Marhaba!
Din nou Franţa este pe buzele tuturor şi asta îmi aduce în minte semnificaţia salutului arab prin ducerea mâinii la inimă, gură şi frunte, care înseamnă “ te port în inimă, în vorbe şi în gând!”. Fără îndoială este un salut plin de respect, un respect adânc de care numai arabii sunt în stare. Dar aşa cum sunt în stare de cel mai profund respect, arabii sunt capabili şi de cea mai profundă ură pentru că pentru ei nu prea există jumătăţi de măsură. Am lucrat aproape doi ani printre arabi şi ştiu ce înseamnă prietenia şi ura arabilor. Ambele sunt fără limite.
Cine seamănă vânt
Acest lucru ar fi trebuit să îl ştie şi francezii care au exploatat secole de- a rândul popoare arabe din Africa. Se pare că nici anii de dominaţie şi nici cei de după, când aceste popoare şi-au câştigat independenţa politică, nu însă şi cea economică sau chiar administrativă, nu i-au făcut pe francezi să înţeleagă cultura şi tradiţiile arabilor. Au crezut că dacă îi declară cetăţeni francezi şi le dau dreptul să lucreze pe nimic în Franţa, berberii şi celelalte neamuri “civilizate” de ei le vor fi recunoscători pe viaţă. Greşeală. Aceştia au venit înFranţa, au făcut ceea ce ştiau să facă şi prin nisipurile Africii, adică s-au adaptat şi s-au înmulţit pentru a fi siguri că nu le va piere sămânţa. Numai că, condiţiile de supravieţuire în Franţa au fost mult mai blânde decât în Africa, aşa că înmulţirea speciei a mers într-un ritm mult mai rapid decât în deşert, ceea ce a dus la o creştere alarmantă a numărului de musulmani în Franţa. Multe studii arată că în următorii 50 de ani, dacă nu mai repede, mergând în ritmul ăsta, Franţa va avea majoritate musulmană iar în 100 de ani şi religia majoritară în Franţa poate fi musulmană. Cu toată mândria francezilor şi credinţa lor că sunt o mare naţiune şi chiar un mare imperiu, cel puţin lingvistic, viitorul Franţei nu este chiar atât de francez. Apropo de orgoliul francez, prin 95 participam la ambasada Franţei din Kuwait la recepţia oferită cu ocazia Zilei Naţionale. Ambasadorul a simţit nevoia în cuvântul său să explice ce şi de ce sărbătoresc francezii pe 14 Iulie şi a spus cam aşa: “ Ştim că de obicei ţările îşi aleg ca zi naţională un eveniment istoric cauzat de dobândirea independenţei sau o mare bătălie câştigată împotriva unui alt popor. Cum noi nu am avut de cine ne elibera şi pe de altă parte am avut atâte de multe războaie câştigate, nu am ştiu ce să alegem aşa că am decis să ne alegem ca zi naţională o zi în care ne-am învins şi eliberat de noi înşine.” Aşa gândesc toţi francezii dar îmi e teamă că ca veni o zi când ziua naţională va fi desemnată una în care francezii musulmani s-au eliberat de franci.
Culege furtună
Faptul că atentatele arabilor au loc preponderent în Franţa, nu este doar un răspuns al aşa zisului Stat Islamic la politica franceză în ţările arabe, la Primăvara arabă şi crimele din Siria numite “măsuri de combatere a terorismului”. Francezii nu au învăţat nici măcar faptul că în materie de răzbunare nimeni nu îi întrece pe arabi. Spuneam că nu doar politica franceză din ultimii 10 ani faţă de arabi sunt de vină pentru aceste atentate ci şi întreaga politică a vechiului imperiu. Dar, la fel de corect este că teroriştii au ales să lovească Franţa pentru că în Franţa, ca nicăieri, elemental arab nu mai bate la ochi, nimeni nu se mai miră să vadă un arab sau pe cineva vorbind arăbeşte, deci posibilităţile unui potenţial terorist de a se deplasa şi acţiona este mult mai mare, deci mai puţin detectabilă, pentru că nici un serviciu secret din lume nu poate detecta un om care decide într-o zi să îşi răzbune bunicul omorât în Africa, cu 10 sau 100 de ani înainte. Nu întâmplător, a doua ţară expusă loviturilor teroriştilor arabi este Spania, dacă ţinem cont de ocupaţia arabă şi numărul mare de arabi încă trăitori în Spania. Spania nu mai are un El Cid să o apere, iar chestia cu trupul mort legat de cal este fumată, nu mai păcăleşte pe nimeni, deci Spania oferă şi ea condiţii optime găzduirii terorişilor care se pot ascunde uşor printre mulţimea de arabi de bună credinţă. Spre deosebire de uneperişti, arabii nu îşi trădează conaţionalii, chiar dacă aceştia comit acte reprobabile, nici măcar în interes naţional, aşa cum nu o fac nici ţiganii noştri. Ei preferă să îi judece ei după legea lor, să îi expulzeze, dar nu îi trădează decât dacă lovesc în ei pentru că atunci nu mai sunt fraţi, sunt duşmani.Un lucru trebuie să fie clar pentru toţi europenii sau creştini: Nu există arab care să îi iubească. Ei pot fi mai toleranţi, mai paşnici, mai puţin agresivi sau chiar de loc,pot fi indiferenţi, dar de iubit nu ne vor iubi niciodată. Sentimentul este recirproc. Dragoste poate exista doar la nivel personal intre persoane de sexe diferite dar familiile celor care se iubesc, nu se vor iubi, doar se vor accepta si tolera.
Facerea de bine
Ceea ce nu au învăţat francezii nici după epoca colonialismului, nici după Charly Hebdo, riscă să nu înveţe nici Eurpopa, în special Germania şi ce mă doare cel mai mult nici conducerea României. Dacă acum 50-60 de ani când Franţa a franconizat masiv forţa de muncă africană deschizând larg porţile arabilor de toate neamurile, cineva le-ar fi spus că în curând, peste o generaţie-două se vor plimba prin Paris ca prin Tripoli, sau că vor fi cartiere în care ei, francezii, nu vor putea intra pentru că sunt francezi, ar fi spus că aşa ceva nu este posibil. Uite că este posibil şi nu numai în Franţa. Marea invazie, numită refugiaţi, dar fiind de fapt o acţiune bine pusă la punct, de loc întâmplătoare şi în nici un caz fără un scop ascuns, nu este altceva decât primul pas de a realiza peste ani în celelalte state ale Europei ceea ce s-a întâmplat în Franţa acuma. Este o politică deosebit de periculoasă cu atât mai mult cu cât nimeni nu îi vede scopul imediat, pentru că acesta oricum este lipsit de importanţă. În fond acuma doar se pun seminţele. Nu vreau să spun eu cine urmăreşte acest scop, dar în mod cert nu un stat European. Dacă ţările europene vor continua să se lege la ochi şi să joace rolul bunului samaritean considerând că dacă primesc 1000, 2000 sau doar 6000 de “refugiaţi” vor avea situaţia sub control şi nu se va întâmpla nimic rău, să caute prin arhive şi să vadă cu câţi arabi a început Franţa prima “repatriere” africană şi să se uite mai departe de lungul nasului şi al mandatului.
Cine îi dirijează
De unde vin aceşti refugiaţi? Cine i-a organizat, cine i-a finanţat, cine le-a pus la dispoziţie mijloacele de transport? Se spune aşa la modul general că sunt originari din Siria, Irak, Eritreea, Afganistan , dar nu se spune totuşi cine i-a organizat şi cum de s-au întâlnit toţi în aceeaşi barcă? Răspunsul se ştie, dar este evitat pentru că cei care au organizat toată această manevră nu pot fi dezvăluiţi. Se încearcă aruncarea găinii în curtea altor state care sunt puse la zid ca fiind duşmanul Europei, dar duşmanul Europei sunt cei din afara Europei, este nu numai logic ci şi adevărat. Pe ici pe colo aflăm că “unii”dintre refugiaţi au poposit pe ţărmurile italiene de prin campusurile Turciei unde se află în număr suficient de mare încât să formeze o nouă hoardă de aur. Poate acuma ne confruntăm cu avangarda, poate marele puhoi e pe cale să se formeze, că doar nu o să se lase cu una cu alta, dar oricum şi oricând vor veni, ceea ce vor aduce nu va fi de loc plăcut. Citiţi evoluţia demografică a Franţei şi nu vă va mai arde de acte caritabile.
Turcia şi nostalgia Înaltei Porţi
Ce se întâmplă însă în ţara care găzguieşte o parte din fraţii arabi plecaţi de sub “teroarea de acasă” cu bani de avion şi telefoane de ultimă generaţie? Păi ce să se petreacă, în Turcia a avut loc un fenomen similar celui francez dar cum spunea Birlic, viceversa. Adica un fost imperiu, dar musulman a acumulat atât de mulţi europeni, de-a lungul secolelor, prin războaie, cereri de robi, prizonieri şi alte metode specifice cuceritorului, încât astăzi capital ţării este împărţită în două, partea europeană şi partea asiatică se bat cap în cap două culturi, guvernele se împart în guverne pro-musulmane şi guverne pro- europene iar politica fluctuează în funcţie de componenţa etnică sau orientarea către o civilizaţie sau alta. Turcia este considerată oficial ţară europeană deşi nu face parte din UE şi deşi istoric este recunoscută ca o ţară asiatică, iar întreaga sa istorie este legată de cultura Asiei, ea fiind un imperiu care a încercat să cotropească Europa. Dacă militar nu a reuşit, a reuşit politic pentru că iată, astăzi Turcia este considerată o ţară europeană.
Ei bine, Turcia, ca şi Franţa, nu se poate împăca cu actualul statut şi încearcă să arate că totuşi a fost un imperiu. Numai că spre deosebire de Franţa, care nu prea mai are loc de întors din cauza altor mari puteri europene, Turcia nu prea are rival prin zona sa şi cu acceptul primului jandarm al lumii, începe să îşi reocupe cel puţin ca sferă de influenţă vechile teritorii, pas cu pas, ca să parafrazez un clasic în funcţie. Primul pas a fost Nordul Irakului, care i-a fost până la urmă cedat operaţional pentru că marele jandarm avea nevoie de sprijin turcesc în apropeiere de Corea,Georgi, Iran Irak şi Marea Neagră. Al doilea pas a fost făcut cu teritoriile de “interes” turcesc din Siria şi intervenţia trupelor turce în zonă. Aici Turcia nu a făcut altceva decât să implementeze principiul apărării în afara graniţelor inventat de marele jandarm şi cu asta a legitimat orice acţiune sau prezenţă armată în statele vecine. Dacă România de exemplu, ar bombarda poziţiile armatei de ocupaţie din Tiraspol, pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria, ar sări toată Europa în aer pentru nerespectarea tratatelor internaţionale pentru că România nu a fost imperiu deci nu are dreptul la o doctrină de apărare în afara graniţelor.
Jocul cu focul
Turcia însă îşi poate trimite trupele şi în Irak şi în Siria şi îşi poate chiar permite să doboare avioane aparţinând altui stat deasupra unui teritoriu asupra căruia şi-a extins influenţa cu ajutorul jandarmului, pentru că, nu e aşa, cine ar îndrăzni să spună ceva, atâta vreme cât are acordul jandarmului universal? Pot să îmi spună mie, sau să jure în faţa lui Cioloş precum miniştrii, toţi conducătorii Turciei sau ai SUA, de azi şi de mâine, că SUA nu re nici o legătură cu doborârea avionului rusesc şi nu şi-a dat acordul tacit, eu tot nu voi crede, aşa cum nu cred în jurămintele miniştrilor lui Cioloş. Turcia acuma face jocul jandarmului, înflamând Europa şi sărind la beregata lui Putin, zgândărind orgoliul ruşilor, pentru că momentan atât interesele americane cât şi cele turceşti converg, dar va veni vremea când turcii îşi vor muşca degetele pentru că un eventual război în Siria, sau Iran, deci la graniţele Turciei nu va fi de loc benefic şi după război, indiferent cine va fi declarat câştigător sau dacă se va da la pace, tot ruşii şi americanii vor impune condiţiile şi atunci s-ar putea ca cei care au fost prea aproape de foc aţâţându-l, să plătească. Oricum până atunci, mai sunt alte forme de plată mai pe faţă, mai pe la spate iar Ruşii nu rămân datori nici ei.
Prin… gunoiul marilor imperii
Dar, între imperii, ca întotdeauna se află românii ai căror conducători nu învaţă nici din propriile greşeli, nici din ale altora. Şi greşelile lor le vor plăti tot pălmaşii, pentru că cei de la conducere parcă ar avea capete de dovleac de Halloween, cu urechi ochi şi nas cioplite, fără simţurile văzului, auzului şi mirosului, goale pe dinăuntru şi care sperie doar copii care vor să fie speriaţi. Conducătorii noştri, capete de dovleac, îşi apără lumânarea din interiorul golului, pupând mâini şi executând ordine fără a se întreba ce va rămâne din ţara asta peste 50 de ani, fără să înveţe din greşelile altora. Pe vremuri eram rezervorul de aur, grâne, sare, mere, femei şi petrol al marilor imperii. Acuma am devenit ţiganii Europei, groapa lor de deşeuri şi la propriu şi la figurat, rezervorul de mână de lucru ieftină dar pricepută, piaţa de desfacere a produselor cancerigene, cobaiul tuturor experimentelor medicinale, alimentare sau sociale, carnea de tun a NATO, vuvuzeaua marilor puteri, păcăliţii lumii.
Să auzim de bine !
Formula de politete „Sa auzim de bine” la articol pesimist dar corect nu avem cum!
FELICITARI PT CELE SCRISE!SANATATE!
Niciodata nu am priceput de ce ii consideram pe „franci” mare putere… Or fi fost … in sec. XIX. Dar dupa ce ai fost facut muci in doar trei saptamani, in vara lu’ 1940, ce sa mai zici!?