Pokerul patimă mare
Multă lume nu l-a plăcut pe Băsescu pentru că era un preşedinte „jucător”. Alţii spuneau ca era mai degrabă băutor, mai ales că în două rânduri, public, acesta a dat vina pe băutură pentru unele declaraţii sau fapte. După plecarea matrozului şi venirea sasului, cel cu ceasul bunicului, românii au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior. De care nu ştiu, dar cred că Dumnezeu are cel puţin un picior de lemn, dacă ar fi să analizăm pe ce am pus mâna. Cum piciorul este de lemn, pe lângă lemnul lustruit românii au mai luat şi ţepe. Una dintre ele este speranţa că au terminat cu preşedintele jucător. Păi Băsescu a fost mic copil pe lângă jucătorul Iohannis. Acesta joacă de rupe şi numai poker, în toate variantele. Asta nu înseamnă însă şi că este un jucător bun, dimpotrivă, şi aici e drama. De fapt chiar el recunoaşte că joacă poker, în prima sa carte, numită sugestiv Primul Pas. După ea a urmat o a doua carte, Pas cu Pas.
Primul Pass
Şi totuşi primul Pass l-a primit Iohannis de la preşedintele bulgar, când cu Flota Mării Negre. Atunci, crezând că are Royală, Klauss a mizat totul pe trefl(ot)ă, anunţând în gura mare că a luat po(r)tul cel mare de la Marea Neagră. Numai că sărăcuţul nu a luat în calcul nici Riga de Roşu, nici valetul de (v)erd(e)ogan. Şi uite aşa s-a trezit cu primul pass, de râdeau de el toţi pasionaţii de Hold em Texas.
Al doilea Pass
Ai fi crezut că după o aşa gafă se linişteşte. Ei aş, ai văzut tu neamţ să se lase? Tot înainte, ca la Verdun. A urmat partida chinezească. Potul era mare. Iohannis juca două reactoare de la Cernavodă. Kitaiul juca prima carte, Primul Pas, pe care promisese că o vor citi câteva miliarde de perechi ochi oblici, măcar pe budă, strop cu strop. Mare bucurie, dealerul, o editură din China, pe numele ei Zhong Yi, urma să “facă cărţile” şi să le distribuie la târgul de carte pe data de 25 August. Surpriză surprizăă, cum ar spune Almăşanca, pe 25 de agost, Iohannis a mai primit un Pass, cartea sa a fost prezentată la stand în limba română. Probabil conţinea secrete de stat şi organili nu şi-au dat acordul să fie cunoscute de toţi orezarii. De fapt ruşinea nu se opreşte aici, după ce cancelaria domnească s-a lăudat cu succesul de carte al preşedintelui şi dorinţa chinezilor de a-i traduce opera de valoare internaţională, cam de valoarea polimerilor codoiului, aflăm că de fapt un linge blide cotrocene de pe la ICR ar fi propus, insistat şi intermediat al doilea Pass, deci nu chinezii sunt cei care au făcut invitaţia la poker. Cum –necum, am rămas ca proştii-n drum.
Al treilea Pass
Să mergem mai departe, ca Rebengiuc, călătoria continuă. După passul primit de la bulgari şi cel cel de la chinezi a urmat altul, cel mai dureros, pentru că a venit de la fraţii de limbă. Sâmbătă, 20 august aflam din media internă şi internaţională, că doamna Merkel, muther das alles fritzen, a decis să se vadă cu oarece şefi de state din Ioropa, mergând prin Italia apoi prin Estonia, Cehia şi în final în Varşovia unde programase o întâlnire cu membrii grupului de la Vişegrad.
Trec peste faptul că, aşa cum remarca un mucalit, dacă inviţi pe cineva la discuţii îl inviţi la tine acasă, nu la altul în ogradă, şi mă întreb de ce România, sau mai bine spus preşedintele ei, neamţul Iohannis nu a fost vizitat şi nici chemat la discuţii, mai ales că de la Summitul NATO de la Varşovia încoace, ne batem cu cărămida în piept că nu există ţară mai importantă ca România în lume şi nici preşedinte mai apreciat decât Klauss. Cum vine asta, tocmai “mama lui” să nu îl cheme şi pe el?
Cip
Este adevărat, primul semn de întrebare trebuia să ni-l punem de la marea întrunire a Consiliului Europei când plăvanul nostru se înfipsese pentru poză exact în centrul dispozitivului, sperând ca doamna Merkel să se aşeze acolo la locul de onoare şi să arate lumii că el e pupy-ul favorit, dar ea, văzându-l acolo a tras mai acana, lăsându-l, ca şi ceilalţi, singur, ca un vultur pleşuv între colibri.
Atunci trebuia să vadă şi românul şi sasul, că cine suge de la mai multe oi poate rămâne nemâncat.
În fine, pentru a nu da ocazia “duşmanilor” să îl întrebe de ce nu e băgat în seamă, Mutul se dă la fund, lansează zvonul că e prin Germania, insinuând astfel, dar fără a spune, că el se întâlneşte în secret cu Angela, Cancelaria Domnească tace mâlc, neconfirmând dar nici infirmând zvonul că ar fi în Germania, iar el, săracul, îşi linge rănile prin Mallorca.
Să mai spună cineva că nu este jucător. Este, dar joacă cu ochelari reflectorizanţi pe nas, să nu i se vadă ochii, lăsând, ca un ageamiu, să i se vadă cărţile.
Din cauza asta primeşte el pass după pass. Ce ziceţi, se opreşte?
Surse:
http://psnews.ro/minciuna-are-picioare-scurte-cartea-lui-iohannis-sustinuta-de-statul-roman-135674/
http://www.b1.ro/stiri/externe/lovitura-pentru-presedintele-klaus-iohannis-cartea-pas-cu-pas-prezentata-in-romana-la-beijing-video-160158.html
http://www.evz.ro/merkel-ofensiva-diplomatica-inainte-de-brexit-romania-exclusa-de-pe-lista-discutiilor.html
http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/klaus-iohannis-pe-aeroportul-din-palma-de-mallorca-cum-fost-surprins-presedintele-1580825
neacsum
Bine punctat….dar f trist pentru noi!
Johanis, nu fii kitra!
Ciolos e doar un ratat patetic.Probabil ca si Soros regreta ca la numit pe asta guvernator al coloniei…
Ei,sa nu exageram, nu Soros ii numeste, el doar ii selectioneaza, sau.. primeste, scolestesi apoi ii ”reda societatii”. E si el un pion pe tabla de sah, ca si Gulen, paravanul care acopera sforarii.
Cand sunt cetatean roman ma raportez la presedintele tarii mele. El are in atributii respectul poporului care la cocotat in fruntea statului sa ma reprezinte intre natiile lumii. Presedintele meu, votat sau nu, de mine, e presedintele meu. El e un reper de echidistanta in lupta politica sau politicianista, el impune echilibrul puterilor in stat, el amendeaza Parlamentul si cenzureaza prin opinie hotararile guvernului. El este garantul Constitutiei tarii mele. Ce constat, uitandu-ma la stiri, la faptele si cum traieste presedintele meu? Ca nu ma REPREZINTA, ca nu il intereseaza cum traiesc eu, cetatean roman, in tara mea sau afara, ca nu vrea sa comunice cu mine, cetateanul. Presedintele meu e un om, din Romania, de etnie declarat germana, ca e profesor. Ca are o nevasta profesoara, ca a cumparat case si a facut intermedieri de adoptii de copii, ca sa faca un ban. Ca a facut meditatii si a facut bani din acestea (nu stiu daca a platit impozit pe venit) si a cumparat case. Justitia, in statul de drept, ca program al candidatului Johannis, a zis ca a facut falsuri, a facut uz de fals intru dobandire si altele. Ca sef al Forumului german s-a declarat mostenitor imobiliar sau de inventar al proprietatilor antebelicei si belicei formatii germane naziste din Romania. Ce altceva mai stiu? Nimic. De ce nimic? Pentru ca nu vad, nu am cum sa stiu, chiar daca as vrea, asa ca nimic. L-am vazut la TV, l-am urmarit in actiunile sale ca presedinte, il vad azi, il vad, daca vrea, culmea! rar, in fata natiunii. Ce imi spune el, ce simt eu de cand el e presedinte? Aici e o intrebare la care mi-e frica sa raspund. Ce vad? De la inainte de inscaunare ca presedinte a zis ca el vrea puterea. Ma intrebam atunci, care putere? Presedinte are putere? Putere in ce, pentru ce, de ce? Puterea presedintelui inseamna a impune echilibrul in societate si puterea de a influenta politici statale, a corija derapajele politicienilor, a grefa interesele nationale in conjuncturile internationale. Ok! Ce vad eu acum? Cum ce vad? Nimic. Un nimic ca un vid dens de inexistenta si simtire, un absurd al existentei mele motivationale la nivel de apartenenta intr-o tara care e a mea. Daca nu e a mea, a cui e? Un presedinte vorbeste cu poporul sau. Cand a vorbit Johannis cu poporul sau? Niciodata. Cand a fost el printr-o piata unde e lume, cetateni la grija zilei de maine, cand a prezidat el o sedinta de Guvern la o chestiune de interes, cand a fost el prezent la un eveniment national de cultura, sport, de ceva national? Cand? Cand a fost el prezent la fata locului la o catastrofa, la un doliu, alaturi de durerea sau bucuria unui neam? Cand? Niciodata. Dintr-un turn de fildes, acrotit de paznici cu arme, izolat de popor, el, presedintele meu, sta si tace. Nu, nu tace, ameninta, vrea Guvernul meu, vrea puterea absoluta, minte unde pleaca in concediu, tace sau minte prin omisiune despre ce decizii ia, fara o consultare populara in chestiuni grave (imigrantii, armele nucleare, legea salarizarii, sistemul medical, flota Marii Negre etc), nu ne spune nimic de politica externa, adica explicarea conjuncturilor geopolitice internationale, cu cine se intalneste din mai marii lumii (angelica, americanii, momarlanii etc), ce vorbeste acolo IN NUMELE POPORULUI ROMAN, ce comunicate de presa oficiale emana, ce spune despre puterea serviciilor secrete care au acapar cred ca el e un cetatean al acestei tari? Tara asta cred ca il scarbeste. Nu vad ca il intereseaza ceva despre poporul roman. Nu vad nimic, niciun semn, nicio bunavointa initiatica in ceva. Nu stiu, la biologie poporul roman. E un intrus. Dovediti-mi ca simte in limba romana, roata poporului roman. O sti vreun vers de Eminescu?
2.Ce va zisei acu zise nea Ghita din Murfatlar, din Dobrogea, baiatului inca traitor al exilului din Kaliakra, acum bulgareasca, datorita nemtilor.
3. Tatzica Sofica, care are un magar si o cotiga, la 81 se ani, vaduva de cand l-au impuscat rusii pe barbatu-sau surd, cand pastea caprele si nu a auzit somatia, se uita la telvizorul pe care i l-a dat fie-sa cand si-a luat plasma, zise unei vecine „ Stii? Io i-as zice lu’Johannis asta, sau cum l-o chema, ba, domnule Johannis, tu stii ca eu te-am votat? Si eram de rand la pascut cu vitele si am vorbit cu o fata sa-mi tie locu’ sa merg sa te votez ca am zis ca o fi bine, dar vaz ca tu habar nu ai ca eu te-am votat. Eu crezui ca o fi bine, dar din ce zice astia la televizor, ca tu esti un prost, cum zise unu’ Ciuvica, pana sa fii tu mare, si eu nu crezui, dar acum cred, ca fanul de iarna la magar tot io il platesc din pensia aia de CAP, de 350 lei, de mi-a dat-o Boc, manca-l-as, si tu nu mi-ai dat nimic. Si zise Drina, ca ea se mai uita, ca tu, si nevasta-ta va scaldati p-afara ca aici ati zis ca e raie, prin tara. O fi, de la capre, dar si io m-am scaldat, prin cele vremuri, la garla, si n-avui nimic. Asa ca, te rog, de ai pofta de scalda, meri la noi, ca si ai batrani tot aici se scaldara, cu totii si n-avura nimica.”
Presedintele meu, tacut, cu deviza electorala a „lucrului bine facut”, nu stiu care lucru, si cat de bine facut, ca nu se vede absolut nimic, inca imi staruie in urechi „trebuia sa moara oameni” ca sa dau jos un guvern al tarii, a invatat in limba lui materna si stie despre Rilke, Schiller, Goethe. Foarte bine, e chiar frumos. Si noua ne plac oamenii care au facut cultura lumii. Despre ai nostri nu cred ca stie. Daca l-as intreba cine e Alecu Donici, probabil ca ar zice, „ghinion, nu stiu si nici nu ma intereseaza”. Ca cetatean roman si cu minimum de decenta fata de tara TA, ii recomand o fabula, despre ce e el Presedinte Zmeu, care vrea TOTUL AL LUI, guvern, parlament, justitie, servicii secrete sau nesecrete. Toate ale lui, ca e pe cai mari, dar corcituri, in final magari.
Citez:
„Un zmeu cu-o coadă lungă și cu-o zbârnâitoare
De tot răsunătoare,
Văzându-se odată sub nouri ridicat,
La fluturul din vale, acestea au strigat:
— Zburdalnică ființă!
Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință,
Te-alungi tot după flori,
De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine,
Să răspândești în aer miroase și fiori?
Mi-e milă, zău, de tine,
Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc.
— O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice.
Eu soarta-ți n-o doresc.
Tu zbori legat,
Eu liber mă desfătez aice
De flori înconjurat.
A ta zbârnâitură e șărlătănerie;
Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii;
În fine, tu ești jucărie,
Iar eu sunt dintre vii.
Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei,
Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate;
Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate,
Ca vântul cad și ei.”
Alecu asta, Donici dupa nume, poate ca il scormonea alegoria celor care cred ca fiind sus, la putere, sunt vesnici, mari si tari. Daca nu am muri, ca tot omul, ma intreb de ce nu mi-as iubi aproapele, ca e tot ce as putea face in sensul asta al existentei umane. Neumane ar fi sa urasc si sa-l dispretuiesc. Asta oare sa-mi fie rostul pe acest Pamant? Asa ca, dragul meu presedinte, fi om cu credinta fata de patrie, iubeste-ti semenii, care si ei te iubesc, lasa naimirea, ca nu iei nimic dincolo si vei ramane in istorie „cu un lucru bine facut” adica din dragoste. Daca nu poti sa-i iubesti pe romani, du-te, acolo, unde simtirea ta e deplina, intre semenii tai de limba, de neam, de credinta. Nu-ti fa datoria fata de ei, in tara mea, in tara lui Eminescu, Nichita si Paunescu, aici unde oamenii sunt simpli, deschisi si chiar comunicativi intru simtirea de aproape. Spune ceva neamului asta romanesc, daca poti. Daca nu, asmutim cainii si inchidem poarta, asa nu putem trai, fara sa stim ce faci tu pe spinarea noastra.