ORDONANTA 11 CARE CUPRINDE INDEXĂRILE, APROBATĂ DE GUVERN(?)

Categoria Despre Armata

În ședința de guvern de azi, 08.12.2022 a fost planificată discutarea ordonantei de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, adică cea care cuprinde indexarea pensiilor în anul 2023. Documentul poate fi studiat în întregime pe pagina GUVERNULUI la secția Transparență, sedințe de guvern. Postez aici părțile de interes privind pensiile militare, sub rezerva posibilelor modificări ulterioare, până la publicarea în Monitotul Oficial.

Menționez că sunt cu caprele la păscut, nu pot da detalii privind viitorul sau calculul pensiei unuia sau altuia, nu mă lasă berbecul.

Art. VIII. – (1) Pentru pensiile militare de stat recalculate sau stabilite, după caz, până la data de 31.12.2017, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59 alin.(1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească3.154 lei;
b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 5.1%, fără să depășească 4.573 lei;
c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 3.9%, fără să depășească 5.981 lei;
d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 3.1%, fără să depășească 7.388 lei;
e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 2.6%, fără să depășească 8.782 lei;
f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 2.1%, fără să depășească 10.000 lei.
(2) Pentru pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 01.01.2018, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.
(3) În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) şi (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) şi (3) din aceeași lege, se aplică în mod corespunzător.
Art. IX. – Prin derogare de la prevederile art.1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.125 lei.


Art. X. – (1) În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, astfel:
a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
(2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:
a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
(3) Prin sintagma venituri lunare prevăzute la alin. (1) și (2) se înţelege:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu excepția veniturilor din indemnizațiile acordate persoanelor prevăzute la alin. (2) al art. 4 și art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004 și a veniturilor din drepturile acordate persoanelor prevăzute de Legea privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război nr. 49/1991, și plătite în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele
sectoriale de pensii;
d) venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, raportate în „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plăteşte ajutorul financiar.


(4) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) și (2) se acordă în situaţia în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (3) şi realizate de aceeaşi persoană sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 de lei și respectiv 3.000 de lei.
Art. XI. – Ajutorul financiar prevăzut la art. X alin. (1) și (2) se plăteşte, din oficiu, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/12/OUG-11.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

23 Raspunsuri la ORDONANTA 11 CARE CUPRINDE INDEXĂRILE, APROBATĂ DE GUVERN(?)

  1. Pop Vasile

    Oug 11 a fost dată pe data de 31 01 2022. De ce vă ocupați de dezinformări.

  2. niktai

    Dom’ Vasile,va interesează coperta sau conținutul?

  3. neacsum

    @Pop Vasile,
    Asa era trecuta in documentele secretariatului Guvernului. Ca va primi alt numar la publicare, nu e treaba mea. Dar daca ai de reprosat ceva cuiva fa o adresa catre guvern. Important este continutul ei. Daca nu ai ce face, vezi ca am pus o virgula spre dreapta undeva, te las sa o gasesti.

  4. sos

    Am constatat ca este posibil sa-mi crească pensia cu cca 4.8%.
    Nu Săriți in sus ca nu-i de grefier. Pur și simplu este chiar sub unul dintre praguri și dacă adaugi 5.1% sari pragul impus.
    Concluzie: 5.1 % la toți + ceva %, dar in brut sub 5% nu ca la restul sărăntocilor.

  5. neacsum

    @SOS.
    Ieri seară, când a fost postată lista cu documentele ce urmau sa fie discutate în guvern, din toate documentele lipsea exact aceasta ordonanta.De ce ? Pentru ca inca se lucra la ea. A fost gata dimineata cand a fost postata înainte de inceperea sedinței de guvern. Deci documentul prezentat aici este cel actual.

  6. Mateias

    Bine spus ordonanţa 11, de fapt 1-1, o remiză, unul din scopurile reglementării fiind o oarecare compensare a pierderii suferită de cei de dinainte de OUG59 la începutul anului 2022. Observ că cei care se dau defavorizaţi acum, pensionarii de după OUG59 nu numai că nu pricep în procent mare ce anume le este scris în deciziile de pensie, dar ar vrea ca ei să primească mai mult la NET faţă de ceilalţi. Nu e o atitudine deloc normală şi nici justificată, pînă la urmă NU BRUTUL pensiei este important ci netul. Mitul că pensia lor este mai mică decât ce au obtinut similarii de dinainte de OUG59 dezvăluie doar o profundă necunoastere a modului de calcul al pensiilor militare, a evoluţiei veniturilor nete ce se cuprind în baza de calcul, alergând după himera unor bruturi umflate din burtă la dorinţa politicului ce ar trebui să conducă matematic la pensii mai mari cu mult.Atâta timp cât nu se aduc toti pensionarii sub aceleaşi prevederi juridice vor exista disfuncţionalităţi la orice operaşiune de indexare. Or asta nu se poate decât printr-o ACTUALIZARE. Care nu este dorită de decidenţi!

  7. Gigi

    Corect,@ Mateiaș!

  8. ifrim

    Corect @ Mateiaș!

  9. sos

    @ dl. Neacsu, 21.47
    Este evident ca nu pun la indoiala acuratetea datelor si onestitatea interpretarilor. Am vrut doar sa scot in evidenta multitudinea de variante, toate din surse care de care mai „sigure”.
    Evit sa fac vreo afirmatie certa stiind ca la noi legea se poate modifica de la aprobare la promulgare, iar ordonanta de la semnare la publicare in MO.

    @ mateias
    Cred ca poti sa eviti sa-i mai consideri dobitoci pe toti cei care n-au de gand sa te concureze la acuratetea calculelor si la precizia interpretarii legislatiei. Incerca sa intelegi ca suntem multi cei care:
    – ne consideram destepti daca intelegem si putem verifica tot ce este in talon, de la brut la vale, dar nu suficienti de destepti sa-i invatam pe altii legislatie;
    – nu ne intereseaza capra vecinului, ca-i grasa, slaba, frumoasa, raioasa, ca-i in viata sau nu, deci nu ne intereseaza sa calculam toate variantele din lege;
    – nu suntem suficient de avari incat sa socotim la leut ce va intra peste cei zece mii de luna trecuta, dar nici suficient de saraci ca sa socotim cati cartofi vom putea cumpara cu o eventuala diferenta;
    – nu calculam la leu pentru simplul fapt ca si daca netul ar creste cu 12.5% diferenta n-ar acoperi tigarile pe o luna;
    – nu suntem suficient de multumiti de suma in sine, dar mai tare ne nemultumesc principiile si rapoartele intre sume (pentru aceleasi conditii).
    Nu in ultimul rand, nu ne consideram defavorizati in raport cu colegii nostrii ci in raport cu realitatile sociale.
    Sper sa intelegi ca observatiile mele au fost fara ranchiuna.

  10. neacsum

    @SOS,
    Azi dimineata m-am intalnit la bancomat cu un rezervist venit sa isi scoata bani de pe card. Era suparat ca nu se respecta legea. L-am intrebat ce nu a fost respectat de data asta, iar el era suparat ca i s-a indexat pensia cu doar 5,1 %, nu cu 12,5, ca l-a auzit el pe Hadar ca s-a modificat legea si nu trebuie se mai acorde procentul de inflatie de anul trecut , ci cel de anul asta. I-am spus ca asa prevede legea, el mi-a spus ca nu se ia dupa lege ca e din 2015, ca i-a spus lui Hadar ca s-a modificat legea in martie anul acesta deci cea din 2015 nu mai e valabila. Nu stia ca legea, chiar modificata, tot lege ramane pana e abrogata de alta lege si ca toate modificarile se aplica pe vechea lege. I-am propus sa verificam pe telefon L223 ACTUALIZATA, dar a refuzat. Era suparat si convins ca LA TV S-A SPUS ADEVARUL. Cu astfel de oameni nu ai ce face si nici nu merita sa te chinui sa le deschizi capul. Iar cand ani de zile te lovesti de ei, cateodata iti vine lehamite si uiti ca totusi este un coleg de-al tau.

  11. sos

    Domnule Neacsu,
    Principiile ne fac praf. Procentul in sine este o frectie. El este important, poate, doar pentru cei cu pensii dusmanos de mici si pentru cei care, obiectiv, nu mai pot sa faca si altceva in afara de a astepta viramentul lunar. Iar fixisti gasim peste tot; unii sunt mai mult decat habotnici in a sustine ceva.

    P.S. Imi cer scuze ca am intrat in conflict in cu altcineva, in curtea dumneavoastra.

  12. ifrim

    @sos.D-ul Mateiaș ne-a ajutat mereu cu cifre mici și multe,adică muncă de chinez bătrân.Să te iei în bețe cu d-lui…..greșești crunt!

  13. sos

    Dacă eu greșesc, îmi cer scuze cu sinceritate. Apreciez munca oricui, dar sa fi luat de prost ca n-ai făcut calcule la a treia zecimala nu ma încânta.
    Și cu asta, cu scuzele de rigoare, îmi sistez comentariile.
    Cu respect pentru gazda și cititori …

  14. Mateias

    @sos,
    Interesanta deducţie privitor la ce am scris. Nu am cum să port un dialog dacă nu sunteţi în măsură să argumentaţi cu elemente ce se susţin faptic şi juridic. În rest, vă asigur că nu am avut şi nu am în intenţie manifestări de aroganţă. Ajut şi îndrum pe oricine, condiţia este să nu poţi sau să te afli în postura de începător. În schimb pentru leneşi cu cititul şi poeţi-inventatori ai domeniului, nu pot avea aceeaşi înţelegere. Cel care nu mă acceptă e liber să nu citească.

  15. A.C.

    Domn Neacșu concluzia este că nu mai trebuie să mergeți la bancomat
    https://sindicateuropol.ro/salariul-de-grad-actualizat-de-la1-ianuarie/

  16. neacsum

    @ A.C.
    Deocamdata actualizarea soldei de grad LA ACTIVI este prinsa ca posibila, dar nu este acordata.

  17. A.C.

    Puțintică răbdare mon cher
    Este pe circuitul de avizare și va fi aplicabilă tuturor
    Ori ați uitat că și domn prim ministru este general???

  18. neacsum

    @A.C.
    Am avut un amic, care urma sa plece in misiune, fusese selectionat. in baza plecarii a facut niste imprumuturi. inainte de a pleca s a imbolnavit si nu a mai plecat. a ramas ci datoriile. sper sa nu va faceti cumparaturi sau imprumuturi pana nu va vedeti cu banii in mana.

  19. ifrim

    @M.N.Păi acuma spuneți șefu’ dupa ce am luat bani de la cămătari bazând-u-mă pe mărirea soldei de grad?Acum eu unde mă ascund de recuperatorii ninja?

  20. Gigi

    @Ifrim Nu va ascundeți,dormiți iepureste și cu arma sub cap.

  21. A.C.

    Domnul Neacșu tocmai de asta recomandam puțintică răbdare, iar anterior să nu mai mergeți pe la bancomat
    Împletim realitatea cu glumă, avem nevoie și de descrețirea frunților destul vremurile sunt tulburi