Motto:”Au făcut copiii noștri dinți,mușcă din bunici și din părinți.Mușcă din văzduh și din pământ,mușcă și din morții din mormânt!” Cârtița Ceea ce se întâmplă acum în viața politică românească, cu guvernul, cu partidele politice,toate, este de râsul curcilor. Nu că am fi fost vreodată în ultimii 30 de fală, dar acum chiar am […]
Mare istorie și cu PSD-ul ăsta. S-au mai văzut guverne date jos de lovituri de stat, de opoziție,de moțiuni de cenzură, de incendii, de mișcări stradale, dar guvern dat jos de propriul partid care l-a instalat nici dracu nu a mai văzut. Îmi amintesc de o anecdotă privind o întâmplare de pe timpul Mareșalului. […]
De la aselenizare nu am mai văzut atâta tevatură și orgasm mediatic asupra unui eveniment, ca după vizita lui Iohannis în America. Nici plimbarea lui Nicu cu caleașca regală britanică nu a suscitat atâta interes ca intrarea lui Iohannis sub, pardon, în Biroul Oval. S-a mai mimat ceva asemănător când cu vizita lui Băsescu […]
Doamna Carmen Daniela Dan, fostă Secretar CPUN prin anii 90, secretar la o școală din Videle prin 90-96, fost referent la Banca Agricolă, fost consilier juridic la CJ Telemormanul, dar și subprefect tot la Teleorman, actualmente ministru de Interne al României, a reușit să depășească tot ce s-a spus în compartimentul Gâgă de-a lungul timpurilor. […]
Hai la campanie Deşi mai este un an şi jumătate până la alegerile prezidenţiale, unele posturi tv şi analişti sau mă rog, ziarişi, nici ziarişti, purtători de vorbe pe şi de la ambasade se grăbesc să ne anunţe că a început campania electorală. Deşi ei, ca candidaţi, nescuzată să îmi fie cacofonia, nu au anunţat […]
Legalizarea bătăii de joc Mare victorie mare, România ia măsuri pentru respectarea drepturilor omului. Așa cred parlamentarii din Comisia Juridică a Camerei Deputaților care au votat ca deținuții să primească o reducere de 6 zile din pedeapsă la fiecare 30 de zile în condiții necorespunzătoare, sau mai bine spus condițiile pe care deputații din respectiva […]
CPex cu artificii Ieri a avut loc şedinţa CPeX a PCR, pardon PSD. A fost o şedinţă care s-a încheiat cu suspendări, înlocuiri, muştruluieli. Se cunosc rezultatele, domnul Bacalbaşa, Lia Olguţa Vasilescu, Şerban Nicolae sunt printre cei certaţi, pedepsiţi , sau doar muştruluiţi de domnul Dragnea şi întîmplătpr sau nu, toţi cu greutate în partid, […]
Scriam acum câteva luni un articol numit ”atelier de educație animalieră”despre modul în care o doamnă muzeograf din Craiova făcea educație copiilor veniți în vizită de ”studii”și cum sunt folosiți termenii în necunoștință de cauză. Secretul lui Polichinelli Subiectul mi-a fost amintit de un studiu al Uniunii Europene care a constatat că în România anului […]
„Ilie Nastase: Domnu’ general, de ce v-au dat patru stele? Marin Dragnea: Esti indisciplinat si aici! Am fost pe front! Tu ai fost la razboi? Ilie Nastase: Nu, dar eu am avut patru neveste! Si am invatat sa trag cu pistolul cu apa! Am si eu patru, de fapt, dar daca le pun pe toate […]
Trăind în România nu încetezi să te minunezi. Încă un argument în favoarea celor care cred că România este Grădina Maicii Domnului. Domnule, dacă nu apar minuni, gen măriri de salarii din piatră seacă, măcar apar declarații care te fac să te crucești și nu mai încetezi să te ”minunești” cum a putut încăpea atâta […]
Când am intrat în NATO ni s-a spus că nu e bine să rămânem singuri, că trebuie să avem o umbrelă care să ne apere de eventuali agresori de oriunde ar fi ei și că România va fi astfel apărată de articolul 5. Doamne ce ne-am mai bucurat. Când au ajuns primele trupe americane […]
A mai trecut o săptămână din viaţa românilor, Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, după canoanele bisericeşti, săptămâna ouălor după îndeletnicirile de sezon dar şi după evenimentele politice recent desfăşurate. Andronic a pus apa la fiert Domnul Andronic, noul star al dezvăluirilor de senzaţie, nemaiîntâlnite, incendiare, cutremurătoare, etc etc, vechi lucrător la Ev Z dar […]
Uite chimicul nu e chimicul Acum 4 zile lumea afla că în Siria, regimul Bashar al-Assad a folosit rachete cu Sarin în atacul asupra localităţii Khan Shaykhun, în provincia Idlib unde se afla o bază a jihadiştilor. Cel puţin aşa susţineau şi susţin încă oficiali şi agenţiile de presă care vor căderea regimului Assad. Atacul […]
Cine a spus că România nu este un stat unitar? Să vină încoace, că îl mănânc. Sunt la noi politicienii toţi la fel, cum fură unul fură toţi, indiferent de partid? Sunt !Se strâng ei ca un pumn când e vorba de interesele, imunităţile şi salariile lor? Se strâng. Se unesc ei şi fac alianţe […]
Rădăcinile Când am citit prima oară de „Republica de la Ploieşti” din 1870, respectiv încercarea de detronare a lui Carol I, am crezut că este vorba de o glumă, mai ales că citisem în monumentala „Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”. Apoi am aflat că rebeliunea avusese loc cu adevărat şi ea întrunea toate elementele unei […]
Tinerii frumoşi şi părinţi lor inutili Departe de a generaliza faptele prezentate aici, departe de a spune că în toate sectoarele de activitate se întâmplă la fel, ceea ce va urma se doreşte un moment de reflexie şi analiză. De la un timp tot aud vorbindu-se despre tinerii care uite, s-au deşteptat, sau redeşteptat […]
Pe urmele promisiunilor La investirea guvernului, domnul Dragnea venea cu un program de vis pe care spunea că îl va monitoriza printr-o comisie PSD care va fi cerberul guvernării. Spuneam atunci ca voi urmări şi eu activitatea guvernului şi a comisiei, pentru a vedea în ce măsură promisiunile vor deveni realitate. Este adevărat, Iohannis, prin […]
Cred că suntem singura ţară din lume unde orice s-ar importa va purta ștampila importatorului. Era de mult o poveste cu un fel de concurs internaţional gen „meseria brăţară de aur” la care participă un japonez, un german, un american şi un român. Primul intră în concurs un japonez care face un fir de oţel […]
Principiul amestecării puterilor în stat Din ce în ce mai multă lume, mă refer la cei trăitori şi simtiţori ai acestui pământ românesc, se simt dezorientaţi, debusolaţi, declară că nu mai înţeleg nimic, că tot ce se petrece este peste ceea ce au sperat să se întâmple, că faptele, evenimentele au luat o turnură ilogică, […]
Holzindustrie Schweighofer rezistă Mare găselniţă, un nou slogan face furori în România. După „jos comunismul”, „nu ne vindem ţara”, „mai bine golan decât comunist”„dreptate şi adevăr”,”păcat, păcat de sângele vărsat”, în România se poartă rezistenţa. Ultimele demonstraţii, pe lângă spectacolele de umbre şi lumini, cu „zeci de mii„ de protestatari spontani ca avorturile de pe […]
Suntem în cea de-a zecea zi de proteste. Acum nici nu mai ştiu de ce mai stă lumea în piaţă, probabil că din obişnuinţă. Când au început protestele spuneau că ies aşa de flori de măr, că nu sunt aduşi de nimeni nici împinşi de la spate, nici plătiţi. Apoi după noaptea minţii lui Dragnea […]
Ceea ce părea aproape imposibil s-a întâmplat, Ordonanţa cu număr ghinionist a guvernului Grindeanu urmează a fi anulată, abrogată, sau cine mai ştie ce. Toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă Hamsterul ar fi fost suficient de înţelept încât să nu forţeze impunerea acestor legi noaptea, la lumina lumânărilor şi cu numai 12 de ore […]
După câştigarea alegerilor la pas faţă de PNL dar nu spectacular sau definitoriu raportat la segmentul de populaţie cu drept de vot, toate ziarele titrau cu litere cât casa, cât de deştept a fost Dragnea şi cum a câştigat el alegerile din opoziţie. Încă de atunci am spus că nu mi s-a părut nimic deştept […]
Moto : România nu a avut întotdeauna un Mihai Viteazu, un Cuza sau un Decebal la cârmă, dar întotdeauna a existat cel puţin un Bastus. Toată lumea atât prieteni cât şi opozanţi ai lui Trump şoptesc la colţ de lume că toată activitatea, declaraţiile şi excentricitatea manifestate de acesta, ca şi faptul că a câştigat […]
Nu cred că e român cât de cât cinstit care urmărind emisiunile tv , propaganda mai mult sau mai puţin mascată a televiziunilor în favoarea/contra partidelor/politicienilor/ guvernanţilor, corupţilor, într-un cuvânt cărora le fac jocul sau le poartă sâmbetele, să nu fi simţit pe o perioadă mai mică sau mai mare o greaţă copleşitoare care să […]
Sper că sunteţi republicani O vorbă din bătrâni spune că Dumnezeu când vrea să îşi bată joc de un om îi ia minţile. Eu aş completa şi spun că atunci când Dumnezeu vrea să ia minţile unui om îl face membru sau simpatizant de partid. A trecut 24 Ianuarie nici nu ştiu cum . […]
Doamna Kovesi a ratat ocazia în 2012 să se înscrie la clubul lui Ghiţă. Acuma trage ponoasele. Secretele lui Polichinelli Aproape toate programele tv , mai puţin Realitatea lui Iohannis( cât mai e la putere), acordă spaţii largi „senzaţionalelor dezvăluiri” ale lui Ghiţă, care „aruncă lumea politică in aer”, „ incendiază viaţa politică” schimbă […]
Pârvuli-m-aş şi n-am cui Miercuri , 04.01 2017, pe un post tv pe care nu vreau să îl menţionez ca să nu se spună că îi fac reclamă, pe undeva în jurul orei 21.45, se prelipcea domnul Cristian Romulus Pârvulescu,cunoscut şi simpatizat politolog şi comentator al vieţii sociale româneşti, aşa cum îl prezintă tanti wikipedia, […]
De regulă, de Anul Nou oamenii îşi urează unul altuia numai de bine, cel puţin aşa de ochii lumii şi îşi mai urează ca toate cele rele să rămână în spate în anul care trece. Asta fac oamenii de obicei şi repet, oamenii. Nu ştiu dacă regula este valabilă şi la guvernanţi, nu ştiu dacă […]
Pe spinarea unui câine betegit şi răpciugos Se plimba un papagal colorat şi zgomotos Lângă el, suit pe câine,îndărătnic şi trufaş Dă din coadă şi copite un catâr cotrocenaş. Aşa cum prevăzusem, domnul Dragnea şi-a „sacrificat” mândria şi de dragul naţiunii, „pentru a nu arunca ţara într-o criză politică”, pentru a arăta lumii că […]
Am început să îmi dau peste gură. Ori am veleităţi de ghicitor, ori sunt cobe. Tot ce am spus despre Iohannis şi modul în care va reacţiona, încă dinainte de alegeri, s-a adeverit pas cu pas. Am spus încă dinainte de alegeri că nu va ţine cont de votul românilor şi va face tot ce […]
Când auzim cuvântul credinţă, în general automat gândul ne duce la religie, de aceea mulţi nici nu vor să abordeze subiectul pentru că sunt atei sau „liber cugetători”, deci ei nu cred în Dumnezeu, zei, divinităţi sau altceva. Unii intre aceştia spun că nu cred în nimic, alţii că cred doar în „posibilităţile” lor, sau […]
Cuşca MMA Ceea ce se întâmplă zilele astea în România poate surprinde pe unii dar pe alţii nu însă fără îndoială reprezintă nivelul maxim a tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 27 de ani, nesimţirea supremă în ceea ce priveşte respectul faţă de populaţie din partea clasei conducătoare. Pe timpul ciudatei […]
Cu riscul de a fi interpretat greşit, nu pot să nu constat, repet să constat, nimic altceva, că lista minoritarilor care acced pe funcţii înalte la conducerea ţării a mai adăugat un nume. După cum se ştie, domnul Dragnea a făcut o propunere pentru postul de prim ministru care nu poate fi refuzată de Iohannis, […]
Am intrat pe ultimele sute de metri până la propunerea, nominalizarea şi votarea premierului şi titlurile marilor televiziuni angajate în lupta pentru un proteja(n)t la Victoria se mută dintr-o extremă în alta. Imediat după votare, antenele si televiziunea lui Ghiţă jubilau. De două zile însă, de când au aflat că Tări s-a dat prin dos […]
Cine are curaj sau mai bine spus cine este suficient de curat încât să îl înfrunte pe Iohannis şi să ceară suspendarea acestuia? Din câte văd eu, nici unul deşi motive există iar în ultimul timp acestea se înmulţesc periculos de liber. Asasinarea unui partid Dacă până acuma doar se discuta, se ştia, dar nu […]
Nu că nu am fi obişnuiţi cu situaţia sau nu am şti cum se faultează, se spurcă, se înjură în văzul lumii, apoi se coabitează şi îşi rânjesc mânzeşte un preşedinte şi un premier, asta e ceva ce românul vede cam din 2004 încoace. Şi când la putere era un singur partid în ambele palate, […]
Gata, a trecut si campania asta, mai e o ţâră şi punem mâna pe ştampilă. Asta nu înseamnă că şi votăm. Unii vor pune mâna pe ştampilă ca să îşi facă datoria faţă de partid, alţii ca să îşi exercite un drept constituţional, alţii din obişnuinţă, puţini din curiozitate, cei mai mulţi din poziţia cetăţeanului […]
Inscripţie pe altă tobă: “ Tobă ăsta are, mare căutare, niciodată golul, nu a fost mai tare” Gata şi cu plagiatul Luluţei. Cine credea că este cineva în ţara asta dispus să îşi pună libertatea la bătaie doar de dragul adevărului sau a unui principiu de mucava, s-a înşelat. Eu mă pot număra printre cei […]
Motto: capra sare masa, iada sare casa Nici un proverb nu putea să ilustreze mai bine activitatea sau evoluţia locuitorului de la Cotroceni din 89 încoace, dar mai ales a ultimilor doi locatari. Potcoviţi de populaţie cu apelative care le caracterizează obiceiurile, unul numit Matelotul, sau Matolitul, celălalt Mutul, cei doi au obiceiuri şi […]
Sâ ni amintim Când în 2012 coana Macovei mergea prin toate comisiile europarlamentare să se plângă că iubitul şi stimatul Băsescu este la un pas de suspendare, că în România sunr încălcate principiile statului de drept pentru că se face referendum privind demiterea matolitului, că ce să o mai lungim, în România se dă […]
Din cate se poate observa, domnul preşedinte nu cunoaşte nici limba română, nici engleza şi nici franceza, altfel nu s-ar fi cocoţat, ca o cioară pe gard, pe scaunul lui Brâncuşi. De acuma ar trebui să se pună anunţ şi în germană ca să ştie tot .. sasul. Parul şi şarpele Se spune că ajunge […]
Doamna Prună, numită de unii şi doamna ministru al justiţiei, titulatură care încă mai rezistă chiar şi după ce a declarat că e irelevant dacă îl înlocuieşte pe Bejan la conducerea ANP, pentru că va veni altul la fel ca el ( între noi fie vorba, a avut dreptate), apoi că a minţit la CEDO […]
În timp ce noi : Ne dăm de ceasul morţii că Muţenia Pământului şi-a aşezat turul pantalonilor pe scaunul tăcerii deşi, acolo i-ar fi locul; Căscăm gura la drama familiei Băsescu , care pare că nu se mai înţelege cu Mafia pe care a creat-o; Urmărim cum Floarea Justiţiei române primeşte medalii peste medalii pentru […]
Nu că ar fi prima oară când o spun, şi sunt sigur că nici ultima oară, dar este de-a dreptul criminală tăcerea şi impertinenţa guvernanţilor pe teme care ar fi trebui dezbătute de opinia publică sau „societatea civilă” cum le place lor să spună, dar recunosc că este la fel de criminală şi indiferenţa acestora […]
Disperarea aleşilor neamului atinge cote apocaliptice. În căutare de adezivi cu care să se lipească de alegători, politicieni mai vechi şi mai noi, membri de partid sau A-apartinici ( declaraţi, nu reali) fac gafe după gafe atât de indiferenţi la efectele lor încât şi dacă priveşti spectacolul de la capătul celălalt al lumii îţi pui […]
Românii au o vorbă despre cei care vorbesc aşa cum circulă Băsescu după câteva paghare de gheaţă asortate cu Whisky, adică împleticit, ei zic că respectivii au prune în gură. Hi hi hi hi, ce ghiduşi şi românii ăştia cum găsesc ei expresii colorate pentru orice. Până acuma am crezut că expresia este cam forţată, […]
În foto: Alina Gorgiu, făcând campanie electorală dor tu dor eu, cu un copil de 6 ani, pentru a-l propune pe lista viitorului guvern al lui Iohannis. A mai trecut o săptămâna din frumoasa și împieli, pardon împestrițata viață politică românească. Trebuie să recunoaștem că românul nu are nici un moment de plictiseală, scumpii lor […]
La câte am aflat după 89 încoace despre eroii și înaintașii noștri nici nu știu dacă ceea ce auzisem inițial despre ei este adevărat, legendă sau ”dosar fabricat” ca cel al Olguței. Apropo, nu știu de ce face lumea atâta caz de dosarul respectiv, că doar madame Kovesi nu este nici prima, nici originală și […]
Domnule, te doare bulbul rahidian. Ce Titulescu, ce Duca, ce Cuza, ce Brătieni, ştifturi domnule, ştifturi, toţi pălesc pe lângă marele om de stat, salvatorul economiei româneşti , politicianul sagace, rapace şi atroce, conştiinţa neamului, cel care a dat culoarea albă zăpezii şi miros florii de cireş, a pus coadă ursului şi stop degingoladei economico-financiaro-politice […]