Loading

Ponta si Iohannis

Televiziunile jubilează. Coabitarea dintre Ponta şi Iohannis începe să calce pe urmele celei dintre Ponta şi Băsescu. Până la urmă Ponta va fi numit Coabitantul. Poate se va înființa instituția coabitatului iar coabitanții vor primi pensie de coabitant. Ponta e deja la al doilea mandat. Dar au început și loviturile cu cotul în plex, cele date pe sub masă la picioare, înjurăturile printre dinţi cu zâmbetul pentru poză, tot tacâmul. Media nu poate decât să se bucure, au ce titra, au breaking news cu declaraţii şi comentarii contradictorii, au toate motivele să spere la un rating de zile mari. Deja subiectele Băsescu sau Udrea nu mai atrag telespectatori, acuma toată lumea stă cu ochii pe cei doi protagonişti, românul este oricând gata să privească un scandal să vadă sânge, ar fi în stare să asiste la propria decapitare ca şi cum ar privi la moartea caprei vecinului. De fapt dacă ne gândim bine, asta face de zeci de ani, îşi priveşte propria înmormântare şi mai şi chibiţează.
Acum  zece  zile   Iohannis îi dădea la gioale lui Ponta supărat că s-a “dat cu arabii” când el se dădea cu italienii, fără să îi spună. ”Primul ministru Victor Ponta a plecat pe cont propriu, nu a discutat cu mine în prealabil vizita pe care a făcut-o în statele din Arabia”, spunea domnul preşedinte printre dinţii încleştaţi. Asta pentru că domnul Ponta îşi trâmbiţase vizita ca pe o mare victorie la venire. „Probabil a fost lipsă de comunicare. În general ministrul de externe discută cu consilierul prezidențial. Noi aveam această vizită negociată de un an de zile. A fost o lipsă de comunicare și cu siguranță putem să comunicăm mult mai bine pe această zonă”.  Și domnul Ponta ne înșiră porcăria asta ca și când explicația lui  ar fi copiată din Constituție iar neînțelegerile dintre ministrul de externe si consilierul prezidențial, dacă ar fi așa cum spune el, ar face parte din protocol. Dacă lucrurile ar fi stat așa, orice om normal ar fi spus: ”regret incidentul, voi lua măsuri, îl voi schimba pe ministrul de externe pentru incompetență”, dar el nu, el vorbește ca și când ar fi fost normal să se întâmple așa. Numai că nu acesta e adevărul, explicația asta este ca și cea cu scărpinatul în ureche al lui Băsescu.

Dar cum asta nu era de ajuns, a urmat un alt subiect și o altă scatoalcă, mai tare. Supărat pe Iohannis că a scos ONG-urile în stradă să protesteze împotriva codului silvic și să lovească în guvern,  Ponta lovește în apropiații lui de suflet, colegii din PNL afirmând că: „Impresia mea personală este că preşedintele a retrimis legea la Parlament pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte „binevoitori” care luptă cu îndârjire pentru interesele firmei Schweighofer.  Oameni din PNL. Nu pot face încadrări juridice dar sunt convins că cei din PNL care se luptă acum în Parlament au avut întâlniri formale şi informale cu reprezentanţii companiei. Eu îmi explic lupta din aceste zile şi dezinformarea de la Administraţia Prezidenţială prin interesele unor persoane din PNL.”

După această replică Santa Klauss  a luat foc și deși Ponta nu a învinovățit cu nimic nici administrația prezidențială nici pe președinte în persoană, acesta face clăbuci ca dero și amenință că afirmația primului ministru va fi verificată, că a vorbit el cu șeful SRI să vadă dacă se confirmă sau nu că ar fi ceva necurat legat de Cotroceni și dacă nu e, va trebui ca premierul să plătească, că el nu admite așa ceva. Bine bine, dar Ponta nu spusese nimic despre Cotroceni, decât că eventual a fost dezinformat sau manipulat de oameni din PNL. Dar Iohannis o ia ca pe ceva personal și face scandal televizat ca să arate că el nu este ca Băsescu  și nu admite astfel de învinuiri. Și ca și Băsescu cu copilul, deși știe și el că oameni din PNL au legătură cu Schweighofer și îi fac Lobby, se face că nu înțelege mesajul lui Ponta și spune și el că ”nu a lovit copilul nici în plex nici cu pumnul în față.” adică, nici el nici consilierii lui nu au făcut Lobby pentru firma austriacă. Bine, dar Ponta vorbise despre colegii din PNL, nu despre el și consilieri. Însă domnul Iohannis se face că nu pricepe și îl învinuiește el la rândul lui pe Ponta de ceva ce nu a afirmat. Până la urmă va rămâne ca în tren, chiar dacă între timp Ponta a fost și mai explicit și a nominalizat persoana și grupul de lobiști.

Și uite așa coabitarea continuă, se apropie alegerile locale, campania a început circul va continua, nimic nou sub soare, până și metodele sunt aceleași ca în campaniile trecute, dosare penale, miniștri condamnați cu suspendare, lături, greșeli de o parte și de alta. Este concurs care greșește și gafează mai mult. Deocamdată Iohannis fiind mai nou în domeniu o fură mai des și mai așezat, săsește.

Dar supărarea lui poate fi interpretată și altfel și ne arată că -din nou, la fel ca și Băsescu- chiar dacă oficial a ieșit din PNL și nu ar trebui să îl mai intereseze traseul foștilor colegi de partid, practic este tot penelist și sare în apărarea acestora ba mai mult mai și vorbește despre moțiuni de cenzură, despre schimbarea majorității parlamentare, despre câștigarea alegerilor locale etc dar nimeni nu sesizează că își încalcă fișa postului și prerogativele constituționale. Păi dacă Ponta vorbea despre peneliști care fac lobby pentru firma austriacă iar  Iohannis se simte atins, vizat și învinuit direct,  rezultă că el se simte, este, și acționează ca penelist nu ca președinte  Dar dacă a mers cu Băsescu trebuie să meargă și cu el nu? După 4 ani va fi și el învinuit de ceea ce face acuma, va face și el colecție de dosare, ca și Băsescu, dar acuma este la putere, așa că ciocu mic. Oricum suntem răzbunați, dacă Băsescu ne chinuia la ora 18 la televiziunile de suflet, cu Iohannis am scăpat, el nu ne vorbește nouă, el se adresează mai mult televiziunilor germane, de parcă ar conduce Germania. Frau Merkel, sunteți în mare pericol, să nu cumva să candideze Iohannis la viitoarele alegeri din Germania, că, uite, lumea îl cunoaște. Cetățenie germană are, așa că are tot dreptul. Eu zic să îi facem lobby. Ne-am ajuns, Băsescu candidează în Moldova, Iohannis în Germania,Iliescu  în Rusia sau cine știe, Ponta  în Kosovo, Petre Roman în Spania,  ce s-o mai învârtim, românii vor conduce lumea. Hai că ne-am ajuns. Cu atâția președinți români prin străinătate, ce mai avem nevoie de țară?

Și totuși, dacă Ponta vorbea despre lobiști din PNL de ce s/a supărat Iohannis și a amenințat cu măsuri punitive? Așa ca să vadă lumea că are antigel  în Volkswagen?

 

 21.05.2015Update:

Preşedintele Iohannis s-a umplut de respect. A primit raportul de la SRI pe problema traficului de influenţă şi s-a liniştit, nu îl mai dă în judecată pe Ponta pentru nu i sau confirmat spusele.Să înţelegem că îl dădea în judecată dacă se confirma?  Noi înţelesesem invers dar probabil că la laşi pardon, saşi e altfel. Ei te dau în judecată dacă ai dreptate. Iată ce a declarat Iohannis la plecarea spre Riga: „Nu exista nicio dovadă, nici măcar un indiciu, că s-ar fi facut trafic de influenţă în chestiunea Codului Silvic.În continuare, cei care au trebuit să tragă învăţăminte au tras. Nu voi acţiona în instanţă pe cel care a facut afirmaţiile false, pentru că între timp, într-un fel, şi-a cerut scuze

Apropo, dacă găseşte careva declaraţia prin care şi-a cerut Ponta scuze, să mi-o arate şi mie.
http://www.stiridecluj.ro/politic/s-a-trezit-iohannis-si-il-ataca-pe-ponta-face-politica-externa-de-capul-lui
http://www.mondonews.ro/klaus-iohannis-il-ataca-pe-ponta-tanarul-premier-a-facut-o-declaratie-foarte-grava/

http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-nu-il-mai-da-in-judecata-pe-ponta-am-primit-raspuns-de-la-sri-1364466?utm_source=Newsletter__Breaking_News&utm_medium=yahoo.com&utm_campaign=newsletter_230554

Un comentariu la „De ce s-a supărat Iohannis?”
  1. Apa de ploaie in colonia Romanistan.Colonie de hoti politici praduita de toti

Comentariile sunt închise.