Un cal pentru Antonescu
Domnilor parlamentari,
Se apropie anul de când aţi fost aleşi să ne reprezentaţi în Parlamentul ţării. Unii aţi ajuns acolo cu votul majorităţii, alţii prin inginerii politice dar toţi aveţi votul celor cărora le-ati promis în campanie că veţi lupta pentru a le face viaţa mai bună. Un an de zile poate nu e mult, dar este suficient să veniţi în faţa celor pe care i-aţi adormit cu promisiuni şi să le spuneţi ce aţi făcut pentru ei în această perioadă. Prima oară v-am văzut pe toţi la un loc la confirmarea mandatelor, la prefectură. Eraţi toţi frumoşi , radiaţi de fericire aveaţi tot viitorul în faţă, vă strângeaţi mâinile unul altuia indiferent de partidul din care făceaţi parte, gândindu-vă la naveta pe care o veţi face împreună, la societăţile în care urma să fiţi membri, la maşinile de serviciu, telefoane, suma forfetară, laptopuri, cabinet parlamentare, etc.
A trecut un an şi cred că e momentul să vă vedem iarăşi împreună, ca la confirmare, să spuneţi celor ce v-au votat ce aţi făcut pentru ei, pentru localităţile în care aţi fost aleşi, pentru judeţul pe care îl reprezentaţi. Avem acuma în Craiova o sală polivalentă mare, încăpătoare, ce spuneţi pueţi veni toţi acolo să arătaţi cetăţenilor ce aţi făcut pentru ei? Vă pregătiţi fiecare un scurt bilanţ, pentru cei mai mullţi sunt convins că va fi foarte scurt, cu ceea ce aţi făcut din ceea ce aţi promis. Eu zic că este posibil, poate veţi găsi toţi un sponsor care să închirieze sala şi pentru aadunarea de bilanţ nu doar pentru cele de campanile electorală. Dacă există voinţă. Eu cred că se poate.
În bilanţul şi intervenţiile dumneavoastră să nu uitaţi să pomeniţi :
– Câte iniţiative legislative aţi avut , la ce s-au referit şi ce soartă au avut ;
– Câte intervenţii aţi avut, pe ce aspect şi cum s-au soldat;
– Care a fost şi este atitudinea dumneavoastră pe problema învăţământului, sănătăţii, salariilor şi pensiilor (altele decât cele ale parlamentarilor, magistraţilor şi celor din serviciile secrete);
– Care este atitudinea şi punctul dumneavoastră de vedere prvind exploatările bazate numai pe cianuri şi a exploatării petroliere şi a gazelor prin metoda fracturării hidraulice. Ce ştiţi despre aceste metode şi cum veţi vota. Indicat ar fi să ne întrebaţi pe noi, cetăţenii cum ar trebui să votaţi, pentru că reprezentaţi acolo interesele noastre nu pe cele de partid, noi am ales omul, nu partidul. Dacă aveţi altă părere, data viitoare vom vota saci de cartofi şi de ceapă, că efectul e acelaşi;
– Care este atitudinea dumneavoastră vizavi de regionalizarea ţării, cum veţi acţiona la pretenţiile tot mai făţişe ale unor minorităţi de a crea regiuni bazate pe afinităţi politice şi entice, ce poziţie luaţi faţă de atitudinele şi manifestările separatiste;
– Ce proiecte aveţi pentru acest oraş şi judeţ, cum aţi contribuit la promovarea lui şi a intereseleor cetăţenilor;
– Cum aţi cooperat între domniile voastre pentru a ajuta oraşul şi judeţul?
– Ce opinii aveţi faţă de situaţia în care se află clasa politică, de profilul moral al alesului. Cum vă simţiţi ştiind că dintre dumnevoastră din ce în ce mai mulţi sunteţi învinuiţi de şpagă, incompatibilitate, plagiat, corupţie, unii sunt judecaţi, alţii déjà au ajuns în puşcărie;
– Câte întâlniri aţi avut cu alegătorii de când aţi fost aleşi, nu individual ci în grup, de câte ori aţi fost în colegiu, prin cartiere pe jos, fără presă, pentru a discuta cu oamenii, ce probleme v-au ridicat, câte şi cum aţi rezolvat;
– De câte ori aţi luat legătura cu administraţia locală pentru a rezolva problemele cetăţenilor şi cum s-au soldat intervenţiile? De câte ori aţi apelat la un coleg parlamentar pentru sprijin în rezolvarea problemelor cetăţenilor. De câte opri v-aţi consultat cu colegii parlamentari din judeţ din alte partide, pentru a susţine sau a vă informa cu privire la un proiect de lege, intervenţie sau iniţiativă parlamentară;
– Lista poate fi completată de dumneavoastră dar nu cu promisiuni, cu realizări.
Din ceea ce am văzut noi prin media activitatea dumnevoastră în Parlament s-a concretizat în :
– Aţi reuşit după luni de zile să votaţi bugetul şi statutul parlamentarului prin care v-aţi obţinut drepturi sporite.Despre drepturile noastre când vorbim, pentru ele aţi fost aleşi;
– Aţi reuşit să micşoraţi bugetul ministerelor muncii, sănătăţii şi învăţământului adică exact cele care ne interesează pe noi şi să îl creşteţi pe al serviciilor secrete, magistraţilor, diplomaţilor adică cele care vă interesează pe dumneavoastră. Dacă ştiam asta nu vă mai votam.
– Aţi reuşit să vă faceţi Spa în parlament, ca să nu vă mai înghesuiţi în sălile de şedinţe sau comisii, că vă vede lumea la muncă, de acuma vă veţi înghesui la Spa, unde nu pot veni fotoreporterii. Dacă ştiam că vă trimitem la staţiune, nu văcumpăram biletele, noi credeam că mergeţi acolo să transpiraţi, nu să vă deconectaţi. Spa-ul e pentru timpul liber, nu pentru timpul afectat programului de lucru. Şi aşa mergeţi la Parlament lunea cu trenul de marţi şi plecaţi joia cu trenul de miercuri;
– Aţi reuşit să vă trageţi avion la poarta parlamentului. Acuma am înţeles de ce vrea domnul Zgonea să dărâme zidurile ca să poată decola avionul pe orice direcţie vrea. Poate e timpul să decoleze şi dânsul de acolo şi mulţi dintre dumneavoastră. Din păcate nu vă putem lua şi bilete întors, dar contaţi pe noi, nu uităm şi nu facem de două ori aceeaşi greşeală;
– Încercaţi să stabiliţi ţinuta obligatorie în Parlament. Mâine probabil veţi stabili şi culoarea obligatorie, iar poimâine floarea obligatorie. Din cauza tricourilor nu merge treaba în ţară?
– Aţi reuşit să vă bateţi joc de tot ce aveam mai sfânt, unii dintre dumneavoastră, dintre colegii dumnevoastră ne falsifică istoria, pentru ei istoria ţării începe în 1848 iar Constantin Brâncoveanu şi cei 4 fii ai săi au murit în închisoare. Probabil acesta este coşmarul vieţii lor, visează închisoarea şi nu şi-o pot scoate din minte, dar asta nu înseamnă că toţi au avut aceeaşi soartă. Unii mai mor şi în picioare, cu demnitate, din dragoste de ţară.
– Aţi reuşit să vă daţi pe faţă adevăratele sentimente faţă de cei care v-au votat. Am aflat astfel că suntem debili pentru că nu am reuşit să îl urcăm pe domnul Antonescu direct pe cal. I-am adus calul, i- am pus şaua, am adus şi scara, iar domnia sa ne face debili pentru că nu am pus calul în genunchi să se aşeze domnia sa în şa. Pentru asta noi suntem debili. Halal călăreţ.
Lista poate fi completată, tot de noi, dar nu are rost, nu dorim să vă scoatem ochii, doar să vă arătăm că ai noştri nu sunt inchişi.
Am dori de la dumneavoastră stimaţi aleşi, să vedem că indiferent din ce partid faceţi parte, sunteţi în stare să va daţi mâna şi să acţionaţi împreună pentru binele comunităţii care v-a ales, aşa cum faceţi când vă cumpăraţi terenuri ale căror preţuri vor exploda prin obiectivele care ştiţi că se vor dezvolta ici şi colo sau în afacerile în care suneţi asociaţi. Ce spuneţi, puteţi să faceţi un efort şi să vă uniţi eforturile pentru binele nostru? Puteţi să veniţi toţi la întâlnirea cu alegătorii la sfârşit de an şi să discutaţi cu cei care v-au suit pe cai? Consideraţi invitaţia lansată, aştept răspunsul dumneavoastă .
P.S. Poate împreună reuşiţi să rezolvaţi problema mutării stâlpilor de telegraf, că am ajuns de râsul ţării,dacă nu al lumii, suntem judeţul care cheltuie bani europeni ca să planteze stâlpi în mijlocul autostrăzii.
Un alegător.
"Cadrelor militare nu li se poate ordona si le este interzis sa execute acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte; neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor."
NOTA: Decizia de publicare a mesajelor dvs. apartine administratorului siteului In Cuiul Catarii. Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor postate va revine in totalitate. Va rugam sa folositi un limbaj civilizat.
Sectiunea de comentarii din site este moderata. Mesajul dvs va fi afisat in site doar daca va fi activat de catre un moderator.
spuneti-mi va rog, ce mai reprezinta liberalii in politica romaneasca? eu ma consider un liberal vritabil, cu vechime dar nu pricep de unde pana unde reorientarea aceasta catre basescu in timp ce marea majoritate a oamenilor de bine doresc in continuare din ce in ce mai mult matrasirea grabnica a chiorului care a fost si este un mare blestem pentru tara noastra care cu o conducere corecta ar fi putut ajunge cu brio in randul tarilor prospere si respectate. ce se intampla cu antonescu cel care tuna si fulgera impotriva lui basescu iar acuma ii linge mana refuzand sa mai respecte angajamentele luate in campanie, ba mai mult punand piedici celor 7,5 milioane de votanti antibase. noroc de tariceanu care incearca sa mai repare ce se poate. daca s-a ajuns ca pnl sa se alature lui blaga si udrea cred ca ne-am dus pe copca. DOAMNA AJUTA ROMANIA!