Ore de religie sau propagandă?

Categoria Actualitate, Magazin, Social

religia in scoli
Pentru că ştirile despre Elena Udrea, afacerile sale, declaraţiile, oricât de obsedant şi insistent ar fi perezentate de televiziunile pro sau contra, nu mai reuşesc să capteze atenţia şi banii publicului, se caută noi bombe de presă. Noroc cu asasinarea liderului opoziţiei din Rusia, că dă apă la moară speculaţiilor şi “analizelor” de tot felul. Nu am să aglomerez rândul celor care spun cât de prost a fost Putin să pună la cale asasinarea unui tip care nu reprezenta în faţa lui nici a mia parte din ameninţările inutilului scut de la Deveselu, pe mine mă preocupă mai mult ce spune Duşa, de exemplu , despre lipsa unui “cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare”, sau ce declară preşedintele Iohannis la Berlin despre pericolul maghiar în timp ce partidul de suflet bate palma cu UDMR-ul pentru răsturnarea majorităţii parlamentare.
Religia, drept nu obligaţie !
Dar a mai apărut un subiect poate mult mai important, care va avea un efect devastator asupra românilor de mâine, mult mai devastator decât toate miliardele de euro pe care se bat politicienii, procurorii, serviciile secrete vechi şi noi, româneşti şi străine, mafioţii într-un cuvânt. Este vorba de amestecul bisericii, indiferent a cui ar fi ea, în educaţia copiilor, viitorii votanţi de mâine.
Declaraţia Universală a Drepturile Omului, la art 18, spune :
“Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu altii, atât in mod public, cât şi privat, prin învăţătura, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”
Constituţia României, la art 29, spune :
“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
Ce este religia? Nu dau definiţia lui Eminescu, deşi cred că foarte mulţi români o acceptă. Definiţia cea mai simplă şi general acceptată spune că este un “Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință”
Cu alte cuvinte este şi o activitate, o manifestare practică, nu numai o convingere. Pe de altă parte acest gen de convingeri trebuie să vină din eul persoanei, dorinţa intimă, este o opţiune de a se asocia unui grup cu care se simte solidar, sub aspectul convingerii, al practicii sau chiar studiului. Apartenenţa la o religie sau alta trebuie să vină ca o urmare a educaţiei în sine de până la vârsta la care individual este apt să îşi stabilească preferinţele religioase şi să studieze în cunoştiinţă de cauză ofertele pieţei de capital religios. Fiind o alegere de conştiinţă şi nu una de educaţie obligatorie, sau asumată de întreaga societate, RELIGIA TREBUIE SĂ SE MANIFESTE ÎN CONŞTIINŢA UMANĂ CA O LIBERĂ ALEGERE, FĂRĂ ABSOLUT NICI O INFLUENŢĂ SAU ÎNCERCARE DE RACOLARE,  FĂRĂ NICI O OBLIGAŢIE SAU CHIAR NICI MĂCAR RECOMANDARE SAU ORIENTARE DIN PARTEA UNEI ALTE PERSOANE, indiferent cine ar fi aceasta. Copii neavând discernământ, nu trebuie să cunoască despre religie, decât că există, eventual să ştie ce reprezintă, câte tipuri de religii există şi ce presupun acestea. Religia poate fi studiată în şcoli în învăţământul primar eventual ca filosofie, fiinde adusă la cunoştiinţa copiilor la orele de filosofie, ca informaţie, nu de un preot.

 

Atâta vreme cât preoţii diferitelor culte intervin în mintea copiilor, nu mai vorbim de educaţie religioasă ci de racolare, pervertire în înţelesul literar al cuvântului, ceea ce deja depăşeşte rolul educativ şi merge către cel al formării de adepţi sau supuşi religioşi. NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ ÎMPINGĂ O MINTE NECOAPTĂ CĂTRE UN CULT RELIGIOS SAU ALTUL. LĂSAŢI COPII SĂ SE FORMEZE, NU ÎI ÎMPINGEŢI CĂTRE CONVINGERI DE CONŞTIINŢĂ DE CARE NU SUNT ATRAŞI SAU NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ.
Religia, disciplină de studiu sau doctrină?
Religia la modul general, nu este o disciplină de studiu ci o organizaţie, un stat în stat, o formă de organizare cu scopuri mai mult sau mai puţin oneste, multe urmărind atât sufletul cât şi averile adepţilor. Personal o să accept să discut religie cu un preot sau călugăr care vine la mine îmbrăcat în sac, pe jos, nu cu robă cu fireturi de aur şi Maybach.
Pe de altă parte, având în vedere numărul mare al cultelor religioase, a preda în şcoli religia cu preoţi practicanţi ar însemna să se dea ore de religie şi săli pentru toate cultele existente nu numai în ţară, ci şi în lume, pentru a se acorda tuturor şansa de a îşi prezenta oferta spirituală. Este posibil aşa ceva? Nu! De ce doar preoţii ortodocşi sau catolici să aibă acest drept şi nu şi părinţii spirituali ai altor culte şi curente recunoscute? De ce Dumnezeul unei religii are mai multe drepturi decât cel al altor religii? Pentru a evita toate aceste întrebări, discuţii, dar şi pentru a respecta Constituţia şi drepturile copiilor, Religia nu trebuie predată în şcoli decât ca noţiune filosofică, la orele de filisofie, cel puţin până la nivel liceal, iar acolo eventual să se studieze, istoria religiilor, dar tot cu profesori de filosofie , nu cu preoţi practicanţi, pentru că atunci se vor crea discriminări faţă de o religie sau alta şi vor trebui aduşi preoţi pentru fiecare religie sau cult religios.
Sunt de acord cu opinia Asociaţiei Tinerii Elevi pentru România, care cer ca “în cadrul ciclului gimnazial elevii ar trebui să studieze Istoria religiilor, „urmând ca abia în ciclul liceal elevii să poată opta pentru studiul unei religii în mod confesional cu profesori avizaţi de catre cultele recunoscute de către stat”. „Aceasta modificare este absolut necesara pentru a respecta libertatea de constiinta a copiilor care se află în procesul de dezvoltare
Deci nimeni nu are dreptul să decidă în numele altuia ce religie să urmeze atât ca practicant cât şi ca învăţătură.
Copilul, spirit liber sau miel ?
De la acest punct trebuie plecat. Mergem mai departe. Copii şi minorii nu au discernământ, conform legii nu sunt responsabili pentru faptele lor, nu au capacitatea de a discerne de a stabili nici măcar ce e bines au ce erău. Până la apariţia şi consolidarea unor norma morale, toate aceste valori sunt direcţionate de către părinţi şi şcoală. În marea majoritate a ţărilor lumii, părinţii decid în numele copiilor tot ce ţine de viaţa lor până la majorat şi apoi cel puţin moral până la decesul părinţilor. Nimic pe lume nu va putea să scoată din mintea şi inima părinţilor sentimentul patern, dorinţa de a-şi proteja copii chiar şi când la rândul lor au copii. Sub acest aspect tuturor ni se pare normal să decidem, să alegem, ce e bine sau rău pentru copilul nostru, în măsura în care şi putem. Dar sunt ţări, chiar din cele considerate cele mai democrate, cum sunt Canada, ţările nordice, unde părinţii nu mai au dreptul, conform legii, să stabilească nici măcar ce medicamente să administreze copilului când este bolnav, fără voia sa. Dacă copilul este răcit iar părintele vrea să îi dea un sirop de tuse amar, iar copilul nu îl vrea, sau plânge, părintele poate fi pedepsit. Poate nouă ni se pare exagerat, dar sunt şi astfel de interpretări vizavi de drepturile copilului. Iar noi, discutăm despre dreptul părintelui de a-şi îndoctrina religios copilul? Este mult prea mult. Doctrina religioasă, mai ales la vârstă fragedă, indiferent de cult, acţionează ca un drog picurat strop cu strop, duce la anihilarea voinţei individului. Ne convine sau nu, acesta este adevărul. Dacă se începe aşa zisa” educaţie religioasă” de la vârsta la care copilul face tot ce i se spune, vom scoate din el nu un copil docil şi cuminte, util societăţii, ci un miel în turma preotului, nici măcar a lui Dumnezeu, pentru că copilul va face şi va crede ce îi spune preotul, nu Dumnezeu, căci Dumnezeu dacă vrea să intre în mintea copilului, intră fără ajutorul preotului, chiar religia ne spune asta. Şi atunci de ce doresc preoţii să se interpună între copil şi Dumnezeu atunci când aceştia practic nu ştiu cine este sau dacă există Dumnezeu? Privind lucrurile astfel, vom înţelege că practi marea bătălie nu este pentru educarea copiilor, ci pentru manipularea, racolarea, stăpânirea minţii lor. Religia ca formă organizatorică, urmăreşte mintea nu mântuirea sufletească, supunerea, anihilarea voinţei pentru a putea apoi profita de individ. Aceşti copii, astfel formaţi, vor deveni cetăţeni docilil care vor face ce spun preoţii, vor vota cum le spun preoţii, ca cel din Satu Mare, vor vota în Parlament legi prin care să dea preoţilor terenuri, fonduri şi privilegii mai mult sau mai puţin cuvenite. Să nu ajungem cumva ca în viitor să fim conduşi de preoţi, aşa cum acuma suntem conduşi de procurori şi servicii secrete.
Deocamdată, parlamentarii României refuză, din grijă pentru copii, mărirea alocaţiei. Dar sunt sigur, vor vota obligativitatea religiei în şcoli pentru că de acolo le curg şi lor oarece profituri şi “blagoslovenii”, eventual voturi. Dacă copii ar fi dat şi ei din alocaţia lor un ce profit parlamentarilor, atunci poate aceştia ar fi votat mărirea.

Mai este creştinismul singura religie  valabilă?

Dacă tot vorbim de religie, să ne aplecăm puţin şi asupra unor cuvinte ale Papei Francisc I cel care se pare că va revoluţiona cu adevărat religia. După ce a vorbit despre posibilitea existenţei unor alte  vieţi în univers, acesta a mai spart un tabu milenar, declarând că toate religiile sunt reale, Dumnezeii acestora există, pentru că există prin cei care cred în ei, nu prin cei care pretend că îi propagă învăţăturile sau credinţa: ”Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel de adevăr există? În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc. Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri! Pentru conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au alăturat. Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”
Şi atunci, de ce să ne îndoctrinăm copii cu ce spune unul şi altul? Să lăsăm copiilor dreptul de a cunoaşte pe Dumnezeu atunci când vor fi pregătiţi.

Români, aveţi dreptul să vă vindeţi sufletele şi conştiinţele cui vreţi, lui Ponta, lui Băsescu, lui Iohannis, lui Kovesi, lui Helvig, ( este o coincidenţă oare că toţi au origini alogene?) dar măcar nu vindeţi şi sufletul şi mintea copiilor. Lăsaţi-le măcar dreptul de a şi le vinde ei, când vor fi majori, s-ar putea ca altceva să nu mai aibă de vândut.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18545811-cum-vad-elevii-religia-scoala-dupa-ccr-decis-nu-mai-este-obligatorie-doua-asociatii-elevi-tineri-transmis-parlamentului-propunere-punere-acord-legii-educatiei-decizia-curtii-constitutionale.htm
http://yoganonymous.com/pope-francis-hell-fire-adam-eve-real/
http://www.imediaethics.org/News/4303/Fake_quote_alert__pope_francis_didnt_say_no_literal_hell_or_adam___eve__a_fable_.php
https://diversitychronicle.wordpress.com/2013/12/05/pope-francis-condemns-racism-and-declares-that-all-religions-are-true-at-historic-third-vatican-council/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

30 Raspunsuri la Ore de religie sau propagandă?

  1. s

    Cu toata stima, dar va raciti gura de pomana. Numarul dobitocilor cu drept de decizie este infiorator de mare, multumita grupurilor infractionale …., cum bine le caracteriza cineva.

  2. ilie

    ba,nea Marine,treaba e incurcata rau,nu eu ma,narodu(adica prost de doua ori–ptr necunoscatori)imi dusai,subversiv,copii de de-i boteza nasu,ca era sef mare la partid la OLT,si acu nu stiu incotro s-o mai apuc,ca de veni vremea,la nepoti sa-i dam sa nu-i dam,dracu stie ce-oi face,ma pusa dracu si detei copchii la scoli bune,de pe bani buni dati pa meditatii,si acu lucra bine prin Austria si astia au alte orientari si idealuri,spunemi si mie ce sa fac?

  3. Nea Ilie, stai matale bland la umbra nucului, ia un clondir si un toi, doi ochi albastri si un pumn de sorica si da din falci pana pleznesc. Lasa grija religiei in seama lor, or sti ei copii ce sa faca cu ea.

  4. ilie

    BA,NEA MARINE,ASA FACUI,NU CU DOI OCHI ALBASTRI CI CU RACHIE DE PRUNA,da mai am o rugaminte,ba fratilor,nu-l mai deranjati pa freza,de,safu al mare de la armata,ca el munceste nu gindeste,ORICUM SA AUZIM DE BINE,va pup,pacat ca unii n-ati fost pe 28 02 2015.11.00,la caracal,va asigur eu ca merita.

  5. si dumneata oare ce faci nea Marine? nu incerci sa ne indoctrinezi?
    cu ce drept faci prozelitism ateist?
    Las-ne in credinta noastra, sa ne crestem copilasii cu frica de DUMNEZEU! CA E MAI BINE!

  6. neacsum

    Ghebosule, eu imi spun parerea. Dar presupunand ca as fi incercat sa te indoctrinez, este totusi o diferenta, dumneata esti major, vaccinat, gata educat, poti judeca singur daca ceea ce spun eu este bine sau rau. Copii insa nu au aceasta posibilitate asa ca ar trebui lasati in pace pana sa inteleaga despre ce e vorba. Ce zici?

  7. tara asta s-a bazat pe doi piloni..armata si biserica…
    rusii au sapat adanc la temelia lor..consecintele se vad …insa ce e trist si doare , e ca si unii dintre ai nostrii le continua opera..

  8. neacsum

    Domnul meu, eu nu sap nicaieri, eu vreau sa fie lasat copilul sa isi vada de ale lui pana va fi suficient de matur incat sa aleaga… poate merge la biserica, ori de cate ori vrea, dar sa mearga pentru ca vrea el, nu pentru ca vine un preot si ii spune ca nu ii da nota de trecere daca nu merge la biserica.

  9. karadeniz

    @ ghebosu
    Pilonii aia de care vorbesti sunt subrezi de tot, primul e putrezit rau de tot iar al doilea e la fel pe dinauntru doar ca e placat cu aur pe dinafara, aur strans, cum zicea cineva, din batista cu maruntis a vaduvelor.
    Or fi sapat si rusii, ca ei sunt sapeori de profesie, dar principalii autori sunt romanii.
    Ia cauta matele pe net sa vezi in cei 25 de ani cate scoli si spitale au fost inchise si cate biserici au fost deschise.
    Cam facem confuzie intre Dumnezeu, cel care a creat lumea, spre folosul ei nu al Lui si Biserica, care in numele Domnului beleste de viu pe sarmanul credincios.
    Dar aste e, printre multele libertati pe care le-a dat Dumnezeu omului este si dreptul la prostie.

  10. ilie

    ptr dl ghebosu—facusi ce facusi si te detesi instamba:1,ti-alesesi un nume predestinat;2 te apucasi da sapaturi;3,cred ca esti popa,dupe cum incepusi sa te exprimi;4,stai mai nene listinit–ca zau stai bine;5,vezi-ti nene de ce te doare si lasa-i pe fiecare sa-si aleaga orientarea religioasa,ti-se pare corect ca eu,nu zic de mneatale daca mai am la o adica ceva organe bune in mine,sa ma duc cu ele hrana la viermi?AUD NE-A GHEBOSULE?DA SA-MI TRAG LA B… TOATA TINEREATA SI DUPE LA 55 DE ANI CIND NU MA MAI TIN ;MASELELE;SA REAZIM USA SI PATRAFIRU POPII SI SA FAC CRUCEA CIT STINJINUL ORI DE CITE ORI VAD O CRUCE SAU O BISERICA?

  11. CivilInArmata

    De acord cu intregul articol! De data asta bravo domnule Neacsu!

  12. gogu de la scularie

    Si ce ati vrea ca popii sa munceasca in colonia in care milioane de babe vor sa doneze bani pentru a ajunge in rai ?Ba multe babe vor sa-si dea nemurile in gat ori la spovedanie e numai bine chiar daca multi popi au grade luate pe merit ..

  13. neacsum

    @Civil in artmata,
    Mai gresesc si eu, imi cer scuze. Ce bine ar fi daca ai recunoaste si dumneata cand gresesti si ai lasa un pic ura, incercand sa intelegi ca practic ar trebui sa dorim acelasi lucru si sa ne sprijinim, nu sa ne uram.

  14. gogu de la scularie

    nemurile =neamurile

  15. gogu de la scularie

    La muncă, derbedei, că trece anul
    Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
    Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
    Cristosul mamii voastre de nemernici!
    Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
    Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

    C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
    Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
    S-ajungem colonia de ocară
    Care-şi va cere scuze în maghiară.
    Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
    Aţi desfiinţat uzine, campuri, fabrici.

  16. gogu de la scularie

    de Adrian Paunescu

  17. sTOPs

    Din cap ca să-i scoți năluci,
    Culege copilei nuci
    Și la-nviere s-o duci …
    Dac-apuci !

  18. Matei Basaru

    Ma voi vreti ca 40 000 de popi si 18 000 [ toti platiti de la buget] de cantareti in biserica sa treaca la munca in loc la prostit vulgul despre iudei poporul ales? Pai munca e grea mai bine merge cu vrajeala .

  19. Matei Basaru

    Dumnezeu e in sufletul celui care crede in bine si in sufletul celui care face fapte bune, isi iubeste si intelege Universul ,aproapele ,animalele,natura, planeta, ba chiar si dusmanii..

  20. De regula cei mai vehementi sant cur..ajosii lati ..fundiarii popo..ranii , ateii, etc..ei nu au copii, dar latra de zor de oful lor..vezi Doamne..saracutii..sant indoctrinati..si nu-i asa..sa-i lasam sa decida ei…de fapt voi…satanelor…
    vad ca nu mai puteti de grija bisericilor…le numarati cu febrilitate..cate sant…
    ati numarat barurile,cazinourile,bordelurile ilegale, sexshopurile, magazinele de etnobotanice, si cate astfel de nemernicii? Nuuu, pai acolo va puteti da voi in stamba!
    se vede ca nu ati calcat pragul unei biserici de mult..sau unii dintre voi niciodata…ati fi sesizat ca nu ai loc de cati credinciosi sant, copii multi , tineri frumosi si intelectuali…da , si batrani..
    Si ..bineinteles o sa turbati de furie dupa ce veti citi…o sa gasiti toate bubele din curu babelor…dar asta cam e realitatea…
    si apropo…bisericile sant ctitorite de credinciosi! punct!
    „Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor” MATEI cap. 7

  21. @Ghebosu,
    Daca ai face o verificare cati popi merg la cazinouri, in baruri, sexshopurile, te-ai crusi. In ceea ce priveste bordelurile, mai putini, ei nu au nevoie, cei mai multi se reyolva intre ei, chiliile sunt mai sigure.

  22. s

    @ghebosu
    Pot incerca sa accept ce spui daca ma limpezesti cu Urmatoarele:
    – cum a primit biserica, prin retrocedare si ce i-a luat Cuza;
    – cum te taxeaza fara acte pentru cel mai banal serviciu pe care ti-l ofera;
    – cum de taxa la biserica pentru o familie cu un copil este cat jumate din impozitul pe casa cand biserica nu plateste nici o taxa la stat;
    – cum de nu te inmormanteaza intr-un cimitir acum ortodox decat daca platesti o taxa egala cu cotizatia pe patru ani pentru ca ai cotizat la alta parohie (nu alta biserica).

  23. ifrim

    Daca sunt case de marcat fiscalizate , bonuri cu inscrisuri TVA e perfect!

  24. ionescu

    Daca e tara democrata ar trebui ca procurorii sa se autosesizeze si in privinta veniturilor nedeclarate ale bisericilor sau ei fac parte din off-shore,ei sint intr-un paradis fiscal,cind toti romanii o duc greu?!La preoti totul e pina la bani….te duce,te vrajeste,chipurile te sprijina,dar la cota care trebuie sa o dai nu se uita ca esti rob sau parlamentar,nu au tata nu au mama la capitolul asta.Atunci ma gindesc carui D-zeu slujesc acesti oameni care il proslavesc pe Isus din Masserati si flancati de politisti,sa nu ii atinga iubirea aproapelui

  25. Matei Basaru

    Intr-o tara unde sunt 10 biserici[ca numar]la o scoala cu wc in curte si 100 de biserici la un spital infect tip lagar de exterminare nu mai e nimic de facut.Cati sparlamentari , presedinti de consilii judetene sau primari sponsorizeaza spitale sau scoli ? Nici unul.In schimb se fac sponsorizari cu sume amentitoare de la buget pentru popii superbogati care prostesc vulgul si care aduc voturi direct din biserica .

  26. Matei Basaru

    Ghebosule am o intrebare?Ce treaba are credinta in bunul Dumnezeu cu doctrina ortodoxa ,musulmana , budista sau oricare alta doctrina religioasa inventata .Nu poti crede in Dumnezeu ,nu poti face fapte bune daca nu esti inregimentat si muls de bani de diferiti insi care se dau trimisii lui Dumnezeu dar epateaza prin lux si averi?

  27. Partizanu

    RUSINE
    Acum imi dau seama ca OPREA mai are citeva sosii chiar si aici cu LUNETA IN MANA(CREION/TASTATURA). Problema e ca nu MASA la schimbat de scutece (ca pampers nu erau pe atunci inventate) ci pe semne o vecina. De-a lungul istoriei(si ma gindesc la mamele) ostenilor le-a fost greu sa spuna ca nu exista cuvintul MAICA. MAICA DOMNULUI, MAICA care plingea cind OSTEANU pleca la RASBOI, MAICA care primea vestea de pe front/camp de lupta ca a ramas vaduva. Intreb si eu pe nea MARIN: oare acum ce v-a face o MUICA (chiar si a lui) in situatii similare. V-a merge la club, la emisiunea aceea TE VREAU LINGA MINE … sau la altar(altarul de jertfa a NEAMULUI ROMANESC) in fata ICOANEI MAICI DOMNULUI? IERTARE acum vad MAREA SCIMBARE IN NATO. NATI-o tu ca eu m-am plictisit de ea(ORA DE RELIGIE). In sfirsit am invatat ceva de la OCUPANTU AMERICAN.

  28. CivilInArmataATEU

    @ghebosu: Comentariul matale este plin de ură. Halal credință la domnia ta! La unul ca tine se referea citatul „Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor” MATEI cap. 7.
    Observ in „discursul” domniei voastre exprimări ciudate despre atei. Bre nea GHEBOSU ai stat de vorbă vreodată cu cineva care se declară ateu? Sau dumneata erai ateu convins inainte de 1989 și după ai cotit-o spre „credință” că era de bon ton să fi credincios(mai ales ortodox).
    @Partizanule, bați câmpii rău de tot!!!

  29. neacsum

    @Civil in armata
    Ia sa vedem noi, in afara de parerea ta despre cei care scriu aici, ai o opinie si despre subiect? Cum vezi tu lucrurile, ca oamenii am vazut cum ii vezi. Sau nu poti spune?

  30. CivilInArmata

    @neacsum: În privința articolului de față, de acord cu toate ideile. Mă deranjează, poate, numai referirile în acest context la alde Udrea etc. Acestea nu au nici o relevanță. Dar, repet, pozițiile exprimate în articol sunt corecte din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, recunosc, nu pot să nu reacționez la „opiniile” aruncate de respectivii comentatori. Să nu uit, poate ar fi bine să tratați si subiectul „preoții din armată – prozelitism sau nu”. Scuzați-mi exprimarea cam încâlcită!

Statistici T5