturile acordate persoanelor prevăzute de Legea nr. 49 din 1991, și plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii;
  • d) venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şicompletările ulterioare;
  • e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, raportate în „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plăteşte ajutorul financiar.

(4) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) și (2) se acordă în situaţia în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (3) şi realizate de aceeaşi persoană sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 de lei și respectiv 3.000 de lei.

Art. XII. – Ajutorul financiar prevăzut la art. XI alin. (1) și (2) se plăteşte, din oficiu, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

La o primă vedere, prevederile sunt morale s-a făcut diferențiere în ceea ce privește acordarea indexării în așa fel încât cei cu pensie foarte mari să primească o indexare mai mică. E moral dar nu legal. Să vedem dacă o va ataca cineva la CCR, dar oricum CCR A DEVENIT UN ORGAN DE FAȚADĂ, un instrument care fălfâie ca o .. cravată inutilă un un maieu jegos, FĂRĂ MORALĂ, FĂRĂ PUTERE . Ei înșiși, prin acordul pe legile justiției și-au acordat un rol pur decorativ. Așa că părerea mea este că ordonanța se va aplica așa cum a fost emisă.

Alte detalii, în documentul de mai jos.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

20 Raspunsuri la Ordonanță de urgență privind indexările pe 2023

  1. sos

    Oare trece de CCR, dacă o ataca cineva ?
    Întreb, nu dau cu parul …

  2. neacsum

    @SOS
    In pas alergator. A mai dat decizii. Vor spune ca prin stabilirea unui anumit cuantum, nu se ia dreptul, doar se modifica cantitatea, iar cuantumul este stabilit de guvern in functie de posibilitatile financiare.

  3. sos

    @patron și gazda
    Mi-e teama ca S-ar putea sa aveți dreptate (din nou); preferam sa nu …

  4. Rebenciuc

    Bine, bine, posibilitați financiare, dar echitabile.

  5. Teo

    Îmi aduc aminte când Ciucă al nostru a povestit anul trecut că a fost întrebat de un fost comandam de-a lui că de ce nu ne-a dat și nouă indexarea de la civili,iar ciucă iar fi răspuns ca să fim mulțumiți că ne-a dat-o și pe aia de 2,5%. Și atunci despre ce vorbim.Credeți că ăștia este proști! Au simțit că suntem slabi și masă neglijabilă și vorba aia:
    Soarta noastră fuse crudă
    nu asta dată,ci pe vecie(forever)🙈.
    Sa nu ne mai miram.
    Trebuie plătite fiare vechi,trupe staționate(agenți de securitate) și câte și mai câte😔
    Dar putem avea așteptări și vise.Pe astea nu ți le ia nimeni niciodata.
    Sănătate și pace sa fie ca de restul sta in puterea noastră 😊

  6. A.C.

    Cred că cineva vrea să își tragă grosul și să obțină voturi de la pensionari militari cu venituri mici, care sunt destul de putini
    Ies la TV parlamentarii PSD și ministrul Budăi și spun 12/, iar cineva aplică o indexare diferențiată; a se vedea art IX????
    Dacă cităm din domn Ciolacu înțelegem că
    Indexarea diferențiată a pensiilor este neconstituțională
    Deci….

  7. neacsum

    @ A.C.
    Cine a iesit acum 3 zile cu 12,5 % stia f bine ca se va da diferentiat, dar nu a spus adevarul decat pe jumatate, de pe do parte ca sa castige … la imagine, pe de alta parte ca sa se creada ca initial PSD ar fi vrut 12,5 la toti, dar au intervenit altii si au modificat. Acest document e facut atat de calculat incat nu putea fi schimbata foaia in cateva zile. PROCENTELE SUNT STABILITE DE MULT SI SUNT FACUTE SIMULARI PE FIECARE PROCENT IN PARTE. Pot spune ca e unul din putinele proiecte facute cu cap, chiar daca intervine din nou discriminarea inauntru unei categorii profesionale. PROCENTELE SUNT CALCULATE, NU PUSE AIUREA, TOTUL E FACUT CU SIMT DE RASPUNDERE. Banuiesc si pot spune ca sunt convins ca Jianu nu este strain de calculele facute, pentru ca sunt facute profesionist. Trecand peste discriminare, care va trece si de CCR,daca OUG va fi atacata, dar nu va fi, documentul este facut cu cap.

  8. A.C.

    Cred că este neconstituțional și discriminare deoarece nu se poate face indexarea diferențiată a pensiilor militare
    La pensiile civile indiferent de cuantumul lor dai 12,5 pe baza aceleași legi, iar la militari diferențiat pe baza legii 223
    Vrei să dai ajutoare OK, dar fă o din alte fonduri
    O să fie fff multe dosare pe procente diferite
    Multe tare, părerea mea
    Nu poți face o indexare diferențiată pe aceeași lege, pentru că discriminarea este la ea acasă
    Sunt de acord cu dumneavoastră că este de mult clocită OUG, dar hai să vedem dacă nu va fi declarată neconstituțională deabia după publicarea ei în mof
    eu voi fi unul care o să atace această lege și sunt convins că vom fi mulți dacă forma actuală se păstrează
    În fapt, bănui că nu se dorește că la finalul poveștii să se spună:
    Nu vă convine, treceți pe contributivitate

  9. A.C.

    Și poate greșesc, dar am observat că parcă există o barieră pentru militari suma de 10 mii lei
    Însă pentru civili nu există această barieră, deci pentru mine este clar se încearcă forțarea trecerii pe contributivitate a pensiilor militare

  10. A.C.

    O să fie fff multe dosare pe procente diferite
    Multe tare, părerea mea
    Nu poți face o indexare diferențiată pe aceeași lege, pentru că discriminarea este la ea acasă
    Cred că este neconstituțional și discriminare deoarece nu se poate face indexarea diferențiată a pensiilor militare
    La pensiile civile indiferent de cuantumul lor dai 12,5 pe baza aceleași legi, iar la militari diferențiat pe baza legii 223
    Vrei să dai ajutoare OK, dar fă o din alte fonduri
    Eu unul în formă actuală voi contesta în instanță și cred că nu sunt singurul

  11. ifrim

    Personal indexarea este frecție la genunchiul de râmă,mă interesează actualizarea cu soldele activilor!

  12. Gigi

    În condițiile dublării preturilor la unele produse,când la anul se anunță noi creșteri de preturi,aceste indexare sunt o frecție la picior de lemn.La aleși au avut grija sa le pună 25-3o%,iar ținând cont ca au salarii/pensii de 5 cifre va dați seama cu cât cresc sal/pens.lor!

  13. Mateias

    Indexarea diferită e o soluţie pompieristică, dar e o rezolvare relativă şi minoră a unor probleme sistemice create în special de slaba calitate legislativă a OUG59/2017, act normativ cu efecte evidente de încălcire a legii în scopul distrugerii pensiilor militare. Dar, dacă nimeni nu a reusit să lămurească CCR cu privire la neclaritatea şi haosul creat, cei care sunt chemaţi să aplice L223 au venit cu o măsură vizavi de următoarele efecte constatate la începutul anului 2022:
    – indexarea procentual egală la acelasi cuantum net a condus la majorări diferenţiate ale cuantumului pensiei după cum benefeciarul se afla cu pensia stabilită anterior sau ulterior intrării în vigoare a OUG59. Astfel, cel stabilit anterior obţinea un cuantum net mai mic, operaţiune care cumulată cu reintroducerea taxei CAS a condus şi la scăderi ale cuantumului net al pensiei. În acest timp pensionarul de după OUG59 a resimţit efectiv majorarea netului pensiei, fără a fi afectat cu nimic de reintroducerea CAS.
    – indexarea diferită a pensiilor militare brute în funcţie de jalonul de 2500 lei coroborată cu fenomenul anterior a condus la rezultate nepotrivite logic, în special în jurul pragului de 2500.
    Evident soluţia propusă nu este optimă, se simte clar intervenţia politică cu note populiste, rezultatul va fi şi mai contestat pentru că NU clarifică nimic, nu numai că amână o aşteptată rezolvare, dar va diviza şi mai mult pensionarii militari. Câteva consecinţe ale actualei formule:
    – în cadrul fiecărei categorii de indexări stabilite de alin.1 şi alin.2 pragurile de brut impuse vor crea zone de pensii brute IDENTICE ÎN CUANTUM deşi benefeciarii intră în acţiunea de indexare cu cuantumuri diferite. Problema apare la toate pensiile aflate cu aproximativ 100-150 lei sub fiecare prag, pensii care vor fi EGALIZATE la cuantumul brut.
    – pentru pensiile stabilite în anul 2017 după intrarea în vigoare a OUG59 (care în opinia mea sunt singurele pensii nenorocite major de OUG59) se aplică o majorare mărită faţă de similarele pensii stabilite în anii ulteriori. Sigur, cu situaţia reală în faţă, intenţia e nobilă, numai că soluţia struţo-cămilei îi va pune pe aceşti pensionari în poziţie favorizantă faţă de pensionarii anteriori OUG59, primind o majorare netă mai mare decât aceştia.
    Nu era mai bine să introducă încă din cursul anului 2022 revenirea la ACTUALIZAREA PENSIILOR pentru a stopa adâncirea problemelor? Eu zic că da, oficialii nu, pentru că ei nu pot să condamne OUG59 nici măcar parţial, deci rămân condamnaţi să adopte asemenea prostioare legislative.
    PS. Frumoasă provocare pentru proaspătul director al CPS, sper că va reuşi să se încadreze în timpul legal pentru pensiile din ianuarie. Măcar cu sumele, cupoanele poate să le tipărească şi prin februarie, dacă tot nu face nimic să digitalizeze procesul, lucru făcut la MAI de anul trecut. Apropos, la MAI stabilirea şi emiterea unei decizii de pensii a ajuns la maxim 5 zile lucrătoare, sper că mergeţi în continuare pe prevederile legale, dacă legea te lasă la maxim 45 de zile de ce să te grăbeşti?

  14. geofreeland

    Conform acestei logici, de sorginte comunistă, propun ca prețul pâinii să fie vândută cumpărătorului la 0,1% din suma din talonul de pensie prezentat la magazin. Adică ai pensie de 10000 lei, prețul pâinii e de 10 lei, ai pensie 2000 lei, prețul pâinii e 2 lei. Deși burta e aceeași. Cam așa și cu indexările astea. Inflația nu e pentru toți la fel, ca și aerul de altfel. România nu mai un stat de drept, adică nu se mai respectă legea izvorâtă acum dintr-o Constituție desuetă, conform CCR,fiind un stat eșuat, conform președintelui,fiind o colonie, gubernie, provincie, oblast, sau ce vreți, dar nu stat. Un stat fărădelege…ca pe vremea haiducilor, hoții adulați de popor…

  15. Eugen

    Ministerul finantelor ne comunica ca toate propunerile privind OU (trenulet) din 29.11.2022 sa fie transmise la adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro

  16. A.C.

    Cred că este neconstituțional și discriminare deoarece nu se poate face indexarea diferențiată a pensiilor militare La pensiile civile indiferent de cuantumul lor dai 12,5 pe baza aceleași legi, iar la militari diferențiat pe baza legii 223 Vrei să dai ajutoare OK, dar fă o din alte fonduri O să fie fff multe dosare pe procente diferite, eu fiind unul dintre ele dacă OUG rămâne în forma actuală Multe tare, părerea mea Nu poți face o indexare diferențiată pe aceeași lege, pentru că discriminarea este la ea acasă

  17. TotNoi

    Ar trebuie ca pensionarii militari să uite de cuvântul actualizare pentru că nu cred că se va reveni la așa ceva. De ce? Pentru că ar costa nu mulți bani! E simplu.

  18. A.C.

    Poate că greșesc, dar din câte citesc ciocoiul ăsta, de la PSD înțeleg, explică cum face economii pe spatele militarilor???
    Poate greșesc, dar unde este deosebirea față de Băsescu și guvernul Boc???

    https://www.stiripesurse.ro/senatorul-psd-alfred-laurentiu-mihai-explica-ordonanta-trenulet-e-misiune-dificila-refacem-puterea-de-cumparare_2681680.html

  19. Pingback: Revolta ”dulăilor” | In Cuiul Catarii

  20. Alex 64

    Multumesc Eugen, am reusit sa trimit o propunere de completare a acelei OUG, respectiv, la art VII sa se adauge pct 3 care sa stipuleze ca si cadrele militare trecute in rezerva in perioada de suspendare/amanare a platilor ajutoarelor, sa fie ” tratate ” la fel ca cele active, in cazul decesului, sinonim cazului de la pct 2.Nu stiu daca se uita cineva la propunerile astea… Eu am facut propunerea asta si in octombrie, in cadrul audientei la M Ap N si au ramas toti cu gura cascata, realizand ca se afla in fata unei discriminari reale, pana la urma … In fine, asa cum probabil ati aflat, Propunerea de OUG se modifica in ceea ce priveste sistemul de indexare a pensiilor militare, se vor indexa TOATE pensiile militarilor cu 5,1 %, conform OUG 59/2017, apoi se vor mai adauga niste firimituri pentru cei cu pensii mici. Cat de mici, pana unde sunt mici, se pastreaza pragurile acelea pana la 10000 lei, HABAR NU AM ????! A aparut Caciu de la finante si a anuntat public ca se modifica Propunerea de OUG ! Asa ca, minima incercare de eliminare in foarte mica masura a discriminarilor din sistemul pensiilor militare, S-A FACUT PRAF SI PULBERE ! Asa ca’n Romanica, ne facem ca facem, apoi ramane tot cum stim noi aia cu pensii de la jde mii in sus ! BRAVOS NATIUNE ! Sau cum zice gitanes de Romania, HALES BULES, PRAFU’ S’A ALES !!! Va las pe voi sa calculati cat ia Ciuca in Blus, si cat luam noi, amarastenii !!..