O ţară de parlamentari

Categoria Actualitate, Opinii, Stiri Interne

 În foto, cum se circulă în  Japonia când ninge :

iarna in Japonia

Drum de iarnă în Japonia

A venit iarna. Guvernul Ponta a aflat că iarna nu e ca vara deşi guvernele Băsescu –  Boc  o aflaseră pe pielea noastră de ani de zile. De două luni ni se spune de că va fi cea mai grea iarnă din ultima sută de ani dar guvernul, deşi ştie asta, nu a luat nici o măsură, avem  aceleaşi firme de partid cu contracte de deszăpezire, aceleaşi firme care au câte un  bou director şi un măgar angajat, în timp ce pe şosele vor interveni aceiaşi militari, pompieri şi poliţişti, dar mai ales aceiaşi jandarmi care cu ocazia asta îşi  vor spăla   bastoanele  date murdărite pe  spinările protestatarilor un an întreg pe la Pungeşti, Universitate şi aiurea dar şi asta face parte din planul de guvernare nu ?

Ca pentru a face dovada neputinţei, incompetenţei şi impotenţei  în a guverna, lipsei de interes şi respect faţă de cetăţean, domnul Florea Oprea, secretar de stat  cu probleme de ordine publică la Interne, dă indicaţii preţioase organelor, ca specialist 1 şi şofer în interne. Domnul a găsit soluţia pentru rezolvarea problemei zăpezii şi viscolelor acestui an. Ce maşini, ce soluţii, ce sare, ce nisip, ce utilaje, ce circulaţie? Soluţia domnului Oprea e simplă, fără implicaţii financiare   şi fără bătăi de cap: „ NU EZITAŢI SĂ LUAŢI DIN TIMP MĂSURI DE ÎNCHIDERE A DRUMURILOR AFECTATE!”  Ei ce spuneţi, nu e aşa că numai mintea unui secretar de stat la interne putea să găsească soluţia soluţiilor? Ce utilaje, ce deszăpeziri, ce intervenţii, ce jandarmi, ce lopeţi, ce televiziuni ? Nimic tată. Cum auziţi că va ninge, luaţi măsuri şi închideţi drumurile. În felul acesta televiziunile nu ne vor bombarda cu telefoane că nu ştiu unde a rămas o maşină blocată, firmele de deszăpezire vor interveni dar cu succes abia  când se va putea circula pe drumuri că doar circulaţia va fi oprită nu, prefecţii, primarii nu vor mai fi deranjaţi, nici guvernul, deci toate vor fi ok. Cine va  risca să plece de acasă o va face pe pielea lui, dacă va rămâne înzăpezit  nu e vina noastră, noi am luat măsuri şi am blocat drumul dar el nu a respectat ordinele deci dacă va mai fi găsit în viaţă după dezgheţ va fi şi amendat şi arestat şi i se va întocmi şi dosar penal pentru nerespectarea hotărârii consiliilor locale sau judeţene, ale ministrului de interne şi eventual pentru blocarea drumului, ca la Pungeşti.

Mare noroc pe Generalul Iarnă că nu are bani că dacă ar fi avut bani ar fi fost şi el amendat pentru blocarea carosabilului, dar dacă nu se poate scoate nici un ban de la el nici pentru blocare nici pentru deblocare, transport şi parcare nu are nici un rost să se încurce cu el. În plus, e şi el general ca naş Oprea  şi cum să te pui cuuuuuuuuu …. Doamne fereşte!  Despre generali numai de bine.

Deci domnul Oprea a găsit soluţia zăpezii anul acesta, domnul Ponta poate sta liniştit,  s-au dat ordine să se închidă drumurile din timp. Iată ce măsuri propune domnul Oprea să se ia pentru a rezolva problema zăpezii pe drumuri:


-Legătura permanentă cu autorităţile publice locale

-Utilizaţi toate resursele pentru informarea operativă şi permanentă a cetăţenilor

-Formulaţi recomandări clare participanţilor la trafic şi să vă asiguraţi că sunt respectate

-Intensificaţi activităţile de patrulare astfel încât pe drumurile afectate să nu fie persoane sau autovehicule

-Utilizarea tuturor resurselor pentru informarea cetăţenilor.

-Nu ezitaţi să luaţi decizii timpurii acolo unde se impune, pentru a decide interzicerea acceesului pe drumurile care sunt afectate.

-Raportaţi în dinamică toate evenimentele, astfel încât să fim în măsură să le procesăm şi să fim la curent cu ele.”

După câte se poate observa NU EXISTĂ NICI MĂCAR O SINGURĂ MĂSURĂ REALĂ CARE SĂ DUCĂ LA DEBLOCAREA DRUMURILOR, LA CURĂŢIREA ZĂPEZII, LA FOLOSIREA UTILAJELOR, LA OBLIGAŢIILE  FIRMELOR CARE PRIMESC BANI PENTRU CURĂŢIREA DRUMURILOR, CARE SĂ DUCĂ LA DESFĂŞURAREA NORMALĂ A TRAFICULUI  INDIFERENT DE CONDIŢII. Nu, nu deblocarea drumurilor îi interesează pe guvernanţi, ci interzicerea accesului, respectiv închiderea  traficului pe zonele înzăpezite. ATÂT ŞI NIMIC MAI MULT. Atât poate guvernul Ponta.

Ceea ce poate face guvernul României în condiţii de iarnă este să anunţe oamenii să nu circule, să închidă drumurile, să dea legi împotriva celor care nu le respectă… impotenţa şi îndrăznesc să plece la drum, la muncă, la spital, acasă, sau mai ştiu eu la ce activităţi fără de care oamenii nu pot trăi. Domnii din Guvern au impresia că toată România, îşi primeşte banii şi are avion la scară ca parlamentarii noştri care prezenţi sau nu la dezbateri sau la cabinetul parlamentar,  tot primesc bani, diurnă, şi salariul forfetar. Asta este impresia guvernanţilor despre români. Ei au impresia că suntem o ţară de parlamentari.

Că tot veni vorna de parlamentari, azi e 9  mâine 10, puii mei, mandatul trece. Se făcu un an de când am ales acest parlament şi ne-am pricopsit cu acest guvern omni(m)potent,  un an de când asistăm la certuri între coabitanţi,  înjurături pe portativ, de când aflăm de la guvern  că avem un preşedinte matrafoxat, dement, iar de la preşedinţie că avem un premier profund corupt, mincinos,  incapabil, de parcă mai trebuia să ne spună cineva şi noi nu ştiam cu ce ne-am procopsit.

Dar pentru că mâine e în 10, e o zi mare, o zi în care România se va procopsi cu cea mai tembelă şi  coruptă (asta ca să fie împăcaţi şi tembelul şi coruptul),  lege a ultimilor 24 de ani, legea prin care parlamentul  votând fără a dezbate, va da liber RMGC, Chevron, Gazprom şi oricui  va dori  să exploateze după propriile dorinţe tot ce vor dori în România dacă vor îndeplini condiţiile puse de Ministerul Culturii către RMGC pentru acordarea avizului, adică un ce profit acolo, o lege prin care companiile vor avea dreptul să exproprieze pe cine vor, după cum vor şi să dea câţi bani vor ele celor pe care îi dau afară de pe pământ ca să îşi bage ei sondele şi otrăvurile înăuntru. Acest proiect de lege déjà a trecut de comisiile Camerei Deaputaţilor şi pe 10 Decembrie 2013, va fi votat în plen. NU UITAŢI ACEASTĂ DATĂ, 10 DECEMBRIE,  ZIUA ÎN CARE GUVERNANŢII, ALEŞII NEAMULUI,  AU VÂNDUT ROMÂNIA  EN GROS ŞI EN DETAILLE. Tuturor celor care vor vota pentru această crimă le doresc să le fie de bic,  să le stea în gât,  SĂ BEA APĂ NUMAI DE LA PUŢURI DE SONDĂ, SĂ FACĂ BAIE NUMAI ÎN BAZINE OLIMPICE …DE DECANTARE  A CIANURILOR,   sau cum spune olteanul, să le dea Dumnezeu să le iasă bube în cur şi o mână mică, să nu poa’ să se scarpine. Am zis!

În timp ce parlamentarii vor vota legea vânzării României, românii se uită în gura televiziunilor la cearta dintre Băse şi Ponta privind accizele. Beliţi ochii stimaţi români că altceva nu mai aveţi.. de făcut.

Iar bomboana pe colivă o pune domnul Barbu, ministrul culturii care vrea să ia bani de la bolnavii de SIDA,(care în concepţia dânsului probabil oricum trebuie să moară că sunt atipici) şi să îi ia la dânsul la cultură să se dea în bărci cu Shakespeare. Deci oamenii mor, ţara moare, iar miniştrii domnului Ponta vor să  ia banii loviţilor de soartă şi să blocheze drumurile, în loc să ajute, în loc cureţe drumurile şi să le redea circulaţiei.

Demisia guvernului Ponta este mai mult decât necesară. Cine a numit, ţinut în braţe şi menţine în guvern un asemenea ministru, nu are ce căuta în fruntea guvernului. Cine propune o lege prin care să dea companiilor  private  dreptul de a expropria un cetăţean pentru a derula ea o afacere, nu are ce căuta în  fruntea ţării.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la O ţară de parlamentari

  1. Pingback: O tara de parlamentari | FrontPress

  2. Micul patriot

    Vere Marine,scuza-ma ca ti-o spun dar esti tendentios!Cei ramasi blocati la Ranca zilele trecute pot fi considerati intregi la cap?!!Carevasazica se anunta peste tot ca urmeaza viscol,blocari de drumuri iar cativa descreierati exact atunci pleaca”la munte”!!Unde?Pai la Ranca,unde se stia cu exactitate ca vor fi probleme!Si atunci,ce e anormal in a inchide unele drumuri inclusiv pentru a proteja astfel de specimene(ipochimeni parca li se mai spunea candva!)Acu fro trei sptamani nu tot la Ranca s-a aventurat (singur!)un descreierat de 54 de ani parca,ulterior afisand un zambet lataret cand a fost intrebat daca nu stia de avertizarea meteo!Mata pari baiat de la tara,nu stii cum e pe timp de viscol?!Poti sa aduci si 10 utileje pe km.de drum,tot se aduna zapada la loc!Hai sa fim obiectivi,desi in fond articolul e corect,in sensul ca sunt suficiente”maini moarte”si in actualul Guvern,ca si la „descentralizate”O zi buna!

  3. Micul Patriot
    In mod normal nicaieri si niciodata nu ar trebui sa iti fie frica sa te deplasezi, indiferent de motiv, ca mergi la munca, la nunta, la bal sau la spital. Asta ca principiu. Priveste fotografia si spune-mi de ce japonezii se pot plimba cu autocarele printre nameti de 5 metri si noi nu putem circula cand e zapada de 1 metru? Care este starea de normalitate? De ce sa ni se para normal anormalul, pentru ca suntem o tara de anormali? Atunci sa nu mai cerem nimic, nici asistenta medicala la nivel european, nici salarii la nivel occidental, nici drepturi conform declaratii universale a drepturilor omului, pentru ca noi traim in Romania si in Romania nu se poate. Asta vrei ? Daca pentru asta lupti, asta vei avea. Eu vreau normalitatea din afara nu cea din Romania.

  4. OLTEANU

    De la inaltime lui,( Onorabilului, INALTIMEA SA)”, numai Shakespeare se vede , ai nostrii poieti, prozatori, etc.,etc., E’ tarani ,,neica”, cine e Ei, au tarina in buzunar?
    Cit adevar exprima Petre Tutea in sapte(7) cuvinte !

  5. Pingback: Măsurile lui Oprea | In Cuiul Catarii

  6. Pingback: Măsurile lui Oprea | Lupul Dacic