Loading

iohannis-si-tari

Cine are curaj sau mai  bine spus cine este suficient de curat încât să îl înfrunte pe Iohannis şi să ceară suspendarea acestuia? Din câte văd eu, nici unul deşi motive există iar în ultimul timp acestea se înmulţesc  periculos de liber.

Asasinarea unui partid

Dacă până acuma doar se discuta, se ştia, dar nu venea nimeni cu probe concrete sau măcar declaraţii bazate pe fapte concrete, după îngroparea până la gât a PNL-ului,   tot mai mulţi oameni din interiorul fostului partid istoric  sau din bătătură, dau din casă.

Primarul Timişoarei,  (oraş considerat unul din fiefurile liberalilor, atât de sigur până acuma de  forţa lor încât până şi Alina Gorghiu s-a dus să candideze la Timişoara), s-a decis să demisioneze din conducerea partidului, nu înainte de a face dezvăluiri peste care presa a trecut prea repede : “S-a dat o directivă. ‹‹Atenţie! Ca să intre USR-ul în Parlament, va trebui să ne critice. Noi trebuie să nu ripostăm, să ajutăm USR-ul să intre în Parlament›› Vine prim-ministrul, de care nu ştiu de ce ne-am agăţat. Nu îl învinuiesc pe el pentru rezultatele noastre. Aproape l-am forţat să fie candidatul nostru, eu asta am dedus, că nu a fost încântat să fie agăţat de PNL, şi în final dă mesaj votaţi fie cu PNL, fie cu USR. Pentru electorat e derutant. Oamenii nu mai ştiu. Oare Cioloş nu îi agrează pe liberali de ne spune să votăm şi cu USR-ul? Chiar suntem nişte tâmpiţi şi nişte incapabili (n.r. liderii PNL din teritoriu)? În Alba, unde sunt 65 de primari PNL din 70 şi unde s-au câştigat alegerile locale. E de vină PNL Alba pentru ceea ce s-a întâmplat? Acum au fost obligaţi să facă o campanie în termeni total greşiţi. Ce să mai vorbim de Oradea? Nu ştiu de unde au venit aceste idei. Nu cădem în scenarite, dar te întrebi. Din prostie s-a venit cu aceste idei sau cineva a vrut să defavorizeze PNL-ul? Ne punem întrebări”
Nu ştiu dacă e măcar o persoană care să nu bănuiască, dacă nu să fie convins, cine a dat aceste  directive. Numai cine nu vrea nu vede.Oricum asta e dovada clară că practic PNL-ul a fost sabotat de la vârf, din interior. Şi cu toate astea, ceilalţi tac. Tac pentru că le e frică să vorbească. De ce le e frică?  Pentru că sunt corupţi şi şantajaţi, iar faptul că nu sunt încă ridicaţi de DNA este doar pentru că tac şi fac jocul preşedintelui.

USR cu chiloţii în vine

Pe de altă parte, din partida USR ies flăcări, nu scântei,  căci soţul doamnei Clotilde Armand, cea care apare  cu chiloţii USR în mână la televizor,  zâmbind cu gura până  la Bruxelles, pentru că ea înţelege prin asta transparenţă, ne arată dedesupturile mânăriilor şi minciunilor aceluiaşi USR  promovat, ridicat, umflat de Iohannis în defavoarea PNL.
„Dragi colegi,
Alegerile au trecut.
Am obtinut in Bucuresti mai putin ca la alegerile locale. Tot efortul nostru de un an a rezultat in jumatate din scorul partidului de apartament PPDD in 2012!
S-au comis abuzuri si greseli din partea „echipei de comunicare/campanie” coordonate de Matei Paun. Venit la USB initial ca voluntar, Paun urmeaza sa fie platit cu o suma consistenta. Stie cineva datele financiare ale serviciilor lui Paun?
Comisia de Arbitraj i-a cerut in mod repetat lui Matei Paun si echipei sale sa-si depuna fisa de simpatizant USR. Verbal, Paun a fost de acord pentru el personal, insa a refuzat sa dezvaluie pana si numele membrilor „echipei”. In fapt, Paun nu si-a depus fisa de simpatizant. Un alt membru al echipei lui Paun este Mihai Politeanu, descris de Alina Mungiu-Pippidi drept fostul ei sofer personal, ulterior trecut in slujba Monicai Macovei, in prezent seful ONG-ului „Initiativa Romania”. Politeanu a plecat din grupul de voluntari USR in momentul cand i-a fost ceruta fisa de simpatizant. Ulterior, a fost recuperat in secret de Paun.
Matei Paun este un personaj controversat. Nu stim unde si pentru cine a lucrat, ce avere si surse de venit are, nici macar ce cetatenie are. Paun este sustinut in USR de Roxana Wring, apropiata de ONG-urile din reteaua Soros, cea care l-a adus initial in organizatie si pe Politeanu.
In campania electorala, Paun a declansat o campanie de denigrare si sabotaj la adresa Clotildei Armand, principalul vector de imagine al USR in teritoriu. A contactat telefonic filialele pentru a le „interzice” sa o invite pe Clotilde. Interdictia aceasta absurda nu a fost respectata pentru ca filialele isi doreau ajutorul Clotildei. Banii USR au fost cheltuiti prosteste pe sondaje de opinie false la supra-pret si pe „servicii de consultanta” contractate fara licitatie sau transparenta, inclusiv pentru salariul consistent al lui Paun, om fara nicio pregatire in conducerea unei campanii politice, mai ales a unui partid cinstit.
Paun a purtat in privat discutii cu PNL in numele USR, afectand grav imaginea de independenta a USR fata de partidele corupte din fosta USL. In urma acestor discutii, Paun a incercat sa o determine pe Clotilde sa „atace” la TV niste membri PNL al caror nume ea nici macar nu-l cunostea, in scopul de a ajuta anumite factiuni din PNL sa-si regleze conturile. In urma refuzului primit, Paun a filtrat invitatiile Clotildei la TV in perioada campaniei electorale, neinformand-o cand era invitata (in campanie CNA impune televiziunilor sa se coordoneze cu partidele).
Paun a pus presiuni imense pentru a obtine controlul asupra paginii de facebook Clotilde Armand, din fericire suficient de suspecte pentru a fi refuzat.
Paun a asociat imaginea USR cu activistii lgbt si cu Soros, incercand chiar sa-l disculpe pe Soros in loc sa ne disociem viguros de el, tentativa patetica care a dus PSD la 50% din parlament si USR sub 10%.
Cer explicatii biroului national al USR pentru tolerarea acestei situatii in care o persoana straina de partidul nostru a atacat si izolat persoana #2 din partid, a orchestrat campanii impotriva intereselor USR, a cheltuit discretionar si netransparent banii USR, in ultima instanta afectand grav sansele de succes ale USR.”

Aceasta este postarea  lui Segiu Moroianu, soţul doamnei Clotilde Armand şi legată de cea a lui Robu, ne spune fără nici o urmă de  îndoitură cine a orchestrat campania dreptei din acest an. Trecând peste rezultate, nu poţi să nu te întrebi cum este posibil să mai stea în funcţie la Cotroceni un preşedinte care face campanie electorală unor partide şi este  pur şi simplu sforarul campaniei.

Tăriceanu, nici cu pumnul, nici la Cotroceni

Dar să zicem că acestea ar fi probe indirecte. Astăzi a ieşit la iveală că, deşi campania lui a fost un fiasco, Iohannis tot nu se lasă şi fără teamă îşi continuă insistent,  aş putea spune bolnăvicios,  drumul spre instituirea unui guvern şi a unei majorităţi parlamentare care să i se supună. Când a decis “consultarea” neoficială cu partidele care nici măcar nu fuseseră declarate parlamentare, domnul Iohannis nu a făcut-o pentru a vedea ce îşi doresc acestea sau ce pot oferi, pentru că era clar că ele nu pot oferi nimic, mai puţin PMP-ul lui Băsescu, ele aşteptau indicaţii. De fapt,  în mod real,  din toate partidele convocate, pe el îl interesa doar ALDE cel fără de care PSD-ul îşi poate lua adio de la guvernare. UDMR-ul nu este o problemă, de când lumea şi pământul ei au fost lângă cei care le-au dat mai mult. Dar ALDE  era călcâiul lui Dragnea, dacă Tăriceanu cedează, PSD-ul îşi poate lua adio de la guvernare. Oficial ALDE a respins invitaţia la consultări, dar, la fel ca şi Ponta şi Antonescu secondaţi de Constantin şi Dragnea în 2012, Tăriceanu,   cu acelaşi Daniel Constantin,  s-a dus pe şest la întîlnire cu Iohannis şi au discutat discuţii. Bun puştiul ăsta Constantin, mic mic, dar face  treabă  mare.  Cât de parşiv să fii, să declare oficial că nu mergi la consultări pentru că nu sunt constituţionale şi tu eşti omul legii, dar să mergi să te întâlneşti pe ascuns , pe uşa din dos? Asta o poate spune sau ar putea să o spună domnul Tăriceanu, dar  el nu poate spune nici măcar ce au discutat, pentru că nu poate, îl ţine o jenă: „Nu am plecat de la nicio premisă, pentru că eu nu am solicitat, nici Daniel (Constantin — n.r.) această discuție. Am făcut o discuție cu președintele, dar nu la Cotroceni  și mai mult de atât, îmi pare rău, nu am să pot să vă spun. Nu pot să vă dau alte detalii, dar cred că logica simplă vă ajută în chestiunea asta având în vedere că am fost împreună cu Daniel Constantin. Nu a fost o discuție instituțională”. Trebuia să spună mai simplu : “fiind o discuţie privată, nu vă interesează ce am discutat, noi suntem amici vechi, am discutat despre fete”. Apoi chestia cu nu ne-am întâlnit la Cotroceni seamănă teribil cu replica lui Băse, “ nu l-am lovit nici cu pumnul în plex, nici cu palma peste faţă”. Măi ce stil au  politicienii ăştia să spună ce nu au fost întrebaţi.

La rândul său, domnul Iohannis declară: ”Am avut o discuție cu domnul Tăriceanu. A fost o discuție informală, o discuție politică și nu s-a referit la PNL” Aici domnul Iohannis se autodemască, nu că ar fi prima oară, dar o face. Consideră domnul Iohannis că a avea o discuţie politică cu preşedintele  unui partid pe care îl vrea în coaliţia anti-PSD este ok, dacă nu s-a discutat despre PNL. Cred că e vorba de o cutumă europeană, pentru că în Constituţie nu scrie că preşedintele face lobby pentru o anumită alianţă sau partid politic, nici că trage sforile pentru a forma majorităţi parlamentare.  Să nu spuneţi că exagerez, pentru că în prostia lui,  chiar domnul preşedinte a declarat că : “Eu îmi doresc un PNL puternic și nu este dorința mea să transform PNL într-un partid de buzunar. Dorința mea este ca PNL să se transforme într-un partid foarte puternic din România. “ Păi dacă e aşa,  cum mai este asigurată echidistanţa preşedintelui faţă de partidele politice şi neafilirea sa la un partid sau altul? Nu e aşa că asta nu interesează pe nimeni? Nu e mai puţin adevărat că în Constituţie scrie doar că preşedintele nu trebuie să fie membru de partid, dar  dacă vrem să aplicăm şi  legea şi spiritul legii, atunci problema e mai complexă. Numai că la noi, legile sunt făcute pentru a fi .. interpretate, deci încălcate. Bineînţeles că nu se va găsi nici un şef de partid care să îl întrebe pe preşedinte ce treabă are el cu întărirea PNL.  De fapt, primii care ar trebui să îl ia la întrebări ar trebui să fie chiar membrii PNL,  dar PNL, nu PMP sau PDL din PNL. Oricum, PNL-ului îi mai trebuie încă o mână de ajutor din partea lui Iohannis şi e gata desfiinţat.

Cert este că nimeni, nici un politician, -poate doar Băsescu, dar el nu are nici un interes acuma – nu are puterea să se contreze cu Iohannis, toţi o fac aşa de ochii lumii, unii refuză invitaţiile  pe poarta principală, dar intră pe poarta slugilor. Chestie de fineţe politică. Celor care se dau de ceasul morţii că avem totuşi nişte lideri de partide care  trag cu puşca în Dumnezeu, care sunt corecţi şi luptă pentru binele naţiei, care au programe şi nu se lasă călcaţi în picioare, le recomand să se întrebe de ce tac aceştia vizavi de aceste fapte ale preşedintelui şi de ce nu iau măsurile  pe care le-au luat în 2012(e adevărat, nu până la capăt pentru că şi atunci, când a trebuit să se discute în Parlament suspendarea, capii erau plecaţi din ţară)  pentru fapte mai  subţiri, mai puţin evidente.

Spuneam eu acum câteva zile, “hai să fim serioşi”, să nu ne aburim singuri că ne aburesc destul politicienii  pe care îi votăm.  Să recunoaştem că şi nouă ne e frică să ieşim în stradă, că e mai comod să ne revoltăm pe Facebook şi să ne spurcăm foştii colegi de şcoală, serviciu, vecinii, pentru că sunt băsişti, pesedişti, liberali, sau mai ştiu eu ce şi aşteptăm să vedem dacă pică ceva.

De ce stau românii acasă

Astăzi m-am întâlnit cu un fost coleg de serviciu care m-a întrebat ce mai ştiu.

-Despre ce, am întrebat eu, ştiind că îşi primise şi banii  luaţi de Boc pe 2011 şi 2012, şi i se şi recalculase pensia deci avea toţi sacii în căruţă.

– Păi aşa, despre  noi.

-Ce anume să ştiu despre noi?

-Păi cu ăştia, zice el prin ăştia înţelegând guvernul, parlamentul, probabil grupul Bildenberg, Illuminaţii, Annunaki.

– Păi ce să ştiu despre ăştia, întreb mirat pentru că chiar nu înţelegeam ce anume vrea să ştie.

-Păi, ne mai dau şi nouă ceva avantaje?

Probabil auzise el ceva despre promisiunile lui Dragnea şi voia să ştie “de la sursă “ dacă mai pică ceva, că   aşa avea  chef de un chef, de numa-numa. I-am spus că nu ştiu, că deocamdată nu mă preocupă aşa ceva.

-Dar tu te mai baţi cu ei?

– Cu cine să mă bat, întreb mirat.

-Păi cu ei, te mai duci la Bucureşti mai discuţi pe acolo cu ei ?

Abia acuma am înţeles eu, de ce românii stau mersi bine şi nu se ridică din pat decât până la magazinul de peste drum  să ia o bere.  Totul e  din cauza unor tembeli ca mine, care nu au ce face acasă şi se duc pe la Bucureşti să “se bată” cu guvernele pentru drepturile celorlalţi care aşteaptă la fiecare săptămână câte un avantaj ceva.

Lasă bă, că merge-aşa!

http://adevarul.ro/locale/timisoara/vicepresedinte-pnl-dezlantuit-alegeri-s-a-dat-directiva-atentie-usr-ul-trebui-critice-nu-trebuie-ripostam-1_5852a7725ab6550cb8751a08/index.html

 

https://www.agerpres.ro/politica/2016/12/16/tariceanu-am-avut-o-discutie-cu-presedintele-iohannis-dar-nu-la-cotroceni-13-08-02

http://www.b1.ro/stiri/politica/iohannis-despre-discutia-cu-tariceanu-a-fost-una-informala-si-nu-s-a-referit-la-pnl-171236.html

 

Primarul Timişoarei a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Timiş: Nu mai pot să respir acelaşi aer cu voi

http://m.hotnews.ro/stire/21471561

http://www.cotidianul.ro/antonescu-domnul-ponta-s-a-inteles-cu-domnul-basescu-nu-cu-mine-243204/

http://www.bzi.ro/ponta-recunoaste-ca-a-semnat-un-pact-cu-basescu-333964

http://www.b1.ro/stiri/politica/iohannis-despre-discutia-cu-tariceanu-a-fost-una-informala-si-nu-s-a-referit-la-pnl-171236.html

 

 

 

De

20 de comentarii la „Cine are curaj ?”
  1. „O altfel de politica” asa ne-a zis la investire cetateanul roman KWI. Ce sa intelegem de aici?

    Dar vedem ce inseamna asta:

    Eu ca presedinte ma implic in politica pana in varf, adica, fac lobby la greu pentru partide de aservite „mie”, imi pun „guvernul meu” si „noi vrem puterea”, „vreau un PNL puternic”, „eu decid cine e premier” si in afara campaniei „iesiti la vot si votati: coruptia ucide!”,mai nou smechereste „nu voi avea consultari cu cei care fac o majoritate prin traseism politic” desi el instiga activ exhiband traficul de influenta, momind orgolii, sa-l puna, dupa cum spun sursele, pe „penalul” Tariceanu presedinte la Senat si ulterior sef la PNL, pe Constantin prim ministru etc etc.

    Ce spune Constitutia Romaniei „ARTICOLUL 80…(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

    „Vegheaza” inseamna a supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. A supraveghea inseamna a observa, a păzi cu grijă, cu atenție, cu autoritate; a avea sub control. – Supra1- + veghea (după fr. surveiller). Din latina, trecand prin frantuzism, a veghea se intelege, „sa am sub control”, prin control (venind de la supraveghere) insemnand supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. Concluzie, KWI, are obligatia de a avea sub control respectarea Constitutiei, adica el sau nici altcineva nu trebuie sa se abata nici cu o „virgula” de la respectarea Constitutiei, in primul rand pe principii „morale”. „Morale” fiind adjectiv ce vine de la MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică.
    Opinia publica exprimata in cel mai de netagaduit mod inseamna dreptul fundamental de a vota liber si organizat, adica votul, fara nicio alta interpretare.
    KWI trebuie sa faca totul de a respecta votul majoritar al poporului, ca forma de exprimare a opiniei publice, neingradita, cutuma a moralei, liant social.Poporul hotaraste prin decizia sa exprimata la vot, presedintele ia la cunostinta si numeste premierul propus de popor, exprimand opinia publica hotaratoare si majoritara prin vot.

    Orice altceva sunt actiuni impotriva poporului, a nerespectarii literei si spiritului Constitutiei, fiind categorisite ca tradare, sau incapacitate de a respecta democratia, sau abuz flagrant, dicretionar si premeditat impotriva ordinii de drept si cine o face trebuie demis de indata!
    Poporul vrea o viata mai buna, demnitate, reconciliere sociala, salarii decente, locuri de munca, sanatate si educatie bine sustinute, exact pe ce a jurat KWI „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

  2. In ceea ce priveste inapetenta unor colegi spre a mai trai in adrenalina responsabila a participarii efective, pe care eu as numi-o „asa ai fost o viata, asa ramai” adica o lasitate obedienta de genul „am inteles!” desi nu intelegea nimic, am intalnit-o la fratele tatei, veteran de razboi, om care a facut razboiul din Caucaz pana in Tatra, cand tata ii mai citea ziarul, ca Moromete in poiana, el concluziona „Ma, da’ ne-o mai da ceva?” bineinteles referindu-se la „ceva” acolo la pensia lui. Restul era un refuz total la a-si pierde timpul cu niscaiva noutati de prin tara, singura noutate si sens, era acel „ceva”, acel material dintotdeauna, ca o bucurie si recunoastere. Pe el l-am inteles, facuse razboiul, trecuse Nistrul, dus-intors, facuse Oarba de Mures, Budapesta si inghetase in muntii Cehiei, cand plutonul lui nu avea sare locotenentul punea sare in gamela si un geam deasupra si ei intingeau cu painea in acel geam, dormise prin cavouri inaintea atacului, salvase femei si copii sa scape acoperindu-i cu focul mitralierei de urmaritorii nemti si apoi ascunzandu-i, dandu-le de mancare, tarase sub foc un ranit, si avusese ca lectie de razboi, „niciodata nu am tras foc ochit, Dumnezeu stie el ce face”. Un razboi care ii schimbase optica asupra vietii. Dar pe numitul distins coleg, care se intereseaza prin altii, daca „s-o mai da ceva”, adica sa-i faca altii treaba personala, ca pe vremuri cand ordonanta vacsuia cizme de dom’ ofiter, mi se pare ca e o decadenta care intrece ciocoismul las, egoismul agresiv, incultura proletcultista, aroganta paranoica si narcisismul desantat. De aceea si lipsa de participare, ca opinie, fara frica de argumente, aici, intr-o Agora civilizata, ca punct de refulare a unei tensiuni de conectare la real. E jenant, chiar!

  3. Am o banuiala. Nu stiu de ce atata cerbicie din partea presedintelui impotriva PSD. Poate unde Dragnea a zis ca „vor plati toti pentru ce au facut”? Zbaterea iohannista, trecand peste morala, bun simt, Constitutie are o singura explicatie: ii e frica! Frica de faptul ca va pierde controlul asupra banilor tarii, va topi orice fulg de popularitate pentru un nou mandat, va pierde chiar fotoliul si increderea celor ce l-au pus si care au investit in el si trebuie sa plteasca. Ce popor, ce democratie, ce mai conteaza? Eu, EU si iar EU sunt supremul! Se pare ca perspectiva pierderii unui vis la care nici nu a visat (case, protectie juridica, imunitate, paza, lafaieli, jupan, discretionarism etc) il ingrozeste. Si el e om, nu? Ce-si mai poate dori un om, nu asta? zice el. Puterea si coroana ca el e cel ales. Ambetator destin, cerul al zecelea. Daca va pierde totul? Asaltul final, la baioneta impotriva romanilor e posibil sa fie chiar un harakiri cu orice risc, chiar a arunca tara in haos. Altfel nu-mi explic ce atata cerbicie. Jocuri politice, veti zice. Nu, e o marsavie pe fata, vizibila, fara scrupule, scabroasa, apartenenta unui om infricosat, slab, care nu poate gandi singur. Perspectiva e iminenta cu fiecare ora. Joaca pe tais, melcul nu se taie, dar ditamai omul, nu are nicio sansa. Cu juramantul lui, pe Biblie, cum ramane?

  4. Ehehei, dragii mosului, cred ca site-ul asta e in Sahara. Tot merg cu camila si nu gasesc si eu un om sa mai schimb un strop de apa…Mai am destul de mers pana la primul ued si maaaaa tooot plictisesc…Poate plec din caravana si ma mut la un site mai in centru. Asta e…

  5. &Geofreeland,
    Se pare ca nimeni nu are curaj, nici mscar sa comenteze. Cineva spunea odata ca pe alte pagini, intra sa citeasca comentariile si sa comenteze, dar aici intra sa citeasca. Probabil e o cutuma, ca sa parafrazez un clasic in viata.

  6. Apoi…ne mai ramane oftatul si mica satisfactie ca mai sunt voci in desert. Drama este ca nu se gaseste seicul care sa adune toate caravanele ratacite in aceiasi oaza. Fata Morgana! Mirajul…vocile puternice ne-ar ajuta! Macar ca orientare! Nu pregetati sa vorbiti tare !!!

  7. Draga Mos Geo, mai usor cu plimbarile cu Camila ca poate te aude Printul Charles si dai de dracu’, ca la varsta si reomele tale, numai un duel ti-ar mai lipsi! Si daca tot n-ai cu cine schimba un strop de apa (ca de vin vad ca te feresti ca dracu’ de tamaie si Johannis de microfon), ia unul de la baiatu’, ca-i de la Izvorul Minunilor cotidiene.
    Zilele trecute, intr-un magazin, am vazut cum cineva a restituit suma de 400 lei neincasata cu o zi inainte din gresala unei casiere. Vreo patru din cei sase care stateam la coada au facut niste mutre de parca il credeau nebun… Se mai povesteste ca in tara stramosilor nostri, pe vremea domniei unuia pe care te las sa-l ghicesti singur, puteai sa-ti lasi punga cu galbeni pe strada ca o gaseai si a doua zi. Dar acum s-a ajuns sa-ti fie frica sa lasi pana si casele pe strada sa nu ti le fure careva.. Unde? La Sighii lu’ Mutu, familiei Lascu si a blondei vivandiere PDL-iste Raluca Turcan precum si in Bucuresti pe strada Mihaileanu ! In timp ce in justitia noastra care este sublima, dar … (vezi replica din piesa „O justitie pierduta”, jucata zilnic cu casa inchisa pe scenele tribunalelor noastre, acum si in regia madamei tot Raluca, dar Pruna), de multi ce sunt, se calca pe picioare tot felul de doctori, felceri si infirmiere in ale dreptului …
    O zi buna !

  8. Si eu care ziceam ca am ramas singur pe reduta Grivita cu steagul in brate! Ei, da, de-acolo vad, Dunarea cea frumos curgatoare prin sufletul nostru, duce-ne bucuria spre marea cea mare, de neam vechi si mandru, de se uimeau si grecii si romanii, traitori cu noi pe ceste celeste si mirifice meleaguri de la Dumnezeu dar date. Pe vremea studentiei cantam cantecul acela cu carciumioara, ca din toti cati-am fost aseara, am ramas numai noi doi:eu si cu mine. Eh, restul erau sub mese, dar nu conta, faceau greva pasiva impotriva regimului cazon(balastru!).

    Asteptarea asta e crunta. ‘Om avea liniste sau ne incaiera dracu? Misculatiile, zis politice, sunt niste scremete de scroafe la fatare.

    „Fiind băiet păduri cutreieram”, si mai abitir, din carti stiinta, file dupa file, scormon al lumii ce, in ingenua-mi pudoare nemaculata de nimic, credeam ca viata e o imensa bucurie. Cu varsta devenim copii, adica mai buni si culmea, mai cu sperante… De-aia poate ne aparam visele de-o viata nelasand pe altii sa le strice, in tara asta, a celor ce au fost si a nepotilor nostri, dintotdeauna.
    Pentru asta nu trebuie sa-ti fie frica!

  9. &Vladimir,
    Eu am auzit ceva si mai de necrezut. Cica pe vremea dacilor nu ar fi existat lacate, yale cu cifru sau porti ferecate. Oamenii, cand plecau de acasa nu incuiau nimic, lasau doar un bat langa casa sau langa poarta, semn ca nu sunt acasa, pentru cei ce ar fi avut oarece treburi cu ei. Obiceiul asta prost s-a pastrat pana acum 60 de anisi prin zona Olteniei. Prin unele locuri barbatii cand veneau acasa isi agatau palaria sau csciula in cui in pridvor si statea acolo ca timp era acasa. Cand pleca isi lua palaria pe cap si toata lumea stia ca nu e acasa, deci e inutil sa bata la poarta. Ba, mai mult, chiar daca femeia ii era acasa, nici un alt barbat nu striga la poarta, pentru ca se putea interpreta ca o cauta pe ea si era daravela mare. Unde s-a mai pomenit asa ceva?

  10. % Marin Neacsu
    Doamneee… ce vremuri …!!! Si tot pe atunci, cica unul pe nume Apolodor cu domiciliu stabil in Damasc a construit o adevarata si trainica lucrare de arta, numita eufemistic pod (ale carui picioare se mai vad si astazi) peste Danubiul cel frumos curgator prin cordul prietenului nostru Geo… Si se mai spune ca lucrarea a fost facuta fara cusur, cu incadrarea stricta in plafonul financiar negociat si exact la timp (lucru nemaivazut de atunci pe ale noastre meleaguri) ca legiunile lui Traian cel Treaz, sa treaca europeana garla pentru a lua betele din portile dacilor plecati ca mana de lucru ieftina prin cele strainataturi, a le pune in rotile trebilor harnicilor nostri stramosi si a le „determina” femeile sa dea nastere primelor generatii de romani neaosi. Tot atunci, nobilii si dezinterasatii elibratori, ne-au luat cu nespusa generozitate in „custodie” si tezaurul construindu-ne in schimb cu munca noastra „voluntara” un monument pe la Adam Clisi si o columna prin batatura lor natala, monumente care sa le nemureasca victoriile care au adus inca de pe atunci dacilor liberi o independenta de tip NATO ….
    Si tot asa, timpul si-a depanat zilele, adunandu-le in ani, anii in decenii, deceniile in secole, secolele in milenii, ajungandu-se pana in zilele noastre (si ce mai zile … !), ca un Traian sa-l bage la parnaie pe un Decebal si ca un Dacian sa ridce tehnocratia pe culmi de nebanuita adancime …, consfintind in vecii vecilor faptul ca, din coapsa Daciei si a Romei, in veci s-or naste pui de lei …! Euro …, canci !

  11. „Asa sa-mi ajute Dumnezeu!” este formula cu care se incheie juramantul de constiinta al fiecarui presedinte, ministru etc. Si nu numai la noi. Oare de ce aceasta, ce vrea sa spuna? Ca omul e supus pacatului si trebuie iertat? ca omul e cateodata depasit de o situatie si solicita spiritul divin? Sau ca el se supune invataturilor din cartea sfanta? Sau e numai asa o formula, de sanchi, sa aratam ca noi Il aducem ca martor, sa dam greutate juramantului, pe Dumnezeu si sa-L invinovatim pe El ca daca dam chix nu ne-a luminat destul?E o chestie pe care doctorii in teologie sau daruitii cu har pot da un raspuns plecand de la izvoare.
    De ce spun asta? Pentru ca spiritul USL, a aparut, zic unii, ca o fronda impotriva unui sistem de putere patronat de insusi Basescu. Unii au zis ca „e o alianta contra naturii” dar a functionat. Si cine spunea asta? Gandindu-ma, am zis ca numai cei care sunt fanatici. Da, pentru ca ideologiile de partid, sunt un gen de fanatism. USL a pus in primul plan pe om. Omul asta, truditor, plecat din rostul pamantului lui, din casa lui, din familia lui, sa-si gaseasca rostul in alta parte, ca de pe un pamant parjolit, gonit cu buna stiinta, momit de un miraj al covrigilor din cozile de caine. Alianta PSD cu ALDE, e tot un fel de USL. Cele doua partide, au gasit in ideologiile lor o tangenta care nu e decat omul. Si asta dinainte de alegeri, cand nu se stia scorul si poporul a votat-o. De ce?
    Aici sa va vad sau ajutati-ma sa inteleg. Oare Sfinta Scriptura ce politica ne indeamna sa facem in legile lumesti? De stanga, de dreapta? Cred ca amandoua. Biblia spune sa-ti iubesti aproapele. De aia daruri la saraci, obiditi de varsta, la copii, in general la nevoiasi. Dar si indemnul la respect pentru averea cuiva. Principiul biblic cred ca este „de la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa munca” prezumandu-se ca oamenii nu au toti capacitati fizice si mentale la fel, iar munca, presupusa cinstita, aduce roadele pozitiei sociale. Cam asta e USL-ul vechi si PSD+ALDE acum. Si poporul a votat, a vrut asta, dezbarandu-se de fanatismul ideologic, gasind compromisul, care, de fapt, e esenta si anume bunastarea omului. Biblia ne-a dat un exemplu cu Abel si Cain de ce sa nu facem. Se pare ca azi, unii chiar asta fac, nu ideologic, ci naimiti.
    Ce ziceti?

  12. Precizarea este foarte buna*partid istoric*, asa a crezut si PNTCD ca … reintors din negrule istoriei poate *reaplica vechile teme interbelice* si … se pare ca *nu mai e. Nimic din ceea ce se vede astazi nu mai are nici o legatura cu *vechile ideologii liberale*, au trecut de *atunci* … *70 de ani*, lumea s-a schimbat, a trecut *vremea boierilor, monarhilor …*, lumea merge mai departe, reorganizarea pe *teme liberale dar intrun alt partid* sigur ca le-ar fi creat conditii mai bune de readaptatare la vremurile actuale. Ce legatura mai are *neoliberalul Tariceanu si gasca lui cu … liberalismul cand este bagat pàna-n gat in doctrina si politica social-democrata ?, nici una, ce legatura mai au *actualii liberali cu liberalismul interbelic ?, nici una, doar amintiri din negura istoriei si atat, si atunci ?. Ce viitor poate avea Romania si romanii cu asemenea *relicve resuscitate din negurile istoriei ??? … greu de spus, sau poate ca da, grupuri si gasti folosind vechile simboluri si puse pe imbogatire, minciuna si … tot calabalacul de accesorii, pot avea succes probabil pe moment dar *tara si romani doar pierdut*, dar pierderi imense care probabil nu vor putea fi recuperate niciodata si pentru care *nu va plati nimeni *tot niciodata*.

  13. Ce sa zic? Nu e prea concludent ce au votat 40% din popor. Si ce s-a votat? Putin peste 45% din cei care au votat au optat pentru un partid care a prezentat un program – inchegat, detaliat, credibil (la prima vedere). Ceilalti si-au cladit campania pe atacuri la adversar. 40% mai cred inca in democratie si puterea votului. 60% oare ce cred? Privesc in jur. Cei 60% ii poti recunoste usor…si din satelit (sutele de mii de vile aparute ca ciupercile in zonele limitrofe marilor orase si nu numai). Avem deja marturiile de stupefactie a turistilor straini care viziteaza tara si nu au loc de limuzinele romanilor. E multa munca a romanilor dar si mult furt – adica…acum e momentul!!! 60% sunt prea ocupati cu „afacerea” ca sa mai realizeze ce este in jur. Nu sunt toti! Dar, apreciez ca in tara sunt peste 2 milioane de romani care pot sa-si permita orice. Mai adaugati rudele…Multi dintre ei nici nu mai realizeaza ca sunt romani si traiesc intr-o tara numita Romania. M-a socat Botezatu care declara ca e oripilat de faptul ca nu poate avea un avion direct in occident (cred, nu am retinut exact) din inima Maramuresului…Nu stiu, cred ca traim o decantare a neamului nostru…De ce va ramane jos, va depinde viitorul acestui neam. Cat de consistenta va fi aceasta „drojdie” si daca se va gasi cineva s-o puna in opera – aceasta e intrebarea.

  14. @Calin
    Romania e o tara bogata. Chiar peste poate. Dar nu asta e adevarul. Ceea ce a construit dictatura comunista a fost atat de urias incat inca se mai fura din acea avere, cu sacrificii facute de toti romanii. Inca se mai poate fura si peste 5 ani. Dar dupa aceea, cand peste 80% din averea naturala a tarii va fi a strainilor, vom ajunge la vorba lui SOV, veti vinde case si vile pentru un kil de malai. Idiotii de politicieni, inculti, cumparati, nu inteleg ca pamantul e un mijloc de productie, ca resursele de orice fel (sare, aur, cupru, gaze, titei, ape, paduri etc} toate sunt rezerva de „aur” a statului, a natiei, a supravietuirii. Politicieni inculti, in partide mafii, procurori cumparati, la fel de lacomi ca hotii politicieni, servicii secrete acaparate din exterior, o legislatie obedienta, o armata slaba, o sanatate cu gradiente negative, o educatie spre imbecilizare, o alterare a starii morale a cetatenilor obisnuiti de acum cu dubla masura, cu spaga, cu ipocrizia…
    Ziceti de votanti? Aia 40% inseamna adevaratii romani constienti de drepturile lor -cam 30 % iar restul de 10% platiti sa vina la vot. Restul de 60% nevotanti sunt scarba unei natii deja care nu mai e natie.

  15. Tulburator! „N-o sa puteti zugravi cat a construit tata”…Sa trecem peste exagerari…dar, unde ne vom opri? 50% arabil e film (adica, privim la el si, unii rad iar altii plang), ieri treceam in Moldova peste Carlibaba si nu ma mai saturam de ozonul padurilor de brazi, azi…peisaj lunar (cu tot cu drum), ieri , in comuna, erau medici, politisti, postasi, preoti, invatatori, profesori (comuna era declarata chiar oras!!!), azi…un primar speriat care nu mai stie cum sa rezolve mocirla in care se scufunda comunitatea decazuta la nivel de sat (nu chiar din cauza nr. de locuitori). Ieri, ma bucuram de natura din jurul orasului meu natal – dealuri pline de paduri de foioase si conifere…azi, au ramas niste perdele de mascare dupa care incep alte cartiere de vile….A murit Stroe! Cati constientizeaza ce-am pierdut? Cati constientizeaza ce-a facut omul asta pentru tara sa? Cred ca dau in balbaiala! In fata miilor si miilor de soferi care ma injura zilnic fiind la volanul unui „amarat” de …Logan!

  16. Am onoarea să vă salut, CU MULT RESPECT domnule MARIN NEACȘU!
    Dacă-aș fi cadru militar, mi-aș bate călcăiele, dar nu sunt…asta e!
    V-am ”citit” constant, și pe Dvs.și pe comentatorii Dvs., pentru care am toată considerația!

    CINSTE POPORULUI ROMÂN, CELOR CARE IUBESC ROMÂNIA!

Comentariile sunt închise.