Am promis cândva să nu mai scriu nici un articol despre Simona Halep. Dacă acest articol este despre Simona Halep înseamnă că mi-am călcat promisiunea, dar eu nu despre Simona vreau să vorbesc aici ci despre ce înțelegem noi prin performanță și contra-performanță. Ultimul meci al Simonei este exemplul de care aveam nevoie pentru a defini contra-performanța.
Noi, suporterii
Nu numai noi românii, ci întreaga lume, dar mai ales televiziunile se dau în vânt după evenimentele sportive, sportivi, mai ales cei din sporturile care fac rating, sunt urmărite la tv și aduc faimă, dar mai ales bani. Noi ne mințim că apreciem sportul, spiritul sportiv, dar de fapt nu e așa, ne interesează numai finalul, cine câștigă, dacă e favoritul, sau compatriotul nostru, să ne putem mândri că a câștigat ”omul nostru”. Suntem un fel de pariori, dar nu suficient de documentați sau împătimiți pentru a ne implica sau nu suficient de mercantili pentru a și paria. Să recunoaștem, nu odată, în meciurile de fotbal, handbal, pe care le urmăream treceam cu vederea faulturile săvârșite de jucătorii noștri, spunând că a fost fără intenție,că al nostru abia l-a atins, că arbitrul sau cel faultat exagerează, că nu era fault de cartonaș sau de penalti, dar săream în sus când unul de-al nostru cădea de oboseală sau se tăvălea pe jos urlând deși abia fusese atins, sau căzuse singur, cerșind un penalti. Asta ne arată că suntem mai puțin interesați de elementul sportiv, de spiritul sportiv suntem subiectivi și nu sportul în sine ne interesează ci să câștige cine vrem noi, fiind gata să trecem cu vederea orice greșeli sau chiar gesturi nesportive alor noștri, în numele unui pretins sentiment patriotic, patriotism care nu are nici o legătură cu spiritul sportiv. As spune că este uman, că nimeni nu e perfect, că toți avem o doză de subiectivism, diferă doar cantitatea, că nu ne putem rupe de legăturile sentimentale în așa fel încât să ne bucurăm indiferent cine ar învinge, numai de dragul spectacolului sportiv, dar de aici până la a trece cu vederea unui sportiv orice, numai pentru că ”ne reprezintă”sau a fost sau este ”un nume” este cam mult. Bunăoară au fost destui români care au apreciat gestul lui Ilie Năstase la deja celebra partidă de Fed Cup cu Marea Britanie și i-au luat apărarea. Părerea mea este însă că a fost un gest josnic, indiferent cât de motivat ar fi fost, cu atât mai mult cu cât personajul nu era la prima ieșire de acest gen și se pare că mojicia îi este pe măsura talentului. Probabil vrea să câștige un ”premiu” sau să intre în analele sportului și pentru performanțele ”extrașcolare”. Cred că e campion și aici.
Așa da !
Weekendul acesta a fost deosebit pentru sportul românesc. Două evenimente, unul extraordinar ca performanță, cu adevărat extraordinar, este cucerirea pentru a treia oară a Maratonului Arctic de către Tiberiu Ușeriu. Mie mi se pare un efort mai mult decât supraomenesc să participi chiar și fără a câștiga acest maraton de 617 km la temperaturi de -37 grade. Nici nu știu ce să admir mai mult, faptul că a participat la acest maraton, faptul că l-a câștigat a treia oară, faptul că deși știa ce înseamnă și mai ales dovedise că poate, a participat și a treia oară în condiții și mai vitrege, faptul că s-a întors fără piele pe tălpi și cu un deget degerat, faptul că mai trăiește, faptul că a purtat tricolorul cu el tot timpul, faptul că a dedicat acest trofeu aniversării a 100 de ani de la Unire, sau faptul că încă mai e în viață? Nici nu știi la ce să te oprești. Eu totuși cred că cea mai mare performanță a lui, cea care merită toată stima este lupta cu sine însuși. Probabil că toată lumea știe că Tibi Ușeriu a fost un infractor a jefuit, a comis violențe, a fost body guardul unor mafioți, a fost căutat de Interpol, prins, condamnat, a evadat de două ori, a executat 10 ani de pușcărie și la ieșire a avut puterea să renască, să renunțe la visul de răzbunare, să se alăture unui ONG înființat de fratele său, prin care se urmărește cunoașterea și protejarea mediului. Pentru cei care fac parte din proiect, pentru oamenii pe care i-a cunoscut, dar mai ales pentru el, Tiberiu Ușeriu a decis să participe la acest maraton, pentru a demonstra că omul este în stare de orice dacă își dorește cu adevărat, este capabil să își schimbe nu doar destinul ci și firea, obiceiurile, concepțiile, visele. Pentru această performanță Ușeriu merită respectul tuturor românilor. El nu a câștigat milioane de dolari,firmele de echipament sportiv nu aleargă după el, marile magazine sau producătorii de tigăi nu se înghesuie să facă spoturi publicitare cu el, foarte puțini români strigă după el ”Hai Tibi, hai România” deși efortul lui este infinit mai mare, mai dureros și mai riscant decât al unui fotbalist. El nu cere înlocuirea pentru crampe musculare, nu poate fi schimbat de un alt coechipier, nu are un umbrelier după fiecare ghem jucat, nu i se aruncă prosopul când a căzut la pământ, nu aude 2000 sau 20000 de oameni strigând Hai Tibiiiiiiiiiiiiiiiii. El nu face nimic din tot ce face pentru a-și cumpăra o stradă în orașul natal, nici pentru a-și petrece vacanțe prin Dubai. Dar mai ales, el nu se dă bătut, deși medicii care l-au supravegheat au vrut să îl scoată din circuit pentru că nu a mai putut la un moment dat nici să își sune familia, preferând să se odihnească. Ei da, în fața unui astfel de sportiv merită să îți ridici pălăria, indiferent, sau cu atât mai mult cu cât a fost un condamnat, un om aproape pierdut pentru societate. Efortul lui, psihic, fizic, este supraomenesc și eu mă înclin în fața lui cu respect. Lui pentru ceea ce a făcut după eliberare, îi pot ierta dacă nu va mai participa la competiții, sau dacă va participa la ”crosuri” de 42 de km, sau dacă nu va mai lua premiul întâi cu coroniță, pentru că el a dovedit ce poate, nu mai e nevoie să dovedească nimic, nu numai că e unic, dar este cu adevărat un erou. Poate președintele se gândește să îi dea și lui Steaua României în grad de Cavaler, dacă tot a fost dată celor care și-au bătut joc de România. Sau poate nu, nu merită să intre în clubul celor care au primit-o în ultimii 30 de ani, ca să nu mai spun că președintele nu discută cu penalii. De aia vorbește așa puțin și nu vorbește nici cu sine însuși cum li se mai întâmplă celor care sunt ghinioniști. Sunt convins că din dispreț pentru penali, nici în oglindă nu se uită.
Așa nu !
Al doilea eveniment sportiv, de fapt o contra-performanță, este înfrângerea Simonei noastre la Indian Wells, de către Naomi Osaka cu incredibilul scor de 6-3, 6-0. Scorul ar trebui să ne scutească de orice comentarii, și sincer să fiu, nici nu mă interesează. Ceea ce pun eu în discuție, este atitudinea. Mărturisesc că m-am trezit la ora 4.30 ca să văd semifinala. Nu eram acasă, am fost la moșie și spre ghinionul meu nu mi-a mers internetul, la tv nu prindeam Digi sport așa că m-am chinuit să prind pe tabletă, cu un semnal cu două cărămizi, dar nu a fost posibil. M-am chinuit 3 ore să prind ceva dar nu am reușit. Până la urmă am văzut rezultatul pe internet și comentariile lui Chris Evert și Patrick Mc Enroe : ”Văd o lipsă de profesionalism din partea Simonei Halep”, a remarcat Patrick Mc Enroe, iar Chris Evert a spus ”Un lider mondial nu se comportă așa”. Ce ar putea titra acuma jurnalele naționale, pentru a-și dovedi ”patriotismul”? Probabil vor merge mai departe, așa cum a spus și Simona. Iată, de curioztate, ce ce titra Gazeta Sporturilor la începutul anului, când Simona o bătea pe aceeași Osaka, la Australian Open, cu 6-3 6-2: ” IMPECABILĂ! Simona Halep a pulverizat-o pe Naomi Osaka și atinge cea mai bună performanță din carieră la Australian Open! Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în sferturi la Australian Open după ce a trecut într-un mod entuziasmant de Naomi Osaka, locul 72 WTA, scor 6-3, 6-2.” Păi dacă la 6-3 6-2 din partea numărului 1 Mondial față de numărul 72 la vremea aceea noi urlam că a pulverizat-o, ce să spunem acuma la 6-3 6-0 pentru numărul 44 în fața numărului 1? Că i-a scos tenisul din cap? Nu ar fi totuși corect, pentru că nu Naomi a bătut-o pe Simona, ci Simona a bătut-o pe Halep. Da, cei doi comentatori, Chris și Patrick au evaluat corect, Halep nu a jucat ca o campioană, nu îi analizez jocul ci doar atitudinea. Am mai spus-o și o repet, iar acuma este chiar pentru ultima oară, Simona la ora asta nu are adversar dacă vrea să câștige un meci. DACĂ VREA. Și sunt convins că cei doi comentatori, foști jucători profesioniști îi cunosc și ei valoarea și au avut motivele lor să spună că Simona a dat dovadă de lipsă de profesionalism și că un lider mondial nu se comporta așa. Chris Evert a jucat și văzut mult tenis la nivel înalt, știe ce spune. Să mai spun că la pariuri cota Simonei era de 1,42 iar a japonezei între 5,00 – 6,15? Nu spun. Mă mir doar că nu a fost menționată accidentarea ca justificare a înfrângerii. Asta mă surprinde, dar nu e timpul pierdut, dacă nu a spus-o ea, o va spune cineva.
De ce ?
Întrebarea e de ce ar fi trebuit să bată Simona? Pentru faimă? Are deja. Pentru puncte ATP? Are suficiente pentru a rămâne în frunte câteva săptămâni și a mai depăși câteva foste nr 1 mondial. Pentru trofeu? Nu îi trebuie, trofeele nu intră în card. Pentru românii care o urmăresc? O să îi parafrazez pe cei care o laudă necondiționat : ”dar România și românii ce au făcut pentru ea? ” Pentru drapel, onoare, mândrie, pentru că putea sau pentru că se respectă? Dar ce , pe ea o cheamă Ușeriu? Nu ! Deci nu avea nici un motiv să se strofoce. Dar a avut ceva motive să piardă. Pe cel cu cotele de pariuri nu îl pun la socoteală, să o facă cei care joacă și știu și când și cum. În primul rând și-a atins performanța de anul trecut, chiar a depășit-o, deci este ”în plan”, nu pierde puncte, rămâne tot nr 1. Dacă ar fi ajuns în finală, sau chiar ar fi câștigat-o, la anul ar fi trebuit să își atingă performanța ca să nu piardă puncte, ceea ce nu se știe dacă ar fi fost posibil. Tinerele Osaka, Ostapenko, Kasatkina pot evolua mult în acest an. Deci, mai domol, că nu crapă lumea. Dacă va reuși să își atingă și depășească doar cu o treaptă performanțele de anul trecut (cea ce nu e greu, având în vedere jocurile slabe din 20017, mai ales, fără nici un turneu de GS), are locul 1 asigurat, iar la finele anului, dacă trece și de grupe la turneul campioanelor, este 100% nr 1 al doilea an consecutiv. Banii curg oricum mai mult din sponsorizări și contracte de publicitate decât din victorii, ea trebuie doar să îmbrace sau să poarte produsele la turnee, nu să le și câștige, ca să ia banii. Deci de ce s-ar fi omorât Simona să câștige?
Văzându-i jocul, atitudinea îți face impresia că a jucat ca să se termine jocul cât mai repede, nu conta cum, important era să se termine, nici o urmă de efort, nici o apăsare. Dacă înregistrările conțin întreaga partidă, nici măcar nu l-a chemat pe Cahil în setul doi deși nu câștigase nici un ghem. A creat impresia că nu o interesează ce se întâmplă pe teren, singurul scop era să se termine cât mai repede. Setul 2 a durat 28 de minute.
Dar, dacă o echipă de fotbal ar fi jucat un meci cum a jucat ea, trăgând numai pe lângă poartă, lovind aiurea în minge, lăsându-și adversarul să facă ce vrea pe teren chiar dacă nu juca strălucit, toată lumea ar fi spus că meciul a fost vândut și că e blat iar suporterii ar fi rupt gardul și ar fi intrat pe teren. Noroc că la tenis nu se folosește tehnica asta, că Simona ar fi fost jumulită demult.
Pentru aceste motive eu nu o să mai urmăresc de acuma meciurile ei. Nu pentru că voiam să câștige, nu pentru că nu îmi place de ea, ci pentru că finalmente cineva a spus ceea ce eu spun de doi ani, Simona Halep nu are atitudine, stofă de mare jucătoare și în plus este instabilă emoțional pe teren, nu se poate controla. Eu dacă mă uit la un meci mă uit să văd atitudine, dăruire, dorință de victorie, fair-play, spectacol, nu calcule financiare și reclame. Prefer să urmăresc un joc de fotbal al unor copii în spatele blocului, cu speranța că televiziunile, antrenorii, sponsorii, patronii, samsarii, nu îi vor strica așa cum au stricat toate ”speranțele fotbalului românesc” în ultimii 30 de ani.
Performanță nu înseamnă numai puncte, meciuri câștigate, poziți în clasamente, conturi în bancă, interviuri la televiziuni de can-can, sau chefuri după meciuri. Performanță pentru mine înseamnă Tibi Ușeriu, înseamnă Ivan Patzaikin, înseamnă Gabriela Szabo, adică sport și seriozitate, mândrie, onestitate, dăruire, chiar dacă alergi desculț ca Abebe Bikila, sau vâslești cu o pagae. Nu vreau să mai urmăresc meciuri în care jucătorii fac blat cu propria demnitate, dând ocazia altora să spună că așa ceva nu se face. Nefiind jucător la păcănele și nici la Betano sau Fortuna, nu am de ce să mă mai uit la meciurile Simonei. Când mă uit la un sportiv vreau să văd cum acesta își apără șansele la victorie, nu interesele financiare, imaginea sau calculele meschine.
Cei care vor să vadă ce consideră că au pierdut, să intre AICI
Un punct de vedere corect si pertinent. Când ai dobândit un loc in ierarhie, respectul de sine se cheamă, dacă nu demnitate, barem orgoliu. Unul justificat, pentru că o performanță a unui conațional energizează cu bucurie un popor întreg. A renunța la luptă e o trădare și asta pleacă din educație. Și sătul și cu sacii-n car, te cuprinde o lene iremediabilă. De fapt cam ăsta e începutul declinului. Viermele care roade orice soclu al puterii. Lipsa motivației devine un plictis similar cu infatuarea. Ușeriu, fost „penal” demonstrează și lui Klaus că limitele umane, caracterul, ambiția și dorința de a învinge sunt calități cinstite, pline de sacrificiu, o imagine a demnității umane. Faptul că stihiile naturii arctice nu l-au învins și a câștigat respectul lumii a bucurat pe orice român. O bucurie mocnită dar acolo, sufletului, ca o rază de speranță. Să înțeleagă și Klaus ca și penalii sunt oameni și nu merită etichete atribuite înjositor de un șef de stat. Nici birjarii nu fac asta. De aceea, nici Simona, nici Klaus, aflați pe piedestal, nu-și dau seama că demnitatea e o calitate a celor educați. Și ei pretind că o au. Bravo, Ușeriu!
@Geo.Cu tot respectul pentru ceea ce ati scris consider ca nu e cazul sa cadem in extaz in fata unor indivizi certati cu legea si cu omenia, indivizi condamnati pentru talharie si tentativa de crima . Sa stam drepti si sa judecam drept, performantele unora ca ei, notabile e altfel, nu aduc autostrazi ca in Vest, nu inlatura saracia si cumplita degradare morala si materiala a multor concetateni ai nostri, nu aduc prosperitatea in casele romanilor.Ca pentru unii aduc o unda de bucurie este foarte bine insa , mai ales in contextul actual in care multi concetateni ai nostri ca brazii considera ca au toate drepturile si pot face „ce vrea muschii lor”, penalii trebuie sanctionati pe masura faptelor antisociale comise nu lasati sa dea lectii de buna purtare pe la tembeliziuni.Iar notiunea de „om” trebuie bine definita !Caci nu poate fi om cel ce talhareste, cel ce intra in casele altora , de regula case locuite de persoane in varsta fara aparare, cel ce violeaza, cel ce fura din banul public sume imense si apoi dispare ca magarul in ceturile nordului samd.DESIGUR, PERSOANELE DE FATA SUNT EXCLUSE !
@Bazil,
Useriu a comis fardelegi, grave, foarte grave, atentate la bunurile si viata unoroameni. Pentru ceea ce a facut a platit cu 10 ani de puscarie. Asa cum spune singur, in primii 4 ani s-a gandit numai la razbunare. Apoi s-a calmat si a descoperit ca nu e buricul pamantului si ca si ceilalti au dreptul la viata. La iesirea din puscarie a inceput o alta viata autoeducandu-se si educand pe altii spre salvarea naturii si a omului. Sunt 20 de ani decand face acest lucru si il face bine. S-a inscris prima oara la acest maraton, ca sa isi arate lui si celorlalti ca un om, chiar daca a comis fapte reprobabile, poate redeveni om si asa cum a platit in fata legii, poate plati si in fata propriei constiinte si a lui Dumnezeu.A plecat intr-o competitie care il putea costa viata, dar a facut-o gandind ca daca va fi sa o piarda, o pierde facand un lucru bun, nu un lucru rau. Si-a incredintat viata in mainile Domnului, nu odata, de trei ori, si nu doar ca a supravietuit, dar a si castigat pentru ca a dorit cu adevarat sa faca acest lucru. Nu a cerut si nu cere medalii, cupe, si nu primeste masini Mercedes. Omul acesta merita mai mult respect decat toti parlamentarii, politicienii, primarii si consilierii lor cu tot, care si-au platit pozitiile si locurile pe listele de alegatori, cu bani furati sau imprumutati de la camatari si clanuri carora le-au returnat apoi din afaceri necurate si furturi similare cu actele trecute ale lui Useriu. Pe acesti oameni si 80 de ani daca i-ai lasa, tot asta ar face, nimic nu ii va intoarce de la drumul lor, daca vor face puscarie sau sunt condamnati cu suspendare, ei se vor considera tot nevinovati si nu isi vor schimba cu nimic obiceiurile. vrei exemple? Nastase, Mazare, Constantinescu, Mircea Basescu, Iohannis, si cati ca ei ? Eu prefer sa il respect pe Useriu.
@Domnule Bazil,
cu tot respectul datorat unui partener de pagina, trebuie sa recunosc ca sunt intrigat de modul dumneavoastra de a pune problema, nici cetatenesc si cu atat mai putin crestinesc.
De ce uitati dumneavoastra seculara vorba romaneasca, A GRESI E OMENESTE, A IERTA DUMNEZEEȘTE ! Si cand cel care merita din plin cea mai inalta stima a semenilor si mai ales a compatriotilor sai, mai este cu toatele vechile pacate platite la zi, deci exonerat de orice vina, nu va inteleg deloc pozitia.
Cat despre autostrazile construite prin draga noastra tara, de cei cu un trecut imaculat, va propun s-o lăsăm baltă …?
Rabufnirea dumneavoastra de rautate impotriva unor oameni care au gresit, este in flagranta contradictie cu intelesului unanim al notiunii de om pe care o cereti, fara omenie, sa fie redefinită.
O zi buna va doresc !
@Vladimir,
In plus, a fost si reabilitat, are cazierul alb, pentru ca a avut nevoie de cazier pentru a participa la competitie. Daca legea i-a sters vechile fapte din cazier, noi nu le putem sterge din minte, avand in vedere ceea ce a facut dupa? Il intreb pe domnul Bazil, cu cine ar pleca in misiune, cu Iohannis sau cu Useriu? In mana cui si-ar lasa viata, in mana acestu fost puscarias, fost condamnat, fost penal, sau a unui politician?
Departe de a fi o „rabufnire de rautate” este poate o rabufnire de luciditate si analiza la rece a faptelor si urmarilor faptelor antisociale nu o analiza cum vedem tot mai des pe la tembeliziuni in care toti plang de mama focului pe umerii talharilor, criminalilor, violatorilor si-i scarpina pe crestet „parinteste, crestineste, cetateneste”.De aceea sunt f multe cazuri in care criminali si violatori nenorociti sunt achitati pe motiv de buna purtate ori ca „erau bisericosi”.Odata ajunsi in libertate devin iar fiare si comit fapte ingrozitoare stiind ca vor gasi aparatori de nadejde peste tot si vor fi iar eliberati pentru” buna purtare”.Si apoi am spus , persoanele de fata sunt excluse nu-mi bat capul cu ele, le ignor, cinste lor daca au devenit iar oameni insa cazurile astea sunt extrem de rare.Prefer sa stimez oameni adevarati, romani care muncesc de le sar capacele ca sa sustina miloane de putori si asistati social, au un comportament demn in tara si strainatate, nu ne face de ras pe unde merg, romani care se ingrijesc de familiile lor si suporta cu eroism si stoicism toate vicisitudinile unei societati in plina descompunere. Daca unii nu mai pot de grija parnaiasilor, infractorilor, putorilor treaba lor, de aia e democratie”originala’insa cu permisiunea dumneavoastra dati-mi voie sa nu fiu nici macar „ultimul pe lista” , lista cu cei ingrijorati nevoie mare de drepturile criminalilor, talharilor, violatorilor.O zi buna va doresc !
” nu ne fac de ras”
@Domnule Marin Neacșu,
va multumesc sincer pentru pertinentele completari facute.
@Domnule Bazil,
1. Vă rog sa-mi iertati inutilul deranj facut.
2. Vă rog sa primiti sincera mea apreciere ca, măcar de data asta, nu ati atacat problema pensiilor militare.
3. In rest, va propun sa ne vedem fiecare dintre noi doi de drumurile, gandurile si crezurile lui.
Sa fiti sanatos !
@Bazil,
Si parnaiasii au dreptul la reabilitare, iar cand dovedesc ca aceasta s-a realizat, merita respect. Aveti idee cati oameni sunt in puscarie condamnati pentru fapte pe care nu le-au facut? Este usor sa tragi concluzii bazandu-te pe litera legii sau prejudecati severe. Va recomand sa mergeti o zi intro sala dejudecata sa vedeti ce probe se administreaza si pentru ce sunt condamnati unii oameni. O zi, doar una si va spun ca va veti schimba optica. Mergeti intr-o curte de apel, caci acolo aveti ovazia sa vedeti cum au judecat deja magistratii nostri. Va veti cruci.
Respect Tibi Useriu,la tenis nu ma pricep nu-mi dau cu presuputzul,dar ma gandesc ca a recomandat unei verisoare dupa matusa cum sa joace la pariuri sportive.Daca stam in fotoliu cu platoul de bunatati la indemana si vizionam Eurosport nu inseamna ca suntem sportivi ci funtie de varsta, stare de sanatate sa ne miscam noi nu avem nimic de pierdut!
@Ifrim,
Sport fac multi, dar nu toti sunt sportivi. Nu e nevoie sa castigi bani din sport ca sa fii sportiv. Uneori e suficient chiar sa faci un pic de miscare si sa intelegi sensul sportivitatii si al sportului ca activitate, nu ca profesie. La fel si cu sensul cuvantului „profesionist”. CE INSEAMNA A FI PROFESIONIST? In sport se pare ca inseamna a castiga bani din sport, fata de amatori care castiga doar diplome si respect. ]n orice alta activitate, a fi profesionist inseamna a-ti cunoaste si face foarte bine meseria. Ei bine, printre sportivii profesionisti sunt multi care nu merita numiti profesionisti, pentru ca nu e suficient sa castigi bani.
Admirabil comentariul,domnule Neacsu!
@bazil Omul are o viață.Una.El nu a cerut să se nască. Nu a făcut contract cu nimeni.E liber să o trăiască așa cum vrea. Determinismul social îi impune reguli pentru că nimeni nu poate trăi singur. Decalogul creștin e un sumar de reguli ale vieții sociale. Educația e tocmai școala de formare a omului social, de verificare practică, trăind, a acestor reguli ale celor zece porunci.Puterea de înțelegere și conformare ține de individ și orice deviere este pedepsită prin lege. În spatele legii stă o pușcă sau șansa creștină a căinței, semn de acceptare profundă a legii umane. Iertarea creștină,adică albirea unui cazier, adică reabilitarea, este o șansă imensă oferită de societate acestui om, cu singură viață. Ceilalți dacă nu îl iartă, așa cum a făcut societatea, fie nu sunt creștini fie ei înșiși sunt fanatici. Ușeriu ne-a dovedit că e un român ca toți ceilalți și ne-a bucurat. Gestul lui la limita vieții cu abandonul unui vis, e un fel de autoflagelare și împăcare cu sine. Un fost grav penal, un om de azi, curajos, ambițios, dovedind calități pe care mulți nu le avem. Bravo Ușeriu! Klaus face penal pe oricine, la discreție, lucru absolut abominabil pentru un șef de stat. El e și președintele celor în zeghe. Aici e marea diferență între un om creștin și Iuda.
@ bazil Uitasem. A propos de autostrazile mult pomenite, a fi construite cu imaculati, nu va dau dreptate. Fara a va da detalii, pot afirma ca soldatii de la „diribau” erau in marea lor majoritate cei cu caziere. Si ei au facut irigatiile Baraganului, Canalul-unde, dupa cum se zvoneste, au murit multi etc. Reeducarea prin munca era o deviza la moda in comunism. De ce n-ar fi si acum? Cand ai de lucru nu ai timp sa faci prostii. Cand lucrezi, chiar si sub comanda, in echipa, deja esti angajat in educatia colectiva. Cei de la diribaul de atunci trebuia sa fie blamati, sa nu li se ofere vreo sansa? Cunosc cazuri cand munca in colectiv a reeducat chiar eficient.
@Bazil,
Am avut un pluton de condamnati sub comanda vre-o 4 luni la Calafat. Pana sa ii iau eu in primire, majoritatea stateau mai mult beti, dar nu se imbatau cu alcool caci nu aveau bani, din ceea ce munceau primeau doar 100 lei pe luna, restul mergea acasa, daca mai avea ce sa ajunga, nu se facea planul, nu ieseau la munca, se ascundeau prin santier, dormeau pe unde apucau, veneau doar la masa, mancau ca porcii lasau cantina de parca trecusera lupii pe acolo. Dupa o luna, dupa zile de cautari si munca de convingere,cand au inceput sa munceasca si sa faca si planul, sa ia bani frumosi de ordinul a 2-3 mii de lei pe luna, au inceput sa ma priveasca altfel, nu mai eram ” ala de la Craiova”, eram don Locotinent, nu ii mai cautam pe santier, le spuneam ca nu au decat sa doarma daca vor, pe mine ma interesa sa faca planul, si isi adunau singuri rebelii de pe unde se ascundeau. O singura Hiba aveau, dupa ce primeau soldele, o zi doua, cativa din ei, incurabilii, nu puteau fi adusi la munca nici beti macar. Dar asta nu dura mai mult de 2 zile, iar ceilalti stiau si trageau si pentru ei. Cand au vazut ca sunt respectati si primesc si bani care ajung la familie, s-a schimbat si atitudinea lor. Trebuie sa mai spun ca in Calafat nu se gasea decat rar carmol sau frectie galenica in farmacii si acolo am vazut prima oara cum se imbata cineva cu pasta de dinti amestecata cu apa. Aurolacii de azi sunt boieri. Nu am avut nici un act de violenta, din partea lor cat am stat cu ei,am primit scrisori de la ei dupa ce am plecat si s-au mirat ca le-am si raspuns. Si inca ceva, parintii mei au lucrat la scoli de corectie, cu minori delicventi. Am avut ocazia sa vad de mic ce inseamna si cum se comporta si un condamnat. Se comporta cu tine – marea majoritate- asa cum te comporti cu el. Daca il respecti cu adevarat, doar cazurile patologice iti raspund cu lipsa de respect, marea majoriitate mai devreme sau mai tarziu vor aprecia si vor respecta respectul pe care i-l arati. Soldatii de la Calafat erau toti mai batrani ca mine, aveau copii, familii, unii fusesera condamnati pentru ca seful de post ii facuse raport si dosar pentru o palma data sau o injuratura. Unul din copii de la scoala de corectie, comisese 24 de furturi, unele mari, pentru ca avea un unchi judecator si il scapase mereu. La a 25-a fapta, un furt minor, cateva zeci de lei, unchiul i-a spus ca s-a saturat sa il tot scoata si si-a luat mana de pe el. Asa a ajuns sa fie trimis la scoala de corectie, sau colonie de minori cum i se spunea, pentru o gainarie. Tatal meu era maistru tamplar, ii invata o meserie si chiar daca eram copil, am reusit sa inteleg ca il respectau, pentru ca si el ii respecta. Am fost cu ei in tabara la Navodari(langa Navodari, imi scapa numele acuma, era un loc special pentru ei) si din modul cum s-au purtat cu mine, copil fiind si eu, mult mai mic decat ei, am inteles ca erau ca si mine si stiau sa respecte daca erau respectati, iar parintii mei nu m-au tinut departe de ei, stateam cu ei asa cum as fi stat cu colegii de clasa.Atunci am invatat sa respect omul de langa mine, pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce a facut candva si sa cred in reabilitare. M-am purtat cu soldatii de la Calafat asa cum se purtase si tatal meu cu copii delicventi, pentru ca am vazut cum raspundeau. Si nu am gresit. Dar, culmea este ca pe langa ce se intampla acuma in salile de judecata, atunci se facea dreptate. Acuma e jale.
@ Bazil,
Ai citit ” Cel mai iubit dntre pamanteni”?Dar Papillon ?
Zâua bună, oameni buni!
Nea Marine, mă supărai, ceva mai de multișor, aproape ca măgarul pe sat, pentru că tălică nu’mi postași un comentariu în care mă luam de bioritmu’ lu’ nea geofreelandu’ (by the way – chapeau bas! – bună găselnița nick-ului ce anulează nulandu’). Consecința fu că nu mai comentai la tine pe pagină, fapt care, presupun, te duru mai mult la bască. Da, na, ata ete, cum spune rumânu! D’amu, însă, promit să fiu băiat cuminte. Hi! Hi! Hi!
Călcatul pe mândrie realizat, în preambulul, să trecem la miezul problemei, roskind aplicat, cu metodă pedagojică, ghespre performanță și opusul ei, contra-performanța. Păi, dragă domnule, contra-performanța face parte din însăși esența sportului, deoarece încă nu s’a inventat sportivul care să nu facă contra-performanțe! E drept, eugenicienii de ieri și de azi tot încearcă, de unde și seria lungă de femei bărbați bine, cu ultima reprezentantă la apus, marele performeră ce deunăzi dădu naștere unei fetițe, ca să închidă gurile cârcotașilor, cam ca cum fură americanii cu tehnologia nazistă pe lună, în ciuda rușilor ce nu’și putură trage chiar cei mai buni savanți la tigaie, ci se mulțumiră cu fabricile ridicate angro și puse pe trenuri spre Urali. Dacă ne luăm de contra-performanța Simonei, sunt curios ce ar avea de spus isteric machenroul și criseverta de asta: http://ftw.usatoday.com/2014/08/serena-williams-wimbledon-denies-drunk-pregnant ? Mie îmi plac tare antrenorii și comentatorii sportivi care, odată ce’și pun instrumentele de lucru’n cui, devin, subit, mari deontologi po(u)litico-corecți într’ale sportului și’ntr’ale tăte celea, deși, pe vremea lor, numai uși de biserică nu fuseseră. Năstase al nostru fu consecvent, măcar, dovedind o naturalețe pe care, în alte domenii, ne chinuim să o conservăm. Nu el e de vină că a ajuns un general de mucava, ci generalii de mucava ce’l făcură general de mucava…
Acuma, să nu credeți că eu nu m’am revoltat, de nenumărate ori, din cauza inconstanței Simonei, pe care, la fel ca alții, am cercat’o pe diferite diapazoane, unul dintre ele fiind chiar cel cu pariurile. Soția încă mai mă înțeapă când mă uit la meciurile Simonei, pentru că, odată, declarasem, ritos, că o scot de la inimă, definitiv. Hi! Hi! Hi! Altfel, îmi amintesc de Kafelnikov, parcă, mare favorit mereu, dar niciodată câștigător de vreun turneu major, poate și pentru că unii au făcut averi pe cârca lui. Cel mai mult m’a revoltat faptul că, după ce o bătuse măr pe marele campioană la Singapore, în grupe, a pierdut finala, fără drept de apel, după care, același marele campioană a numit’o viitoare no 1 pe șoricuța noastră ajunsă reprezentantă de virgulă (Asta-i pentru cunoscători! Îmi amintesc de faptul că lui Maradona îi oferiseră ăia un camion de verzișori să semneze cu ei și să ia greencardu’, da’ omu’, argentinian sadea, refuză…). În fine, speculații se pot face, cu duiumul, dar nu asta vreau eu să subliniez, ci faptul că orice om, chiar atins de har, mai are și scăpări, unele fiind derapaje în toată regula. Tocmai asta dă sarea și piperul vieții și ne face pe noi să tresărim de admirație sau revoltă. Nu’i poți cere lui Hagi sau Simonei să vorbească precum Pleșu, de exemplu, pentru că a lor copilărie fu mingea, maidanul și peretele, nu buchea, dar te poți bucura de pasele, șuturile și diagonalele lor geniale!!! Mai mult, nu poți cere unui român să devină robot, niciodată. România e ruptă în două, de la pașoptiști încoace, tocmai pentru că, cu tot progresul de necontestat adus de un anumit tip de valoare, nu s’a ținut cont de specificul local și s’a’ncercat un altoi ce dădu naștere, iaca, unei struțocămile. Românul, cu asupra de măsură, a fost rupt de tradiții, dezrădăcinat, și acum tot încercăm să’l readucem cu picioarele pe pământ. E foarte greu.
Eu o pot înțelege pe Simona, tocmai pentru că știu despre ce e vorba, ca fost sportiv, mult mai modest ca nivel. Bine, asta nu mă împiedică să mă supăr rău de tot pe ea și să o fac cu ou și cu oțet, ca un bun rumân ce sunt. Hi! Hi! Hi! Da’mi trece, la fel de repede cum mi-a venit. Românul are o generozitate ce vine din conștiința vechimii și valorii lui. Dă totul, cu o larghețe ce altora le pare nebunie, tocmai pentru că știe că poate oricând să pună la loc. Asta nu pot înțelege cei care se luptă cu natura, spre a o înlănțui, recte, cocliți occidentalii plin de fâsuri răsuflate. Dacă e să ne luăm după ei, ar rade Amazonul, l’ar betona și l’ar vopsi în roșu și albastru, dacă tot ne certăm pe culoarea zgurii (asta-i tot pentru cunoscători!).
Pe de altă parte, temperamentul Simonei e foarte greu de strunit, mai ales cu atâția șacali care’i tot dau târcoale. Nu mi-a plăcut, de exemplu, faza de la Stuttgart, când Ion al nost a pus’o să facă sluj, cu zulufi și rochiță, în fața schwain-ilor boșorogi de la porsche et comp., ce tot porcăiesc, anual, pe la moșia din Bihor a țiriacului. O sportivă e sportivă, nu prezentatoare de modă, mai ales când fizicul de sportivă nu o avantajează. Ea încă se caută pe sine. Dacă se va regăsi, va fi bine, Dacă nu, tot bine, pentru că viața merge înainte. De ce să nu ne bucurăm de loviturile ei geniale și să tot dăm în ea ca în iapa care trage!? Aici ai subliniat bine, nea Marine, faptul că noi ne identificăm cu ai noștri campioni, comod, din fotoliu, și îi criticăm, eufemistic vorbind, la fel de comod, fără vreun risc. Nu se întreabă nimeni dacă, în unele meciuri, ea, femeie fiind, nu e la ciclu (al naibii bioritmu ista biologic, nene geo!)? Poate vreun bărbat să’și imagineze cum e să joci, să faci mare performanță, în aceste condiții? Eu îmi cunosc nevasta și știu că nu e bine să te pui cu ea în acele zile. Mai știu și că unele sportive, prin diferite metode, aleg să’și întârzie ciclul, dar, nefiind, medic, nu pot ști ce alte reacții se declanșează atunci, poate chiar instabilitate emoțională, de care, femeile oricum nu duc lipsă…
Într’un final, iarăși, dacă tot suntem români și ortodocși, de ce să nu ne bucurăm de chipul ei senin de după o victorie muncită, atunci când își face crucea strămoșească, cu un gest firesc, învățat de la bunici, probabil. Câți dintre sportivii de azi mai au curajul, mai ales în acel mediu, să facă acest gest?
Doamne ajută!
P. S. Tiberiu Ușieru, jos pălăria!
P. P. S. Pun pariu că vei mai urmări meciurile Simonei.
@Muad’dib
Erai trecut la index , nu pentru ca te luasei de cineva ci pentru modul in care ai facut-o. Eu am spus clar pentru toata lumea, la mine pe pagina nu se intra birjarii.Exista atatea pagini unde se poate injura sau jigni, cine vrea asta, sa ma ocoleasca. Ti-am dat accept acuma pentru ca de data asta comentariul e ok. Daca insa vei repeta comportamentul anterior sari din schema definitiv.
Si acuma la obiect:
1. Eu nu i-am pus streagnul de gat Simonei, nici nu am pus-o la zid. Nimeni nu e perfect, nimeni nu poate castiga la infinit si nici mereu, chiar daca e in plina cariera sau forma. Dar noncombatul eisi atitudinea ei au fost atat de vizibie, incat nu poti sa nu iti pui intrebari. Ori, asa cum am mai spus, eu personal nu vreau sa pierd timpul privind meciuri suspecte sau sportivi care fac bani din antisport. Am spus si asa va fi.
2. In ceea ce ilpriveste pe Nastase, nu mai repet ce am spus, spun doar ca vina nu este doar a mucavalelor care l-au facut general ci a lui, pentru ca el a milogit stelele si se plangea ca Iordanescu are o stea mai mult decat el. Comportamentul lui este pur si simplu jegos.
3. Cred ca nu o sa il mai urmaresc nici pe Federer desi este cel mai complet jucator de tenis din cati am vazut. In ultimul meci cu Del Potros la 11 si 5-4 pentru Federe, acesta intr-o disputa la fileu a lovit in Del Potro. Stiu, se mai intampla, si eu am gresit lovind adversarul, dar mi-am cerut scuze si asa a facut orice jucator cand s-a intamplat ca din greseala sa dea in corpul adversarului. Numai ca Federer nu doar ca nu si-a cerut scuze pentru lovitura, dar i-a intorsspatele lui Del Potro si a plecat spre fundul terenului. Acest gest este incalificabil si se poate spune ca nu este un gest de mare campion. I se poate scuza, fiind singurul intr-o cariera, si avand in vedere tensiunea meciului, dar mie mi-a lasatun gust amar. Pacat. E ceva cam cum a fost capul in gura a lui Zidane.
Mda. Nu mai găsesc textul respectiv, dar, cu toate că am și registrul birjăriei, cred că era un pic mai mult decât atât. În fine, nu mai contează acum.
1.Întrebările sunt bune, important e să o găsim pe cea potrivită.
2.Dar, când îl înjura pe ambasadorul URSS-ului aflat în lojă la un meci de Cupa Davis ne-a plăcut, Năstase al nostru, românul ce sfida cizma sovietică. Sau când îi înjura pe lorzi, la Wimbledon, românul cu origini sănătoase ce sfida proletar aristocrația și burghezia îmbuibată. Caracterul i ’l știe toată lumea și i s’ au trecut cu vederea derapajele tocmai pentru că era genial… „C’ așa-i în tenis.” Și știi și tu ce se întâmplă cu copii cărora le cauți între cornițe… Pe mine mă deranjează mai mult faptul că adevărurile pe care le spune, totuși, sunt estompate de comportamentul său de golan… Natural, de fapt, comportamentul.
Omul e ceea ce e, nici mai mult, nici mai puțin. Optica noastră se schimbă prea mult după cum bate vântul corectitudinii politice. Da, într’ o lume așezată, cum noi nu suntem și nici nu vom fi lăsați vreodată să ajungem, l’ aș condamna și eu, probabil. Dar așa… Caragiale spunea, parcă, despre român, că e un aluat nedospit. Din păcate, am distrus, cu masiv ajutor de pe peste tot, până și cuptorul în care am fi putut deveni pită. Sau nu… rămâne de văzut.
3. Da. Am urmărit, parțial, meciul lui del Potro cu Federer, nu am văzut faza respectivă, probabil că a fost în decisiv. Mă deranjase și pe mine atitudinea publicului față de del Potro, dar, pe de o parte, e de înțeles. Relația sud-americanilor cu USA este cam cum e a noastră cu rușii, din păcate.
Altfel, Occidentul creează idoli pentru idolatri. Nichita Stănescu spunea într’ o elegie „Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde/ ochiul,/ pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza/ în orbită un zeu/ şi el va sta acolo, împietrit, iar noi/ ne vom mişca sufletele slăvindu-l…/ Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul/ slăvindu-l ca pe străini.” Dacă le vor ieși mai mulți bani, vor încerca să ’l demoleze și pe Federer, așa cum au făcut cu Michael Jackson. În lumea circului și a pâinii, ieftinii imitatori ai romanilor fac bani atât din urcarea de idoli pe socluri, cât și din doborârea lor, de pe aceleași socluri. Bine, pe Federer nu cred, pentru că are familia în spate, dar semne de smintire văd că dă, dacă a ajuns la gesturi ca acesta.