Loading

fifor

Joi seara, pe 15.12.2016, la ora 20, liderul stângii a organizat o conferinţă de presă pentru a anunţa populaţia , dar mai ales media avidă de senzaţional, ce au decis pesediştii  cu privire la guvernare. Te apuca râsul să vezi cum titrau marile televiziuni că vor afla vestea cea mare, că va veni Magul de la răsărit şi va numi “mântuitorul”, că Iohannis îşi va frânge mîinile, că se shimbă polii planetei după ce va veni domnul Dragnea. Bineînţeles că a fost fâs, Dragnea a vorbit despre orice, mai puţin despre ce voiau ei, şacalii de presă să afle. Eu nu ştiu ce şcoli fac copii îia care merg pe acolo cu camerele şi microfoanele în mîini dar această conferinţă a arătat  odată în plus că mulţi mănâncă o pâine de pomană. În plus, omul ăla stătea în faţa lor aşteptând să se facă linişte pentru a-şi începe prezentarea iar junii chiţăiau de parcă veniseră la chermeză sau la Cotroceni pe vremea matolului.  Voi prezenta mai jos cu menţiunea că reprezintă  cuvintele  şefului PSD, ceea ce a anunţat în faţa presei.

Iată care au fost promisiunile, el i-a spus programul de guvernare pe care PSD-ul promite să îl implementeze după ce (dacă, zic eu,) ajunge la guvernare:

Principii

A.      Din punct de vedere principial:

1.       „PSD-ul îşi  reafirmă deschiderea de a a colabora şi dialoga cu preşedintele României domnul Klauss Iohannis  în toate  proiectele care vizează stabilitatea politică, stabilitatea economică, securitatea României precum şi în procesul de instalare a unei guvernări stabile.

2.       De asemenea în activitatea parlamentară şi guvernamentală PSD-ul va promova consultările cu mediul academic, cu ONG-urile, cu structurile asociative ale autorităţilor locale precum şi cu toate asociaţiile profesionale reprezentative în domeniile care vor fi reglementate. 

3.       Tot ceea ce am promis şi am prezentat, fără excepţie, în timpul campaniei electorale va fi respectat la virgulă. Orice măsură, orice cifră, orice acţiune care a fost prezentată şi care a fost cuprinsă în programul nostru de guvernare, va fi respectată fără nici un fel de ezitare.

4.       Se lucrează inclusiv la redactarea hotărârilor de guvern precum şi chiar a ordinelor de miniştri necesare pentru implementarea rapidă a acestor măsuri.

5.       Guvernarea nu va mai pleca de la probleme conjuncturale ci se va urmări realizarea unor politici publice absolut necesare, aşteptate, conforme cu cele ce le-am  prezentat în toată campania.

6.       Noua guvernare va avea o strategie coerentă de dezvoltare a sistemului de sănătate, care prevede construcţia de noi spitale, nu numai cele 8 plus 1, dotarea cu echipamente adecvate asigurarea accesului populaţiei la medicamente şi la serviciile de urgenţă precum şi salarizarea a medicilor pentru a stopa plecarea acestora din ţară, la nivelele de salarii pe care le-am prezentat în campanie, respectiv de la 1200 euro, până la 3600 de euro.

7.       Educaţie: Avem de asemenea o strategie de dezvoltare a sistemului de educaţie prin construcţia de creşe şi grădiniţe, reabilitarea şcolilor, construcţia de săli de mese pentru a servi elevilor o masă  caldă şi pentru generalizarea programelor de after- school, salarizarea corespunzătoare a dascălilor, dar şi o creştere substanţială, mai mult decât dublu, a burselor studenţeşti astfel încât studenţii să nu mai fie obligaţi să lucreze prin baruri sau prin alte locuri pentru a-şi plăti cheltuielile de masă şui cazare.

8.       Pentru tineri : Ţinta principală pe care o vizăm este pentru a stopa plecarea lor din ţară şi de a-i convinge că îşi pot construi un viitor bun, aici, alături de familiile lor.

9.        Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii va fi înfiinţat în 2017.

10.   În ceea ce priveşte monitorizarea activităţii guvernului, programul nostru de guvernare a fost un program votat politic şi prezentat de PSD în această campanie. Din acest motiv el va fi monitorizat în permanenţă de către un grup de specialişti pe care l-am stabilit deja la nivelul partidului, care va urmări realizarea tuturor angajamentelor făcute în timpul campaniei electorale la termenele şi în condiţiile prevăzute în program. De asemenea această echipă de monitorizare va face lunar rapoarte privind eficienţa actului de guvernare şi dacă va fi cazul vom face şi propuneri pentru îmbunătăţirea acestui act, propuneri de orice natură.

 

Măsuri

B.      Calendarul de guvernare din punct de vedere tehnic şi legislativ:

1.       Începând la  1 Ianuarie sperăm să intre în vigoare legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale , aşteptăm decizia de mâine a CCR, iar în situaţia în care decizia va fi favorabilă, sperăm ca preşedintele României să promulge rapid această lege pentru a intra în vigoare de la 1 Ianuarie.

2.       Sperăm de asemenea ca preşedintele Iohannis să promulge legea deja declarată constituţională privind creşterea medie cu 15% a veniturilor din educaţie şi sănătate. În cazul în care aceste legi , din diverse  motive aceste legi nu vor fi publicate în Monitorul Oficial, am găsit procedurile legale în aşa fel încât în prima lună de anul viitor ele să fie adoptate şi să-şi producă efectele. În proiectul de buget sunt cuprinse efectele acestei legi.

3.       Imediat după investirea noului guvern vom creşte salariul minim pe economie de la 1250 lei    la 1450 lei.

4.       Vom elimina contribuţiile de sănătate pentru toţi pensionarii.

5.       Pensiile mai mici de 2000 de lei vor fi scutite de impozitul pe venit.

6.       Vom anula hotărârea de guvern 800 /2016 şi vom adopta o hotărâre de guvern ce va duce la ieftinirea medicamentelor care şi-au pierdut patentul, în medie cu 35%.

7.       Vom aloca resursele necesare pentru demararea programului în ceea ce priveşte Hepatita C F3 , pentru gradul de fibroză 3. 

8.       Bursele studenţeşti vor creşte de la o alocare de 83 de lei/student cât este astăzi, la 201 lei /student pentru fiecare universitate, aşa cum am spus în campania electorală.

9.       De la 1 Martie vor intra în vigoare unele măsuri :

–          TVA ZERO pentru vânzarea locuinţelor, pentru publicitate şi pentru materiile prime din agricultură;

–          Acordarea unui tichet de vacanţă de 1450 lei/tichet pentru fiecare bugetar.;

–          Pensia minimă va creşte de la 400 lei la 520 lei;

–          Reducerea impozitului pentru micro-întreprinderi de la 2% la 1% cele care au mai mult de un angajat, iar plafonul va creşte de la 100000 Euro la 500000 EURO.

–          Impozitul pe transferul proprietăţilor cu o valoare mai mică de 450000 lei va fi ZERO.

–          Se vor desfiinţa comisiile de specialitate din sănătate care aprobă accesul pacientului la tratamentul necesar, ceea ce face ca astăzi toţi cei care suferă de vreo boală, să întârzie foarte mult. După această eliminare vor începe tratamentul imediat după diagnosticare.

–          Se va demara programul 2 de dezvoltare locală, PNDL 2 care va asigura finanţarea  a peste 5000 de noi proiecte locale care se referă la extinderi sau înfiinţări de sisteme de alimentare cu apă-canalizare, drumuri locale, drumuri judeţene, toate celelalte obiective de dezvoltare care au fost prinse ţi în primul program.

–          Tot de la 1 Martie se vor publica caietele de sarcini pentru începerea programului de construire a locuinţelor pentru tineri cu primul calup de 500 ca o primă etapă din programul mare.

–          Tot la 1 martie, plata subvenţiilor pentru agricultură.

10.   De la 1 Aprilie, vor intra în vigoare următoarele măsuri:

–          Aprobarea legii prevenţiei, care va obliga toate instituţiile de control, de orice fel, la realizarea şi implementarea unor planuri de conformare de către agenţii economici înainte de posibila aplicare a unei sancţiuni. Nu va putea fi luată sau aplicată vreo sancţiune dacă în prealabil nu a fost o acţiune de prevenţie;

–          În afară de medicamentele compensate pentru fiecare boală va fi acordat un medicament,medicamentul recomandat cu compensare integrală;

–          Asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru toţi studenţii din România; 

–          Până în Aprilie adoptarea  în Parlament a master-planului pentru transport pe care îl ştiţi;

–          Demararea procedurilor necesare pentru realizarea programului de achiziţionare a 3000 de ambulanţe pentru satele din România, pentru fiecare sat din România.

11.   De la 1 mai :

–          Implementarea programului Start-up -nation ce vizează alocarea a 10000 de granturi nerambursabile cu o valoare de maxim 200000 lei pentru tineri şi pentru oricine doreşte să-şi pornească o afacere;

–          Aprobarea programului de subvenţionare a 75% din costul chiriei şi utilităţilor pentru cei care îşi găsesc un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 km faţă de domiciliu;

–          Va începe programul mare care se va întinde pe mai mulţi ani de împădurire. Avem în plan pe anul 2017 să împădurim minim 5000 de hectare ;

12.De la 1 iunie :

–          Finalizarea procesului de selecţie a  celor  mai bune oferte pentru dotarea armatei române fregate sau corvete avioane sau vehicule blindate. În acest sens cer actualului guvern să nu semneze contracte ce vizează dotarea armatei fără avizul noului parlament.  

–          Demararea programelor ce vizează subvenţionarea producţiei de tomate cu 3000 euro pe an /1000mp de solarii şi de asemenea subvenţionarea creşterii animalelor la 10000 euro pe an la 200 capete.

–          Demararea implementării sistemelor anti-grindină, proiect ce se va pe o perioadă de  sau 3 ani de zile;

13.   La 1 Iulie:

–           Se va înfiinţa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii;

–          Adoptarea legii salarizării unitare care cuprinde o creştere a anvelopei cu 56%;

–          Creşterea punctului de pensie la 1000 lei în 2017;

–          Demararea programului privind irigarea a 1,3 milioane de hectare reprezentând 40 de amenajări ;

–          Finalizarea procesului de identificare a terenurilor şi finalizarea studiilor de prefezabilitate pentru construcţia spitalului republican în Bucureşti şi a celor 8 spitale regionale;

14.   Pe 1 August:

–          Demararea licitaţiilor pentru construcţia a 500 de creşe şi grădiniţe;

–          A doua plată a subvenţiilor în agricultură;

–          Aprovizionarea pentru următorii 2 ani a tuturor vaccinurilor pentru populaţie;

15.   Pe 1 Septembrie :

–          Demararea achiziţiei a cel puţin 20 de aeronave  de către TAROM;

–           Demararea programelor de screening pentru depistarea bolilor;

–          Demararea programului de ucenicie şi de stagiu  ce vizează încurajarea angajării tinerilor.”

 

Acestea au fost angajamentele domnului Dragnea pentru primul an de guvernare. Nu comentez nici promisiunile nici şansele de punere în aplicare nici măcar dacă PSD-ul va numi premierul sau nu, vreau numai să spun că am avut răbdarea să ascult şi să transcriu tot, pentru a pune la dispoziţia celor care se tot îmbată cu apă rece de fiecare dată, un nou motiv de beţie care va ţine cât va ţine iar apoi mahmuri vor veni din nou la vot. Voi urmări şi eu, mai atent decât grupul de specialişti PSD modul în care acest plan va fi dus la îndeplinire punct cu punct.

 

Revenind la Conferinţa de presă, după ce a prezentat câteva date privind discuţiile avute cu ALDE privind cooperarea la guvernare, au urmat întrebările ziariştilor. Nu ştiu cine a selecţionat pe cei trimişi acolo, dar parcă a fost concurs, care pune cea mai tâmpită întrebare. Se părea că nici un reprezentant media nu era interesat de ceea ce spusese Dragnea, toţi puneau, sub diferite forme, aceeaşi întrebare, cine este persoana care va fi nominalizată ca premier, sau dacă va fi el, sau dacă e pesedist, dacă are carnet, dacă are bască, dacă are mustaţă, dacă are bermude sau budigăi, încercând care mai de care să afle el, ceea ce Dragnea anunţase din prima clipă că nu va spune, să îl oblige sau forţeze să spună ce vor ei. A fost penibil, practic toţi reprezentanţii media s-au făcut de râs. O singură întrebare a fost de bun simţ şi a arătat că printre ei a fost şi o minte destupată, cineva l-a întrebat pe Dragnea cum va împăca şi capra şi varza, adică cum va reuşi să anunţe propunerea de premier pentru prima oară la consultările de la Cotroceni, în faţa preşedintelui dacă înainte de asta acesta trebuie să aibă avizul conducerii de partid? Dragnea a mustăcit spunând că va avea el grijă, dar este clar că nominalizarea va transpira până la discuţiile oficiale, pentru că sunt unii dispuşi să dea bani grei  ca să afle.

 Răzbunarea lui Dragnea

Nu mai comentez mai mult, vom vedea ce va fi. Dragnea a spus că el este un om matur şi responsabil, că nu va pune  interesele sau ambiţiile personale înaintea celor naţionale, că îl interesează mai mult stabilitatea ţării şi  că nu va încălca legea cu nominalizarea, având speranţa că Iohannis nu va putea refuza propunerea pe care o va face. De aici fiecare înţelege ce vrea dar chiar dacă a făcut comentarii vizavi de justeţea art 2 din legea 20/2009,  a promis că va respecta legea. Eu cred că nu se va propune premier, şi am mai spus mai de mult de ce, dar dacă îl va propune pe Fifor, aşa cum se aude, atunci toată impresia bună pe care a făcut-o în seara asta, se duce pe râpă, pentru că până şi Zgonea pare mai potrivit decât Fifor. Să nu uităm că Fifor este cel care a fost respins  ca propunere pentru funcţia de ministru  la transporturi de către Iohannis, pe timpul guvernului Ponta, tocmai din cauza … competenţelor arhicunoscute. Iată ce spunea domnul Fifor despre această respingere:

”Profesorul de fizică Klaus Iohannis, actualmente preşedinte al României, constată după o lună de când premierul Victor Ponta m-a nominalizat ca propunere pentru portofoliul de ministru al transporturilor, că nu am expertiza şi experienţa managerială pentru acest minister.”

Mi se pare mie, sau Dragnea vrea să îşi bată joc de Iohannis şi îl va propune pe Fifor, tocmai pentru că l-a refuzat odată şi vrea să îl umilească acuma forţându-i mâna ? Sau numele este vehiculat pentru a-i da bătăi de cap lui Iohannis?

Este adevărat, este un băiat bun, nu iese din cuvântul şefului, nu scuipă pe stradă, dă cu sărut mâna  manechinelor în supermarcheturi, nu se dă pe gheaţă cu ghiozdanul,  mănâncă tot ce i se pune în pacheţel, indiferent ce e acolo, are ochi mari şi calzi, ca Joiana, dar cam atât. Poate va fi iepuraşul de care vorbeam acum câteva zile, dar zău şi Turcanu e de preferat lui Fifor, sau chiar  fătuca aia cu pieptul de aramă  care tocmai a intrat în parlament. Nene Dragnea, nu te prosti începusei bine….  Până şi Falcă, acest Andreea Pora al primarilor, parcă e mai „sustenabil”, măcar are nerv, zău aşa. Lui Fifor îi mănâncă câinii mămăliga din mână. Dar trebuie să recunosc că va face o echipă bună cu Iohannis….

Reacţia lui Mihai Fifor după ce a fost respins de Klaus Iohannis pentru şefia Transporturilor

 

De

4 comentarii la „Promisiunile lui Dragnea”
  1. Mai vere, asa m-am saturat de politica asta de Dambovita … Oricum, mai bine cu promisiunile lui Dragnea decat sa mai vad fetele alora „de dreapta”!!! Adica nu mai vreau sa aud de Ciolos, Alinuta, Baselu … sau, Doamne-feri, Busoi!! Chiar handicapati la minte nu or fi fost 60% din aia care votara … (sau vota-ra … cum se scrie in Craiovita, nu stii?)

  2. Eu cred ca Klaus, nu al nostru, ca nu e, dar e presedinte p-acilea, habar nu are pe ce lume traieste. Ori e dus cu pluta, ori nu suporta sa i se spuna nici atunci cand i-a crapat pantalonii in tur. Din ditamai fonctia, mai umilitor decat sa vii inainte alegeri si sa cersesti voturi, chibitand cu un partid, eu n-am mai vazut. Constitutia spune ca presedintele NU FACE POLITICA. Asta ce face? Numai si numai politica de cand veni p-acilea. Scandaluri,mofturi, refuzuri de fata mare, nazuri si pohte. Eu cred ca, daca o mai tine langa, ca gaia matul cu imbricarile fatise in politica, cu smenuri, aranjamente politice pe sub masa, e cazul sa-l cam gonim de pe scena prea mare pentru un pigmeu care a uitat ca e presedintele tuturor romanilor, care sa vrea binele poporului sau. Pe cine mai reprezinta acest Klaus?

  3. Domnul Tariceanu ori e corupt pana in maduva oaselor si il are Iohannis la mana, ori e las, ori e prost, ori il doare in captuseala palariei de tot ceea ce spune el ca apara pe acilea. In Momentul in care l-a chemat Iohannis la el si l-a imbiat sa treaca in artea dreapta, ar fi trebuit sa spuna stop cadru, asta se numeste trafic de influenta si incercare de imixtiune in politica partidelor iar in ora urmatoare sa declanseze procedura de suspendare a lui Iohannis. Cand colo ce face ? Vine cu gura pana la urechi sa ne spuna cat de devotat este el cauzei si cum a reyistat el tentatiei. Baliverne, ii tremura pantalonii si mai mult ca sigur a batut palma cu Iohannis ca si Oprea acum un an, promitand ca va face pasul cerut dar nu poate asa din prima, sa nu se prinda guvizii, sa mai astepte domnul Iohannis un pic, poate mai apare un incendiu pe undeva si atunci el va fi cel care va cere demisia premierului pesedist. Pe ce punem pariu ca e asa ?

Comentariile sunt închise.