Loading

diamant

„Ai putere să te lupţi cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare?”

Bulă la şcoală, în timpul orei nu se mai poate abţine şi eliberează un vânt mut dar urât mirositor. Profesoara indignată, întreabă cine e măgarul, Bulă sportiv ridică mâna şi profesoara îl scoate afară din clasă. Ajuns pe hol, Bulă se scarpină nedumerit după ureche şi începe să râdă. Trece pe lângă el directorul şi îl întreabă de ce nu e la ore şi de ce râde iar Bulă îi spune. Directorul indignat îl face şi el măgar şi nesimţit că mai şi râde după una şi alta.

-Păi cum să nu râd domnule director-zice Bulă, dar este de râs. Adică eu o trag, se împute clasa iar doamna profesoară mă scoate pe mine afară la aer curat iar ea şi ceilalţi elevi rămân în clasă să o miroasă. Nu e de râs?

O fi fost Bulă măgar dar era un măgar practic cu judecată logică. De când făcea Bulă şcoala şi până azi nu s-a schimbat nimic prin unele şcoli româneşti. O învăţătoare împute clasa cu pretenţii financiare. După zile întregi în care toate televiziunile au dat cu nasul prin vânturile învăţătoarei şi inspectorii şcolari au purces să verifice ce a mâncat doamna învăţătoare, iese pe post un şef de inspectorat şcolar şi ne spune că a dat afară din clasă pe .. Bulă dar a păstrat .. mirosul. Să nu te apuce râsul ?

Suntem anunţaţi de domnul  Constantin Trăistaru   că directoarei Camelia Fercu de la Şcoala 10  UNDE LUCREAZĂ ÎNCĂ învăţătoarea care cere taxă de fiţe  i s-a încetat detaşarea pe funcţia de director.  Iată măsurile propuse de  inspectoratul Şcolar Bucureşti :

  Încetarea detaşării doamnei Fercu Camelia din funcţia de director la Şcoala gimnazială „Maria Rosetti” începând cu 13 ianuarie 2014. Există şi solicitarea acesteia cu privire la acest aspect

  a apropat un plan de măsuri referitor la informarea, prevenirea şi combaterea unor fapte de corupţie în sistemul de învăţământ ce va fi prezentat şi dezbătut în şedinţă, marţi, 14 ianuarie 2014, cu toţi directorii unităţilor de învăţământ din Capitală

  va monitoriza permanent, prin inspectori şcolari, unităţile de învăţământ cu privire la combaterea fenomenului de corupţie

  va încuraja informarea instituţiei noastre cu privire al sărvârşirea unor astfel de fapte de către persoanele implicate în vederea luării de urgenţă a măsurilor legale ce se impun

  referitor la cadrul didactic implicat aşteptăm hotărârea Consiliului de Administraţie al uinităţii angajatoare, respectiv Şcoala gimnazială „Maria Rosetti”.

 

Se pare că logica nu se mai predă de mult în sistemul educaţional românesc. Să fiu mai clar:

1.      În ceea ce  o priveşte pe învăţătoarea Dana Blându, inspectoratul şcolar ( care nici măcar  nu îi dă numele, probabil pentru a îi proteja imaginea), spune că aşteaptă hotărârea Consiliului de Administraţie al Şcolii. Deci la această oră   asupra ei nu a fost  găsită nici o vină, este încă cercetată cauza, nu s-a putut lua nici o măsură;

2.      S-a luat măsura încetării detaşării doamnei Fercu Camelia (căreia i se dă numele  întreg, ca să ştie toată lumea despre cine este vorba, să nu fie nici o confuzie, că şcoala era plină de directori şi puteau fi confundaţi şi să  fie stigmatizată) din funcţia de director al Şcolii. În ce bază, pentru care vină? Cu ce este vinovată?

Domnule Trăistaru dacă învăţătoarea la ora aceasta este nevinovată, care este vina directoarei? Că a primit elevi cu părinţi reclacitranţi care nu înţeleg cerinţele unei şcoli de fiţe ? Că nu a reuşit să aplaneze conflictul şi situaţia a iesit în presă? Sau s-a constatat cumva că situaţia de la clasa doamnei Blându este generală şi acuma aţi constatat şi dumnevoastră? Sau cumva pentru că darurile de Crăciun trimise inspectoratului din partea şcolii Maria Rosetti nu s-au ridicat la pretenţiile dumneavoastră sau ale învăţătoarei Blându? Repet întrebarea domnule inspector Trăistaru, PENTRU CARE MOTIVE AŢI LUAT MĂSURA ÎNCETĂRII DETAŞĂRII DOAMNEI DIRECTOARE? Departe de a insinua măcar că ar fi nevinovată sau vinovată cu ceva, consider că în primul rând trebuia să se spună motivul luării acestei măsuri şi în al doilea rând, atâta vreme cât cazul Blându nu a fost finalizat, este ilogic, imoral, ilegal să pedepseşti pe cineva pentru ceva ce încă nu ai constatat sau concluzionat că a făcut un subordonat de-al lui. Degeaba ne spuneţi că există şi solicitarea acesteia privind demisia, aţi aruncat porumbelul, a fost o măsură impusă şi luată de dumneavoastră. ÎN CE BAZĂ DOMNULE INSPECTOR, AŢI UITAT SĂ SPUNEŢI. 

 

Mergând mai departe, nu este de râs, suntem de râs în faţa întregii lumi. Ca şi în cazul “autobuzele” sau bacalaureatul din vară de la liceul Dimitrie Bolintineanu, dar şi din alte licee  sistemul, inspectoratele şcolare, ministerul învăţământului se isterizează pe moment, iau “măsuri administrative” de moment, încearcă să pună batista pe ţambal cu măsuri de doi bani, cum sunt cele prezentate de domnul Trăistaru, apoi după ce trece ufa, se stabileşte alt învăţător sau profesor responsabil cu “colindul” i se spune să fie mai atent să nu păţească ce a păţit cutare sau cutare şi trai nineacă pe banii părinţilor. Inspectorul general  al muncipiului Bucureşti care în 6 luni a avut două cazuri clare de şpagă mai stă pe scaun? Mai este în funcţie ? De ce ? Cine îl ţne în braţe, cine l-a numit?. Al cui este, din ce partid face parte, ce dotore îi pune palma ? Dar ministrul educaţiei care are astfel de cazuri în toate şcolile din România dar nu este în stare sau nu vrea să iniţieze o lege prin care să dea afară cu cei care sunt prinşi în astfel de situaţii de ce mai stă pe scaun? Toţi responsabilii dau din umeri şi spun că nu pot să facă nimic, că nu le dă voie legea. Dar legile cine le face, nu le fac tot ei ? Cum se poate să faci o lege la 11 noaptea şi să o bagi la vot a doua zi  unor parlamentari orbi surzi şi muţi pentru a scoate puşcăriaşii afară, dar nu poţi modifica o lege strâmbă ca să pui capăt acestor practici ? De fapt are totuşi o logică. Guvernul nu vrea să de bani pe modernizarea puşcăriilor şi îmbunătăţirea condiţiiilor de viaţă ale deţinuţilor, e mult mai ieftin pentru guvern să îi scoată afară, acolo îşi vor face singuri rost de bani, nu mai plăteşte statul şi se face că nu vede pe cei care cer şpagă ciubucuri, foloase necunvenite, ca să nu fie nevoit să îi bage în puşcăriile şi aşa supraaglomerate. Şi aici se aplică aceeaşi logică proastă, ca şi în cazul Bulă. Îi protejezipe  cei vinovaţi şi îi pedepseşti pe cei mulţi şi proşti care trebuie să suporte  faptele infractorilor.

 

Să nu mire pe nimeni dacă până la urmă vor fi pedepsiţi şi găsiţi vinovaţi, ameninţaţi, stresati, presaţi si tracasaţi, chemaţi la audieri până le iese pe gât de tot felul de comisii, interogaţi şi intimidaţi exact părinţii care au reclamat faptele cei care au scos la iveală că unii profesori, învăţători cer părinţilor să le plătească datoriile la bănci şi au pretenţii  care se măsoară în karate la cadouri. Ei, părinţii şi copii lor vor fi cei care vor pierde în timp ce nesimţiţii care cer bunuri vor scăpa, pentru că şi ei, ca şi domnul deputat Auto, când au cerut bani şi produse  nu au cerut numai pentru ei, au cerut şi pentru şefii care îi controlau, vizitau, sau erau invitaţi la activităţi. Avea dreptate doamna Blându, cine are curaj să se pună cu sistemul ? Şi fenomenul nu e singular, e generalizat, îi numei pe degetele de  la o mână pe profesorii sau învăţătorii din şcoli care nu au cerut nimic şi pot fi numiţi unicat cei care în fiecare şcoală nu au primit nimic niciodată. Ca să schimbi asta, trebuie să schimbi în primul rând pe cei care fac legile, apoi pe cei care le aplică şi abia apoi pe cei care trebuie să le respecte, dacă nu le respectă. Pînă atunci măgarii vor fi menajaţi iar  cei nevinovaţi le vor mirosi vânturile, pentru că aşa merge sistemul.

 

Doamna Abramburica face pe indignata, domnia sa nu a auzit niciodată de aşa ceva, când a fost ea ministru la învăţământ nu existau  fenomene de acest gen. Îţi vine să spargi televizorul când o vezi cât de indignată e ea cea sub a cărei conducere s-au întâmplat aceleaşi lucruri, dar  nu a transpirat nimic, pentru că ea este un bun manager şi a avut grijă să nu transpire nimic şi toată lumea să fie mulţumită. Doamna Blându este normal să susţină că e nevinovată, ea nu a strâns numai pentru ea, a strâns şi pentru alţii şi nu este singura, ea ştie ce spune din această cauză spune că e nevinovată, pentru că ştie că nu e singura, iar fenomenul e generalizat. Ştie bine şi ştiu si colegii din Consiliul de Administraţie că dacă ea va cădea va turna şi pe alţii şi s-ar putea trezi şcoala fără consiliu sau chiar fără învăţători.

Cine spune că situaţia e singulară sau că nu este cunoscută la nivelul conducerii şcolii sau inspectoratelor şi ministerului,  ne ia drept proşti. Cine va mai admite astfel de porcării şi va plăti banii numai “să nu sufere copilul” chiar este prost. Asta e România, ăsta e sistemul, cine aşteaptă să vină chinezii sau americanii să salveze România îşi merită soarta.

 

http://stiri.tvr.ro/directoarea-scolii-10-renunta-la-functie-dupa-ce-va-anunta-masurile-in-cazul-invatatoarei-blandu_39016.html#sthash.lUqWCRAg.dpuf

De

4 comentarii la „Unde dai şi unde crapă- Bulă şi sistemul”
  1. Sa nu va mirati atunci cand profesorii vor buzunari elevii la intrarea in scoala,pentru a le subtiliza banii de gustare…Invatatorii si profesorii din invatamantul preuniversitar constitue categoria sociala cea mai oropsita si cea mai pacalita din tara,avand in acelasi timp cele mai grele probleme de rezolvat.Adolescentii in formare,le fac din viata un iad,iar dragostea cu care au imbratisat meseria s-a estompat ,rezultatul muncii fiind pe masura.Acum ,cu 70 % sustinere parlamentara s-ar putea rezolva multe dintre nedreptatile care troneaza in sistem.Altfel ii vom intrece pe americani in ceea ce priveste nivelul scazut al culturii generale pe cap de locuitor.Daca vrem sa avem un invatamant comparabil cu cel al Finlandei,trebuie sa facem ceeace fac ei,altfel copii nostri vor avea parte de un sistem de invatamant medieval in continuare.

  2. Da, dar la ei, la finlandezi resursele naturale au fost vindute, nu facute cadou !
    Prosti si multi, nene Jorj!

  3. Nene George,
    Nu procentajul face legile bune ci omul. Indiferent cata sustinere are in parlament, atata vreme cat legile le fac aceiasi oameni care fac legi doar pentru ei, vor fi la fel de proaste si cu 51% sustinere si cu 100%. In parlament functioneaza sistemul din calculator. Oricat de performant este calculatorul, trebuie sa ai grija la fenomenul GIGO, care insemna ca GUNOI INTRODUCI, GUNOI OBTII.

Comentariile sunt închise.