Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-1

Categoria Amintiri cazone, Despre Armata

revolutia la Craiova

Introducere
Reiau de astăzi un proiect început acum doi ani, dar necontinuat, privind publicarea în serial a unor evenimente şi date aşa cum le mai ţin minte şi aşa cum le vor mai ţine minte cei care vor dori să mi le împărtăşească despre Revoluţia din Decembrie 89 şi alte povestiri care mi se vor părea sau li se vor părea mai deosebite, din dorinţa de a le lăsa şi transmite aşa cum au fost vremurile, nu aşa cum vor oficialităţile să fie transmise şi să rămână în istorie. Multe s-au întâmplat înainte, pe timpul şi după revoluţie, şi foarte multe au rămas ascunse, nu s-a spus nici un sfert din ceea ce a fost cu adevărat, fiecare a spus şi spune numai ceea ce îi convine în aşa fel încât el să se pună în lumină frumoasă, toţi ascund sau se fac că nu au avut şi momente mai puţin convenabile. O să încerc să conving o parte din foştii colegi din armată să spună fără frică ceea ce ştiu şi nu s-a spus până acuma. Deja o parte din cei care au trăit evenimentele foşti colegi de unitate, de promoţie chiar cu sarcini active la revoluţie, nu mai sunt în viaţă şi regret că nu am ştiut, nici nu mi-a dat prin cap, să îi “descarc” de amintiri cât timp încă mai erau vii atât ei cât şi amintirile. Dar nu aveam de unde să ştiu că ei vor dispărea aşa repede, înaintea amintirilor chiar. Dumnezeu să îi odihnească, pe ei şi pe toţi cei care au fost dar nu mai sunt printre noi! Aştept să fiu contactat de colegi, prieteni, vecini, cititori care vor avea ceva de spus, dar cu condiţia să fie adevărul curat, nu ajustat sau cosmetizat. Este nevoie ca cei care vor rămâne după noi, copii, nepoţii noştri, să cunoască istoria aşa cum a fost, nu aşa cum o să le-o prezinte o carte de istorie făcută de un profesor cu pile la minister sau la partid, care să îşi vândă apoi manualele sub ameninţarea reperenţiei.
16 Decembrie
Dimineaţa zilei de 16 Decembrie 2014. Temperatura în Craiova este 1 grad, dar grupat, nu ca la altii, 2, 3 sau 5 dar împrăştiate prin cartiere . M-am trezit la 6.30 dimineaţa şi nu am mai putut adormi la loc, nu ştiu de ce. Prin cap îmi alergau gânduri legate de ziua de 17 decembrie de acum exact 25 de ani când culmea, mă trezisem la aceeaşi oră, dar atunci cu un scop, urma să intru de serviciu pe batalion, un serviciu inutil, dar care dădea siguranţă şefilor sau conducerii de partid şi de stat nu că nu se va întâmpla nimic deosebit, că dacă voia un soldat să fugă, fugea şi cu şi fără ofiţer de serviciu, şi că vor avea pe cine să dea vina şi în spinarea cui să arunce un eventual eveniment. Aşa se face că duminicile erau pline de cadre şi ofiţeri de serviciu, la toate eşaloanele, pe lângă cele care erau conform RSI. Pe vremea aia circula o anecdotă care ne mai alina supărarea pentru că făcea haz de necazul situaţiei.
Nimic deosebit
Se spunea că într-o unitate militară, luni dimineaţa comandantul intră pe poarta unităţii, îl întâmpină garda şi ofiţerul de serviciu pe unitate care îi dă raportul conform tipicului: „Tovarăşe colonel, în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit! Sunt ofiţerul de serviciu pe unitate, maior Popescu.”Comandantul dă mâna cu el, salută garda şi se îndreaptă spre birou. Pe drum observă lipsa unui câine care însoţea garda de fiecare dată la raportul de dimineaţă şi îl întreabă pe OSU:
– Dar Codiţă unde e?
– A, răspunde maiorul, nu mai e săracu, a dat maşina peste el.
– Care maşină- întreabă comandantul ştiind că nu aprobase nici o ieşire pentru duminică din parcul auto.
– Maşina pompierilor!
– Care pompieri, întreabă comandantul din nou uşor îngrijorat.
– Pompierii care au venit ieri după amiază în unitate.
– Păi ce au căutat că nu m-a informat nimeni că avem control pe linie PSI şi mai ales duminica?
– A, spune maiorul, păi nu au fost în control, au venit să stingă incendiul….
– Ce incendiu întreabă comandantul privind în unitate…
– Păi a luat foc depozitul de alimente …
– Cuuuuuuuuuuuum?- întreabă comandantul în pragul apoplexiei.
– Am uitat să vă raportez că am avut un incendiu, au venit pompierii să stingă focul, că am fost vigilent şi i-am chemat imediat, dar ei au venit târziu că nu găseau ştuţul la furtun, îl luase cineva să spele maşina comandantului ştiţi cum e…
– Bine bine, dar incendiul?
– A, incendiul a fost mic la început, mic de tot, nici nu ziceai că se face aşa mare, de la o ţigare aruncată de un soldat..nu l-am depistat dar punem problema în şedinţa de partid şi aflăm noi. Trei zile de arest îi dau dacă aprobaţi.
– Lasă-l dracu de soldat şi de arest, spune-mi de incendiu că iau foc eu.. spune comandantul…
– Păi cum spuneam incendiul a fost mic, dar până să vină pompierii, ştiţi, ştuţul, s-a mai întins un pic..
– Bun şi ce a luat foc întrebă comandantul neştiind dacă ă îl omoare sau să îi dea o palmă maiorului..
– Păi dacă mă lăsaţi, vă raportez. Deci a luat foc depozitul dei alimente dar aproape am reuşit să salvăm depozitul de carburanţi a ars decât motorina, bine că nu a ajuns focul la benzină că aia ştiţi că explodează şi se auzea până la divizie.
– Cum, şi depozitul de carburanţi? –întreabă comandantul deja gândindu-se că mai avea doar un an până la pensie…
– Da, dar cum v-am spus, am salvat benzina. Dacă aţi şti ce noroc am avut, că mai aveam un pic şi rămâneam fără apă, dacă nu se stingea focul ardea şi benzina şi ajungea şi la remiza ştoc. Şi să vedeţi ghinion, când au plecat pompierii, şoferul de pe cisternă, neglijent a dat peste Codiţă. Dar să ştiţi că l-am muştruluit pe şofer am dar telefon la unitate la el la OSU şi mi s-a promis că o să îl oprească din învoire o lună pentru neglijenţă…
– Şi de ce nu mi-ai raportat de la început de eveniment?
– Păi nu m-am gândit că ţineaţi atât de mult la Codiţă..răspunde maiorul cu o figură senină…
De câte ori intram în serviciu mă gândeam la anecdota asta şi parcă trecea timpul mai repede.

 

Alarma
Acum 25 de ani, cum spuneam, eu intrasem de serviciu pe batalion, iar la continuitate pe regiment era şeful de stat major al unităţii, maiorul Preda, un ofiţer de toată isprava fost cercetaş şi el, căruia nu ştiu dacă are cineva să îi reproşeze ceva. Ţin minte că ne plimbam prin unitate şi discutam de una, de alta, printre altele şi de puţinele informaţii pe care le aveam despre Timişoara. Era tipul de comandant, coleg, cu care nu îţi era teamă să discuţi despre orice, nici măcar să spui un banc cu Ceauşescu. În jurul orei 13şi 15 sau 14 şi 15, nu mai ţin minte sigur, este chemat urgent la ofiţerul de serviciu. Când a ieşit de acolo, mi-a spus că… suntem în alarmă de luptă. Cum agenţii unităţii erau la mine în subunitate, m-a întrebat îngrijorat puţin dacă am făcut cumva greşeală să învoiesc din ei, că dacă nu sunt toţi e groasă, e caz real şi nu mă mai scapă nici dracu. I-am spus să stea liniştit, tocmai îi verificasem şi aveam încredere în ei, nu plecau fără aprobare, erau terişti o serie bună în care îmi puteam pune nădejdea. Şi aşa a fost, s-au comportat toţi exemplar, până în mai la trecerea în rezervă, am fost nu ştiu dacă singura dar printre puţinele companii fără decedaţi şi parcă un singur rănit uşor la mână mai mult din cauza oboselii. Din momentul acela, am intrat în alarmă, principala sarcină fiind trimiterea agenţilor pentru anunţarea cadrelor. Pe vremea aia nu existau telefoane mobile, internet, tablete, GPS, 112, sau alte minuni de genul acesta pe care să te bazezi şi să îţi moară oamenii în munţi sau în apă. Tabelele, planurile de intervenţie, lanţul de anunţare, intervenţiile se făceau prin şi cu oameni, antrenaţi, verificaţi, nu dura un an până să faci un plan, cum durează acum ca să introduci datele bugetului în sistem, nu exista metoda copy-paste pentru hărţi de exemplu şi aplicaţii, pe vremea aia ca să copiezi să zicem o hartă, la o aplicaţie, o luai mm cu mm pe calc, apoi o transpuneai pe altă hartă sau se copia la luminator şi nimeni nu greşea, totul era gata la timp. Iar planurile de intervenţie, de operaţii,erau făcute şi conduse de ofiţeri de stat major, nu de secretari sau preşedinţi de partid, nici de ospătari sau zidari, lăcătuşi sau repetenţi.
Primele informaţii
În timp ce agenţii erau plecaţi să anunţe cadrele unităţii, eu, cu ce mi-a rămas în companie am trecut la scoaterea materialelor pentru alarmă în locurile de adunare la alarmă şi practic desfăşurarea activităţilor conform planului. Nu ştiam ce este, nu ştiam ce va urma, nu ştiam care este situaţia, auzisem ceva de Timişoara, de agenţi unguri, de un pastor, şi atât, dar nu înţelegeam de ce e alarmă în toată ţara pentru un amărât care nu voia să plece din parohie şi de ce nu îl saltă ia de la secu, dacă chiar este un element periculos pentru societate. De ce trebuie să alarmăm ţara pentru ceva ce puteau face doi securişti? De unde era să ştiu eu atunci că cei de la secu- partea care urma „să treacă de partea revoluţiei” erau pe mână cu el şi cu alţii din afară, care au împins cu bună ştiinţă evenimentele către acea direcţie? Mulţi nu ştiu asta sau nu o cred nici acum. Să revenim la ce ştiam atunci. Cum divizia de la Timişoara era pe vremea aia în subordinea Armatei de la Craiova ni se părea normal să fim noi alarmaţi, dar de ce toată armata? Întrebări de genul acesta ne umblau prin cap la ora aceea şi din acel moment am intrat în jocul dezinformării şi manipulării jucat atât de cei fideli lui Ceauşescu din conducerea de partid şi de stat cât şi de cei care plănuiseră, nu singuri, îndepărtarea acestuia, pentru a instaura un comunism cu faţă umană. Între ei, în ţară, pe străzi, în unităţile militare, se găseau oamenii cinstiţi sau mai puţin cinstiţi, mânaţi fie de un spirit revoluţionar, fie de speranţa că dacă pică Ceauşescu o vom duce mai bine, fie de dorinţa de a prinde şi ei ceva, dacă e să iasă ceva bun. Securitate, miliţia şi armata erau atunci împărţite în trei: O parte care complotase la căderea lui Ceauşescu, dinainte de 89, iniţiaţii, din care făceau parte Militaru, Iliescu, Gelu Voican, Sergiu Nicolaescu, alţii care îi erau fideli lui Ceauşescu sau pur şi simplu nu se gândeau că e posibil altfel şi voiau să îl apere, şi a treia parte, cea mai numeroasă, dar mai puţin influentă, cu funcţii mai mici, cei care nu ştiau nimic, au fost masă de manevră folosiţi ba de unii ba de alţii, şi au răspuns cum s-au priceput, orientat sau cum ia dus capul executând sau nu ordine cu sau fără plăcere, tragere de inimă, aşteptând cu teamă dar şi speranţă că totul va fi bine până la urmă. Mulţi au murit din toate cele 3 grupe, şi au murit cei care ştiau prea multe şi nu voiau să tacă, sau ştiau cine a pus la cale toată mascarada şi puteau deveni periculoşi, sau unii chiar pentru că atunci, dacă ar fi ajuns să spună ceea ce ştiau, puteau schimba soarta revoluţiei fie că ar fi salvat regimul fie că nu l-ar fi lăsat pe mâna celor care puseseră totul la cale. Aşa au murit generalii Dumitru Puiu, Macri, Nuţă, Mihalea, Pintilie, Safta, aşa a murit Guşe cel care a refuzat „ajutorul” Ruşilor. Cei care au vorbit sau ştiu chiar dacă nu au spus despre moartea acestora, cine a decis-o şi de ce, sunt consideraţi nebuni sau duşi cu pluta, internaţi prin spitale de psihiatrie şi „îndopaţi” până crapă. Moartea generalului Milea de exemplu a fost atât de bine garnisită cu declaraţii, ipoteze, informaţii şi legende încât acum nimeni nu poate spune dacă a fost omorât la ordinul lui Ceauşescu, pentru că ar fi refuzat să mai dea ordinul de a se trage în populaţie, sau s-a sinucis şi dacă a făcut-o, de ce a făcut-o de teamă sau având mustrări de conştiinţă?Şi totuşi mai sunt în viaţă ofiţeri sau martori civili, foşti soldaţi care au fost atunci în miezul evenimentelor şi ştiu fragmente, secvenţe din filmul care a rulat atunci iar acestea vor dispărea pentru totdeauna odată cu ei dacă nu se hotărăsc să lase cuiva undeva, aceste date, aceste clipuri care puse cap la cap ar rescrie istoria ultimilor 25 de ani.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-1

  1. Nașu

    Dragul meu, te felicit pentru ideea aceasta și îmi exprim speranța că îți va da Dumnezeu voință și putere să duci acest proiect la bun sfârșit. Totodată, sper să primești ajutor de la colegii și prietenii noștri care doresc să își reamintească întâmplările din acele zile și să le lase moștenire generațiilor viitoare. Te îmbrățișez cu mult drag și îți spun spor la treabă!

  2. Partizanu

    PARTIZANU are doua juraminte catre aceiasi tara si un singur LEGAMANT FATA DE DUMNEZEU ,NEAM SI TARA. Incorporat pe 11 sep. 1989 lasat la vatra pe 15 sep. 1990. Istoria e linga noi iar noi dam cu burta de pamnat din nepasare si lipsa de BUN SIMT. DOAMNE AJUTA.