Am participat luni 15 septembrie la o festivitate de deschidere a anului şcolar în Craiova la Scoala 22.
Aş minţi dacă aş afirma că mi-a adus aminte de ziua în care am început eu şcoala., deşi vedeam pe chipul elevilor aceleaşi reacţii pe care le încercam şi eu şi colegii mei la fiecare început de an şcolar. Curiozitate, un pic de teamă, interes, pentru cei ce începeau primul an de şcoală, bucurie pentru revederea colegilor sau colegelor, sau plictiseală, pentru reînceperea calvarului cu prezenţa la ore, note, teste, pentru cei cu vechime, de la caz la caz.
Anul acesta au început şcoala două serii de copii, cei care intrau în clasa întâi şi cei care intrau în clasa 0 aşa zisă pregătitoare. Deci eforturile şcolilor au fost mai mari decât în anii trecuţi. În condiţiile în care manualele nu mai sunt gratuite, statul aproape că nu mai sprijină procesul educativ cu nimic , te întrebi cum de mai supravieţuiesc şcolile sau cine urmăreşte lichidarea sistemului educativ?
Revenind la deschiderea anului de învăţământ la şcoala vizitată, festivitatea a fost mai puţin fastuoasă decât pe vremea când statului îi păsa de educaţie. Au fost şi aici invitate „ oficialităţi” să ia cuvântul un agent şef de poliţie, un preot şi un inspector şcolar a cărui tunsoare mi-a adus aminte de teribiliştii anilor mei de şcoală. Auditoriul nu prea a acordat atenţie speechurilor invitaţilor, nici măcar când s-a spus „Tatăl Nostru”, toţi aşteptând fie să intre în clasă în cazul celor care începeau orele dimineaţa fie să plece acasă pentru clasele 5 -8. Frumos şi emoţionant pentru copii momentul trecerii printr-un culoar de flori făcut de copii clasei a 5-a pentru boboci la intrarea în clasă. Asta arată că pe undeva mai sunt învăţători, care ştiu să facă bici din bătaia de joc a guvernanţilor.
În clase, mobilier în stare bună, cel puţin la clasa la care am intrat, dar spaţiul insuficient pentru copii, fără prea mari posibilităţi de deplasare printre rânduri, mă întreb ce chin este pentru un elev „iasă afară” în timpul orei în caz de nevoie. Pe mese, dulciuri, baloane, ca pentru copii de clasa 0 şi din nou iniţiative lăudabile ale învăţătoarei: pentru fiecare copil, o floricică de prins în piept, pentru a arăta că fac parte din clasa respectivă. Ideea am găsit-o foarte bună, fiind foarte necesară pentru recunoaşterea copiilor de către învăţători cel puţin în primele săptămâni de şcoală dar creând la nivel mental copilului conştiinţa apartenenţei la un grup.
Am ieşit apoi pe hol pentru a da voie doamnei să tină primele minute de cunoaştere fără influenţa părinţilor. Eii, de aici am revenit în lumea pe care o ştiam şi nu aş vrea să o mai văd. Îmi amintesc că pe vremea mea când am intrat prima oară în şcoală, am fost impresionat de tablourile atârnate pe pereţi. Se aflau acolo personaje impozante unele cu bărbi mari, alţii cu pălării, unii cu favoriţi şi mă întrebam cine sunt ăia şi de ce sunt îmbrăcaţi aşa cum sunt îmbrăcaţi , altfel decât vedeam pe stradă. Cu timpul am aflat că erau Barbu Delavrancea, Caragiale, Eminescu, Creangă, Al Ioan Cuza, Mihai Viteazu. Ştefan cel Mare şi alţi oameni de cultură sau domnitori ai ţării. Tot pe pereţi, dar lângă cancelaria şcolii, erau şi alte tablouri, cu alţi bărboşi sau chelioşi, români sau străini despre care mai târziu am auzit că se numeau Stalin, Lenin, Carl Marx, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Cioară, Ştefan Voitec.
Asta se întâmpla prin anii 64 şi fără să vreau imaginile dar şi numele acelor oameni au rămas plantate în mintea mea toată viaţa, pentru că erau primele chipuri de „oameni mari” pe care îi vedeam şi despre care se vorbea cu „veneraţie”. Vederea imaginilor lor zilnic a produs efectul scontat la nivel de imagine în memoria mea, cei care făceau propaganda subliminală erau specialişti. Mult timp am crezut că acei oameni sunt valoroşi pentru soarta omenirii.
Astăzi am scăpat de acel coşmar, lumea s-a luminat, pe holurile Şcolii 22 nu mai tronează nici Marx, nici Voitec, nici Gheorghe, dar nici Caragiale, Mihai Viteazu. Nuuuuu, pe pereţii şcolii,la nivelul claselor de boboci se pot vedea fotografiile lui Manuel Barroso şi Van Rompuy, se pot citi ca prim text pe care deschid ochii şi învaţă să citească copii, „Valurile de aderare la Uniunea Europeană”, „Evaluarea şi asigurarea calităţii”. Nu ştiu dacă ideea expunerii acestor date pe pereţi a fost a aceloraşi învăţători care puneau o floricică în piept copiilor, sau veneau de „de sus” dar o idee aşa tâmpită sau nepotrivită nu putea să vină decât de la cineva numit politic la conducerea unei şcoli sau a unui inspectorat. Deci copii de clasa 0 şi întâi vor învăţa alfabetul citind Herman Van Rompuy şi ceva despre calitate, probabil trofeul calităţii. Inconştienţă sau propagandă subliminală? Fără să vreau privind aceste „informaţii” destinate copiilor de clasa 0 pe pereţi, mi-am dat seama că România este o ţară tradiţionalistă, că îşi respectă tradiţiile în ceea ce priveşte educaţia, diferă doar personajele, metoda e aceeaşi. Şi se mai plâng unii că ne pierdem tradiţiile în educaţie. Aiurea. Nimic nu se clinteşte, nici propaganda, nici prostia, nici pupicurismul. Înainte ridicam osanale lui Stalin şi poporul rus, acum îi cântăm pe Barroso şi Van Rompuy, corifeii la modă. Mă mir că nu este pusă şi fotografia doamnei Merkel, cea în care era la plajă în tinereţe. „În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă! „ Dacă tot i se respectă Legea, noii politruci ar putea să pună undeva şi fotografia lui Lavoisier aşa de amorul artei. Mă întreb câte inspecţii au venit prin şcoală şi vâzând acele panouri au dat aprobator din cap felicitând-l pe director pentru „iniţiativă” : „Aşa domne, să înveţe copii de mici cine le dă cornul şi laptele, să ştie că fără UE am flămânzi iar conducătorii noştri iubiţi ar şoma.” Nu am urcat la celelalte etaje ale şcolii, poate pe acolo apar şi Andreea Esca, Gigi Becali, Regele Cioabă, Bercea Mondialu, ultimii eroi naţionali sau chiar fraţii Cămătaru cei atât de iubitori de animale cum îi prezenta doamna Paula Iacob.
Dacă acum începem cu Van Rompuy, la şcolile de vară ale partidelor despre ce vor învăţa viitorii Neamţu, Ponta, Crin sau MRU, despre Burebista? Nu ar fi rău, dar nu prea cred.
Şi dacă tot suntem la capitolul finanţe şi educaţie să nu sărim peste caietele şi rechizitele şcolare. Mă uitam în clasă la dulciurile şi baloanele puse pe băncile copiilor şi mă întrebam cu ce fonduri fuseseră achiziţionate. În nici un caz din fondurile Ministerului Educaţiei. Mai rămâneau 3 variante: Fondul Şcolii, adică contribuţia părinţilor, fondul învăţătorilor, adică salariul de mizerie pe care îl primesc sau cuvântul magic, „sponsorizare”. Aş opta pentru varianta 3 sau o combinată, mai ales că baloanele aveau inscripţionate cuvintele magice : Mc Donald . Şi ne mai mirăm că copii noştri vor toţi să mănânce la Mc Donald sau Fast Food. Păi dacă în prima zi de şcoală văd literele Mc D cum să nu dorească să intre acolo, că doar la şcoală tot asta au văzut.
Îmi amintesc că acum câţiva ani, când o fină de a mea şi-a serbat ziua de neştere a cerut părinţilor să o facă la Mc Donald, că „acolo şi-au făcut-o toţi copii” . Aveau sau nu aveau părinţii bani, musai să fie la Mc Donald, să nu se facă copilul de râs. Nu ştiu cine venise cu ideea, dacă a fost vreun copil de ban gata sau cumva tocmai aceste „sponsorizări” îşi făceau efectul, dar în nici un caz Mc Donald nu pierde. Este un alt fel de propagandă, dar nu politică, doar economico-financiară, dar la fel de nocivă. Dar de ce m-aş mira, de vreme ce în librării şi magazine dacă vrei să cumperi caiete pentru copii vei găsi pe coperţile caietelor fotografii cu Ana, Andra, Anca, Ina, Conect R sau mai ştiu eu ce piţipoance care fac furori pe scenele festivalurilor sau paginile „almanahelor” de specialitate? Ministerul educaţiei nu îşi poate permite să facă un contract cu editurile sau firmele de profil pentru a pune pe caiete fotografii cu Eminescu, Brâncuşi, Creangă, Ciprian Porumbescu, Aurel Vlaicu. Nuuuuuuu cum să facă aşa ceva? Cum să încarce memoria bieţilor copii cu nume şi fotografii de care oricum nu vor învăţa la şcoală? Lasă că e mai bine, suntem pe piaţa liberă, firmele de profil pun pe coperţi ce vor ele ca să îşi facă vânzare, noi nu putem controla nici influenţa în vreun fel educaţia copiilor noştri . Mâine, când pe coperţile caietelor vor apărea fotografii cu ultima apărătoare a vieţii maidanezilor, sexoasa din Bay Watch, nu va mai mira pe nimeni, doar a avut parte activă în viaţa noastră.
Aşa au început copii prima zi de şcoală. Ce va urma?
„Educatie „!, la ce este buna?