Motto: Oare ce e mai bine, să ne reproșăm că am cheltuit inutil pentru apărare și nu am avut nici un război, sau să ne reproșeze copii că i-am lăsat fără apărare înconjurați de dușmani?
Prin anul 2013 începusem să mă întreb și să întreb cine conduce sau influențează destinele armatei deci și politica de apărare. Printre cei găsiți de mine responsabili se aflau persoane sau grupuri de persoane și interese din întreaga societate. Bineînțeles că întrebările sau constatările mele au trecut, s-au citit sau nu, calvarul apărării naționale a continuat, dezastrul s-a amplificat. Pe atunci armata se afla în 40% stare de operativitate, azi suntem sub 30 iar călătoria continua, ca sa îl parafrazez pe Rebengiuc. Sâmbătă 19.11.2016 am fost invitat telefonic la emisiunea Ora Armatei unde gazda, domnul Cristian Dumitrașcu m-a întrebat ce părere am despre necesitatea alocării a 2% din buget, armatei. Întrebarea, adresată unui militar este pur și simplu retorică pentru că fie și numai din spirit de corp, aș fi spus că sunt de acord, chiar dacă, așa cum spunea un bun amic, fostul spirit de corp al armatei tinde să se transforme în spirit de bașcă pentru conducere și spirit de turmă pentru executanți, dar asta e altă poveste. Întrebarea nu a fost pusă însă retoric, nici prostește, pentru că prin cercurile înalte, foarte înalte, acest subiect, ca și cel al anulării unor taxe sau creșterii salariilor sau punctului de pensie, a devenit subiect de campanie electorală, monedă de schimb, obiect de șantaj, sau, culmea, poate chiar problemă a Curții Constituționale.
În emisiune m-am ferit să nominalizez persoanele sau personajele care joacă apărarea țării la ruleta rusească folosind-o în campania electorală cu o nesimțire criminală, pentru a nu da o culoare politică emisiunii. Dar pe de altă parte mă întreb de ce mai tot spunem că armata nu face politică atâta vreme cât este condusă și distrusă de politicieni. Dacă armata e apolitică, ce caută politicienii în structurile de conducere ale armatei? Eu înțeleg că conducerea politică a armatei se realizează prin controlul Parlamentului asupra activității armatei lăsând însă armata să se ocupe de apărarea țării. Dar la noi strategia de apărare este realizată de deputați cu pregătire auto, frizeri, buldozeriști, fântânari ”Dorei” în orice sector i-ai pune să lucreze.
Declarații iresponsabile
Pentru că poate nu toată lumea cunoaște, o să amintesc că domnul Iohannis, în special după alegerile din SUA, poate speriat de faptul că protejații lui Soros, printre care se numără, vor fi scoși de la inima fratelui mai mare, s-a grăbit să dea asigurări că el și România lui vor da tot ce le va cere Înalta Poartă, mai ales sub planul contribuției la eforturile ”NATO” privind ”pacea în lume” deci va mări cheltuielile militare, pentru contracararea amenințărilor de la granițele de Est ale NATO, lucru spus de altfel încă din Iunie 2016 cu ocazia botezului Comandamentului Multinațional de la București: ”România își asumă în continuare să fie un furnizor de securitate în regiune, un aliat predictibil și un pol de stabilitate la extremitatea estica a spațiului euroatlantic, zonă supusă provocărilor și amenințărilor” Să fiu sincer nu o să înțeleg în veci cum poți fi pol de stabilitate în regiune când tu instalezi sisteme ”antirachetă” care pot deveni în câteva secunde aruncătoare de rachete, aduci armament și tehnică militară blindată, înființezi unități și comandamente militare în zonă. De când e lumea și Pământul, înarmarea provoacă înarmare, mai ales asupra cuiva care se simte și este vizat și amenințat, nu creează stabilitate ci tensiune și teamă.
Deși această declarație era dată acum 4 luni, deși politica creșterii cheltuielilor de apărare (cu amendamentul că nu cu scopul întăririi forțelor armate sau înzestrării, ci doar al participării la aplicațiile NATO și demonstrării obedienței) fusese discutată de mult în CSAT, domnul Ponta, (cel sub a cărui domnie, prin USL și ministrul Dobrițoiu își propunea chiar el să crească fondurile alocate armatei până la 2% din PIB,) se trezește acum, în plină campanie electorală să combată acest obiectiv, îngrijorat-vezi Doamne- de grija față de sănătate și educație,salarii și taxe, pe care de altfel le-a uitat cât a fost la putere. Dacă ar fi făcut-o cu un argument care ține de … o analiză realistă sau strategică, aș fi înțeles, inclusiv schimbarea de orientare, dar domnul Ponta vine cu un argument pur și simplu idiot. Spune domnia sa că nu mai e nevoie de înzestrarea armatei, ” în condițiile în care principalul nostru aliat NATO în Marea Neagră Turcia (care alocă peste 15 miliarde) are deja o relație privilegiată cu Rusia” dar și ” în care tensiunea fără precedent din 2015-16 dintre SUA și Rusia are toate șansele să fie inversată!”
Oameni buni, acești doi indivizi a căror viziune nu merge mai mult de un pas…. fie el și pas cu pas, au fost sunt și vor să mai fie la conducerea României.Unul se grăbește să garanteze (cum a garantat și flota NATO la Marea Neagră,) mărirea bugetului apărării, pentru a se menține în grațiile noului sultan, celălalt se trezește să renunțe la creșterea bugetului apărării, pentru că a auzit el că Putin și Trump beau cafeaua împreună în Alaska în fiecare dimineață. Diletantism și inconștiență cât cuprinde, la amândoi. Pentru amândoi, apărarea țării, politica de apărare, strategia de apărare a țării se stabilesc în funcție de culoarea pălăriilor sau lungimea fustelor primelor doamne, de starea de mahmureală de luni dimineața, rezultatul partidelor de solitaire jucate pe calculator sau de mai știu eu ce evenimente de cartier. Eu știam că apărarea națională se planifică în funcție de necesitățile și starea reală a dotării și pregătirii armatei, indiferent de simpatiile de moment, prin moment înțelegând nu secunde ci perioade mari, de zeci de ani timp necesar atingerii obiectivelor sub toate aspectele, politic, economic, militar. Țara nu se apără cu 2 frecate, 5 coorvete, sau 6 sicrie zburătoare contractate peste noapte de o clică de impotenți puși pe căpătuială, sicrie care oricum vor fi băgate din 2 în 2 ani la retehnologizare, ci în baza unei analize profunde și a unor eforturi constante și neîntrerupte care să ducă la scopul propus, respectiv posibilitatea asigurării propriei apărări, fără nici un sprijin din afară pe o perioadă de cel puțin 3 luni de război convențional, indiferent împotriva cui timp în care este de presupus că aliații și-ar defini poziția față de conflict. Asta în varianta unor conflicte sau semnale premergătoare, că dacă e să fim atacați direct, fără preaviz, dar mai ales prin mijloace neconvenționale, nici Frații Jderi și nici Frații Buzești nu ne-ar mai putea apăra. La ora aceasta România nu își poate asigura singură nici măcar necesarul de hârtie igienică pe o perioadă de 3 luni. Dar cine să urmărească așa ceva? Domnii citați mai sus urmăresc doar să își apere pe o perioadă cât mai mare propriile poziții, scaune, dosare,libertăți și averi. Aici cu adevărat acționează și gândesc strategic și pentru asta nu precupețesc nici un efort, își aranjează dispariția dosarelor încă de azi, pentru vremurile când nu vor mai fi la putere și nu vor mai avea imunitate. Vă amintiți una din gafele cârpaciului Dușa? Spunea la un moment tot prin 2013, că teritoriul național ne este survolat de obiecte zburătoare neidentificate. Lumea l-a luat la mișto, pentru că toți s-au gândit la nave extraterestre neștiind că în fond, în limbaj de specialitate, OZN înseamnă orice obiect care nu poate fi identificat atât ca apartenență cât și ca tehnologie. Ori, să fim realiști, la ora aceasta cu tehnica pe care o avem dar mai ales pe care o producem, pentru noi și dronele cumpărate de pe Ocazii ro sunt OZN-uri.
Armata, o jucărie politică
Iar domnii Ponta și Iohannis, cu o filozofie pompieristică, se contrează politic pe cei 2%, ca niște copii pe o jucărie, pentru că pentru ei, apărarea țării, securitatea națională sunt jucării, obiecte supuse negocierilor privind accesul la putere și chiar vânzării, iar soarta țării și strategia de apărare se schimbă după cum bate vântul. Pentru ei, ca și pentru Băsescu, suveranitatea este nu doar negociată ci chiar ofertată celor care îi ridică și îi țin în scaun.
Auzi domnule, nu mai avem nevoie de armată, pentru că rușii se înțeleg acum bine cu turcii și se vor înțelege și cu Trump, sau avem nevoie de armată pentru a ne apăra de ruși. Dar dacă nu existau rușii, ce făceam domnule Iohannis, desființam total armata? Dar ce, lumea a început și s-a sfârșit cu rușii? La ora asta suntem înconjurați, așa cum am fost mereu, de țări care nu ne prea au la inimă, la unii chiar le stăm în gât dar dumneavoastră vă uitați numai peste Prut, pentru că acolo se uită Big Brother. Ați uitat că până acum 28 de ani aveam un alt Cтарший брат, iar actualul frate era pisica neagră cu care ne speria tătuca. Nu învățăm nimic din istorie, nici măcar faptul că nimic nu e veșnic, nici viața de apoi. În diplomație, sau politică există un dicton care spune că nu e bine să închizi niciodată definitiv o ușă și să arunci cheia, pentru că nu se știe niciodată când vei fi nevoit să te întorci. La fel de valabil este și reversul, adică nu e bine niciodată să deschizi toate ușile unui…. prieten pentru că nu se știe când îți va deveni dușman și nu vei mai avea cum sau unde să te ascunzi. La ora asta însă politicienii României duc cea mai antinațională politică economică financiară dar mai ales militară, lăsându-se totalmente descoperiți, manevrați, dirijați și conduși de actualii ”prieteni” renunțând la orice urmă de rațiune și prevedere, de parcă ar lăsa deschisă ușa de la frigider. La o analiză imparțială morală și juridică, aceste fapte s-ar înscrie fără îndoială în definiția trădării intereselor naționale. Dar, cine să mai constate asta când ei se bat pentru putere?
Dăm bani, dar cui?
Și mai e un aspect pe care văd că cei doi mari cocoși nu îl discută. Oricâți bani ar fi alocați MApN, la fel de important este ce se face cu ei, cine și cum îi gestionează. Păi dacă ajung iar pe mâna lui Zisu care văd că încă rezistă, semn că Oprea nu e mort, sau a doamnei Otilia, o altă marionetă a lui Oprea, atunci sunt gata să îl susțin și eu pe Ponta și să spun că armata nu are nevoie de 2%, eu nu aș da nici 1%. Dacă ne uităm în ograda doamnei Otilia constatăm că va gestiona mai mult de jumătate din bugetul armatei, pentru că are în subordine și control presa, relația cu parlamentul, toate activitățile de protocol, calitatea vieții militarilor, pensiile, infrastructura, ROMAVIA, fondurile care se dau ONG-urilor și asociațiilor militarilor, fondurile pentru veterani, deci cam tot ce se poate pierde fără urmă. Poate, zic poate, dar nu cred, cineva ar întreba de ce nu ar fi bună doamna Otilia să gestioneze nu doar finanțele ci și activitatea acestor structuri? Răspunsul îl dă o informație apărută în media:
” Ministerul de Externe a propus-o pe Otilia Sava, secretar de stat in MApN, pentru postul de consul general la Manchester, potrivit unor surse guvernamentale. Propunerea a venit după ce, săptămâna trecută, Guvernul a trimis la post alți 11 consuli. De această dată, propunerea a stârnit controverse şi, în final, premierul a amânat decizia, solicitând MAE criterii transparente de selecţie a celor care vor pleca în posturile de consuli. Otilia Sava este secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul în MAPN, însă a fost şi coordonator al Departamentului de Apărare al UNPR, fostul partid al lui Gabriel Oprea. În plus, Otilia Sava este soţia lui Sorin Sava, fostul purtător de cuvânt al SRI”
Adică propunerea nu a fost transparentă și nu a îndeplinit criteriile de competență și profesionalism? Ce legi au fost respectate ”legile iubirii”?
Să mă ciupească cineva. Persoana aceasta, prin conduita, activitatea și relațiile ei nu reprezintă garanții pentru a fi trimisă Consul într-un oraș oarecare din lume,fiind amânată (deocamdată)pentru verificări suplimentare, dar este bună să conducă, controleze jumătate din armată? În ce țară trăim? Asta ca să nu mai spun că pe vremea hătmăniei boierului Oprea, doamna Oti se afla în conflict de interese, fiind concomitent membră a Departamentului Apărare al UNPR și sef departament la MApN. Chiar nu vede nimeni? Domnilor Motoc, Cioloș, Iohannis, ați orbit? Păi dacă am ajuns să fim tratați oficial de această manieră, iar secretarii de stat din MApN nu sunt buni nici de consuli, cine, cum și pe ce principii face selecția celor care sunt promovați în armată? Pe șpagă sau șantaj?
Dacă tot am vorbit despre înzestrarea armatei, cu referire în special la modul în care s-a făcut alegerea variantei F16 din Portugalia, (nu face nimeni investigații să afle cum s-a schimbat votul de la Grippen la F-16 într-o noapte? ) poate ar trebui să știe românii și în ce condiții Polonia a cumpărat un număr de 48 F-16 noi. Urmăriți acest link, ca să vedeți diferența între un guvern și un președinte responsabil (mă refer la Polonia)și o conducere trădătoare, coruptă și total dezinteresată de apărarea granițelor. Iar marele câștigător al acestei afaceri păgubitoare pentru statul român este în liberate. Babiuc și Cioflină au făcut pușcărie pentru infinit mai puțin, dar ei nu au dat diplome de doctori, grade și medalii procurorilor, politicienilor și lucrătorilor din servicii.
Ce rost mai are?
Pentru domnul Ponta, care se preface îngrijorat de soarta doctorilor și profesorilor încercând să ia de la apărare, o replică pe măsura logicii sale de pisic: De ce să dăm bani în învățământ atâta vreme cât pe de o parte scoatem proști cu doctorate(suntem campioni la numărul de analfabeți cu diplomă de licență) iar pe de altă parte cei cu adevărat pregătiți pleacă în străinătate pentru că în țară nu au unde?
În ceea ce privește grija față de sistemul sanitar, de ce să mai investim în spitale de vreme ce toată lumea se duce să se opereze în străinătate (am înțeles că și domnul Cioloș își caută disperat un spital), la marile accidente apelăm la spitalele din țările vecine, iar internarea în spitale aduce cu sine infecții și boli suplimentare? Așa s-ar pune problema în viziunea domnului Ponta . De aici s-ar trage concluzia că nu mai are rost să facem nimic, să investim în nimic, decât în propriile averi. Și, din câte se vede clasa politică asta face. Țara e plină de Klauși și Victori.
Revenind la întrebarea dacă trebuie acordați cei 2 % , răspunsul diferă, în funcție de cine îl dă.
Pentru un om responsabil având viziunea reală a rolului armatei dar și a stării actuale a capacității de apărare, răspunsul nu poate fi decât unul singur: ”DE CE DOAR ATÂT? ”
Un individ normal al României de azi, din cei care își petrec zilele între o bere și o linie, cu ochii la telenovele și urechile la manele ar răspunde :”DE CE MĂ ÎNTREBI PE MINE?”
Iar un șef de partid de stat sau de guvern, un ministru, un parlamentar sau ales local, ar răspunde: ”DE CE SĂ MAI DĂM ARMATEI, CE NEVOIE MAI AVEM DE EA, că doar suntem în NATO?” Înființăm Garda Națională și ne apără numai pe noi.
http://www.wowbiz.ro/secretar-de-stat-la-aparare–otilia-sava-nu-a-mai-fost-trimisa-consul-la-manchester–dar-are-din-ce-trai-vezi-ce-avere-are_196487.html
http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/05/09/otilia-sava-undercover-11024
http://www.stiripesurse.ro/secretele-fabricii-de-generali-cum-a-ajuns-romania-campioana-la-generali-denun-la-dna_987768.html
http://www.dcnews.ro/costin-georgescu-confirma-marele-plan-dezvaluit-de-alexandru-cumpana-u_523101.html
De ce nu avem o armata normala? Ganditi-va. Daca Romania e in pragul unei dezmemebrari? La inceput prin regionalizare, ca astia de la UE dau banii pe regiuni, de tipul voievodatelor poloneze, landurilor germane etc. Dupa regionalizare, sigur ca cei interesati vor aloca resurse europene numai anumitor regiuni in care ei au interes si ulterior, acestea vor refuza sa mai contribuie la bugetul de stat. Vor solicita autonomie si apoi o federalizare, ca ultim pas. Intre timp, propaganda va starni vrajba intre regiuni plus extremisme violente. Europenii lu’peste, plus altii, ca hienele,vor da un ultimatum si daca nu e ca ei, avem precedentul Jugoslaviei. Deci cu armata ce se va intampla? Ca avem unitati in toata tara. Ganditi-va de ce nu avem o armata normala. Pentru ca nu e nevoie de o armata normala ci una handicapata, incapabila de reactie, paralizata de nevoi elementare. Pare chiar defetista aceasta abordare, dar mai bine punem raul in fata. Intrebarea e, cine sunt acesti politicieni care ne conduc? De ce Johannis ii verifica pe toti? Ce treaba are el cu candidatii pusi pe listele partidelor? Coruptia? E o vrajeala de zile mari ca lozinca. Coruptia e ca virusii care tin corpul in alarma imunitara. „Hotul striga, hotii!” l-am citat. Trebuie sa fim chiar prosti si orbi sa nu vedem ca pestele de la cap se impute.
Este necesara introducerea, prin lege, a serviciului militar de baza, cu durata de 4-6 luni, pe baza de voluntariat, in prima faza (din care se vor putea selectiona si angajati permanenti), apoi impunerea unor prevederi legislative (de exemplu: 1.firmele de paza, securitate, interventie si transport valori sa angajeze numai personal care a facut stagiul de baza a serviciului militar 2. o conditie la eliberarea permiselor de arme de vanatoare, neletale de autoaparare, cu aer comprimat de tir sportiv 3. conditie la angajarea de personal in domenii speciale – industia de aparare, promovarea in functii publice sau cu caracter secret 4. Un criteriu de eligibilitate a candidatilor pentru alegerile locale, parlamentare si presedintia tarii 5. In curicula de educatie fizica a elevilor sa se introduca ore de practica in sporturi ca judo, lupte, sah, jocuri de echipa, orientare turistica, salvare si ajutor medical in situatii de calamitati ) care sa stimuleze necesitatea inteleasa a participarii prin voluntariat a cetatenilor la pregatirea militara.
Propun ca viitorul articol sa se numeasca:
„Armata pe mâna cui, partea a X-a, personalul”
Calitatea celor care doresc sa urmeze o cariera militara e din ce in ce mai slaba iar interesul pentru cariera este aproape inexistent, cu greu se gasesc tineri care sa ocupe locurile puse la dispozitie de MApN pentru scolile militare. Dar ca intotdeauna conducerea institutiei a gasit o solutie de rezolvare tipic romaneasca. Cum rezolvam?
Pai daca nu sunt in stare sa treaca anumite probe le desfiintam, daca sunt atat de idioti si nu reusesc sa ocupe locurile nici macar asa marim numarul de sesiuni pana se ocupa locurile. M-am uitat pe site-ul unei scoli militare de maistri si am observat evolutia, pana in 2013 a fost cat de cat OK, examen eliminatoriu la engleza, probe scrise la matematica si fizica insa din 2014 dispare proba eliminatorie la engleza, raman doar probele de mate si fizica, in 2015 si 2016 apar si sesiuni in septembrie doar doar vor reusi sa ocupe locurile puse la dispozitie. Ma intreb in 2017 ce va urma, lipsa diplomei de bacalaureat si examen la mate sa numeri pana la 10? Oare nu se intreaba nimeni de ce un interes atat de scazut pentru cariera militara?
Se doreste inzestrarea armatei cu tehnica de ultima generatie, foarte bine dar ce faci cu ea, o dai pe mana unor semianalfabeti?
Ar fi o solutie! Ii facem pe toti doctori si vor fi mult mai destepti.
Cu ‘telectualii doctori ai armatei am inteles ca se va rezolva cat de curand, se fac demersuri pentru pentru rezolvarea problemei scolilor doctorale.
Sa marim baza de selectie. Nu trebuie sa ne uitam la cheltuieli. Liceele militare erau elita. Sa le marim la 10 ca numar. Ca tot avem unitati desfiintate cu imobile grandioase. Daca anual scoatem 400 de bacalaureati, putem selecta pe aceasta filiera directa 200 de studenti nilitari. Restul pe filiera indirecta. In liceu putem sa-i testam, verificam, selectionam dupa aptitudini etc. Studentii din liceele militare sunt net superiori pentru selectie celor din civilie. Nici centrele zonale nu fac propaganda carierei militare. Sunt inerte si neprofesioniste. Plus motivatia salariala care la absolvire nu exista. In Finlanda un tanar ofiter primeste cheile de la apartament si de la masina. Parte din ele plateste el in rate. Nu mult pe luna. Dar constituie o motivatie de protectie in sistem. Si a propos de tehnica de ultima? generatie, nu trebuie sa fii inginer. Ci un bun practician la trenajor si in poligon. Nu stiu cate ore de zbor au tinerii nostri piloti in comparatie cu cei din staff-ul unitatii? Cred ca mai putine. Se dau prime de zbor, nu?
Asa suntem noi intarziati.Cand altii au trecut la profesionalizare noi la munci in economia nationala.Acum cand altii introduc stagiul militar obligatoriu noi suntem profesionisti.Cu ani in urma am construit cazarmi.Acum le demolam.