Specialişti animalieri
Nu ştiu la ce se vor gândi cei care vor citi prima oară titlul articolului dar în mod cert în cel mai fericit caz vor ridica din sprâncene sau vor crede că este vorba de o .. parabolă, metaforă sau mă rog ceva ironie din partea mea. Şi totuşi acesta este titlul afişat pe burtiera unei emisiuni transmise în reluare la o televiziune locală din Craiova în seara zilei de 28.10.2016, mai concret GTV Craiova. Ca să nu-i pun pe cititori să caute pe goagăle semnificaţia cuvântului animalier, citez din DEX online: ANIMALIÉR, -Ă, animalieri, -e, adj. 1. Care se referă la animale, de animal. 2. (Despre opere de artă) Care reprezintă animale; (despre plasticieni) care înfățișează animale în operele lor. [Pr.: -li-er] – Din fr. animalier.
ANIMALIÉR ~ă ADJ (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru animale; de animal. Produse ~e. 2) (despre opere de artă) Care reprezintă animale.
Ei bine, având în vedere explicaţiile date de DEX, constatăm că în fond “animalier” este adjectiv, intră deci în aceeaşi categorie cu adjectivul ,de exemplu, cetăţenesc. Ce înseamnă cetăţenesc? CETĂȚENÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de cetățeni; propriu cetățenilor; civic.
Deci animalier, ca orice adjectiv, reprezintă o caracteristică a categoriei la care se referă. Dacă spunem educaţie cetăţenească, înţelegem că este vorba de educaţie făcută cetăţenilor, în sprijinul cetăţenilor cu aspecte care ţin de viaţa şi activitatea acestora şi care se adresează cetăţenilor. Să înţeleg că educaţia animalieră este proprie animalelor ? Rămâne întrebarea dacă putem spune educaţie animalieră, dar asta va rămâne să decidă cei care beneficiază de ea, căci academicienii noştri sunt ocupaţi cu educaţia “plagiatieră.”
Fâr-fâr, educaţie şi pupinturism la nivel înalt
Acuma să revin la atelier. Această emisiune, făcută de fapt de Halloween, era dedicată copiilor iar la ea participau 12-13 copii de 10 ani, la Muzeul Olteniei din Craiova. Despre ce era vorba în fond? O doamnă muzeograf, nu îi dau numele, poate expert animalier în cadrul muzeului, respectiv secţia Ştiinţele Naturii îi pregătea pe copii întru înţelegerea semnificaţiei şi importanţei Hallowenului în România, sărbătoare „istorică” după cum se ştie, cu adânci rădăcini în cultura animalieră românească. Copiii, pentru a intra mai uşor în emisiune şi sensul educaţiei, erau îmbrăcaţi sau dotaţi cu costume specifice sărbătorii, adică pelerine de batman, tricouri cu imprimeuri “scheletiere” şi alte elemente de reucuzită specifică momentului.
Este pur şi simplu înduioşător să vezi ce le lipseşte copiilor din ziua de astăzi şi cum se chinuie oamenii consideraţi cu scaun la cap să le explice cine este liliacul şi ce vrea el sau ce frumoasă este cultura americană cu sărbătorile ei cu tot, dar mai ales cât de dulce este dosul de peste ocean. De fapt nu ştiu de ce mă miră, atâta vreme cât la Arad, de Ziua Armatei, în prezenţa preşedintelui României s-a intonat întâi imnul SUA pentru că erau prezenţi acolo şi nişte purtători de bocanci made în USA (purtătorii, nu bocancii) şi era absolut necesar să ne umilim dând întâietate oaspeţilor într-un moment în care nu se impunea, prin lege, cântarea imnului altui stat. Oare ce spune Protocolul de Stat despre asta? Cântăm imnul de stat al Americii de câte ori se ceartă un soldat American cu proprii bocanci prin şanţurile din Deveselu? Probabil domnul Iohannis a crezut că vede un meci de tenis între Halep şi Keys şi i s-a părut normal să se înceapă cu imnul oaspeţilor.
Revenind la educaţia animalieră, am să citez din puţul educaţiei doamnei muzeograf, care le spunea copiilor că “noi ne temem de nişte animăluţe care nu ne fac nici un rău, şi nu au nici o treabă cu noi, din contră, chiar sunt folositoare”. Dacă aş fi închis ochii şi nu aş fi ştiut despre ce era vorba aş fi jurat sunt undeva la o campanie electorală în care un candidat explică alegătorilor, cu o mână pe căciulă şi cu alta pe faianţă, cine este politicienii şi de ce trebuie să îi ocrotim.
Doamna respectivă, educatoristă de ocazie, răspundea unei fetiţe care îi spunea că a citit undeva că liliecii comunică prin sunete, probabil voia să spune chiar ultrasunete dar a uitat, că din câte ştie ea, liliecii comunică mai mult prin fâr-fâruri adică prin fâlfâit de aripi. Asta da educaţie, bravos naţiune, copilul a auzit de ultrasunete, iar doamna muzeograf vorbeşte despre fâr-fâruri. Oare şi politicienii comunică la fel? Am auzit eu că aceştia ar fi ca porumbeii, când sunt jos îţi ciugulesc din palmă, iar cum ajung sus se găinăţează în capul tău. Parcă îmi e dor de o “lipsă de comunicare”.Un copil a spus că a citit el că unii lilieci sug sângele altor animale, dar doamna a râs şi a spus că ea nu crede aşa ceva, e doar o superstiţie. Probabil nu a auzit de liliecii din America de Sud.
Ce am mai aflat de la aceeaşi doamnă cu aceeaşi ocazie?
Iată, pe scurt :
“Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare dobândită pentru că ne-a plăcut şi este o zi în care sărbătorim ceva„. Adânc, adânc de tot. Oare americanii ăştia când ne-au dat sărbătoarea nu au dat şi instrucţiunile de folosire, să ştim şi noi ce să spunem despre ea, că uite, sărmana doamnă muzeograf nu a ştiut nici măcar să spună copiilor ce, dar mai ales DE CE, sărbătoreau ei.
„Eu de exemplu, de mică, până în adolescenţă am rămas cu o credinţă foarte dăunătoare, că dacă întâlnesc o pisică neagră nu e bine … „ Dar dacă întâlneşti un prost, cum e doamnă, e de bine?
„Bufniţele sunt animale răpitoare nocturne, mai exact păsări.” Da, corect ştiinţific, dar parcă sună ca celebra expresie ” nu mai bateţi vacili, că ne e ca mamili, fincă vaca ne dă nouă, lapte, brânză, chiar şi ouă”
„Cioara este unul din cele mai inteligente animale.” Aha, acum înţeleg de ce era ea pusă pă steagul unei minorităţi .. mişto mâncaţaş!
„Să le luăm pe rând că după aia ne pierdem în detalii sau mai degrabă eu.. „ Femeie sinceră, nu am ce spune..
Au fost cel puţin 3 situaţii în care copiii au făcut afirmaţii (corecte) privind viaţa liliecilor la care doamna a răspuns că nu ştie. Şi asta pentru că doamna s-a uitat numai pe wikipedia, iar copii au citit şi alte pagini pe internet. Concluzia care se trage din lecţia respectivă este că copiii au venit cu lecţia învăţată, iar doamna mai are multe de învăţat de la ei, dar mai ales să nu meargă la şcoală dacă îi taie calea doamna Andreea Vass, că se molipseşte.
Cam aşa a decurs ora de educaţie animalieră.
Până la urmă tema întâlnirii cu copiii a fost „Mit şi realitate în legătură cu liliacul, pisica şi bufniţa.” Se pare că doamna muzeograf a fost responsabilă cu miturile iar copiii cu realitatea. Apropo, doamna muzeograf a spus despre bufniţă că în ultimul timp a devenit favorite ei. Preventiv. Probabil se referea la Cucuveaua Mov.
Unde este Făt-Frumos?
Am înţeles eu din discuţiile cu cei care mai vor să facă educaţie în România, că din educaţia copiilor au cam dispărut Făt Frumos, Prâslea cel Voinic cu merele lui (turceşti), iar din cartea de istorie abia mai dai peste colegul lui Zgonea, peste Vlad Ţepeş, înlocuit de sigla PRU, sau Mircea cel Bătrân înlocuit de Mircea cel Băsescu, şi alţii. Exact asta lipsea din educaţia copiilor, sărbătoarea de Halloween, mascată sub această penibilă educaţie animalieră plastică. Dacă asta se face şi se promovează acuma în şcoli, în învăţământul românesc, nu mă mir că am ajuns ţara europeană cu cel mai prost sistem educaţional, aşa cum am devenit ţara europeană, dacă nu planetară, cu cea mai prost dotată armată. Oricum, se pare că la toate nivelurile este promovat pupinturismul faţă de valorile măreţului partener strategic. Cred că o să devenim ţara cu cele mai multe implanturi de bottox, pentru că în curând partenerii noştri vor avea pretenţii strategice şi în ceea ce priveşte forma, nu numai temperatura buzelor.
Asta se întîmplă în timp ce prin Legea 217/2015 aceiaşi parteneri strategici ne-au impus să nu mai vorbim despre Antonescu sau Ion Eliade Rădulescu pentru că nu gâdilă în mod plăcut urechile sponsorilor Black Cube. Dar putem vorbi despre Pacepa şi Halloween. Unde eşti Tuţea? A, am uitat, şi tu eşti interzis, scuze, stai acolo, nu te mai deranja.
neacsum
Ne pregîtim de victoria sorosiștilor la cât de proști și vânduți suntem!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=902492076518736&set=a.527896543978293.1073741832.100002738571793&type=3&theater
Masa Tacerii, Brancusi. Targu Jiu, toamna 2016, mileniul III. Presedintele Romaniei da un exemplu poporului, Veni, vici, stati la masa! Ca Presedintele a onorat fesier clepsidra unui scaun de la Masa Tacerii e de criticat pentru incultura crasa de care da dovada, ca orice cetatean obosit de atata fast prin tara, il strangeau pantofii, il dureau picioarele ostoite sustinandu-i ditamai chipes trup, ce zise „ia sa stau eu pe un scaun de-al lui Brancusi sa ma trag in poza pentru eternitate, ca de mic copil voiam eu sa faca asta si sa arat eu Institutului Cultural de la New York aceasta poza, sa le arat eu lor, ca eu sunt una cu opera marelui Brancusi si iau pe turul pantalonilor praful depus pe cel scaun, contribuind la curatarea acestuia, intr-o initiativa privata la cel mai inalt nivel. Mai pe romaneste spus, scaunul e facut sa stai in cur pe el. Am dubii ca rinichii prezidentului nu s-au deranjat, ca statul pe recele scaunului alaturi de zambetele reci si complice ale asistentei nu i-au facu bine deloc. Cert e ca Klaus Werner Johannis, profesor de fizica si vremelnic sef al statului, nu a fost informat de sfatuitorii sai personali si ai serviciilor ca Brancusi nu a pus niciun nume operei sale dar in diverse ocazii el a spus despre aceasta opera ca este „Masa Flamanzilor”.
Masa tăcerii? Masa dacică? Masa Cinei celei de taină ? Masa rotundă ? Masa apostolilor? Masa liniştei? Masa familiei?
In cartea lui Ştefan Georgescu-Gorjan – „AM LUCRAT CU BRÂNCUŞI” acesta afirma „În anii 1935,1936 şi 1937 am avut prilejul să discut cu Brâncuşi, la Paris, Târgu Jiu şi Petroşani, în numeroase rânduri despre operele de mari proporţii de la Târgu Jiu ale artistului.
Dupa cum se afirmă, nimeni nu l-ar fi auzit pe Brâncuşi dându-i vreun nume .
Aduc aci o mărturie autentică :l-am auzit de mai multe ori pe Brâncuşi spunându-i „Masa flămânzilor” şi niciodată altfel.Prima oară i-a spus aşa în 1938 cănd am parcurs împreună cu artistul drumul de la Jiu până la Coloană.
Ne-am oprit la masă şi ne-am aşezat, fiecare, pe căte un scaun de piatră. „Hai să stăm la masa flamânzilor”-mi-a spus Brâncuşi.În concepţia lui,aceasta era masa ţărănească, masa tradiţional rotundă, în jurul căreia se adunau ai casei, care la fel de osteniţi de muncă, sunt la fel de înfometaţi.În jurul acestei mese se întrunesc plugarii, veniţi de la munca trudnică a câmpului sau porniţi pe petrecere, la sărbătorile familiei, la praznice sau nunţi.
Distanţa neobişnuit de mare dintre scaune şi masă simbolizează respectul, pe care îl arată ţăranului ritualul zilnic al mesei în comun, care înseamnă odihnă, reculegere, recâştigare a forţelor consumate.
Totuşi asupra distanţei dintre scaune şi masă există şi azi controverse încă nerezolvate : se afirmă că iniţial scaunele ar fi fost cuplate două câte două, iar distanţa lor faţă de masă ar fi fost mai mica decât ce-a actuală.
În ceea ce mă priveşte, atât cât imi pot aminti, le-am văzut în 1938 repartizate egal în jurul mesei şi la distanţă neobişnuit de mare faţă de acesta, adica la fel cum se găsesc scaunele şi astăzi.
Am rămas deosebit de surprins vazând că, printre variatele denumiri date mesei, numai una nu figurează, aceea pe care mi-a comunicat-o Brâncuşi mie în 1938.Dacă nu l-aş fi auzit pe Brâncuşi repetând după aceea, ori de câte ori am vorbit despre masa din parc, tot denumirea de „Masă a flămânzilor”, aş mai fi stat poate la îndoială.Dar după explicaţiile simple pe care mi le-a dat artistul când ne-am aşezat la „Masa flămânzilor” şi pe care le-am reprodus mai sus şi după repetatele lui referinţe de mai târziu la „Masa flămânzilor”, cred că această denumire merită să fie luată în considerare, cel puţin pentru autenticitate.”
Daca autenticitatea declaratiei unui om care a lucrat cu Brancusi ne lamureste pe deplin ca aceasta opera, dincolo de valentele atribuite de critici, ca ea reprezinta Masa Flamanzilor, a taranilor lui dragi din Hobita,la masa mica si rotunda unde se aduna familia cu multi copii, dupa o zi de truda, copii ca apostolii vietii prin promisiunea viitoarelor destine, copii care barbati tineri plecau la oaste si razboi spre pastrarea integritatii neamului. Masa de dinaintea luptei, masa vesniciei imprumutata din generatie in generatie de la dacii lui Zamolxe, adevaratii cavaleri ai mesei rotunde, cele 12 scaune, ca lunile anului, ca numarul celor din Cina aceea de Taina, vremelnicia celor ce stau pe ele, timpul scurgandu-se in clepsidra vietii…
Mesajul, privind poza cu Werner stand pe scaun, lipsit de zambet si abatut, imi induce aceeasi semnificatie ca si el e vremelnic trecator prin pozitia scaunului pe care sta la Cotroceni si masa flamanzilor spre care se uita cu ochii goi, ca si masa, imi semnifica aceasi foame fireasca o oricarui imbuibat de o putere dincolo de credinta.
Ce sa-i fac, d-le Neacsu, rusine mie, nu duc flori de Sf. Valentin(milites roman decapitat pentru refuzul de a intrupa un zeu pagan – ce sarbatoriti de sf. Valentin? aaa, iubirea. -nu, decapitarea unui nene, martirizat. -a, nu stiam) nici Halloween nu mananc cu copilul meu (sarbatoare druida, in realitate, exportata peste ocean) si nici altele de imprumut. Dragobete? Ce-s alea? Daca nu sunt la TV, nu exista. Deznationalizarea si deindividualizarea functioneaza la turatie maxima, retragerea in transee, d-le Neacsu, suntem coplesiti numeric. Cat timp mai exista 10 insi care isi mai amintesc de Vlad Tepes si de Dragobete, natiunea romana inca nu a murit. Lasam sa treaca valul, tinem minte ce este de tinut minte si amintim si altora, vor mai veni treburi d-astea, daca eram stejari vizitam in Austria, cand nu se poate altfel, ne sucim si noi ca trestia.
ROMANIA E IN RAZBOI
Citat din http://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us21.pdf
Dar cel mai periculos dintre toate războaiele posibile este și va rămâne
războiul cognitiv. Războiul cognitiv nu este totuna cu războiul informațiilor, nici cu cel mediatic, ci trece în spațiul cognițiilor, fiind generat de interesul distrugerii valorilor și patrimoniului celuilalt, urmărindu-se, de către adversar, depersonalizarea unui popor, distrugerea memoriei sale colective, a simbolurilor și, mai ales a idealurilor sale, a sevei sale cognitive ancestrale și, în final, reducerea lui la condiția de noncultural sau acultural, de sclav cultural, la cea de acceptare a inferiorității, a nulității și la dispersarea lui în masa lumii, în neant. Este cam ce se întâmplă azi poporului român și, desigur, și altor popoare din Europa și din lume.
Este un pasaj din editorialul lui Gheorghe Vaduva din Revista UNIVERS STRATEGIC. Merita citit tot articolul. E interesant.