MANIPULAREA PRIN INTERNETpartea a III-a

Prezint în continuare materialul privind manipularea pe internet cu menţiunea că părţile 2 şi 3 sunt luate de pe internet.

„CELE 8 TRĂSĂTURI ALE UNUI DEZINFORMATOR:

 1)  Evitarea. Nu vorbeşte niciodată despre probleme în mod direct şi nici nu argumentează într-o manieră constructivă. Evită de obicei citatele sau trimiterile la referinţe. Insinuează în schimb contrariul. Virtual, toată prezentarea sa insinuează că autoritatea în materie şi experţii nu au nici o credibilitate.

 2)  Selectivitatea. Tinde să-şi aleagă cu atenție adversarii, fie aplicând abordarea “loveşte şi fugi” împotriva comentatorilor simpli care îi susţin pe adversarii săi, fie se concentreză mai serios pe adversarii-cheie care sunt cunoscuţi pentru abordarea directă a problemelor. În cazul în care cu un comentator comentează prea mult, dar fară succes, îşi va schimba focalizarea pentru a-l include şi pe acel comentator.

 3)  Coincidența. Dezinformatorul are tendinţa de a apărea brusc când se discută un subiect controversat, deşi n-a mai participat public la o discuţie generală despre acesta. De asemenea, are tendinţa de a dispărea odată ce subiectul nu mai este interesant pentru mase. El este desemnat să participe la discuţie şi pleacă atunci când motivul dispare.

 4)  Munca în echipă. Dezinformatorii tind să funcționeze în grupuri cu aceeaşi opinie şi/sau opinii complementare. Desigur, acest lucru se poate întâmpla în mod natural pe orice forum public, dar probabil că va exista un schimb frecvent de opinii mai ales în cazul în care sunt implicaţi profesioniştii. Uneori, un participant se va infiltra în tabăra adversă pentru a deveni sursa unui argument de tip sperietoare sau va utiliza alte tehnici concepute să reducă forța loviturii adversarului.

 5)  Anti-conspiraţionist. Dezinformatorul îşi exprimă aproape întotdeuna un anumit dispreţ faţă de “teoria conspirației” şi în general faţă de toți cei care nu cred că JFK nu a fost ucis de LHO. Având un astfel de dispreț pentru teoreticienii conspirației, să nu vă întrebaţi de ce se concentrează pe apărarea singurului subiect, cel al conspiraţiei, abordat într-un nou grup. Unii ar putea crede că dezinformatorul este acolo pentru a încerca să demonstreze că toată lumea e nebună în legătură cu orice subiect, sau pur și simplu pentru a ignora grupul pentru care îşi exprimă un asemenea dispreţ. Sau, unii pot să concluzioneze că el are un motiv ascuns pentru care acțiunile lor sunt ignorate.

 6)  Emoții artificiale. Dezinformatorul are un  sentimentalism ciudat, “artificial”, şi o piele neobişnuit de groasă – o capacitate de a persevera şi de a persista chiar şi când se confruntă cu un val de critici copleșitoare şi intolerante. Aceasta tehnică vine dintr-un antrenament  de tipul celor de la serviciile de informaţii, în care indiferent cât de relevante sunt dovezile, neagă totul şi refuză să reacţioneze emoţional sau să se implice. Pentru un expert în dezinformare emoţiile pot apărea ca artificiale. Oamenii obişnuiţi, atunci când răspund cu furie, de exemplu, își  exprimă animozitatea prin respingere. Dezinformatorul profesionist va avea în general probleme pentru a-şi menţine imaginea, publicul fiind capricios în privinţa pretinselor emoții şi stilului de comunicare calm și impasibil. E doar o meserie și câteodată se pare că nu sunt capabili să-şi “joace rolul”. La un moment dat pot avea un acces de furie, apoi pot exprima un dezinteres total şi din nou  un acces de furie (un yo-yo emoțional). Având pielea groasă, niciun val copleşitor de critici nu-l va descuraja să-şi facă meseria şi va continua să utilizeze aceleaşi tehnici obişnuite, fără nicio ajustare. În mod obişnuit, un individ rațional, primind  atâtea critici, îşi face cu adevărat griji despre ce pot crede ceilalţi despre el și va încerca să-şi îmbunătățească stilul de comunicare sau pur și simplu va renunţa.

 7)  Incoerent. Dezinformatorul are, de asemenea, tendinta de a face greșeli care trădează adevăratele sale motivații. Acest lucru se poate datora faptului că nici el nu știe cu adevărat subiectul sau pentru că este un pic “freudian”. Am observat că, de multe ori, dezinformatorul citează pur și simplu informații contradictorii care se neutralizează reciproc. De exemplu, unul dintre ei a pretins că este un pilot al Forţelor Aeriene, însă stilul său de scriere dovedea lipsa de educaţie (ortografie, gramatică, stil incoerent) demonstrând astfel că nu are studii superioare. Nu cunosc mulți piloți ai Forţelor Aeriene fără diplomă universitară. Un altul a declarat, printre altele, că nu știe nimic despre un anumit subiect, susținând ulterior că este de fapt expert în materie.

 8)  Timpul de răspuns. În cadrul grupurilor de știri (newsgroups) s-a descoperit recent factorul “timp de raspuns”. Există trei moduri în care funcionează, mai ales când guvernul sau o altă persoană cu o anumită putere este implicată într-o operaţiune de disimulare. 8.a) Orice postare pe un NG scrisă de un suporter care vizează adevărul poate duce la un răspuns imediat. Guvernul precum şi alte persoane abilitate își pot permite să plătească oameni care să urmarească discuţia şi să găsească o oportunitate de a provoca avarii. Dezinformarea în NG se face numai dacă cititorul o doreşte. Este necesar un răspuns rapid, altfel vizitatorul poate sesiza adevărul. 8.b) Atunci când este vorba de un dezinformator direct, prin e-mail de exemplu, întârzierea este necesară şi va fi de obicei de minimum 48-72h. Acest lucru permite să se formeze o echipă care să se consulte cu privire la adoptarea unui răspuns strategic cu un bun efect şi chiar să “obțină permisiunea” sau instrucțiunile unei autorităţi ierarhic superioare. 8.c) În exemplul 1 de mai sus, pentru grupuri noi, se va întâlni adesea cazul în care se pun în aplicare mijloace mai puternice după întârzierea de 48-72h. Acest lucru este valabil mai ales atunci când solicitantul adevărului şi comentariile sale sunt considerate mai importante şi au potenţialul de a dezvălui adevărul. Astfel, cel care dezvluie adevărul va fi atacat de două ori pentru același “păcat”.

 CUM SE POATE REPERA UN „SPION”:

 O modalitate de a neutraliza potențialii activişti este de a le oferi posibilitatea apartenenței la un grup care face lucruri rele. De ce?

 1)  Nu primește răspunsuri la mesaje

 2)  Își iroseşte o mulţime de timp

 3)  Activistul este frustrat și descurajat

 4)  Nu se realizează nimic bun

 FBI și informatorii săi precum şi polițiştii sub acoperire vor invada orice grup şi vor stabili organizații activiste de tip “bidon”. Scopul lor este de a preveni apariția de mişcari reale, de exemplu pro-justiție sau pro-ecologice. Agenți vin în grupuri mici, medii sau mari. Pot proveni din diferite medii etnice. Pot fi bărbați sau femei.

 Dimensiunea unui grup sau a unei  mișcări infiltrate nu este importantă. Potențialul de extindere al mișcării atrage spioni și sabotori. Această broșură prezintă tehnicile utilizate de agenți pentru a încetini lucrurile, pentru a face ca operațiunile să fie ratate, pentru a distruge mișcările şi a supraveghea activiştii. Munca agentului este de a împiedica activiştii să părasească un astfel de grup, pentru a-i ţine sub control.

 În anumite situații, pentru a menţine controlul, agentul îi va spune activistului :

 “Tu eşti cel care divizează mișcarea.”

 [Aici, am inclus motivele psihologice care fac ca această manevră să functioneze în controlarea oamenilor]

 Aceasta va da naștere unui  sentiment de vinovăție. Mulți oameni pot fi controlaţi prin culpabilizare. Agenții stabilesc relații cu activiștii prin intermediul unei deghizări bine cunoscute, precum cea a “dedicării față de cauză.” Datorită devotamentului lor des proclamat (precum şi a acțiunilor făcute pentru a-l dovedi), atunci când critică activiştii, el sau ea – fiind cu adevărat dedicaţi mișcării – sunt convinşi că toate problemele sunt din vina LOR. Acest lucru se explică prin faptul că cineva cu adevărat dedicat tinde să creadă că toată lumea are o conștiință și că nimeni n-ar disimula şi nici n-ar minţi făcând-o “în mod special”. E uimitor să vezi cât de departe pot ajunge agenţii cu manipularea unui activist, deoarece activistul va căuta în mod constant scuze în favoarea agentului care se declară în mod regulat drept fidel al cauzei. Deși îl suspectează ocazional pe agent, ei îşi vor pune ochelari de cal în timp ce raționează, făcând asta inconștient – “nu o face în mod special ” … “i-aş putea ajuta prin a-l ierta şi accepta”… etc.

 Agentul îi va spune activistului :

 “Ești un conducător !”

 Acest lucru îi va permite activistului sa-și îmbunățească încrederea în sine. Admirația sa narcisistă faţă de propriile sale intenţii altruiste/activiste va crește atât de mult încât el sau ea va admira în mod conștient declarațiile altruiste ale agentului, care sunt în mod deliberat concepute pentru a le reflecta pe cele ale activistului. Este vorba despre o “falsă identificare răuvoitoare”. Acesta este procesul prin care agentul va imita în mod conștient sau simula un anumit comportament pentru a încuraja un activist să se identifice cu el, sporind astfel vulnerabilitatea activistui în raport cu exploatarea sa. Agentul va stimula cele mai subtile concepte despre sine ale activistului.

 Activiștii şi cei care au principii altruiste sunt mai vulnerabili la falsa identificare răuvoitoare, mai ales în timp lucrului cu agentul, când interacțiunile includ probleme legate de abilitățile, cunoștințele sau autonomia lor.

 Scopul agentului este de a crește empatie generală a activistului față de agent, printr-un proces de identificare cu false auto-concepte legate de activist.

 Cel mai comun exemplu al acestui proces este agentul care-l va complimenta pe activist pentru abilitățile sale, cunoștințele și valoarea sa pentru mișcare. La un nivel mai subtil, agentul va simula caracteristicile și manierismele activistului. Acest lucru va ajuta la promovarea identificării prin mimică și sentimente de “înfrățire” (gemeni). Nu este ceva necunoscut pentru un activist, iubitor de a primi ajutorul și abilitățile de bun agent, ajungând în situația de a lua în considerare încălcări etice și chiar un comportament ilegal, de fapt fiind în serviciul agentului care-l monitorizează.

 “Simțul perfecțiunii” [un auto-concept] este îmbunătățit, și o legătură puternică de empatie este țesută cu agentul prin imitații și simulări ale propriei sale investiții narcisiste, a victimei. [Auto-concept] Este vorba, în cazul în care activistul o știe, în adâncul său, de propriul lui devotament față de cauză, pe care îl proiectează asupra agentului care “îl reflectă”.

 Activiștii vor fi păcăliţi, gândind că agentul le împărtășește sentimentele de identificare și legăturile. În configurația unei mișcări/activism rolurile sociale jucate de activiști în confruntarea vis-à-vis de societate/guvern, încurajezează procesul de separare intrapsihică continuă, astfel încât “alianțele-gemeni” între activist și agent pot face sectoare întregi ale percepţiei realității inaccesibile activistului. Ei, literalmente, “pierd contactul cu realitatea”.

 Activiștii care îşi neagă propriile investiții narcisiste [nu au o idee foarte bună despre propriile lor concepte și CARE sunt aceste concepte] și care în mod conștient se percep ca “ajutoare” dotate cu un oarecare altruism sunt extrem de vulnerabili la simulările afective (emoționale) ale agentului de monitorizare.

 Empatia este încurajată de activist, prin exprimarea vizibilă a afecţiunii. Prezența lacrimilor, a tristeții, a dorinței, a remușcării, a vinei, pot declanșa în activistul orientat spre ajutorare un puternic sentiment de compasiune, în acelaşi timp cu creșterea inconștientă a investiției narcisiste în sine .

 Exprimarea unor astfel de afecţiuni simulate pot fi destul de irezistibile pentru cel căruia i se adresează, și dificil de deosebit de o emoție profundă.

 Acest lucru poate fi de obicei identificat prin două evenimente: în primul rând, activistul care şi-a analizat propriile rădăcini narcisiste și este conștient de potențialul său de a deveni “dependent emotional”, va fi capabil să rămână calm și indiferent față de aceste efuziuni emoțională din partea agentului.

 În urma aceastei atitudini liniștite și insensibile, al doilea eveniment se va întâmpla: agentul va reacționa prea repede la o astfel de expresie afectivă, lăsând activistului o impresie de tipul “piesa s-a încheiat, cortina a căzut”, iar înșelăciunea, pentru moment, s-a încheiat. Atunci agentul se va îndrepta rapid spre următoarea victimă/activist.

 Faptul este că mișcarea nu are nevoie de un lider, ea are nevoie de ANIMATORI (persoane care se ocupă de făcut una-alta). “Urmați liderul” este o pierdere de timp.

 Un agent bun va dori să-şi întâlnească victima cât mai des posibil. El sau ea va vorbi foarte mult fără să spună nimic. Unii se pot aștepta la un atac violent prin discuții lungi şi fără noimă.

 Unii agenți uzeaza de tehnici insistente, arogante sau defensive:

 1)  Perturbarea ordinii de zi

 2)  Deturnarea discuției

 3)   Întreruperi în mod repetat

 4)   Falsă ignoranță

  5)   Lansarea unei acuzații nefondate împotriva unei persoane

 Numirea cuiva drept rasist, de exemplu. Această tactică este folosită pentru a discredita pe cineva în ochii altor membri ai grupului. Sabotorii Unii sabotori se pretind a fi activişti. Ei (sau ele) vor :

 1)  Scrie pliante enciclopedice (în prezent, site-uri web)

 2)  Printa pliante numai în limba engleză

 3)  Organiza demonstrații în locuri de care nimeni nu este interesat

   4)  Solicita finanțarea din partea oamenilor bogați în loc de a căuta sprijin de la clasa de mijloc

 5)  Face pancarte cu prea multe cuvinte confuze

   6)  Complica problemele

 7)  Formula revendicări eronate

   8)  Compromite obiectivul

 9)  Ţine discuții interminabile care vor duce la pierdere de timp pentru toată lumea. Agentul poate însoți aceste discuţii fără sfârșit cu băutură, droguri sau alte distracții, pentru a încetini activitatea activiştilor.

 Provocatorii

1)  Doresc să stabilească “liderii” pentru a-i pune pe poziţii, în scopul de a opri mișcarea

 2)  Sugerează să facă lucruri stupide, ilegale, pentru a crea probleme activiștilor

 3)  Încurajează militantismul

 4)  Vor să batjocorească autoritatea

 5)  Încearcă să compromită valorile activiștilor

   6)  Încearcă să instige la violenţă. Activismul vrea mereu să fie non-violent.

   7)  Încearcă să provoace o revoltă printre oameni nepregătiți să interpreteze răspunsul autorităților

Informatorii

 1)  Vor ca toată lumea să se înscrie undeva

2)  Pun o mulțime de întrebări (colectare de informații)

3)  Vor să știe la ce evenimente si-au planificat participarea activiştii

4)  Încearcă să-l facă pe activist să se apere, pentru a-i identifica convingerile, obiectivele și nivelul de angajament

 Recrutarea

 Activiști legitimi nu duc un dialog prelungit cu cei recrutaţi. Acțiunile lor, credințele și obiectivele vorbesc de la sine. Grupurile care recrutează după sistem misionar, militar sau de tip partid politic sunt mişcări false sau mișcări create de agenții.

 Urmărirea

 ÎNTOTDEAUNA trebuie să presupunem că suntem sub supraveghere. În acest moment, dacă NU EŞTI sub supraveghere, nu ești un activist foarte bun!

 Tactici de intimidare

 Ei le folosesc.

 Astfel de tactici includ calomnia, injuriile, amenințările, apropierea de activiștii nemulţumiţi sau îngrijoraţi pentru a-i convinge (prin tactici de psihologie descrise mai sus) să se întoarcă împotriva mișcării și să depună mărturii false împotriva foștilor lor colegi. Ei vor planta substanțe ilegale la domiciliul activiștilor și vor monta o arestare ; vor planta informații false și vor înscena o “revelație”, vor trimite scrisori incriminatoare [e-mail] în numele activiștilor, și mult mai multe. Vor face cam tot ceea ce societatea le va permite.

 Această broşură nu acoperă toate tehnicile folosite de agenții pentru a sabota vieţile activiștilor sinceri și dedicaţi.

 În cazul în care un agent este “expus”, el sau ea va fi transferat(ă) sau înlocuit(ă).

 COINTELPRO este încă în funcțiune astăzi sub un nume de cod diferit. El nu mai apare în scripte pentru a se evita să fie descoperită ilegalitatea îngrădirii libertăţii de informare.

 Scopul programului de contraspionaj al FBI: expune, perturbă, deviază, discreditează și neutralizează persoanele pe care FBI-ul le consideră opuse intereselor naționale. “Securitate națională” se referă la securitatea așa cum este ea stabilită de către FBI, pentru a preveni oamenii să fie informați cu privire la lucrurile vicioase efectuate de acesta, cu încălcarea libertăților civile ale persoanelor.

 Pe scurt: 17 tehnici pentru a îngropa adevărul:

 Acuzaţii puternice și credibile de desfăşurare a unor activități criminale pot dărâma un guvern. Când guvernul nu are o apărare eficientă și bazată pe dovezi, alte tehnici trebuie să fie angajate. Succesul acestor tehnici depinde în mare măsură de o presă cooperantă și complezentă mai degraba decât de o simplă opoziție simbolică.

 1. Păstrează tăcerea. Ce nu apare la ştiri nu s-a întâmplat, nu există.

 2. Indignarea regizată. De asemenea, cunoscută sub numele de stratagema “Cum de îndrăznești ?”.

 3. Califică toate acuzaţiile ca fiind “zvonuri” sau, mai bine, de “zvonuri zevzece”. Dacă, în ciuda lipsei de informații, publicul este totuşi la curent cu anumite fapte suspecte, acesata este numai datorită “zvonurilor”. (În cazul în care aceştia au tendința de a crede “zvonurile”, este, probabil, fiindcă sunt pur și simplu “paranoici” sau “isterici”).

 4. Demolează argumentul sperietoare. Nu te ocupa decât de cele mai slabe aspecte ale celor mai slabe acuzaţiii. Chiar mai bine, crează propriul argument sperietoare. Inventează zvonuri nebuneşti false (sau crează povești false) și lansează-le atunci când par să discrediteze toate acuzaţiile, fie ele reale sau fanteziste.

 5. Foloseşte cuvinte precum “teoretician al conspiratiei”, “scandalagiu”, “morocănos”, “nebun”, “smintit”, și, desigur, “bârfitor”, pentru a descrie scepticii. Asigură-te că vei folosi verbe puternice și adjective atunci când vei caracteriza acuzaţiile, și expresii “mai rezonabile” în apărarea guvernului și susținătorilor săi. Trebuie să fii atent spre a evita discuții deschise cu toate persoanele pe care le-ai calomniat.

 6. Contestă motivațiile. Încearcă să marginalizezi criticii, sugerând cu tărie că ei nu sunt cu adevărat interesați de adevăr, ci servesc doar un scop politic sau doresc doar să obţină  bani.

 7. Invocă autoritatea. Aici presa controlată și falsa opoziție pot fi foarte utile.

 8. Minimalizează acuzațiile ca fiind “vechea placă”.

 9. Scuipă numai jumătate din ce-ai de zis. Acest lucru este, de asemenea, cunoscut sub numele de “mărturisire și evitare”.  În acest fel, poţi da impresia de sinceritate și onestitate în timp ce îţi  recunoşti “greșelile”, dar numai pe cele fără consecințe, și niciuna penală. Această stratagemă necesită adesea existența unui plan B, diferit de cel original.

 10. Descrie infracţiunile ca fiind, într-adevăr, incredibil de complexe, și dovezile, de negăsit.

 11. Foloseste raţionamentul invers, prin metoda deductivă, ca o răzbunare. Cu o deducţie riguroasă, dovezile cele mai scandaloase îsi pierd toată credibilitatea. Exemplu: Avem o presă complet liberă. Dacă există dovezi care să ateste că scrisoarea de “sinucidere” a lui Vince Foster ar fi fost falsificată, ar fi spus-o.  Ei n-au dat această știre, astfel încât nu există nicio astfel de dovadă.

 12. Cere scepticilor să rezolve complet crima. Exemplu: Dacă Foster a fost ucis, cine l-a ucis, și de ce?

 13. Schimba subiectul. Aceasta tehnică include crearea și/sau publicarea de distrageri.

 14. Spune despre faptele incriminatoare ușoare, dar nu mai face nimic în plus. Aceasta este adesea comparată cu tactica “muşcă şi fugi”.

 15. Minte sincer, cu nerușinare. Una dintre cele mai eficiente modalități de a face acest lucru este de a atribui “faptele” oferite publicului unei surse cu un nume plauzibil, dar anonimă.

 16. Pentru a extinde un pic mai mult punctele 4 si 5, fă astfel încât proprii acoliți “să demaşte ei înşişi scandaluri și apere cauze populare”. Sarcina lor este de a contracara adversarii reali și de a trage şuturi pe tot terenul. O alternativă este să plăteşti oameni bogați pentru aşa ceva. Ei vor pretinde că îşi cheltuie banii lor proprii.

 17. Inundă Internetul cu agenţi. Acesta este răspunsul la întrebarea, “ce l-ar putea împinge pe cineva să-și petreacă ore întregi pe forumuri de știri de pe Internet pentru a apăra guvernul și/sau presa și să discrediteze critica autentică ?” Autoritățile nu au suficienţi apărători prin ziare, reviste, radiouri și televiziuni ? Unii ar putea crede că refuzul de a publica scrisori critice și apelurile serioase sau interzicerea unor talk-show la radio este suficient ca şi control, dar se pare că nu este cazul.

 Sper că aţi învăţat șmecheriile și acum știți un pic mai bine să citiţi printre rânduri ceea ce se întâmplă pe net și pe forumuri.”

Sursa:

http://eufrosin.wordpress.com/2013/04/27/tehnicile-secrete-pentru-controlarea-opiniei-publice-si-a-dezbaterilor-de-pe-forumuri/

http://korben.info/techniques-secretes-controler-forums-opinion-publique.html