Se apropie. Vine! Daca apleci urechea la pământ auzi cum freamătă. România trăieşte un horror, dar nu din acela de doi bani ci unul veritabil. Nimic nu sperie mai mult, nimic nu înspăimântă mai mult decât necunoscutul. Frica de necunoscut paralizează. Când ştii ce te aşteaptă, oricât de mare ar fi pericolul, îţi mai iei măsurii de apărare, te pregăteşti, te ascunzi, faci ceva să atenuezi să amortizezi lovitura dar când nu ştii ce e, de unde vine, cum loveşte, te omoară spaima până să vezi că de fapt te-ai speriat degeaba.
Mai e mai puţin de o lună şi vedem cum stăm. Până atunci echipele de zgomote lucrează.
Dinspre ANI se aude zgomot de incompatibilitate vuind spre USL. Bat tobele, se mişcă frunzele copacilor, televiziunile văd sânge, dar trece teama, a fost un vânt.
Dinspre DNA se aude vuiet de flagrant, zornăit de crăiţari, dar vai, zornăitul nu venea de la bani ci de la o legătură de chei. Flagrantul se dovedeşte o simplă întâlnire la drum de seară, dar ca să nu se prindă lumea că a fost păcălită, PDL-ul îşi muştruluieşte clientul, mai mult că s-a lăsat descoperit decât că a făcut ceva, în timp ce procurorul Ponta îl face scăpat pe cel surprins de flagrant nu în flagrant, schimbând rolul cu Buldogul.
Dinspre Târgu Jiu se aude zgomot infernal de mici PoPulari care ARDD pe grătar; imediat zgomotul este amplificat de un Amplituner care face ca brăţările, se vorbeşte de încălcarea legii proaspăt apărute privind miloaga electorală, dar fâs, miloaga electorală nu este electorală pentru că nu s-a dat startul Marii Milogeli Electorale, iar miloaga în general nu se pedepseşte. În oricare sport, dacă un sportiv fură startul este sancţionat, dar politica nu este un sport aşa că nu va fi nimeni pedepsit. Nici cei din sport care au furat nu sunt pedepsiţi, li se arată doar câte o pereche de butoni se spune cât costă butonii şi oamenii de bun simţ vor sări să sponsorizeze fabrica de brăţări ca să scape. Ca în cântecul acela „dă-te Radule legat ca să scapi nevătămat!”
Dinspre grajdurile de partid se aude fornăit, ai zice că sunt cai pur sânge,nervoşi să intre în cursă bătând cu copitele nerăbdători. Cei care nu s-au speriat şi s-au apropiat de uşile închise au văzut printre scânduri că se fac eforturi disperate de a ţine în viaţă nişte mârţoage care abia se mai ţin pe picioare, dar sunt ţesălaţi de zor şi li se toarnă orz de dimineaţa până seara. De jar nu se atinge nimeni, cine e prost să se frigă ?
Dinspre Cotroceni se aude glas de „democraţie” La prima vedere ai zice că s-a instaurat pacea pe pământ şi corectitudinea la preşedinţie. Catârul dobrogean se declară apolitic şi arată poporului care sunt regulile de nezdruncinat ale familiei. Ce principii, ce lege, ce democraţie, nimic nu are valoare, decât banul, măria sa banul: ”a câştigat vreun român un leu când USL a încercat să îngrădească atribuţiunile CCR?” Cum care CCR, aia condusă de un handicapat, cu judecători condamnaţi. Nu a câştigat nici unul. Dar au câştigat o grămadă pe timpul guvernării PDL: Mircea Băsescu, Elena Udrea, Videanu,Blejnar, Falcă, şi mulţi alţii. În faţa domnului Băsescu dacă nu faci bani, nu ai făcut nimic, totul se măsoară în bani. Când loveşti un copil, de regulă se cheamă că eşti agresiv. Când înjuri o ziaristă se cheamă că eşti bădăran. Când promiţi şi nu te ţii de cuvânt se cheamă că eşti fără caracter, când spui neadevăruri se spune că eşti mincinos, când uiţi de interesele naţionale şi dai unui străin bunuri care aparţin ţării se cheamă trădare. Toate acestea ar fi rămas fără nume, dacă nu ar fi fost EL dar pentru că trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Băse.
Zgomote, multe zgomote. Lumea aude dar nu vede, vrea dar nu face nimic, speră dar nu crede, comentează dar nu vorbeşte, cere dar nu dă, nu merge la vot, dar vrea să iasă cum ar fi votat el. Şi toate astea pentru că îi e teamă. Îi e teamă că orice ar face, orice ar spune, orice ar da, orice ar crede, oriunde ar pune ştampila, cei care vor veni, necunoscuţi acum, vor fi aceiaşi cu cei care i-au speriat de 20 de ani încoace, indiferent cum s-ar numi ei. Unii au schimbat herghelia, dar balega e aceeaşi, unii vin cu aer nou dar intră în aceleaşi herghelii în care după două-trei încrucişări s-au corcit, sau îi bat toţi cu copitele până cad la pământ.
Apar herghelii populare care se consideră noi dar iau pentru prăsilă mârţoage care nu s-au putut impune în fostele grajduri. Unii văzând grajdul nou au impresia că toate sunt noi acolo dar nu se uită la grăjdar. Nimic nu e nou de fapt, se fac selecţiile după aceleaşi principii, se cer aceiaşi bani pentru a participa la cursă,se aleargă după aceleaşi reguli, pe aceeaşi pistă, cu acelaşi arbitru. Unde e noutatea?
Şi teama se menţine, o teamă ucigătoare o teamă fără speranţă, o teamă fără sfârşit, o teamă care ucide până şi gândul că se mai poate face ceva.