A mai căzut o stea…

Categoria Actualitate, Despre Armata, Stiri Interne

20160930_095642

Acum trei zile vorbeam despre ploaia de doliu care cuprinsese România prin decesul  lui Mircovici, Gyuri și Papaiani. Încheiam atunci în speranța că se va opri ploaia. Dumnezeu însă nu a vrut, așa că joi a mai căzut o stea , o stea de pe cerul armatei, e adevărat, un cer mai puțin interesant pentru gloata de privitori ai emisiunilor de știri. Poate acum,că România a reușit să semneze actele de primire pentru cele mai noi – vechi sau cele mai scumpe –ieftine produse second  hand, mult trâmbițatele F16, să se mai uite românii și la stelele armatei.

Dumnezeu   l-a scutit de umilințele la care urmează să mai fie  supuși militarii, armata și apărarea națională  pe generalul  DUMITRU POLIVANOV. Pentru unii, acest nume nu spune mare lucru, pentru că s-au născut în epoca manelelor și  telenovelelor. Nici chiar militarii de carieră nu îl știu toți pentru că a fost parcă de pe altă lume. Chiar și  actualii monștri sacri ai armatei, gen Chelaru, Ilie Marin, i-au fost învățăcei lui Poli și au avut ce învăța de la el. Dacă încerci să afli ceva despre el de pe vastul internet, vei afla că a fost comandantul Armatei  1 și atât, așa cum pentru unii istoria României începe cu alegerile prezidențiale din 2014 iar pentru alții, a Moldovei cu Pactul Ribentrop-Molotov.

Un bun prieten și adevărat militar, Vladimir Nussem, fost subordonat al domnului general,  m-a ajutat cu câteva informații pe care le pun la dispoziția cititorilor  pentru a avea o imagine cât de cât completă  a marelui dispărut.

S-a născut în anul 1938. A absolvit Liceul Militar din  Câmpulung Moldovenesc  când mă nășteam eu,  în anul 1957   fiind prima promoție a liceului.

Trei ani mai târziu absolvea  Școala militara de ofițeri Nicolae Bălcescu, arma infanterie.

În perioada 1960 – 1963,a fost  Cdt.Pl.Cc. într-o subunitate specială de Cc. a diviziei de tancuri de la Târgu Mureș.

Datorită rezultatelor deosebite este adus în vara anului 1963 ofițer instructor la Sc.Mil.Sup.de Of.Activi Nicolae Bălcescu, unde până în anul 1971 instruiește 8 promoții de elevi (studenți)  pentru funcția de Cdt.Pl. și Cp.unde i-a avut elevi pe viitorii generali: Neculai Stoina, Teodor Bulea,Ion Drăghici, Anton Jugănaru. Gheorghe Lungu, Mircia Chelaru.

Între anii 1971 – 1973 este  elev la Academia Militara facultatea Comanda și Stat Major. Îmi permit o divagație legat de ofițerii-elevi ai Academiei Militare. Prin anii 80 ”elevii” erau vânați de unii lectori care urmăreau mai mult nasturii decât creierul elevilor. La un moment un astfel de lector se întâlnește în fața sălii de mese cu un ofițer superior, descheiat la nasturi, dar pentru că era destul de  în vârstă și nu știe ce hram poartă, îl întreabă  ”sunteți cadru sau ești elev? ”

Revenind la cariera generalului maior Polivanov, după terminarea Academiei Militare, actuala Universitate Națională de Apărare a doctorilor, în baza rezultatelor obținute, la absolvire este repartizat la Comandamentul Infanteriei și Tancurilor,unde s-a afirmat ca un deosebit specialist în planificarea operațiilor și instruirii de unde este apoi   promovat la Marele Stat Major  unde conduce Secția Pregătire pentru Luptă.

La începutul anului 1990 este numit în funcția de Cdt. al Armatei 1, funcție deținută până în anul 1993.

În 1993 lucrează în cadrul S.M.G. mai întâi ca Inspector general pentru Infanterie, după care ca Șef al Comisiei Superioare de Regulamente din cadrul SMG.

Cam atât am reușit să aflu despre Poli, cum îi spuneau subordonații. Nu știu câți știu că marile mineriade din anii 90 au fost gestionate în București, în ceea ce privește măsurile militare,  de generalul Polivanov și că dacă acesta ar fi dat  curs cererilor clasei politice, am fi asistat poate  la un nou 89, așa că toți bucureștenii ar trebui să îi fie recunoscători. Însă cum bucureștenii sunt ocupați acum cu demisia lui Blaga și a lui MRU, sper din inimă că măcar adevărații militari să își oprească gândurile o secundă în memoria lui Poli.

Înmormântarea va avea loc Vineri,30.09.2016 laora 13.00la Cimitirul Ghencea 3 .

Pentru Onor Înainte !

retragerea-cu-torte

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

15 Raspunsuri la A mai căzut o stea…

  1. ifrim

    Fie-i tarana usoara!

  2. Dora

    Dumnezeu să-l odihnească! Bine ar fi dacă actualii studenţi ai Academiilor Militare (M.Ap.N., S.R.I., M.A.I.),ei, nu toţi, măcar câţiva, vor reuşi să devine modele de moralitate şi înalt profesionalism. Eu, una, mă îndoiesc. Cu respect!

  3. geofreeland

    Poli a fost un mare comandant, cu viziune si charisma. Sensibil, rational, elegant, militar de onoare. Cand semna cate un ordin, il citea cu interes, te privea in ochi, se simtea un zambet, apoi semna. Avea incredere in oameni, ii pasa de ei. Lucruri rare amandoua. Nefiinta evoca vesnicia. Traitori, ii pastram in inima si in suflet, acelasi respect dintotdeauna, pentru un mare OM.

  4. Voi posta si aici comentariile de pe Facebook, pentru cei care nu au posibilitatea sa intre acolo.
    Vasi Cristea Dumnezeu sa-l odihneasca! Dumnezeu sa-i odihneasca! Urite , crunte vremuri!
    Like · Reply · 10 hrs
    Adrian Puiu
    Adrian Puiu
    Adrian Puiu’s photo.
    Like · Reply · 10 hrs
    Dan Buzescu
    Dan Buzescu Subscriu celor prezentate! Un om cu o personalitate si un caracter deosebit. Pacat ca „tiganul” Iliescu l-a admonestat, dupa protestul lui Cioaba, cel ref. la Politia Militara, care si-a facut dreptate in Pta Rahova, in urma batailor date de tigani familiilor a doua cadre din componenta ei. Aplicatiile in care am colaborat (vreo patru), mi-au „creionat” un profesionist cu o deontologie super.
    Like · Reply · 4 · 10 hrs
    Vali Birleanu
    Vali Birleanu · Friends with Roncea Ion and 41 others
    Dumnezeu să-l odihnească!
    Like · Reply · 9 hrs
    Hari Bucur-Marcu
    Hari Bucur-Marcu Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Mai precis: prima mineriada a avut loc deoarece comandantul armatei de Bucuresti a refuzat sa scoata trupele in strada, in absenta unui cadru legal. Adica, generalul Polivanov a refuzat sa lupte cu civilii. Ceea ce nu e putin lucru. Dar e extrem de onorabil.
    Like · Reply · 4 · 9 hrs · Edited
    Neacsu A Marin replied · 1 Reply
    Georgescu Stefan
    Georgescu Stefan Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A fost comandantul meu de companie,la Sibiu si cel care mi-a pus pe umeri epoletii de locotenent. Condoleante familiei !
    Like · Reply · 8 hrs
    Gelu Astilean
    Gelu Astilean Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! 🙁
    Like · Reply · 8 hrs
    Constantin Halalau
    Constantin Halalau Condoleante familiei indurerate !
    Like · Reply · 8 hrs
    Panaite Grecu
    Panaite Grecu Dumnezeu să-l odihnească
    Like · Reply · 7 hrs
    Nuta Dragomir
    Nuta Dragomir Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Like · Reply · 7 hrs
    Ion Cristici
    Ion Cristici · 49 mutual friends
    Dumnezeu să-l odihnească ! Un brav militar despre care am auzit numai de bine din anii 70 !
    Like · Reply · 6 hrs
    Ina Și Wal Oreviceanu
    Ina Și Wal Oreviceanu Dumnezeu să-l odihnească!
    Eu l-am cunoscut !
    Era un ofițer deștept și corect!…See more
    Like · Reply · 6 hrs
    Constantin Halalau
    Constantin Halalau Un om cu o mana de aur, l-am cunoscut; Dumnezeu sa-l odihneasca !
    Like · Reply · 6 hrs
    Dan Ghica Radu
    Dan Ghica Radu DUMNEZEU SA VA ODIHNEASCA DOMNULE GENERAL COMANDANT !
    Like · Reply · 4 hrs
    Marin Ilie
    Marin Ilie EMOȚIONANTĂ EVOCARE, DISTINSE DOMNULE MARIN A. NEACȘU! TOT CE RELATAȚI DESPRE REGRETATUL GENERAL DUMITRU POLIVANOV, ESTE ABSOLUT EXACT. PE PARCURSUL CELOR PATRU ANI ÎN ȘCOALA MILITARĂ SUPERIOARĂ DE OFIȚERI ”NICOLAE BĂLCESCU” DIN SIBIU, AM ÎNVĂȚAT FOART…See more
    Like · Reply · 6 · 3 hrs
    Neacsu A Marin replied · 1 Reply
    Maxim Chirila
    Maxim Chirila · Friends with Nuta Dragomir and 24 others
    Un om si militar desavarsit . Dumnezeu să-l odihnească!
    Like · Reply · 3 hrs
    Manta Liviu Adrian
    Manta Liviu Adrian · 20 mutual friends
    Dumnezeu sa îl ierte și sa îl odihnească !
    Like · Reply · 3 hrs
    Radu Borza
    Radu Borza · Friends with Milea Marian
    D-ZEU sa-l odihneasca in pace
    Like · Reply · 2 hrs
    Iulian Matei
    Iulian Matei · Friends with Dan Ghica Radu and 20 others
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    Iulian Matei’s photo.
    Like · Reply · 2 hrs
    Dan Stroescu
    Dan Stroescu Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei! Excelentă evocarea personalității dl. general Polivanov!
    Like · Reply · 2 hrs
    Maria Florescu
    Maria Florescu · 6 mutual friends
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si liniste!
    Like · Reply · 1 hr
    Voicu Adrian
    Voicu Adrian RIP!

  5. Pe Pagina Armata Romana
    Sorin Gheorghe Berariu R.I.P Respect !!!
    Like · Reply · 10 hrs
    Anton Dinca
    Anton Dinca ARMATA ROMANA: RESPECT!
    Like · Reply · 9 hrs
    Nitu Constantin
    Nitu Constantin Un ofițer adevărat! Toate activitățile aveau loc după un plan și un program riguroase! Intra cu 30 de secunde înainte de momentul planificat, niciodată cu o secundă mai târziu! Din 1979 și până acum, când a decedat, am fost vecini în bloc. A rămas în a…See more
    Like · Reply · 3 hrs
    Neacsu A Marin
    Neacsu A Marin Domnule Nitu, as scrie, dar nu stiu cum… in plus in afara de ceea ce am scris, nu stiu mai multe. Dumnevoastra banuiesc ca aveti si alte informatii, data de nastere, copii, cariera, functii, loc de nastere, si orice detalii pot fi scrise… poate luati legatura cu familia, si imi puneti la dispozitie date. apoi voi fi onorat sa caut sa fac pagina.
    Like · Reply · 18 mins
    Neacsu A Marin
    Write a reply…

    Cozma Lucinschi
    Cozma Lucinschi Dumnezeu sa-l ierte !
    Like · Reply · 1 hr
    Bujor Vasile
    Bujor Vasile Drum bun POLI .. asa ii spuneam noi elevii. A fost coleg cu cdt. meu de pluton col.(rz) Misa Olaru si cu col.(rz) Valimareanu care ne-a parasit de cateva saptamani. RESPECT

  6. Nita Gica Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primească in împărăția Sa pe Domnul General Polivanov Dumitru. UN OM CU ADEVARAT DEOSEBIT. Condoleanțe familiei Dumnealui!!! …. [Fac parte din Promoția de Ofițeri activi dec.1970 – Compania Cpt. Polivanov, Pl.3. Îmi amintesc cu deosebita plăcere si cu sincera recunoştinţă de Comandantul Companiei noastre din Școala Militara „Nicolae Bălcescu”. Ne-a fost ca un adevărat frate mai mare. Era foarte apropiat de noii elevii săi. Ţin minte foarte bine si acum adevăratele lecții de viată concreta pe domeniile sale cele mai diferite – unele privind chiar intimitățile vieții noastre personale – pe care le-am primit in anii cat ne-a fost comandant de companie. … Imediat după începerea Anului I, Comandantul Plutonului nostru 3, Lt. maj. Borza Alimpiu a plecat la Academia Militara unde reușise la examenul de admitere, așa ca plutonul sau am rămas sa ne auto-conducem prin colegul nostru Elev Încheietor de Pluton – Marin Lucian, sub directa îndrumare a Cdt.-lui de Cp….]…Mă mândresc sa fi avut șansa si onoarea deosebita a vieții de a fi fost elevul Domnului General Maior Polivanov Dumitru.
    Like · Reply · Just now

  7. Pannduru Lunetistu

    Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

  8. Viorica Ghita · 22 mutual friends
    Am avut onoarea sa-i fiu subordonata in perioada cand a fost Comandantul Armatei 1. Un comandant remarcabil si mai ales, un om de exceptie ! Comandantul pe care l-ar dori orice militar ! Sincere condoleante. Acolo, in ceruri, va fi primit cu dragoste si respect de multi subordonati, printre care se afla si sotul meu, col. Ghita Sorin.
    Like · Reply · 22 hrs
    Radu Orlando
    Radu Orlando · 30 mutual friends
    Multumesc pt informatii dle general. Stiam putine lucruri despre acest om. Am onoarea sa va salut!
    Like · Reply · 22 hrs
    Constantin Lambadarie
    Constantin Lambadarie Bunul Dumnezeu să-l aivă în pază pe acest mare OM. Condoleanțe familiei.
    Like · Reply · 22 hrs
    Edward Merloiu
    Edward Merloiu · 42 mutual friends
    Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
    Like · Reply · 22 hrs
    Cirstoiu Emil
    Cirstoiu Emil · 47 mutual friends
    Dumnezeu sa-l odihneasca
    Like · Reply · 22 hrs
    Eugen Fodorean
    Eugen Fodorean · 17 mutual friends
    Condoleanțe familiei. Un GENERAL deosebit și respectat. Ne va veghea dintre stele alaturandu-se comandantului meu de B. din perioada 1973-1976.
    Like · Reply · 22 hrs
    Valeria Cherim
    Valeria Cherim · Friends with Jan Florin Ganea
    Mi se pare Mie , sau SUNT ceva aere de superioritate in aer ? ” gloata de privitori” are si ea domeniile ei in care exceleaza . Eu SUNT fiica de militar de cariera, sa traiti ! Dumnezeu sa il odihneasca . Poate ca e ca si Madre Teresa, care a murit odata cu printesa Diana!
    Like · Reply · 19 hrs
    Valeria Cherim
    Valeria Cherim · Friends with Jan Florin Ganea
    Asta nu inseamna ca e lipsa de respect !
    Like · Reply · 19 hrs
    Neacsu A Marin
    Neacsu A Marin Fiecare spune ce stie, ce crede si ce simte. E vina decedatului ca a lasat semanat toata cariera respect si bun simt iar acum culege ce a semanat.
    Like · Reply · 30 mins
    Neacsu A Marin
    Write a reply…

    Marian Dula
    Marian Dula Dumnezeu să-l odihnească!
    Like · Reply · 14 hrs
    Adrian Grigore
    Adrian Grigore · 5 mutual friends
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Like · Reply · 14 hrs
    Ion Patru
    Ion Patru · Friends with Marius Albin Marinescu
    Poate dezvoltati despre „supebele F 16”. Sunt ele, oare, un pret asemanator, fregatelor second hand?
    Like · Reply · 12 hrs
    Ovilian Grajdeanu
    Ovilian Grajdeanu · 22 mutual friends
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!
    Like · Reply · 9 hrs
    Ovilian Grajdeanu
    Ovilian Grajdeanu · 22 mutual friends
    Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
    Like · Reply · 9 hrs
    Marian Tudor
    Marian Tudor DUMNEZEU SA AIBA GRIJA DE SUFLETUL LUI . PACAT DE FAPTUL CA OAMENI CA DL GENERAL CARE A EDUCAT SI FORMAT PE FOARTE MULTI DINTRE NOI SUNT TRECUTI SUB MANTIA UITARII DATORITA …BALAMUCULUI POLITIC ACTUAL. DACA VOM FI UITATI TOTI ?…VOM MAI AVEA ISTORIE ? BRAVO MARINE PENTRU CONSECVENTA , REALISM SI GRIJA FATA DE TOTI !
    Like · Reply · 26 mins
    Neacsu A Marin
    Neacsu A Marin Nu am nici un merit, eu decat am dat curs informatiei transmisa de un prieten.Dar este teribil de dureros ca astfel de oameni pleaca de langa noi si nici chiar cei care l-au cunoscut si respectat sau au invatat ceva de la el nu stiu ca l-au pierdut. Daca ar fi fost activ astazi, poate armata arata altfel, nu eram nevoiti sa ne facem fotografii langa 6 F16 pudrate si boite ca niste curve batrane pretinzandu-se fete mari care se vand la pret de curve de lux.

  9. Col.(r.) Vladimir Nussem

    Revin doar cu doua intrebari.
    1. Cum de a fost posibil ca Domnul General Dumitru Polovanov sa plece dintre noi avand pe epoleti cu doua stele mai putin decat nea’ Puiu Caşcheta ?!
    2. De ce unul din putinii omandani al uneia dintre cele doar 4 armate ale Romaniei a primit in deosebita sa cariera militara doar cinci ordine si medalii (toate luate pentru rabdarea cu care a asteptat trecerea anilor), cu una mai mult decat numarul de stele de pe basca actualului sef al SMG, sau de pe epoletii izmenarului gheneraLas Gabiță Oprea ?!
    Unul din multele si cumplit de tristele raspunsuri il gasim si in starea in care a ajuns Armata Romaniei… !!!

  10. Florin Cenuse Dumnezeu sa-l odihneasca…! Sant mandru ca am avut privilegiul sa fiu unul dintre …..studenti de la Poli,cum ne placea noua sa ne spunem,…mereu o sa-mi amintesc primul mars din cazarma pana la Poplaca…Companie la dreaaaaaapta…! Dupa mine pas alergator….mars ! ….si a alergat in fruntea noastra….pana la Poplaca… din momentul acela eram in stare sa ne aruncam si in foc pentru el….devenise modelul nostru,in toate…..si mai avea o vorba…..= stimabileeeee….nu te uita la mine ca sant mic fiindca sant osos…al dracului,sant bucurestean…din Tei…! Domnule general,au trecut anii cu…zecile,inchid ochii si-mi apare imaginea dumneavoastra….si cu regret spun ca asa comandanti si asa oameni sant din ce in ce mai putini..!Dumnezeu sa va odihneasca in pace,condoleante familiei!
    Like · Reply · 1 · 10 hrs
    Petre Mihaies
    Petre Mihaies Sunt trist! Ostasii de frunte ai patriei ne parasesc intr-un anonimat ce a inlocuit forma de respect a oricarei societati normale. Numai ca traim de ceva vreme intr-o societate debusolata in care valorile si principiile par a se fi evaporat. Sa-i lumineze Dumnezeu calea in vesnicie! Sincere condoleante familiei indoliate!

  11. Bajenaru Gheorghe

    Dumnezeu sa-l ierte pe domnul general Polivanov! Sincere condoleante familiei. Domnule colonel Neacsu in anul 2012 a aparut excelenta lucrare „Din elita Artileriei” semnata de Dl. Gl. Stroea si Dl. col. Ghinoiu in care putem gasi o galerie a celor mai straluciti artileristi (http://www.revista.forter.ro/_wsn/01_biblioteca/pdf/c-007-din-elita-artileriei.pdf)
    Cred ca este timpul ca o asemenea lucrare sa apara, in semn de gratitudine si respect si despre elitele infanteriei. Cu cat trece timpul este foarte greu sa mai reconstituim biografiile atator oameni minunati care au dat stralucire armei si Armatei Romane.

  12. Col.(r.) Vladimir Nussem

    @Bejenariu Gheorghe
    Gand la gand cu bucurie. Dar, domnul Colonel Marin Neacsu, surprins de saracacioasele informatii referitoare la dragul nostru POLI din Wikipedia, a intreprins deja demersurile necesare pentru strangerea de date care sa contureze biografia reala a celui care a fost, instructor, comandant sef si exemlu de urmat, ai atator ofiteri ai armatei romane. Ca treaba asta ar fi treaba altor structuri ale armatei, este o alta treaba. Dar ele, structurili, au avut tot timpul alte prioritati, incepand cu avnsarea diferitilor ontani, pana la cele de azi, 04 octombrie, cand au primit ordin de la un efemer si insignifiant ministru al apararii, sa amusineze prin cariera unui gheneraLas de trecuta, prezenta si viitoare TRISTA AMINTIRE. Pentru protectia celor insarcinati cu aceasta misiune, le recomand sa o execute numai cu masca contra gazelor pe figura si sa solicitand totodata si sporurile de toxicitate aferente …!!!

  13. Col.(r) Ciobanu Constantin

    Din toata promotia´´67 numai Mirica(Nussem) a gasit de cuviinta sa-l pomeneasca pe Poli? Tin minte cand a venit de la Tg. Mures, Lt. maj.(Cdt.Gp. Cc. Ad.) eram anul 3 in pluton cu: Doru Tinta,Gigi Lungu,Radu Voicu, Nelu Cozma, Vladut, John Tolciu, Copariu, Ion Ticala,Bancau, Stere,Tony Juganaru,Copae, Mutiu, Bot, Ciubotaru, Moldoveanu, Moga si tot neamul plutonului 4! Cati mai suntem in viata? Oricum ne da Poli adunarea acolo sus si ne vom revedea la un moment dat. Un moment bun sa fac un apel la toata promotia Infanterie 1967 sa ne intalnim la anul la Sibiu la semicentenar.

  14. Florin Carstenoiu

    am fost acolo in 71 73 era lt major mai era col biris col micu capit voicu cmdt scolii era stanescu spirea mai era col jipa liliputanu

  15. Florin Carstenoiu

    perioada cand sa separate curtea scolii de transmisiuni

Statistici T5