Provinciale

Motto :
“Într-o bună primăvară,
într-o firmă de privat,
Diluind cu sârg prin ţară
se făcură de ocară,
ca să nu spun de rahat…”

Într-un orăşel de provincie, să îi zicem “Bricul Mircea”, chiar dacă nu avem un astfel de oraş, dar nu am găsit altă rimă, se afla o firmă de telefonie mobilă, să zicem “Portocala” chiar dacă nu avem o astfel de firmă, dar ştiţi, rima. Aşa cum spunea Ardiles, tragedia oamenilor care lucrează sau îşi duc veacul prin micile orăşele provinciale este că ei nu pot da tunuri mari, sau ca să îl citez pe Ardiles, “nu au talent să facă furăciuni avăvărate” ca la Bucureşti, adică să fure cu camionul, ei fură şi ei cu căruciorul ăla de butelii. Oameni sărmani fură de nevoie, ca în Ţara lui Ardiles.
Ei bine un angajat, un mic Ardiles dar cu tupeu de Bobiţă, se gândeşte să îşi rotunjească şi el bugetul de remuneraţie mică la privaţii ăştia care te sug de parcă ai avea 10 ţăţe şi te plătesc de parcă ai lucra numai la ciclu. Aşa că personajul nostru, băiat descurcăreţ, s-a gândit să trăiască bine pe seama firmei care îl exploatează şi bagă mâna în fondurile realizate din vânzări. Ca să se asigure în caz că apare câte un Dandanache, se dă bine pe lângă şeful, cadouri de zile aniversare, limbi în ureche, mici agape provinciale, tot tacâmul, doar suntem români, ne descurcăm nu? Şi uite aşa amicul nostru începe să cunoască viaţa de şmecheraş de cartier şi toate mergeau strună.
Cum de a îndrăznit el să facă asta este un mister, dar o păsărică spune că ceva ceva era la mijloc, a sesizat el că nici şeful nu este tocmai curaţel şi face şi el mici găinării prin care scoate ceva profit. Cum anume şi de unde? Păi de la clienţii provinciali care semnează contracte fără să citească ce anume citesc şi nu îşi cunosc drepturile. Cum ţara lui Ardiles e plină de inconştienţi care semnează contracte fără să le citească şi să vadă ce prevăd şi de naivi care cred tot ce li se spune, alţii, alde Ardiles profită şi le iau banii. Compania despre care vorbeam cică răsplăteşte fidelitatea clienţilor prin puncte acumulate la plata abonamentului. Aceste puncte se acumulează şi după un timp se pot transforma- la cererea clientului- în reduceri la cumpărarea unui obiect, gadget cum îi mai spune, sau accesoriu sau poţi cumpăra un telefon dacă ai acumulat suficiente puncte încât să acopere contravaloarea telefonului, dar asta mai greu pentru că se acumulează greu. Aceste puncte se pot păstra şi ani de zile, până se decide clientul să cumpere ceva. Ce nu ştiu mulţi clienţi, cu atât mai puţin cei din “provincie” este că nu există limită de timp şi fiecare poate să îşi păstreze contul de puncte cât vrea el.
Ei bine, profitând de naivitatea şi credulitatea celor mai mulţi din clienţi, unii “manageri” îşi pun lucrătorii să urmărească punctajul obţinut de clienţi şi când se acumulează o anumită sumă să îi sune şi să le spună că expiră sau a expirat perioada în care puteau să folosească punctajul respectiv  deşi practic  aceste termen nu există. Chestiunea la prima vedere ar fi lipsită de efect prea mare dacă ţinem cont că pentru a cumpăra să zicem un stick de memorie ai nevoie de mai mult de 100 de puncte să zicem, iar pierderea suferită de un client   nu este prea mare, dar dacă te gândeşti că sumele se acumulează de la mai mulţi clienţi şi adunate sumele se ridică la nivel de mii de lei  periodic, nu mai este chiar lipsit de importanţă. Bineînţeles că persoanele respective pierd punctele pentru că lucrătorul care a anunţat pierderea lor sau şeful lui, întocmeşte o hârtie ca fiind în numele clientului pentru a cumpăra ceva,  a folosi punctele adunate şi adunate  toate  fac o sumă, sumă care este retrasă din magazine sub formă de produse care- vezi Doamne – au fost cumpărate de clienţi. Apoi produsele sunt comercializate  şi banii intră în buzunarul lui Ardiles.  În felul acesta avem mai multe  infracţiuni, una de înşelare a clientului, care intră sub incidenţa OPC dar şi a codului penal, una de fals şi uz de fals pentru că pentru a ridica produsele trebuie întocmite acte în numele clientului ale cărui date lucrătorul le are în baza de date, o a treia infracţiune este cea de abuz în serviciu şi alta de însuşirea de bunuri necuvenite.

 
Revenim acuma la lucrătorul nostru care a băgat mâna în fondurile firmei. În urma unui control s-a constatat paguba produsă a cărei valoare nu contează, este pagubă. În mod normal managerul ar fi trebuit să desfacă contractul de muncă lucrătorului şi eventual să facă plângere la poliţie. Numai că ştiindu-se cu musca pe căciulă, datorită punctelor de fidelitate pe care le rezolva prin lucrătorul respectiv cu care avea relaţii de “prietenie” mai strânse decât cele de la angajat la manager, domnul manager a închis ochii şi a păstrat lucrătorul cerându-i doar să pună banii la loc apoi s-au pupat, şi-au strâns mâna tovărăşeşte ca de la Ardiles la Ardiles  şi trai nineacă, s-a şters totul cu… cârpa, că nici burete nu îi putem spune. Uite aşa sunt promovaţi cei din neamul lui Ardiles. Aşa că oameni buni, dacă furaţi, nu fiţi fraieri furaţi cu cap, împărţiţi şi cu şefii,  sau staţi geană pe ei când fură  să îi întrebaţi de postavul de manta când sunteţi prinşi. V-aţi prins?
P.S. Orice asemănare cu fapte sau persoane reale este pură coincidenţă.  Eu însă am mai spus, nu cred în coincidenţe.