Când auzim cuvântul credinţă, în general automat gândul ne duce la religie, de aceea mulţi nici nu vor să abordeze subiectul pentru că sunt atei sau „liber cugetători”, deci ei nu cred în Dumnezeu, zei, divinităţi sau altceva. Unii intre aceştia spun că nu cred în nimic, alţii că cred doar în „posibilităţile” lor, sau în ceea ce văd şi pot atinge. Greşit. Până şi ateismul este o credinţă, pentru că indiferent cum îi spui obiectului credinţei tale, este tot credinţă. Unii cred în divinitate, indiferent de numele ei, alţii în propriile forţe, alţii în fiinţe extraterestre, unii în ştiinţă, alţii în rădăcini, în tradiţii, în loialitate, prietenie, bunăstare, putere, avere, haos, disciplină, lege, guverne, partide, familie, justiţie, liber arbitru, răzbunare, ură, dreptate divină, Judecata de Apoi, ziua de mâine, fatalitate, Karma, ştiinţă, orice, dar e ceva în care cred oricât de necredincioşi s-ar declara.
Ne place sau nu, vrem sau nu vrem toţi credem în ceva, pentru că fără acest sentiment al ancorării în ceva palpabil sau pur ideatic, mintea omului o ia razna rătăceşte în deşert fără reper, fără scop, fără finalitate, practic existenţa este un non sens. Fiinţele dotate cu creier trebuie să creadă în ceva pentru a exista, altfel fie involuează, fie negăsindu-şi reperul, punctul de sprijin, obiectul sau finalitatea existenţei, clachează şi ies din sistem, pe cale naturală sau psihic.
La fel de adevărat este faptul că pentru unii, credinţa oarbă fără un autocontrol sau o verificare,fără o analiză periodică a faptelor, dogmelor, consecinţelor şi valabilităţii „obiectului” de interes ajunge să controleze total mintea „credinciosului” şi să îl împingă la gesturi negândite, ilogice, antiumane, antisociale, coordonate sau comandate ori comise din fanatism.
La fel se întâmplă şi atunci când unui individ sau grup de indivizi, brusc, sau în timp îi dispare obiectul credinţei, când obiectul, subiectul sau motivul credinţei dezamăgeşte sau se pierde sau este ameninţat de altcineva. Atunci individul sau grupul de credincioşi se simte nevoit să ia măsuri pentru protejarea credinţei sale sau se revoltă împotriva celor care i-au luat „jucăria”.
Având în vedere aceste aspecte, credinţa, dar mai ales credinţa oarbă netrecută prin filtrul gândirii poate deveni periculoasă. Crede şi nu cerceta, spune religia creştină. Supune-te nouă,spun legile conducerilor de stat care sunt practic doar o altă religie cu alţi „dumnezei” care însă îşi schimbă dogmele şi „cărţile” de câte ori se simt ameninţaţi folosindu-se practic de „credincioşi” acţionând aparent în numele lor. Respectarea unei legi, a unei dogme, fără înţelegerea acesteia şi fără acceptarea ei conştientă, fără înţelegerea valorii ei, va duce mai devreme sau mai târziu la apariţia unor semne de întrebare, iar dacă aceasta este nedreaptă sau loveşte în interesele credinciosului, duce la nerespectarea şi încălcarea ei.
De regulă, aş putea spune fără excepţie, conducerile „grupurilor” de credincioşi se folosesc de aceştia, îi manipulează, îi manevrează pentru a atinge scopuri şi obiective care nu sunt de loc conforme cu „principiile „ pe care le propagă. Cum spunea Eminescu , „ religia, o frază de dânşii inventată, ca, cu a ei putere să vă aplece-n jug” . Aşa s-au declanşat toate războaiele lumii, fie ele politice, economice sau religioase. Aşa au loc şi micile războaie înăuntrul statelor, între simpatizanţii sau aparţinătorii diferitelor partide politice, războaie care uneori se împletesc cu cele religioase, sau din care religia profită din plin. Când se îndreaptă oamenii spre religie? Atunci când aici pe pământ nu mai văd nici o salvare, când principiile, speranţele, visele li se năruie, când legile nu mai sunt respectate de cei care le instituie sau când aceste legi nu îi mai apără pe ei ci doar pe cei care le fac, când între lege şi legiuitor se creează legătura dintre mână şi bici iar cetăţeanul devine spinarea care simte biciul dar nu vede mâna sau o vede dar nu are cum să o oprească. Ce face „religia” în astfel de cazuri? În mod normal, conform Bibliei, ar trebui să intervină şi să pună capăt războiului. Ce face în mod rea?Ridică catedrale şi moschei, îşi freacă mâinile, pentru că nemulţumirile sociale şi lipsa oricăror soluţii în viaţa reală duc omul către soluţii iluzorii sau poate reale, într-o altă lume, pe care ei o promit dar în nici un caz nu o pot oferi pentru că şi ei sunt tot oameni şi în ciuda „profesiei” nu pot da ceea ce nici ei nu au, adică credinţă. Credinţa este ceva ce trebuie să vină din convingere, nu din doctrină, aşa cum propăvăduirea ei ar trebui făcută de oameni care au harul credinţei, nu de profesionişti ai minciunii, vânzători de iluzii. Credinţa a început cu învăţăturile unui „profet” cu origine divină, prin oameni care au primit prin liberă conştiinţă ideile acestuia, apoi au plecat în lume, fără alt scop decât acela de a arăta lumii ce ştiu. Astăzi această misiune a fost transformată în profesie, nu mai vorbim de har, vorbim de şcoli de propagandişti, fie ei de partid sau religioşi care de fapt nu urmăresc luminarea omului ci atragerea şi supunerea sa, folosirea, manipularea şi despuierea sa, astfel ca prin donaţii, cotizaţii sau sponsorizări să contribuie la bunăstarea „conducătorilor”, manipulatorilor de profesie care se pretind salvatori.
Orice hoţ poate deveni preot dacă declară că slujeşte pe Dumnezeu şi urmează şcoala de popi, nimeni nu poate nega asta fără să nege cea mai sfântă învăţătură creştină, aceea că te poţi salva prin căinţă. Dar atâta vreme cât nu există un aparat care să măsoare credinţa reală sau minciuna, nu vom şti niciodată dacă cel care ne vorbeşte despre Judecata de Apoi este popă sau hoţ aşa cum nu ştim nici dacă cel care –îmbrăcat în aceleaşi haine negre dar cu altă croială- împarte dreptatea în sălile de judecată este judecător sau infractor.
Lipsa unor adevăraţi lideri, minciuna, manipularea continuă, dezamăgirile în lanţ ale „credincioşilor” politici, religioşi sau civici, duc, ca imediată reacţie, la lipsa de interes a credinciosului faţă de acţiunile conducătorilor spirituali, politici sau de stat, la indiferenţă faţă de obligaţiile sau datoriile morale, spirituale sau civice, la neparticipare la acţiunile organizate, inclusiv la acţiuni- cum ar fi votul, actul suprem de manifestare a voinţei sale – de care depinde chiar modul lui de viaţă, o negare a însuşi rolului său de modelator al propriei sorţi. În termen scurt această negare, această lipsă de participare duce la întărirea poziţiei manipulatorului care astfel îşi poate face de cap fără probleme pentru că slujitorul său este anesteziat, readus la stadiul de morulă, creierul nu mai este altceva decât un accesoriu inutil care prin inutilizare îşi pierde puterea şi rolul. Pe termen lung asta va duce la pierderea conştiinţei de sine, de grup, a valorilor morale dar şi civice, chiar a apartenenţei la un grup sau colectiv indiferent că vorbim de familie, urbe, naţiune, sau umanitate. Vor apare rebelii, neadaptaţii, revoltaţii, la nivel individual, apoi pe măsură ce măsurile împotriva lor se vor înăspri, instinctul de conservare îi va face să se organizeze în grupuri care vor deveni din ce în ce mai mari pentru că treptat şi cei care încă mai susţin sistemul vor realiza că nu cei care se revoltă sunt cauza relelor ci cei care au dus la apariţia acestei clase. De aici până la anarhie şi autodistrugere nu e decât un pas. Pasul care duce către acest final este momentul în care omul nu mai crede nici în capacitatea sa de a schimba ceva dar mai ales nu mai crede în bine, sau nu mai vede nevoia de a face bine, pentru el toţi sunt răi, nimic nu e bun. De la acest stadiu, totul merge ireversibil către final. Apoi omenirea o va lua de la început. Credinţa te ridică, credinţa te doboară, dar numai atunci când o aştepţi ca pe un dar sau bun primit din afară. Credinţa adevărată, indiferent în ce, trebuie să pornească din tine, să existe din şi prin tine. Credinţa de împrumut, chiar şi „împărtăşită” de manipulatori de profesie este o monedă falsă care nu valorează nici cât materialul din care e făcută.
neacsum
Off topic.
Credinta e un sistem de valori. Valorizarea existentiala tine strict de constiinta, intelegerea realitatii prin procesare mentala, actionand individul in motivatiile sale biologice si spirituale. Scopul fiintarii rezida din insasi scopul egoist al supravietuirii versus socialul protector ca necesitate individuala. Deturnarea simpla a sistemului de valori se face prin incitarea la exacerbarea placerii individuale (tare, facilitati sociale- bani, putere) si diminuarea pana la eliminare a durerii (frustrare, neputinta, atonie) prin manipulare inducand o credinta in exces, fanatism. Fanatismul exclude valorile individului, parte a socialului determinant apartenentei sale.
Nu asta e problema esentiala, credinta. Ci constiinta. Omul, sapiens, e singura fiinta care a reusit sa se conecteze la constiinta universala. Veti spune, ce e aceasta? Prin accederea la intelepciune, rar intamplandu-se astazi, dar gradientul e pozitiv, omul trece din faza de inteligenta la faza de intelepciune, cand valorizarea umana transcede osmotic la constiinta universala, care este un sumum al lungimilor de unda ale campurilor bioenergetice ale fiecarui individ traitor, sumum rezultat prin rezonanta intr-o armonica matrice, frecventa de camp bioenergetic al constiintei universale. Aceasta constiinta nu e produsul proceselor superioare ale creierului (limitat la perceptii, transpuse in notional si in actiune), nu e produsul creierului, ci constiinta e cea care comanda creierului, pe principiul emitor-receptor. Ar insemna ca toti oamenii sa actioneze conform valorilor constiintei universale, ceea ce nu se intampla cu toti, pentru ca oamenii ca receptori nu au skill-urile necesare spre a recepta ceea ce ii obliga constiinta universala. Receptia este la unii nula, la altii partiala, iar la altii, oamenii intelepti (exemple-samanii, geniile, preotii asceti cu har) este mult mai aproape de emitator-constiinta. Sa inchei. La albine, feromonul matcii tine stupul functional. Acest feromon poate fi asimilat, in extenso, dar pauper explicat, credintei. Veti zice ca bat campii. Poate da, poate nu. Ultim exemplu, lamuritor. Creierul unui fat uman la patru luni de gestatie e format, incepe sa emita biounde, generand un camp cu o frecventa proprie. Stim ca undele cu aceeasi frecventa rezoneaza pe amplitudine insumandu-se. (Vezi podul din Arcole, cand frecventa cadentei pasilor soldatilor au rezonat cu lungimea de unda intima a podului, amplificand-o, ducand la prabusirea podului). Revin, frecventa biocampului fatului uman rezoneaza cu una din armonicele de frecventa ale constiintei universale, rezoneaza cu ea si se transfera toate informatiile legate de aceasta. Adica fatul dobandeste deja, inca nenascut, informatii a priori existentei extrauterine. Multi copii, si internetul e plin de exemple, au talente fabuloase (muzica, pictura, limbi straine etc) native, fara a fi fost vreodata exersate. Si toti oamenii primesc inca inainte de nastere aceste informatii pe canalele specifice lungimii lor de unda cerebrala. Ne mai miram de sentimentul de deja vu? Cu viata, prin asceza, prin scormonul de a sti, omul poate ajunge la apropierea revelatoare de marile valori insumate in constiinta universala. Asta e sensul dintotdeauna al existentei umane. Altfel am trai degeaba. Si daca parte din informationalul dobandit de noi traind se conserva in aceasta constiinta universala, inseamna ca nu murim degeaba, lasam un mesaj valorizat al existentei noastre telurice in constiinta universala, de unde, candva, un nou fat, printr-o frecventa similara cu a noastra, poate primi parte din fosta noastra experienta ca pe un dat, de inceput, la venirea pe lume. Constiinta universala poate fi chiar Dumnezeu. Noi i-am dat forma umanoida, pacaliti de faptul ca ne-a facut dupa chipul si asemanarea Lui, cum ni s-a spus. Putem spune ca particica din acest Dumnezeu, constiinta universala, e in fiecare din noi. Am convingerea ca aceasta e credinta si Dumnezeu e Unul, in toate religiile (interpretari practice aferente credintei) chiar daca unele sunt politeiste (un Dumnezeu din mai multe parti). Inchei. Ce facem cu credinta noastra? Orice pe lumea asta trebuie exersat pana la perfectiune, daca nu noi, cei dupa noi, spre apropierea de Marele Adevar al Absolutului Uman, in care oamenii, evoluati, vor comunica telepatic, vor strabate spatiile instantaneu, vor fi oameni de lumina. Credinta, acum la inceput, ea insasi inseamna o evolutie in sine, chiar daca o practicam dogmatic. Credinta e un skill, mijloc, metoda, de armonizare a biofrecventelor umane, de intelegere si constructie a valorilor comune, apropiate Constiintei Universale pana cand Omul se va contopi cu Universul, facandu-l viu.
(Mai e cineva care zice ceva asemanator, Gl.bg.(r) medic Dumitru Constantin Dulcan)
„Când se îndreaptă oamenii spre religie? Atunci când aici pe pământ nu mai văd nici o salvare, când principiile, speranţele, visele li se năruie, când legile nu mai sunt respectate de cei care le instituie sau când aceste legi nu îi mai apără pe ei ci doar pe cei care le fac, când între lege şi legiuitor se creează legătura dintre mână şi bici iar cetăţeanul devine spinarea care simte biciul dar nu vede mâna sau o vede dar nu are cum să o oprească.”
Cand omul a devenit neputincios (in fata calamitatilor, ca in citatul de mai sus, cand nu are face ceva contrar vointei lui, cand e bolnav sau batran…)el cauta ajutor divinitatii, supranaturalului, moastelor, iluziilor sale vindicative.Apeland la ajutorul divin omul isi umileste conditia de ganditor,isi pierde increderea in el, in semenii sai, moare spiritual in carcasa inca traitoare.
Credinta e oare izvorata din frica ancestrala? Putem spune si asta, dar cand credinta e colectiva, inseamna ca frica e generala? Nu cred ca e frica. Eu spun ca ea e putere. Credinta omului din totdeauna a fost sa traiesca decent, iar timpul alocat supravietuirii sa fie cat mai mic. Cu restul de timp sa poata scormoni sensul lumii prin cunoastere. Foamea ascute mintea, nevoia te invata, sunt cai de a inventa, a crea, a confirma inteligenta. Orice aport la decenta existentei e bucurie. Cand decenta trece in opulenta la unii bazata pe pauperizarea altora se pune problema dreptatii sociale. Credinta deja nu mai e colectiva, are valori diferite si orice incercare de a o reconcilia e o manipulare. Asta se intampla azi la noi. Nu poti apela la „valorile europene” cand tara e furata de europenii din „tarile civilizate”, oamenii voteaza degeaba in numele „valorilor democratice”, la „independenta justitiei” cand ea actioneaza la comanda politica,la „statul de drept” cand el nu mai apara interesele cetatenilor lui, la „respectarea legilor si Constitutiei” cand apar „criterii” de evaluare, rapoarte de „securitate”, plagiatul e admis daca ai furat numai 4,9%, cand „prezumtia de vinovatie” e condamnare publica etc etc. In ce valori sa mai crezi? Manipularea de acest gen trebuie incriminata ca un atac adresa libertatii individului, agentii de influenta mass media sub obladuirea dreptului la opinie sunt factori complici la manipulare, asa cum si „dubla masura” trebuie dur sanctionata fiind un abuz de putere, asa cum si promisiunile electorale trebuie sanctionate ca inselaciune cu agravante. In ce sa mai crezi? Omul nu trebuie sa-si volatilizeze capitalul de incredere zi de zi fiind mintit, furat, manipulat si saracit de semenul sau sau de propriul lui stat. Pentru ca e o crima asupra psihicului si implicit sanatatii lui prin boli induse. Daca omul nu mai crede in aproapele lui, nu-l mai iubeste, devine agresiv si il considera dusmanul sau. Asta e scopul, haosul, in care nici credinta nu mai are ce face. Si nici divinitatea.
”Până şi ateismul este o credinţă, pentru că indiferent cum îi spui obiectului credinţei tale, este tot credinţă. ”
Da, până și ateismul este o ”credință” în (ne)credința a Ceva sau Cineva care ar coordona viața ta sau bunul mers în Univers.
”Ne place sau nu, vrem sau nu vrem toţi credem în ceva, pentru că fără acest sentiment al ancorării în ceva palpabil sau pur ideatic, mintea omului o ia razna rătăceşte în deşert fără reper, fără scop, fără finalitate, practic existenţa este un non sens.”
Nimic fără Dumnezeu!
Unii, acceptă ideea de Dumnezeu, dar nu au convingerea existenței Lui; Îl au deformat în mintea lor, ca Unul care, dacă există cu adevărat, trebuie să se supună în toate cererile lor lumești, unele chiar meschine.
Nu se supune în îndeplinirea dorințelor lor, e simplu – zic că nu există!
Sau există, dar numai cât trăiesc ei făcând umbră pământului, exonerați apoi de o eventuală răspundere prin Judecata Sa, de care nu va scăpa nimeni!
Viața lumească, mai ales spre sfârșitul ei, pentru cei ce mor și-s conștienți că mor, dacă nu ar exista credința-n Dumnezeu și viața de după moarte, le poate face insuportabil sfârșitul, iar viața petrecută în limite normale, fără a fi călcat pe cadavre, să le fi părut c-au ținut de ea, în van…când de fapt, fără constrângerea morală dublată de conștiință, poate ar fi ținut-o într-o benchetuială perpetuă, într-o beție a simțurilor, petrecând cu voie-bună, având amici, pe măsură.
”Având în vedere aceste aspecte, credinţa, dar mai ales credinţa oarbă netrecută prin filtrul gândirii poate deveni periculoasă. ”
”Credința fără fapte este moartă”, după cum cele făcute în nume propriu și nu în numele Lui, ci spre slavă și mărire deșartă, nu-s plăcute nici oamenilor, nici Lui.
Pentru că, indiferent cât de pocăit (la arătare) ar părea personajul credincios, dacă nu trece prin experiențele lumești ” traduse” în cheie duhovnicească, poate deveni mai periculos decât un ateu, iar faptele slujite în numele lui Dumnezeu, încadrându-se pe aceeași linie de forță cu ale unui Satanist care, spre deosebire de cel cu credință oarbă, știe cui slujește, față de ”credinciosul” care utilizează aceleași scule, închinându-se aceluiași stăpân.
Spre exemplu, Inchiziția de la catolici care-a ucis o mulțime de oameni ”în numele Domnului”, chinuindu-i, arzându-i pe rug…
”Crede şi nu cerceta, spune religia creştină.”
Nu spune NICĂIERI, ÎN NICIO BIBLIE, prostia asta enormă, perpetuată din generație în generație!
Pentru că L-ar contrazice pe Dumnezeu, care recomandă altfel: ”Fiți blânzi ca porumbeii, și înțelepți ca șerpii!”
Iar prin ”Fiți dară desăvârșiți ca Tatăl Vostru care este în Ceruri”, înseamnă cunoștințe acumulate și asumate prin cercare/cercetare pentru a fi crezute pe de-a-ntregul, apoi traduse și transpuse în comportament!
Magda,
„Crede si nu cerceta” au spus cei ce voiau sa isi impuna ideile fara a li se pune la indoiala vorbele si acestia erau preotii. Eu nu am spus Biblia, desi si blibla e scrisa tot de oameni. De ce avem mai multe evanghelii si nu doar una? De ce aceleasi fapte sunt prezentate de mai multi martori sub diferite aspecte. De ce a fost ascunsa pana acuma Evanghelia dupa Iuda ? De ce nu exista o singura religie daca e un singur Dumnezeu? Pentru ca intre Dumnezeu si credinta se interpun preotii, acesti farseuri – in mare parte- care slujesc si urmaresc alte interese si nu adevarata credinta.
@geofreeland
Spuneți că nu e esențială credința, ci conștiința.
Eu zic că-s necesare amândouă: conștiința fiind valorizată de credința individului.
De ce? Fiindcă conștiința, este Glasul Lui Dumnezeu în om și NU ca parte a conștiinței sale, conectate la cea universală!
Conștiința este pusă de strajă la poarta sufletului ca să-l mustre pe om când greșește/ păcătuiește puțin sau flagrant, cu voie sau fără de voie, chiar în deplină cunoștință asupra semenilor lui, ori a creației Lui Dumnezeu!
Iar înțelepciunea, este un atribut NU atât al cunoașterii, acumulării de cunoștințe ori a experienței de viață, cât a dobândirii Darului Sf.Duh…
Toate atributele bune, pozitive, sunt un semn al harismelor, ale Darului Sf.Duh care ”bate acolo încotro dorește”…dovadă că, atunci când îți schimbi viața în rău, adică macazul…pierzi din înțelepciune, dar și celelalte atribute!
Și-aici, este remarcabilă povestea lui Michelangelo care, atunci când a vrut să picteze Capela Sixtină, căutând model pentru Hristos, l-a găsit într-un amărât de pe stradă, datorită trăsăturilor lui de om suferind de pe urma privațiunilor de tot felul, dar bogat sufletește, blând, bun și smerit cu inima.
L-a luat, l-a plătit, slujindu-i de model.
Au trecut ceva ani, urmând să-l picteze pe Iuda.
A început să caute pe străzi și-a dat peste omul potrivit: privirea-i ardea ca focul, simțeai trădarea de care este în stare, iar trăsăturile lui vădeau viclenie, desfrâu și lăcomie.
În timp ce-l picta, amărâtul, a început să lăcrimeze datorită aducerii aminte c-a slujit ca manechin, pentru cel mai suprem MODEL, iar acum, ca ANTI-MODEL.
Povestea nu spune decât că, atunci când a fost întrebat de ce plânge, acela, n-a putut spune decât ”atunci, tot eu eram…tot eu am fost..”
@Marin Neacșu
Da, e-adevărat că ”maxima” a fost folosită de preoții vremii tocmai pentru a prosti pe neștiutorii de carte, pe amărâți!
DAR, nu-mi veniți cu Evanghelia după Iuda, că mă faceți să râd, pe bune!
De ce există mai multe Biblii?
Pentru că există mai multe minți sucite!
Fiecare a venit/vine cu ”adevărul” lui…
Evangheliile au fost scrise de oameni, DAR valabilitatea și forța lor rezidă din revelație, din ceea ce au văzut aievea prin slujirea la Altar sau în vedenie, ceea ce se petrece în timpul rostirii lor! Unii au văzut îngeri coborând din Cer, alții – chiar pe Hristos cum se jertfește continuu la Sf.Liturghie, etc…
Stimate,
Eu fiind ortodoxă, credința este relevată atât SCRIS, prin Evanghelii și scrierile Sf.Părinți, cât și prin TRADIȚIA ORALĂ, prin care s-a transmis din generație în generație, unele fapte și/sau evenimente care n-ai să le găsești în nicio Biblie!
Însăși în cărțile de cult, de slujire la strană, acatistiere, cântări…sunt relevate fapte și lucruri pe care n-ai să le găsești în Biblie.
@Marin Neacșu
”De ce nu exista o singura religie daca e un singur Dumnezeu?”
DE CE?
Fiindcă, de la venirea lui Hristos, până la 1054 când a avut loc Marea Schismă, catolicii delimitându-se de ortodocși, și-au fabricat sfinții lor și, în loc de icoane și-au pus statui, au modificat Crezul, și-au fabricat ”Taine”, și l-au pus pe Papă ca fiind Vicarius Fili Dei, adică Fiul lui Dumnezeu pe pământ, de parcă Hristos care s-a ridicat la cer a murit, și și-a lăsat înlocuitor pe pământ, pe Papă, care n-are niciun păcat, că e infailibil…pam-pam!
Când se știe că, numai Dumnezeu e fără de păcat, nu?
Avem un singur Dumnezeu, dar nu toată lumea îl respectă, și nu i se închină! Mai sunt încă ”dumnezei” pentru unii, profeți sau nu- Mahomed, Alah, ori burtosul de Budha!
Ei, și pentru că credința nu s-a păstrat intactă, mă refer la ortodoxie, din Catolicism au ieșit cultele protestante și neoprotestante, sectele și altele…
Ceea ce contrazice ”UN DOMN, O CREDINȚĂ, UN BOTEZ”, nu?
Dar, fiecare cum se naște și crește…în aia și crede!
De ce sunt de condamnat cei de după 1054?
Și nu numai ei…cei care nu au avut interesul și tăria să păstreze nealterată credința propovăduită de Hristos (ortodoxă), fiindcă la Cincizecime, când s-a pogorât Darul Sf.Duh peste toate neamurile în limbi de foc, de se înțelegeau cu ușurință unii cu alții..n-a fost dus mai departe, ci uitat, îndepărtat, sau modificat!
@geofreeland
Foarte adevărat ceea ce-ați afirmat:
”Daca omul nu mai crede in aproapele lui, nu-l mai iubeste, devine agresiv si il considera dusmanul sau. Asta e scopul, haosul, in care nici credinta nu mai are ce face. Si nici divinitatea.”
Tocmai datorită scăderii spre zero a încrederii în celălalt, considerându-l aproape dușman, duce spre împlinirea maximei ocultei: ”dezbină(i) și stăpânește(i)”! Când reușita împotriva ei ar fi UNIREA, ADUNAREA și acționarea în forță împotriva ei…
Credința deja a devenit bastonul pe care se sprijină omul, atât cât să nu cadă, iar Divinitatea respectă liberul arbitru…și în bune, și în rele!
Dacă s-a ajuns aici, e și pentru că s-a întrebuințat greșit liberul-arbitru, iar cei care ar fi trebuit să acționeze, AU AMORȚIT sau AU ADORMIT!
Se și spune că, atunci când va veni Dumnezeu să judece lumea, oare va mai găsi credință pe Pământ?
Numai El știe!
Pentru că, din pricina înmulțirii răutăților, dragostea multora se va răci…a lor înșile, dar și-a unora față de alții!
Există deja o împietrire a inimii, o căutare UNDE NU TREBUIE spre ”mântuire” numai de sine…pentru a supraviețui, și-o aplecare prea lesne spre compromis!
@Marin Neacșu
Uite un evreu STRAȘNIC ÎN GÂNDIRE ȘI TRĂIRE, convertit la ortodoxie: Nicolae Steinhardt!
Delectare la citire…maximă:
“Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie.
Denis de Rougemont: Sa nu judecam pe altii, dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc; chem pompierii, alerg la cismea. De nu, se numeste ca sunt fudulsi ca nu-mi iubesc aproapele.
Macaulay: este drept ca nu avem voie sa ne rasculam impotriva lui Nero caci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor daca se intampla sa fie atacat. (Eisenhower si Foster Dulles in toamna lui ’56.)
Una e sa te rascoli,alta e sa aprobi.
Cand a cazut Iacob al II-lea, s-au gasit episcopi anglicani care sa-l urmeze in exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru ca era suveranul legitim si, orice s-ar fi intamplat, nu putea fi inlocuit.
Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele Sfantului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiti fara de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz in toate…”, Tit. 1, 8: “sa fie treaz la minte” si mai indeosebi I Cor. 14, 20: “Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”).
Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.)
Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”.
Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze.
Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea.
Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti.
Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti.
Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]
“Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”. Numai ca nu citesc atent.
Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta.
Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul.
Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).
Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu.
Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite.
Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
(Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.) […]
Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din care face o netrebnica arma diavoleasca.
Aparent paradoxalei constatari a lui Bettex ca incultului ii este ingaduit sa nu creada, savantului insa nu, ii vin in sprijin cuvintele lui Newton: “Corpurile, recunosc, stau unele fata de altele ca si cum s-ar atrage; daca se atrag intr-adevar nu stiu si nici nu ma pricep a spune cum s-ar putea atrage.”
Texte biblice referitoare la teza: crestinismul este o religie a curajului:
De nenumarate ori indemnul christic: Indrazneste fiule, Indrazneste fiica (Mat. 9, 2, 22; Marcu 10,49; Luca 8,48), Indrazniti (Marcu 6, 50; Ioan 16,33);
Incurajarile Nu te teme (Marcu 5, 36; Luca 1, 13; 1, 30; 5, 10; 8, 50), Nu va temeti (Marcu 6, 50; Luca 2, 10; 12, 7; 24, 36; Ioan 6, 20), Nu va inspaimantati (Marcu 16, 6);
Pe lista celor sortiti iezerului de foc, cine figureaza primii? “Fricosii (Apoc. 21, 8); si certarea: Pentru ce sunteti fricosi?” (Marcu 11, 12);
Si mai ales dezvaluirea marelui secret: “Imparatia cerurilor se ia prin staruinta, si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Mat. 11, 12);
(In alte versiuni: se ia cu navala si navalitorii pun mana pe ea. Biblia engleza veche vorbeste de violenta si oameni violenti, cea noua afirma ca e siluita si luata cu forta. La forta se refera si Francezii. Germanii dau echivaluentul Gewalt, dar in continuare intrebuinteaza un verb compus mai expresiv: reisen es weg.)
Crestinul este cel caruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) si poate duce razboiul nevazut (Nicodim Aghioritul); e bun ostas al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) incins cu adevarul, imbracat cu platosa dreptatii, coiful mantuirii, sabia Duhului.
O religie marturisita prin curajul fizic al martirilor (Filip. 1, 28-30: Fara sa va infricosati intru nimic … caci voua vi s-a daruit… nu numai sa credeti intru El, ci sa patimiti intru El, ducand aceeasi lupta…).
Ce zice Pavel? Nu ma voi teme! (Evr. 13, 6) Dar Ioan? In iubire nu este frica ci iubirea adevarata alunga frica. (Epist. I. 4, 18). […]
Cine este mai fraier? Cine-l urmeaza pe Hristos sau cine se incredinteaza diavolului?
S-ar zice ca Hristos cere mai mult, prea mult; ca sa-l urmezi vrea sa-ti lasi casa, femeia, fratii, parintii, copiii, tarina, vitele, pana si mortii sa-i lasi neingropati.
Atat demonizatii cat si crestinii sunt oameni inzestrati cu sentimentul infinitului.
Crestinismul e o martirizare a tot ce-i lumesc, dar si da ceva in schimb: linistea aici si fagaduinta mantuirii viitoare. Pe cand diavolul e mai exigent: in schimbul simtamantului demnitatii el nu ofera decat deznadejdea.
Ii dai constiinta, pacea, somnul, iti vinzi prietenii si rudele, cedezi absolut totul si mai mult ca totul – si toate pe degeaba. Ce-a obtinut Iuda de la diavol? Nimic. A fost fraierit.
S-a ales cu dispretul batranilor si a restituit banii; s-a ales cu streangul si cu hohotul de ras al Necuratului.
Sfintilor li se cere mult, dar nu chiar totul – si nu degeaba. Postesc, privegheaza, se infrang, dar inima si sufletul nu si le dau.
Contractul incheiat cu diavolul e mult mai oneros decat cel incheiat cu Domnul. De fapt nici nu-i contract, e pacaleala. Dai totul, nu primesti nimic. Plata neantizarii diavolesti e deznadejdea cu perspectivele ei firesti: moartea, sinuciderea, rusinea si ciuda iscate de intelegerea faptului ca ai fost tras pe sfoara. (Sfoara sau franghie, franghia sinucigasului Iuda.)
– Adeseori un anumit ton pedant insotit de cuvinte sforaitoare cu aspect stiintific impresioneaza, asa incat prostii gogonate, bazaconii se aleg cu adancul respect al tuturora. Ar fi de ajuns sa fie nitel scuturate pentru a se vedea cat pretuiesc.
Chamfort: Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci foarte dichisiti. […]
Ne inspira neincredere pacatosii care n-au in gura decat neprihanirea, neostoirea, necontaminarea.
Cred cu totii – verbal – in monofizitism si manicheism, concep viata religioasa numai sub forma etericului si absolutului. O concep, la propriu, caci in fapt isi duc mai departe viata de pacat sub cuvant ca pacatul fiind irezistibil, iar crestinismul tot una cu etericul absolut, nu pot iesi din dilema in care se afla.
Lui Satana ii consacra viata lor pacatoasa, iar lui Hristos vorbirile si scrierile lor slavitoare ale puritatii celei mai rafinate.
Cat de departe sunt de teandria crestina, si de Cel ce propovaduia metanoia pe strazi, in sate, pe drumuri, pe la ospete, te miri unde si te miri cui.
Si ce usoara e solutia pe care si-au gasit-o.
Dar crestinismul nu-i usor si Hristos e greu de pacalit; El aici ne cere sa ne purtam – dupa puterile noastre – crestineste. Aici in lume, facand eforturi si-n plina necuratie.
Si – vorba lui Kierkegaard – nu-i El atat de slab incat sa ne scoata din lume. Si nici – se-ntelege – atat de naiv incat sa nu stie de ce se vorbeste cu atata intransigenta si exclusivism despre neprihanire: vocabularul psihanalitic ii este cunoscut, cum ii sunt toate, deci si compensatiile si transferurile”.
@Magda,
Am retinut ca nu trebuie sa credem in cei ce se lauda a fi purtatori ai cuvantului Domnului, ci in El. Apropo, Dumnezeu nu a spus sa construim biserici sau locasuri de cult, nici sa ne inchinam la chipuri cioplite sau pictate. Dumnezeu este in fiecare din noi, nu e nevoie de interpreti sau translatori.
La multi ani! Sarbatori fericite! Privind subiectul din tema dupa o vadra de vin m,am c,am ratacit!
@Ifrim,
La multi ani, caci in vino veritas!
@Prieteni
Postarea lui Marin, incheie in mod stralucit acest incitant dialogul de sub Bradul de Craciun. Dar daca „in vino veritas” este un fapt de care nu se mai indoieste nimeni, sa nu uitam ca „IN PALINCA E CERTITUDINEA” !!!
Cine nu crede sa incerce si va vedea ca am dreptate.
Sarbatori fericite !
„Intelepciunea sarpelui” la care face referire Magda citand biblicul nu e altceva decat dubla elice elicoidala a ADN-ului, matricea fundamentala, matricea umana. Simbolul sarpelui apare in mai toate religiile lumii (Sarpele cu pene-Quetzalcoatl, reptilienii Anunaki, pana si simbolul medicinei doi serpi incolaciti). Interesant de citit „Sarpele Cosmic” de Jeremy Narby. Facerea omului, interesant de citit „A douasprezecea planeta” a lui Zeccharia Sitkin. Apoi discutam. Dar eu vorbeam de intelepciune ca singurul mod in care omul, dezbarat de povara instinctelor, poate accede spre apropiere de Constiinta Universala, depozitara valorilor dumnezeiesti. Credinta e o speranta la accedere spre aceasta suprema constiinta.
Religia crestina e o religie a fricii. „Nu fa asta ca te bate Dumnezeu!” De ce sa te bata? Ca bataia provoaca durere? Ni se invoca frica de durere, excesul histaminic, excitarea electrica a stimulilor nervosi? In religia zamolxiana, din care a derivat protocrestinismul, bucuria endorfinica e molipsitoare. Dacii se bucurau cand sufletul omului pleca spre constiinta universala. Ortodoxia presupune purgatoriul, judecata de Apoi (Sucevita, Voronet, unde purgatoriul e Treapta Faptelor, Apa Styxului). Dupa mine purgatoriul e tardiv, omul plecat din carcasa motrice a existentei, renuntand la libertatea de a cunoaste si a actiona, nu ii lasa cale de indreptare. E judecat pur si simplu, condamnat justitiar in raport cu faptele, excluzandu-i-se iertarea, ca o a doua sansa. Revin la sprintara minte a omului. E umil in raport cu Universul, desi universul se cunoaste numai prin acest fir de nisip ganditor care este omul.Limitativul ca omul e propria lui masura e fals. Omul inventeaza, extrapoleaza experienta trairii creand, aducand cu scormonul mintii-curiozitatea, un drum catre sine si spre acea parte din el a constiintei universale (Dumnezeu, sa zicem) la care adera, prin credinta (speranta in actiune) sa faca parte din ea. Citind rubaiyatele lui Omar Khayyam, acum 5000 de ani, si raportandu-ne la ziua de azi, vedem diferenta de abordare
„Un punct pierdut e lumea, în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis
Zadarnic este gândul, iar existenţa – vis.”
Omul e sclavul propriei lui stiinte. Notionalul utilizat in a gandi, judeca si actiona, e ceea ce stie. Rari oamenii care intuiesc ceva peste conditia a ceea ce stiu. Inventeaza. Isi imagineaza (Beatles). Noi vedem lumea tridimensionala. Ca simturile noastre sunt putine. Dar lumea este, nu stim, intuim, ca ar fi multidimensionala. Vorbim de universuri paralele, de teleportare, de calatoria in timp. Unde e religia aici? Spre ce ne indreptam? Spre Adevarul Absolut al viului, cibernetica suprema de organizare a cunosterii. „Inteligenta materiei” (1977), Dumitru Constantin Dulcan, merita citita. Exista o lungime de unda a viului, o limba universala izvorata din Constiinta universala (Dumnezeu) intre toate fiintele. Cititi-o si veti intelege ca nu numai omul e o caramida a lumii.
Credinta implica iubire. Nu exista credinta fara iubire. Iubirea neferomoniala, iubirea e singura forma a tolerantei absolute, a libertatii individuale totusi, a respectului. Cuantificata in toate credintele lumii. „Miturile esentiale”, Victor Kernbach. Iubirea e singura cale de aparare si rezistenta. Si cainele e trist daca nu e iubit. Si florile se ofilesc daca nu sunt iubite. Si omul sucomba daca e lipsit de iubire.
Ceea ce ni se intampla azi, in socio-politicul inconjurator, unde suntem condamnati sa traim, e un razboi la fiinta neamului, la credinta intru iubire a acestui vesnic pastrator de iubire zamolxo-romanesc. Un razboi dus cu toate armele, nu numai pentru resursele noastre, ci pentru profunzimea credintei, ca forma de iubire pentru semen, pentru ca noi, romanii, suntem mai aproape de Dumnezeu, constiinta universala.(Sundhar Singh, 1933, papa Ioan -Romania e Gradina Maicii Domnului, 1988 etc).
Nu sunt un fanatic apologet al natiei mele, dar in asta cred, in romani, pentru ca fratii mei, de la amaratul din carciuma, pana la savant, toti avem un notional sfant de peste zece mii de ani, limba noastra care a dat limbile lumii, de la iberi pana la populatia Ainu din Japonia, un notional cu care ne infaptuim valorile, fiind singurul neam care nu a jefuit peste hotare (determinismul sufletesc) si am trait numai aici, confundandu-ne cu Absolutul viului pe care ni-l tanjesc toti, ca model. Sa nu ne mire daca pamantul acesta in care ne ducem va fi venerat de o intreaga lume. A credintei noastre molipsitoare si inatacabile.
Prietenilor de aici
Omar Khayyam
„Acestei lumi nedrepte să nu-i dai viața ta.
Nu-ți aminti durerea ce-a fost și ce-o să vie.
Lăsând o zână albă cu sâni de iasomie
Ascunde-te de lume cu-o cupă-alăturea.”
Traducere George Popa
@Col.(r.) Vladimir Nussem
Hehehe….cine zice că s-a terminat?
Aseară mi-a căzut net-ul…deh!
@Marin Neacșu
Am sesizat o ușoară malițiozitate …nu contează cât de păcătos ești, în probleme de credință, nu trebuie să te rușinezi să-ți afirmi/susții credința, DOAR pentru că ești păcătos!
”Am retinut ca nu trebuie sa credem in cei ce se lauda a fi purtatori ai cuvantului Domnului, ci in El.”
Nu e vorba de laudă, ci de mărturisire…pentru că spune Sf.Ap.Pavel în Epistola către Romani: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. Căci zice Scriptura: ”Tot cel ce crede în El, nu se va rușina”, corect?
”Apropo, Dumnezeu nu a spus sa construim biserici sau locasuri de cult, nici sa ne inchinam la chipuri cioplite sau pictate.”
Chiar și Templul lui Solomon din Ierusalim, era ditamai templul; chiar păgânii se închinau/se închină încă, în locuri speciale de închinare (la zeii/dumnezeii lor…) care necesită un loc mai răsărit, mai curat, unde nu se fac anumite chestii-trestii și unde poți medita sau ruga…în linște.
De altfel, chiar Hristos când a scos schimbătorii de bani și vânzătorii cu biciul din Templu, a afirmat: ”Casa Tatălui Meu, Casă de Rugăciune se va chema”.
Nu mă voi opri la ”chipurile cioplite”, ci la icoane!
Ele sunt/reprezintă Chipul Aceluia pe care tu îl cinstești, așa cum atunci când privești fotografia cuiva drag, sărutând-o…tu, nu săruti o pictură, ci imaginea aceluia pe care tu-l iubești.
Iar icoanele (în ortodoxie) sunt sfințite, după rugăciuni specifice.
Iar Sf. Ioan Damaschin putea afirma că, cinstirea pe care el o aduce materiei nu este una care ar face din aceasta un idol, sau care ar transforma-o în Dumnezeu, ci este o cinstire care relevă faptul că materia este umplută de energie divină şi de har.
”Dumnezeu este in fiecare din noi, nu e nevoie de interpreti sau translatori.”
Sunt buni și interpreții ori translatorii uneori, tocmai pentru a nu mai răsări alți și alți urechiști inovatori în ale credinței că, doar d-aia s-a și umplut lumea de secte și văzduhul, de vorbele lor!
@ Magda,
Oare de ce e nevoie sa dam citate din biblie, inima si mintea noastra nu este in stare sa inteleaga si sa exprime credinta decat prin cuvintele altora? Credinta nu este o stiinta este o stare de fapt, o simtire, iar cand simti voebesti din tine, nu din altii.Nu avem nevoie de fotografii nici pentru a simti, nici pentru a iubi, pentru ca nu iubim o imagine ci ceea ce e in spatele ei.Oamenii s-au obisnuit sa se adune in temple nu pentru ca credeau ca numai acolo il intalnesc pe Dumnezeu lor ci pentru ca erau vremuri cand erau napastuiti in credinta lor si credeau ca daca se strang mai multi intrun loc se pot sprijini si apara unii pe altii. In plus, se crea acel spirit de incredere nu numai in Cel de Sus ci si unul in altul care ii facea mai increzatori. ASTAZI NU MAI E NEVOIE SA TE ASCUNZI SAU SA TE ADUNI CA SA TE SIMTI OCROTIT, ASTAZI IN LUMEA CIVILIZATA NU MAI ESTE NIMENI PEDEPSIT PENTRU CREDINTA LUI. Ce ne voie are credinta de o catedrala a coruptiei si desfraului moral? Cui slujeste palatul imbuibarii, Domnului, sau domnilor care nu se mai satura sa fure si sa minta in numele LUI?
Uitasem. Un comentariu de pe net.
„Filozoful şi matematicianul francez a spus mai mult decît atît chiar dacă a fost acuzat la vremea respectivă de ateism. Întreaga frază este cam aşa: Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, sum Deus est şi se poate traduce cu “Mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist, exist deci Dumnezeu există.” Rămîne de văzut dacă există un raport între existenţă şi gîndire, cine determină pe cine sau ce. Ar fi logică citirea acestei fraze de la coadă la cap? Dar avînd în vedere că Vulgus veritas pesimus interpres, adică gloata este cel mai prost interpret al adevărului, rămîne de văzut unde se ajunge dacă se votează în privinţa adevărului.”
E vorba de Rene Descartes.
Cred ca indoiala la romani e nativa. Respecta intrutotul nici a fi luati de prosti si nici ca naivi. Au un simt dezvoltat socratic.
@geofreeland
Prin “Mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist, exist, deci Dumnezeu există.”, el – din aproape-n aproape dădea curs logic unor raționamente și stări (inclusiv de îndoială, de nemâncare a unor informații pe nepusă-masă) și realiza LA SFĂRȘIT, atârnarea lui de Ființa Supremă (Dumnezeu), fiindcă există, datorită Lui!
Se spune că, de la El avem cele trei atibute: RAȚIUNE, VOINȚĂ și AFECTE, și prin asta se consideră că suntem croiți după Chipul Lui.
Asemănarea după El însă, numai unii ajung la ea!
@geofreeland
Văd că-s băgați de-a valma șerpi de toate felurile, inclusiv literatură S.F. 🙂
De Instincte NU te poți despovăra ca de un sac dat jos din spate, ele pot fi doar ADORMITE, rareori TRANSFIGURATE, de obicei sunt trecute în STAND-BY, datorită accezei!
Nu vom cădea de acord niciodată în privința unei ”supreme conștiințe” care ar fi ”conștiința universală”, atâta timp cât nu vreți să-I dați numele adevărat și să o recunoașteți ca fiind închinată în Trei Fețe: Tatăl, Fiul și Sf.Duh!
”Religia crestina e o religie a fricii. „Nu fa asta ca te bate Dumnezeu!” De ce sa te bata? Ca bataia provoaca durere?”
Religia este/rămâne o religie a fricii, până când faci pace cu tine, cu conștiința (glasul lui Dumnezeu din om), și reprezintă o atenționare pentru urmarea faptelor tale, în cea viitoare…veșnică!
Asta-i pentru începători.
Pentru ”avansați”, frica se transform în dragoste, care-i superioară fricii. Dacă-L iubești pe Dumnezeu și faci cele ale Legii Lui, n-ai de ce te teme…nu?
”Ortodoxia presupune purgatoriul, judecata de Apoi (Sucevita, Voronet, unde purgatoriul e Treapta Faptelor, Apa Styxului)”
Greșit! Ortodoxia nu presupune purgatorial.
Catolicii au credința în purgatoriu, adică te prăjești un pic pe la tălpi în Iad, urmând să ieși de-acolo ORICUM, datorită indulgențelor papale și a plății unor sume mari de bani (încă din viață), pentru orice păcat, se (ră)scumpără!
În ortodoxie, ispășești doar păcatul/păcatele pe care l-ai spus la Spovedanie preotului când erai în viață, urmând ca, după anumite Sărindare (pomeni și Liturghii) să poți ieși din Iad, la Rai.
Deseori, inima și mintea înțeleg mai bine și mai profund CREDINȚA, datorită citatelor din Biblie!
Nimeni n-a spus că credința este o știință, pentru că se situează deasupra ei!
Ea, credința, poate veni în ajutorul științei, nu vice-versa!
Știința fără credință, merge până la un punct, și poate deturna scopul bun pentru care care își va fi pus ”la bătaie” cunoștințele, iar în cele mai multe cazuri…să se facă sabie împotriva umanității, și să intre adânc în ea, rănind-o!
Icoana (de-acasă sau din Biserică) te poate ajuta să ”te aduni” cu mintea de la cele lumești, concetrându-te asupra Divinității sau a reprezentanților ei de seamă, sfinții.
Oamenii de dinaintea noastră (ca și-n ziua de azi…), se adunau/adună prin temple sau Biserici, pentru că era/este locul DESTINAT pentru rugăciune, meditare…iar acolo (pentru Bisericile creștin-ortodoxe) se adunau, pentru că, la invocarea Sf.Duh, Acesta…se cobora nevăzut dar SIMȚITOR (sâc!) asupra bine-credincioșilor creștini, aceștia simțind ușurare, putere și răspuns la întrebările existențiale, mai ales spirituale!
Nu că în casă sau în grădină nu te poți ruga, sau nu ți-e auzită rugăciunea…dar în Biserică, preoții (indiferent cât de îmbuibați, lacomi sunt….) au puterea de a lega și dezlega păcatele!
Așa au primit Apostolii de la Hristos, așa se transmite din generație în generație de episcopi, apoi prin preoți, Darul Sf.Duh!
Întâi-stătătorii sunt de vină că nu îndepărtează pe aceia care smintesc!
Datorită nevredniciei slujitorilor, oamenii fug de credință, de Biserică, ca dracu de tămâie…confundând naiv, nevrednicia preotului/episcopului, CU CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ÎNSUȘI!
Numai pentru EREZIE trebuie să fugi de preot și/sau de episcop!
În rest…dacă nu atentează la pudoarea ta și nu-ți cere să împărtășești cu el păcatele lui, nu reprezintă un motiv să fugi de el.
Se spune ”Preotul deschide gura, Dumnezeu desăvârșește”!
O întrebare: CUI SPUI PĂCATELE TALE? CINE TE ABSOLVĂ DE ELE, ÎN NUMELE LUI? Că, fără de păcat, n-ai cum să fii!
Ultimul mesaj, este pentru Marin Neacșu
@Magda,
Pacatele mele le stie Dumnezeu inainte de a fi infaptuite pentru ca ” NIMIC NU SE FACE FARA VOIA LUI „. E suficient sa constientizez ca le-am facut si sa le regret pentru a fi iertate , nu e nevoie de un informator al serviciilor secrete care sa le afle din gura mea .
@Marin Neacșu
Super melodia! 🙂
@Marin Neacșu
VĂLEU, VĂLELEU!!!
Cum? Păcatele nu tre să le știe vreun informator al serviciilor secrete??!!!
Adicătelea, cei în sutană, toți au epoleți?
@Marin Neacșu
În rest, am înțeles…nu sunteți ortodox, mergeți după SOLA FIDE, ”numai prin credință”!
Păi stimabile, și dracii cred și se cutremură! Și, ce folos de lapte gros, că tot la iad rămân și se-ncălzesc 🙂
Cum rămâne cu ceea ce-a spus Hristos, apostolilor săi: ”Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi, și celor cărora le veți ține, ținute vor fi….”?
Eu vreau să scot în evidență, FĂRĂ OBLIGATIVITATE, CI DOAR DE DRAGUL DISCUȚIEI rolul preoților în afacerea asta…a iertării păcatelor, datorită succesiunii apostolice, prin ținerea mâinilor asupra lor, și coborârea Harului sfințit (pe capul viitorilor preoți și episcopi) și sfințitor…pe capul păcătoșilor!
@Marin Neacșu
Apropos…la cât de ascultate sunt telefoanele și urmărit net-ul, CRED CĂ ȘTIU TOT CEEA CE-AI FĂCUT, mai mult sau mai puțin virtuos, deci, de la păcatele făcute cu cuvântul, lucru, mai puțin cu gândul….
Im pare rau sa o spun si nu o fac ca sa atac pe cineva dar sunt multe vorbe din amintiri si pareri neargumentate.
Zice domn’ profesor MN „Crede şi nu cerceta, spune religia creştină.” Eroare totala, Biblia ortodoxa spune „7.Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 8.Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.”(Evanghelia dupa Luca, Cap.7).
Mai zice donm’ profesor „La fel de adevărat este faptul că pentru unii, credinţa oarbă fără un autocontrol sau o verificare, fără o analiză periodică a faptelor, dogmelor, consecinţelor şi valabilităţii „obiectului” de interes ajunge să controleze total mintea „credinciosului” şi să îl împingă la gesturi negândite, ilogice, antiumane, antisociale, coordonate sau comandate ori comise din fanatism.” O alta eroare pentru ca dogma nu are posibilitate de analiza daca ne uitam la DEXONLINE care zice” DÓGMĂ, dogme, s.f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil.” Daca e incontestabila, n-ai ce analiza sa-i faci. Problema nu este daca o religie are dogme sau dogme „neactualizate”, ci care sunt elementele pe care le sustin respectivele dogme in raport cu ceea ce reprezinta umanul si valoarea umana. Sunt dogme care au valoare perena sau nu?
Problema credintei este sensibila, dar trebuie lasata la o parte „jena” de a parea ridicoli daca recunoastem ca suntem sau nu crestini practicanti. Sunt multi asa-zisi modernisti care incearca sa ridiculizeze credinta crestina in general si cea ortodoxa in particular, uitand ca de fapt tot esafodajul societatii civilizate din Europa a fost construit avand la baza biserica si credinta crestina.
Sunt si multe adevaruri si lucruri de apreciat in ceea ce spune domn’ profesor MN, dar cel mai mult imi place formularea: „Credinţa de împrumut, chiar şi „împărtăşită” de manipulatori de profesie este o monedă falsă care nu valorează nici cât materialul din care e făcută”.
In sprijin adaug un citat din Petru Tutea: „Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini fara sa vrem. Si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul.”
@Magda,
1Tocmai pentru ca exista atatea posibilitati de ascultare nu vad de ce mai e nevoie de un preot.
2.Eu nu contest rolul preotului de-a lungul istoriei in dezvoltare umanitatii. Eu deplang si nu accept graful de degradare la care a ajuns cel ce ar trebui sa se gandeasca la cele sfinte, nu la cele materiale. Constat ca si cu Biserica se petrece acelasi fenomen ca si cu judtitia, institutia prezidentiala, partidele, etc. Nu mai ai voie sa ii critici pe cei care se pun in fruntea lor, ca ai si fost catalogat drept dusman al sistemului sau institutiei in sine, sau a rolului ei in societate. Cand vom reusi sa facem diferenta intre institutie si cei ce o conduc sau folosesc in interes propriu?
3.Sunt ortodox, dar nu orb.
@Geo,
1.Am mai raspuns, crede si nu cerceta, a fost folisit de biserica ca principiu pentru i dobitocire, si tocmai pentru ca nu e trecut in Biblie, demonstreaza ca am dreptate, ca unii preoti se folosesc de ignoranta pentru manipulare.
2.Am spus „fara o verificare periodica a faptelor” si chiar si dogmelor da, pentru ca nimic nu este vesnic si nici univrrsalvalabil, nici legile fizicii, atata vreme cat sunt faptefenomene, manifestari, pe care nu le putem explica prin dogmele acceptate momentan. Imi mentin ideea sau principiul ca totul trebuie verificat si analizat periodic pentru a nu cadea in capcana adormirii constintei.
@Geo,
Apropo,totul se poate schimba, chiar si definitia dogmei…..
@Neacsum
Domn’ profesor, „crede si nu cerceta” este o marota utilizata de comunisti tocmai pentru a pune intro lumina nefavorabila credinta in Dumnezeu. Trebuia sa credem in Lenin, Stalin, Ceausescu etc. si atunci trebuia ridiculizata cumva credinta in Dumnezeu ca sa poata fi acceptata celalta. Expresia „crede si nu cerceta” a fost atribuita bisericii de propagandistii comunisti, nu a fost o cerinta a nimanui din biserica.
Am un comentariu si la expresia „ religia, o frază de dânşii inventată, ca, cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Religia este una, iar credinta in Dumnezeu este alta. Asa cum a scris Eminescu expresia de mai sus, tot el a spus „Există un secret – Dumnezeul lumii, mecanica Universului” si „Prin ignorarea laturei educative a şcoalei, a bisericei, a vieţii de stat, am ajuns a face dintr-o ţară înzestrată cu atât de multe condiţii de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populaţiunilor noastre e rea, cea morală e aproape şi mai rea.” („Opere XII”, p. 325). De asemenea, Eminescu a relationat si problema credintei cu natiunea spunand „Biserica rasariteana e de optsprezece sute de ani pastratoarea elementului latin de langa Dunare. Ea a stabilit si unificat limba noastra intr-un mod atat de admirabil, incat suntem singurul popor fara dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de inghitirea prin poloni, unguri, tatari si turci, ea este inca astazi singura arma de aparare si singurul sprijin al milioanelor de romani cari traiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea si ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e” (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1989, p. 187).
In ceea ce ii priveste pe preoti, nu trebuie sa uitam ca sunt oameni. Unii au foarte mult har, altii mai putin si poate ca sunt si preoti care nu au har aproape deloc. Noi nu trebuie sa-i privim ca pe ceva ce intruchipeaza perfectiunea divina. Ei sunt slujbasi ai bisericii, iar harul preotiei le este atribuit ca sa ajute oamenii sa se apropie de Dumnezeu. Unii reusesc, altii mai putin sau deloc, dar asta nu inseamna ca toti sunt la fel si trebuie categorisiti la gramada. Ierarhii de rang inalt ai bisericii sunt calugari si nu au niciun motiv sa faca averi pentru ca nu au ce face cu ele. Ei nu au case, stau la manastiri, nu se casatoresc si nu au urmasi. S-ar putea sa fie si preoti dintre cei de parohie (care sunt casatoriti, au familii si urmasi) care sunt lacomi si isi aduna averi, dar asta nu inseamna ca toti sunt asa. Dimpotriva, dintre cei pe care ii cunosc personal, cei mai multi sunt oameni cu adevarat evlaviosi, de ajutor pentru comunitatile in care traiesc.
@Geo,
Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste rolul bisericii de-a lungul istoriei in pastrarea credintei de neam, a traditiilor, a limbii, a independentei, si o spun cu toata credinta. Ceea ce nu imi place este panta pe care a cazut atat Boserica romana cat si credinta, modul in care au fost pervertite si una si alta si modul in care este condusa. Mergand pe acest drum, Biserica nu mai are nici un rol benefic. Cand preotii facpropaganda de partid in strana si nu s egandesc decat cum sa se procopseasca da-mi voie sa ma revolt. Nu trebuie sa ssteptam sa avem confirmarea ca intreaga preotime face la fel, trebuie luata atitudine cu fermitate impotriva acestor manifestari caci altfel ele se vor perpetua si vor deveni regula si nu exceptii.Inchizand ochii nu ajutam nici Biserica si nici Credinta. Confundand notiunile si lovind in cei care arata raul dinauntrul Bisericii sub pretext ca lovesc in Credinta, nu ajutam Credinta, nici Biserica, dar mai ales nici romanul. Putem dialoga, putem avea pareri diferite punctual pe unele aspecte, eventual procentul in care este mancata de putreziciune Biserica, dar nu putem sa ne facem ca nu vedem adevarul.
@Marin Neacșu
”TOCMAI PENTRU CĂ EXISTĂ ATÂTEA POSIBILITĂȚI DE ASCULTARE, NU VĂD DE CE MAI E NEVOIE DE PREOT”
E cea mai tare justificare pe care am auzit-o vreodată! :))))))
M-a năucit prin ”logică”, mai ales că nu toți ”ascultătorii” sunt preoți…unii dintre ei, vai de ei, adică – bețivi, lacomi, desfrânați, îngâmfați, ahtiați după arginți sau mărire – DAR, cu o harismă specială (n-ați fost atent la mesajele mele) care, de la Apostoli încoace, de cel puțin 2.000 de ani, prin punerea mâinilor asupra celui venit la hirotonie (preoție), primește Harul Darului Sf.Duh, adică puterea de-a mijloci între penitent și Dumnezeu – iertare de păcate, milostivire pentru penitentul care se căiește de faptele sau vorbele sale, izbăvirea de boli trupești sau sufletești, de farmece, de vrăji, și de toată puterea vrăjmașului!
ASTA DEOSEBEȘTE PREOȚII, DE CEI CU OCHIUL ȘI TIMPANUL, INCLUSIV PSIHOLOGUL SAU PSIHIATRUL!
Băieții veseli și ascultători (de vorbe…) o fac ca să te prindă cu ocaua mică;
Psihologul și psihiatru, te ajută să te înțelegi pe tine și care-s cauzele pentru care suferi;
Preotul, pe lângă că te ascultă ca și ceilalți, prin punerea mâinilor sale pe capul tău, prin el și cu ajutorul lui, îți acordă iertare de păcate, și-L face pe Dumnezeu să se milostivească spre tine, pentru că El este martor nevăzut la ceea ce se petrece în Biserică între tine și preot.
Iar unul din motivele pentru care a lăsat mijlocirea preoților pentru păcătoși, a fost tocmai ca să prinzi curaj, și să spui unuia – om ca și tine – păcatele, neajunsurile tale!
”Eu nu contest rolul preotului de-a lungul istoriei in dezvoltare umanitatii. Eu deplang si nu accept graful de degradare la care a ajuns cel ce ar trebui sa se gandeasca la cele sfinte, nu la cele materiale.”
Ei, lăsați…că, așa cum și dintre noi, unii au rămas/rămânem oameni, așa și dintre ei!
Eu cunosc ÎNCĂ, preoți adevărați!
Cred că, în privința grijii față de suflet, așa cum ai grijă de trupul ăsta, trebuie să ai ”egoismul” și ”interesul” de a trece peste faptul că preotul nu-ți place, tu – văzându-ți de sinceritatea păcatelor spuse lui, fără a ascunde nimic, apoi de iertarea dobândită prin punerea mâinilor și rugăciunea aferentă, din partea lui.
Sunt popi, și sunt preoți. Diferența este de la Pământ la Lună.
Faptul că sunteți orthodox, mă bucură!
Faptul că nu vă spovediți din pricina popilor întâlniți, este pentru că ați lăsat prea repede să vă cuprindă generalizarea….neântâlnind UN PREOT ADEVĂRAT!
P.S. Vă spun un SECRET: Ca să nu audă OCHIUL ȘI TIMPANUL ceea ce spuneți la Spovedanie, puteți s-o scrieți!
Iar Preotul, după ce o citește și vă dă dezlegare de păcate, fie vi-o înapoiază ca s-o rupeți, fie o arde la lumânarea din Altar!
Iar Catastiful de păcate nespuse vreodat, nespovedite, se curățește și rămâne ALB!
Iar la Vămi, după moartea fizică, dracii aferenți fiecărui păcat făcut și nespovedit, scrâșnesc din dinți, pentru că nu are ce să vă mai facă!
”Cand vom reusi sa facem diferenta intre institutie si cei ce o conduc sau folosesc in interes propriu?”
Răspund tot printr-o-ntrebare: CÂND VOM REUȘI SĂ NU MAI CONFUNDĂM ROLUL UNEI INSTITUȚII, CU IDIOȚII CARE O CONDUC ȘI O FOLOSESC ÎN INTERES PROPRIU?
@Marin Neacșu
”Neacsum
27 decembrie 2016 – 9:36
@Geo,
Apropo,totul se poate schimba, chiar si definitia dogmei…..”
Opriți-vă de ideea modificării de dogmă stabilită de înțelepții și sfinții în cadrul Sinoadelor ortodoxiei! Nu alunecați PERICULOS în împărtășirea modificării de dogmă ca, pe lângă păcatele personale, să vă veți face vinovat de ce-i mai grav și urât lui Dumnezeu – EREZIA!
@Magda
Vom reusi numai impreuna. Putini isi dau seama, dar la ora asta, tara arde…TARA ARDE. Leul se prabuseste, votul romanilor e aruncat la cos, in curand, deja tara e impartita in doua. Roata s-a pus in miscare, forta centrifuga…plus forta Coriolis…Sa ne dea Domnul tarie peste iarna asta din sufletele romanilor. „Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta!” E imnul nostru, nu? El e suprema noastra credinta.
@geo
Sunteți una și aceași persoană cu @geofreeland?
Pentru că DIFERĂ NET ceea ce susțineți Dvs., față de ceea ce susține @geofreeland….dânsul e mai COSMIC și încrezător în om mai degrabă, deci, în creație…în legile naturale, fizico-chmimice ori supranaturale,care-și au originea în lumea nevăzută, făcută TOT de Dumnezeu, dar ne-crezând totuși și în Dumnezeu.
@geofreeland
VORBEAM DE LUP! 🙂
@geofreeland
Știu, vă dau DREPTATE în ceea ce spuneți în ultimul mesaj, eu mai zâmbesc și râd ca să nu m-apuce dracii ori să nu mă închid de tot în mine!
Faptul că au fost atât de puțini la vot, trebuia ANULAT!
Dar, cel mai bine – TREBUIA SĂ IEȘIM TOȚI ÎN STRADĂ – ȘI SĂ PĂSTRÂM TOȚI UN MOMENT DE RECULEGERE PENTRU ROMÂNIA, PENTRU CEI CARE MAI SIMT ROMÂNEȘTE, PENTRU CEI PLECAȚI DIN ȚARĂ DIN CAUZA ĂSTORA ȘI, SĂ NU LE DEA NIMENI N I C I U N VOT!
@geofreeland
Știți cum mă simt eu ACUM, față de ceea ce s-a petrecut/petrece în România?
Cam ceea ce-au simțit la vremea lor de au îngenuncheat pe Calea Victoriei românii, prin pierderea Basarabiei!
De asemeni, SIMT că pe 11 dec.a.c., am pierdut O OCAZIE UNICĂ de a schimba CEVA!
N-AI DOMNULE CU CINE!
@magda
Cred in Dumnezeu, dar nu-s habotnic. Dumnezeu mi-a dat si minte, si curiozitate, si indoiala fata de farisei, si iubire de aproape, si incredere in cutumele neamului meu. Si inchei. Etichetele cred ca trebuie puse altora. Tara are nevoie de noi.
@geofreeland
De acord!
Scuze…am fost grosolană!
Fiecare e liber în cugetări și alegeri….
Și, pentru că articolul este dedicat CREDINȚEI, ce văd eu la ora actuală e că românii nu mai cred în țara lor, în cei de lângă ei, în viitorul ei și-al lor…altfel, n-ar mai fi așa de mămăligiți, nu?
@Magda,
Nu exista decat un Dumnezeu, de la el in jos toti ceilalti sunt supusi greselii, inclusiv inteleptii Sionului si chiar si cei care au fost pe langa el, inclusiv Petru care s-a lepadat de el de trei ori. Deci orice definitie poate suporta modificari.
Dar, asa cum spune si Geofreeland( care nu este tot unul cu Geo)l;a ora asta avem de-a face cu eretici de neam care isi bat joc de romani de rezultatul unui vot popular, asa sarac cum a fost el.Cand un om se comporta in acest fel refuzand sa dea romanilor dreptul de a avea un guvern doar pentru ca nu vrea el un guvern PSD fara nici o explicatie, singura varianta este iesirea in strada si demiterea.
@Marin Neacșu…
ÎMI PARE RĂU, DAR N-AȚI ÎNȚELES NIMIC DIN CEEA CE-AM SPUS EU!
Închei subiectul/subiectele….
@Magda,
Ar puteafi valabila si recirpoca. Dar nici eu nu vreau sa prelungim o dsputa care nu cred ca ar putea avea o finalitate aici. Pentru asemenea discutii e nevoie de timp foarte mult timp. Oricum sper ca micile neintelegeri sa nu afecteze respectul si discutia.
@Magda,
Bine faceți că ați încheiat subiectul. Ce e mult, strică! Apropo, v-ați gândit să urmați facultatea de teologie? Aveți har!
@Dora
Mulțumesc de îndemn…dar, sunt autodidactă!
Am apucat să mă documentez BINE în privința asta, când încă mai erau cărți care nu amestecau ciorba cu-nghețata, iar preoții, ierahii NU învățau ”în afară” sau aici, lucruri străine de ortodoxie, acceptând azi, TRĂDĂTOR… ecumenismnul!
@Marin Neacșu
Aveți dreptate, și RECIPROCA poate fi valabilă, atunci când fiecare are/o ține pe ”adevărul” lui, nu? 🙂
Subiectele în privința credinței ÎNTOTDEAUNA au generat foc și pară….și Da, într-adevăr, subiectul e inepuizabil și interpretabil – deci, iarăși vă dau dreptate!
În privința eventualei lipsei de respect ce rezidă din ”lupta verbală”, deh…suntem români!
O părere diferită sau nuanțată, pare, și se interpretează ca ATAC LA PERSOANĂ.
De-aici singularizarea egoistă, individualismul…am fost învățați PROST de către înaintași, și suntem DEZBINAȚI…ceea ce-i place grozav dracului și celor care ne-au condus/ne conduc!
Ne încingem pentru lucruri mici, când ar trebui să dăm în clocot OPĂRIND pe CINE chiar merită!
P.S. Las că alții și-arată CREDINȚA fără jenă, la ore fixe, cu curu-n sus, pe ștergar și, culmea…pentru asta, Alah al lor chiar le ajută!
Că o fac cu nădejdea porților imense de pilaf de pe lumea-ailaltă, și-a nu știu câtor cadâne neîncepute…e altă discuție, care trebuie terminată aicea! 🙂